A demisionat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu

A demisionat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, vorbește la o conferință de presă la finalul celei de-a patra conferințe ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, la clădirea Palatului Republican din Chișinău, Republica Moldova, 17 octombrie 2023.

Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu a anunțat, miercuri, că și-a depus mandatul de viceprim-ministru și de ministru al afacerilor Externe al Republicii Moldova. „Am îndeplinit cu succes obiectivele de politică externă stabilite la numirea în funcție și, în această etapă, am nevoie de o pauză” - a declarat el. Radio Chișinău amintește că,  înainte de a fi ministru,  Popescu a fost cercetător la Centrul pentru Studii Politice Europene de la Bruxelles, apoi analist și director de program la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), analist la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene și consilier de politică externă și integrare europeană la cabinetul premierului Republicii Moldova. Pe 22 iunie 2022, cu Popescu șef la Externe, Republica Moldova a obținut statutul de candidată la admiterea în Uniunea Europeană. Pe 26 decembrie 2023, președinta Maia Sandu i-a conferit lui Nicu Popescu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat.

„Bombardamentele brutale ale Rusiei”

În toamna anului 2022, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, s-a prezentat la sediul ministerului de Externe de la Chișinău, unde a fost convocat de ministrul Popescu, în semn de protest față de bombardarea de către Moscova a infrastructurii civile ucrainene, fapt ce a lăsat, în ajun, pentru câteva ore, fără electricitate majoritatea localităților din Republica Moldova. Popescu scria, pe contul său de Twitter, că „bombardamentele brutale ale Rusiei în Ucraina continuă să producă consecințe dramatice în țara noastră. Au fost pene de curent masive în toată țara, inclusiv în Chișinău și în sediul Ministerului de Externe. Am dat instrucțiuni ca ambasadorul Rusiei să fie chemat pentru explicații”.

Timp citire: 1 min