Ucrainenii mai afirmă că au distrus mii de tancuri și sute de avioane inamice.
Propaganda rusă reia într-o formă nouă narațiunea că războiul a fost provocat de SUA pentru a rămâne lider global, iar Moscova e nevoită să se apere de regimul criminal de la Kiev.
Kievul crede că atenţia occidentală se îndreaptă acum spre războiul dintre Israel şi Hamas
Rusia anunţă bombardamente asupra poziţiilor ucrainene din zona oraşului Bahmut.
Demonstranții pun scăderea veniturilor lor pe seama liberalizării regulilor de transport pentru ucraineni în Uniunea Europeană, după invazia rusă din februarie 2022.
Resturi de dronă au căzut în apropierea oraşului-port Sevastopol, unde e sediul flotei de la Marea Neagră.
Administrația pro-rusă a Găgăuziei a negociat un un tarif la gaz de 10-20 de ori mai mic decât cel plătit de restul populației Moldovei, scrie presa rusă care preia și amplifică o dezinformare de campanie.
Președintele ucrainean spune că lumea trebuie să se gândească doar la victoria împotriva Rusiei în lipsa căreia țara va dispărea.
La nivel republican, partidul prezidenţial pro-occidental Acţiune şi Solidaritate e primul în majoritatea consiliilor raionale.
Campania se desfășoară în condițiile în care cooperarea în domeniul educației între România și Rusia este suspendată.
Un anunț așteptat luna aceasta va da startul campaniei electorale neoficiale.
Lovitura a avut loc în timpul unei ceremonii de premiere.
Aceste unităţi de elită îndeplinesc adesea misiuni nerecunoscute oficial.
Ucraina a intrat într-o fază nouă a oboselii de război. Apar tot mai multe semnale ale crizei de personal în armată, neîncrederii în autorități și adaptării dificile a societății la prelungirea războiului.
Omul e dat în căutare internațională.
Alerta de raid aerian a rămas în vigoare în regiunile din vestul Ucrainei.
NATO și americanii pregătesc ocuparea Moldovei, un scenariu posibil fiind prin anexarea la România, afirmă un deputat din legislativul separatist de la Tiraspol. Este un scenariu relativ nou după cele promovate până acum despre intenția Chișinăului de a adera la NATO sau despre împingerea Republicii Moldova în războiul din Ucraina.
Pregătirile pentru vizita președintelui ucrainean în Israel ar fi în fază avansată, potrivit unui post israelian de televiziune. Channel 12...
Ucrainenii recunosc că acest calm relativ nu poate fi decât temporar, fiindcă „inamicul își adună forțele, se regrupează” și ar putea ataca din nou.
„Toate obiectivele stabilite trebuie atinse" - susține purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Comandantul armatei ucrainene spune că forța aeriană și extinderea înrolărilor sunt prioritare.
O parte a opoziției, care reunește grupări pro-europene diferite – de stânga, ecologiste, conservatoare -, se va prezenta împreună la scrutin.
Toți au fost condamnați pentru „participare la o adunare neautorizată, care a obstrucționat funcționarea infrastructurii de transport”.
Ucraina și aliații săi occidentali se tem că Rusia își va intensifica atacurile asupra infrastructurii energetice a țării înainte de venirea iernii , așa cum a făcut şi anul trecut.
Decizia guvernului bulgar de a taxa suplimentar gazul rusesc a provocat tensiuni cu Ungaria și Serbia, cât și un nou conflict cu președintele pro-rus Rumen Radev.
Președintele pro-european al Republicii Moldova, Maia Sandu a acuzat Rusia că acum ”cumpără” alegători după ce, înainte, i-a cumpărat pe...
Aleksei Kuzmicev a finanțat un proiect condus de fiica președintelui Vladimir Putin.
Opoziţia de stânga îl acuză că a format un govern anti-muntenegrean.
Este al 12-le pachet european de sancțiuni care urmărește slăbirea capacităților militare ale Moscovei.
În timpul unei șederi anterioare acolo, el ar fi jefuit cadavre ale soldaților ruși.