Kievul recrutează voluntari pentru brigăzi naziste care vor invada Donbassul și Crimeea, scrie presa rusă, care interpretează într-o manieră originală un anunț dat de Ministerul ucrainean de Interne. Mate-narațiunea nazismului ucrainean e utilizată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva țării vecine încă din 2014, deși extremiștii de dreapta sunt irelevanți politic în Ucraina iar ideologia nazistă e interzisă prin lege.
Ungaria are un contract „preferențial” pentru importul de gaze din Rusia, dar a ajuns să plătească mai mult decât alte state europene. Prețurile la benzină și motorină au explodat, iar inflația este cea mai mare din UE. În plus, ignorarea regulilor și valorilor europene de către Budapesta au determinat Comisia Europeană să blocheze fonduri de șapte miliarde de euro pentru Ungaria. Toate acestea sunt elemente ale unei crize generate, în cea mai mare măsură, de politicile lui Viktor Orban.
Militarii ruși au avut un comportament uman față de populație și armata ucraineană în perioada invadării sudului Ucrainei, potrivit presei guvernamentale ruse, care îl citează pe primarul autoproclamat al unei localități din regiunea Herson. În sudul Ucrainei au fost descoperite gropi comune și camere de tortură care arată cât de uman a fost comportamentul rușilor în realitate.
Litera Z, scrisă cu vopsea pe tancurile rusești, o pictură murală cu „Sfânta Javelina” pe un bloc din Kiev, „babușka Z” ieșind în întâmpinarea armatei ruse sau insulta „Idi nahui!” adresată forțelor de invazie – sunt câteva dintre simbolurile asociate războiului din Ucraina. Moscova folosește simbolurile pentru a-și justifica invazia și a-i convinge pe bărbații ruși să se înroleze; Ucraina, ca să ridice moralul și hotărârea de a rezista, dar și pentru a consolida identitatea națională a populației.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a recunoscut că tancurile occidentale nu vor schimba situația de pe front, dată fiind superioritatea inamicului la acest capitol, potrivit presei ruse, care citează greșit un interviu acordat de liderul de la Kiev unui post german de televiziune. În realitate, Zelenski a spus că decizia de a livra tancuri de către un singur stat este importantă, dar insuficientă, și a solicitat ajutorul tuturor partenerilor Ucrainei.
Fostul procuror general al Ucrainei a recunoscut că Ucraina va fi învinsă de Rusia, scrie presa rusă. Iuri Luțenko, care a fost și unul din liderii opoziției din perioada președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, i-ar pregăti astfel moral pe ucraineni pentru înfrângere. În realitate, cuvintele politicianului au fost scoase din context, acesta scriind, de fapt, că în pofida greutăților, Ucraina va reuși să-și elibereze toate teritoriile ocupate.
La Kiev a avut loc un protest în masă față de război, organizat de soțiile și mamele militarilor ucraineni uciși în lupte, potrivit unei narațiuni de propagandă a presei guvernamentale ruse. În realitate, în capitala Ucrainei s-a desfășurat un miting al soțiilor și mamelor militarilor din captivitate, care i-au cerut președintelui să realizeze un nou schimb de prizonieri.
UE va intra în recesiune din cauza Ucrainei și cu greu va trece de iernile grele, potrivit unor narațiuni de propagandă ale presei ruse, care o citează intenționat greșit pe șefa FMI Kristalina Georgieva. În realitate, ea a încurajat aspirația spre independența energetică a statelor occidentale, precizând că UE riscă să intre în recesiune din cauza agresiunii ruse, dar și a altor factori.
Războiul din Ucraina, discursul suveranist și teoriile conspirației legate de așa-zisa dictatură sanitară au generat majoritatea dezinformărilor și știrilor false apărute în România în 2022. Acestea au fost promovate pe/de diferite canale media (România liberă, Național, Activenews, GoldFM, gândește.org etc.) și pe rețele de socializare de personaje în general controversate ca Sorin Roșca Stănescu, Cosmin Gușă, Diana Șoșoacă și Adrian Severin.
Războiul lansat de Rusia în Ucraina a dus și la o intensificare a materialelor de propagandă, fake news și dezinformare care vizează Republica Moldova. Acestea au vizat decredibilizarea Occidentului și subminarea valorilor promovate de acesta, dar și culpabilizarea guvernării pro-europene pentru problemele economice și sociale generate inițial de pandemia de Covid, apoi de război.
După eliberarea peninsulei Crimeea și a raioanelor ocupate din Donbass, companiile străine rusofobe vor avea dreptul să sfâșie aceste teritorii, potrivit presei din Rusia, care îl citează pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. În realitate, liderul ucrainean a vorbit despre proiectele de refacere a Ucrainei la care să fie invitate unele companii străine. Nici vorbă de „rusofobie” sau „sfâșiere”, după cum afirmă propaganda rusă.
Dezinformările clasice și materialele de tip fake news au fost înlocuite tot mai frecvent de propagandă de război, ca vehicul pentru narațiunile false ale Moscovei. Scopul narațiunilor, indiferent de forma în care au fost prezentate, a fost să manipuleze opinia publică, să justifice acțiunile Rusiei, să ascundă crimele de război și atrocitățile din localitățile ucrainene, să distrugă moralul și spiritul de luptă al ucrainenilor, dar și să semene un haos controlat în proximitatea fostului spațiu sovietic.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Societatea germană este revoltată de decizia UE de a oferi asistență financiară Kievului în contextul războiului, nemulțumirea fiind reflectată în paginile ziarelor naționale, potrivit unei narațiuni de propagandă a presei pro-Kremlin. În realitate, au fost selectate doar câteva comentarii din ziarul Die Welt și prezentate ca opinia tuturor germanilor. De asemenea, știrea tradusă în rusă a fost prezentată intenționat greșit.
Pierderile armatei ucrainene în război sunt atât de mari, încât elevii ucraineni sunt forțați să le doneze sânge militarilor, potrivit unei narațiuni de propagandă distribuite de presa rusă. În realitate, în Ucraina minorilor le este interzis să doneze sânge, dar autorii narațiunii false au făcut și alte erori care arată că avem de-a face cu o invenție.
Statele Unite și aliații occidentali ai acestora au înarmat Ucraina, începând cu 2014, pentru ca aceasta să declanșeze un război cu Rusia, scrie presa rusă, care reia, într-o altă formă, narațiunea privind responsabilitatea Occidentului și Ucrainei pentru război. În realitate, Ucraina a fost invadată de Rusia, iar furnizarea de armament Kievului a fost o reacție la agresiunea rusă.
Forțele Armate ale Ucrainei mobilizează doar rusofoni din sud-estul țării, pentru ca după ce ei mor Kievul să aducă în teritoriile depopulate din est ucrainofoni din vest, potrivit unei narațiuni de propagandă distribuită de presa guvernamentală rusă. În realitate, pierderile înregistrate pe front arată că din armată fac parte mulți militari originari din vestul Ucrainei, iar procentul celor din est a crescut pentru că au reacționat la invazia la scară a Rusiei.
Rusia arată reținere în timpul bombardării infrastructurii ucrainene pentru că știe că poporul-frate cu cel rus nu îi susține pe neonaziștii aflați la putere la Kiev, potrivit unei narațiuni de propagandă publicate de presa rusă. Aceasta citează un controversat politolog american, cunoscut pentru promovarea a numeroase teorii ale conspirației și susținerea entuziastă pentru Vladimir Putin.
Războiul declanșat de Rusia a dus la un val uriaș de refugiați ucraineni. Milioane de oameni au fugit din Ucraina, spre alte țări europene, însă mulți au ales să rămână în regiunile mai sigure ale țării. Rusia a încercat să întoarcă în folosul său această criză pe care a generat-o. Pentru țările UE, a promovat narațiuni false prin care să genereze ostilitate față de refugiați. Pentru persoanele strămutate intern, propaganda a căutat să pună accentul pe disensiunile și clivajele interne.
Presa rusă independentă relevă că un număr record de deținuți au dispărut din închisorile din Rusia, fiind înrolați de prietenul lui Putin în războiul împotriva Ucrainei. Pe de altă parte, sondajele comandate de Kremlin arată că populația nu agreează războiul, așa cum și-ar dori autoritățile. Și tot jurnaliștii ruși scriu cum generalii care-l păzesc pe Putin vor să-l apere cu preoți, hipnotizori și parapsihologi.
Cu suveranitatea la cheremul marilor puteri occidentale, România se face acum preș și în fața Kievului și și-a demis ministrul Apărării, Vasile Dâncu, doar pentru că a vorbit de pace, potrivit fostului premier, Viorica Dăncilă. Narațiunea amintește de cele ale Rusiei, potrivit cărora Ucraina – țară aflată sub atac – e cea care nu dorește pacea. Viorica Dăncilă a promovat și narațiunea falsă că Ucraina subminează agricultura și, implicit, economia României.
Serviciile secrete occidentale pregăteau un atentat la viața președintelui rus în perioada întrunii liderilor G20, de aceea Vladimir Putin a refuzat să participe la summit, scrie presa pro-Kremlin, care afirmă că Occidentul se folosește cu regularitate de terorism. În realitate, nu a existat vreun pericol de atentat, Putin refuzând să vină în Indonezia pe fondalul reatragerii trupelor ruse din Herson. În plus, chiar Rusia recurge la metode teroriste, încercând să demoralizeze, prin bombardamente, populația Ucrainei.
Francezii îi cer guvernului lor să nu mai continue politica de sancțiuni față de Rusia și să nu mai susțină Ucraina pentru că interesele cetățenilor trebuie să fie prioritare, potrivit unei narațiuni de propagandă a presei ruse. Aceasta își argumentează teza citând un singur politician de extremă dreaptă.
După vizita președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski la Herson va fi lansat un adevărat masacru împotriva civililor, de aceea locuitorii sunt rugați să nu viziteze centrul orașului, potrivit unor narațiuni de propagandă ale presei guvernamentale ruse. În realitate, atât armata ucraineană cât și liderii de la Kiev au fost întâmpinați ca niște eliberatori, iar odată cu plecarea rușilor au început să apară informații privind crime de război comise de aceștia.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Ucraina îi va ceda Poloniei regiunea Lviv și va adopta o lege în acest sens înainte de sfârșitul anului, potrivit presei ruse. În realitate, nu este înregistrat sau discutat un astfel de proiect de lege în Ucraina, informația fiind o invenție a propagandei ruse.
Belarusul și Rusia sunt nevoite să creeze un grup militar comun pentru a se apăra de o eventuală agresiune a NATO, de provocări fasciste ale Poloniei și de acțiuni teroriste ale Ucrainei, potrivit unor narațiuni de propagandă apărute în presa din cele două țări. În realitate, Belarusul nu e vizat de vreo putere străină, dar a permis ca Rusia să îi folosească teritoriul pentru agresiunea împotriva Ucrainei.
Șomerii din Ucraina vor fi trimiși pe front, potrivit unei narațiuni false distribuite de presa guvernamentală rusă. În realitate, guvernul de la Kiev vrea să atragă persoanele care au rămas fără serviciu la procesul de refacere a infrastructurii ucrainene în cadrul unui proiect numit simbolic „Armata refacerii”.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
În urma lipsei acute de militari, guvernul Ucrainei le oferă cetățenilor un premiu de 20 de mii de grivne (circa 500 de dolari) pentru fiecare om pe care îl duc la comisariatele militare pentru a fi înrolat, scrie presa guvernamentală rusă. În realitate, asemenea metode sunt ilegale pe teritoriul Ucrainei și Rusia este cea care recrutează cu forța militari pentru a-și acoperi pierderile.
În timp ce Kremlinul susține politic opoziția penală de la Chișinău, care încearcă să destabilizeze situația în Republica Moldova pentru a reveni la putere și a scăpa de dosare, propagandă rusă mediatizează masiv protestele organizate de Partidul Șor, declarațiile antioccidentale ale fostului președinte socialist și o critică pe actuala șefă a statului Maia Sandu. Veridica a trecut în vedere principalele narațiuni cu privire la Republica Moldova care apar în presa guvernamentală rusă.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.