Donații
Veridica.md
Din SUA până în China și Rusia, din India până în Orientul Mijlociu, liderii politici sunt trecuți de 70 de ani. Mai au ei atuul experienței sau, incapabili să de adapteze, au devenit surse de probleme?
Dezbaterea Biden – Trump și problema vârstei înaintate a elitei politice americane
Agitație mare peste Ocean după duelul Biden-Trump în care primul a părut prea obosit, iar cel din urmă prea vorbăreț, livrând minciună după minciună: experții au numărat peste 30 de afirmații false.
A fost o dezbatere neobișnuită, dar considerată strategică de echipa de campanie a democratului Joe Biden. Neobișnuită pentru că niciodată în istoria alegerilor prezidențiale din SUA aceste întâlniri nu au avut loc în mijlocul verii. De obicei sunt organizate în septembrie și octombrie și sunt trei la număr. Obiectivul taberei democrate era să demonstreze că actualul locatar de la Casa Albă, în vârstă de 81 de ani și prezumtiv candidat pentru încă un mandat de președinte, e cu mintea acasă. Joe Biden însă, chinuit de oboseală și de o răceală, cum ne spune purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, dând dimpotrivă apă la moară celor care văd în el un „veteran” care ar trebui să se retragă acum. Dar Joe Biden nu are de gând să se retragă chiar dacă sunt din ce în ce mai multe voci, în rândul democraților sau al susținătorilor acestora, care o cer mai mult sau mai puțin deschis – vezi, de pildă, apelul lansat de consiliul editorial al influentului New York Times.
Pe de altă parte, nici rivalul republican al lui Joe Biden, Donald Trump, care e cu doar trei ani mai „tânăr” decât președintele, nu se află într-o situație ideală. Da, a câștigat din punct de vedere al energiei arătate și al coerenței dezbaterea, dar nu și din punct de vedere al tezelor expuse. A obținut și o victorie importantă în justiție atunci când Curtea Supremă i-a acordat imunitatea parțială în dosarul asaltului asupra Capitoliului, a cărui judecată se amână până după alegeri. Nu are imunitate însă și dosarul penal privind falsificarea registrelor contabile ca să ascundă plata pentru tăcerea starletei de filme pentru adulți Stormy Daniels. Trump este primul fost președinte condamnat penal, iar sentința se va pronunța pe 11 iulie, cu 4 zile înainte de Convenția republicanilor în care ar trebui să fie nominalizat drept candidat în cursa pentru Casa Albă.
Pentru prima oară în istoria SUA, electoratul se află în fața unei alegeri extraordinar de dificile. Dincolo de problemele interne ale americanilor, prima putere a lumii este în situația de a livra alegătorilor o clasă politică geriatrică. Președintele Biden este al nouălea cel mai în vârstă lider din lume și cel mai în vârstă președinte din istoria Americii. Liderul democraților din Senat are 73 de ani. Omologul său republican are 81. În 2021, media de vârstă din Congresul american era de peste 64 de ani, fiind cel mai vârstnic legislativ din istoria SUA. Un sondaj recent realizat de ABC News arată că 73 la sută din americani sunt de acord cu impunerea unei limite de vârstă pentru candidații la diverse funcții ale statului.
Este oare Washingtonul încremenit în „înțelepciunea” acestor lideri? Vârsta lor poate că nu ar avea importanță dacă ideile lor de a conduce nu ar fi de o seamă cu ei. Cum s-a ajuns în această situație? Sistemul politic american, diferit de restul lumii, le permite politicienilor să se mențină în funcție pentru că, în fond, statutul lor aduce fonduri în campanie și banii sunt extrem de importanți în politica americană. Din acest motiv, pentru lupii tineri, pare o luptă pierdută.
Xi și Putin, septuagenari care trăiesc în trecut și își doresc lucruri din trecut
Dar Statele Unite nu sunt singura țară din lume cu un leadership gerontocratic. Să aruncăm o privire la superputerile rivale, China și Rusia, care de câțiva ani consolidează tot mai mult o adevărată „axă a răului” în care încearcă să atragă cât mai mulți actori internaționali ostili valorilor democratice și Occidentului.
XI jinping e trecut de 70 de ani, la fel și Vladimir Putin. Oameni vechi, idei la fel. Scriam în Veridica acum 2 ani că liderul de la Beijing și-a asigurat puterea pe viață, devenind al doilea Mao. O Chină mai represivă la interior și mai agresivă la exterior spuneam atunci, ceea ce, iată, că se și întâmplă. Dacă într-o țară democratică ai putea explica rezistența gerontocrației prin nevoia electoratului de stabilitate, într-o țară autoritară, lucrurile stau diferit. Xi Jinping a venit, să zicem, de la talpa Partidului și a îmbătrânit urcând în ierarhia pe care a avut grijă să și-o construiască după bunul plac. La fel și Putin. Amândoi trăiesc în trecut, dorindu-și lucruri din trecut. Pentru ei, prezentul, adică tinerii sau cetățenii maturi, nu sunt altceva decât o masă de manevră care trebuie să fie pusă în slujba acestor „adevăruri” pescuite din secolul trecut. Pentru Vladimir Putin, care a ucis sute de mii de ruși tineri pe care i-a trimis să lupte în Ucraina în numele unei minciuni, contactul cu realitatea nu mai există. Și nici cei din imediata lui apropiere nu au cum să fie departe de viziunea dictatorului. Ghenadi Nicolaevici Timcenko, prieten cu Putin încă din anii 90, are 71 de ani. Nu deține nicio funcție în aparatul de stat, dar conduce una dintre companiile importante în economia de război. La fel și Igor Secin, fostul viceprim ministru, acum în vârstă de 63 de ani, aflat la cârma Rosneft. Ce să mai vorbim de Nikolai Patrușev, 72 de ani, care acum este consilierul lui Putin însărcinat să se ocupe cu dezvoltarea rutelor Arctice. El a fost unul dintre marii susținători ai invaziei din Ucraina. Se cunoaște cu Putin din anii 70, când lucrau la Leningrad în divizia de contrainformații a KGB -ului. Dar pentru ruși gerontocrația nu e o noutate. În timpul URSS-ului circula o glumă spusă chiar de președintele american de atunci, Ronald Reagan, el însuși în al 7-lea deceniu de viată: „cum să ajung la o înțelegere cu rușii dacă [președinții lor] tot mor?”
Nici marile puteri emergente nu stau în acest moment chiar bine. Narendra Modi, care tocmai a câștigat un nou mandat în fruntea Indiei, pe care a împins-o către o zonă a naționalismului hindus în care musulmanii își găsesc tot mai greu locul, a împlinit 73 de ani. Brazilianul Lula da Silva are 78.
Orientul Mijlociu: liderii trecuți de prima tinerețe, incapabili să scoată regiunea din logica autoritarismului și a conflictelor
În Orientul Mijlociu, Arabia Saudită, care de câteva decenii a avut suverani tot mai în vârstă – actualul rege, Salman bin Saud are 88 de ani – se îndreaptă spre o schimbare de gardă, dacă ne gândim că prințul-moștenitor Mohammad Bin Salman, care este deja de câțiva ani văzut drept conducătorul de facto al țării, are numai 38 de ani și ar putea rămâne la putere câteva decenii. Bin Salman dorește să reinventeze regatul său bogat în petrol și este arhitectul unor reforme sociale de neînchipuit în Arabia Saudită până la venirea lui. Ca exemplu, femeile au voie să conducă mașini de 6 ani, deja. De partea cealaltă a Golfului, în Iran, ayatollahul Ali Khamenei continuă să exercite un control ferm asupra țării, în ciuda vârstei sale înaintate, 85 de ani. Se vorbește mult de succesorul lui Khamenei, care ar putea fi mai tânăr cu câteva zeci de ani decât acesta, dar establishmentul religios conservator va rămâne același, iar valurile de proteste din ultimii ani și participarea tot mai scăzută a iranienilor la vot arată că respectivul establishment este tot mai rupt de o populație cu mult mai tânără.
La celălalt pol, în inima unui conflict ce pare că nu se va termina niciodată, conflictul israeliano-palestinian, liderii care nu reușesc să se înțeleagă sunt trecuți binișor de a doua tinerețe. Premierul israelian Benjamin Netanyahu are 74 de ani, iar șeful Autorității palestiniene, Mahmoud Abbas, 88. Ambii poartă cicatricile vechilor confruntări și pare destul de dificil să-și imagineze o lume nouă, diferită. Nici unul, nici altul nu au încurajat formarea unei clase politice tinere, capabile să preia conducerea Israelului, respectiv Autorității palestiniene. Nici unul, nici altul nu dau semne că ar face un pas înapoi. În ceea ce îl privește pe Netanyahu, nota de plată se regăsește în al 6-lea guvern, acum pe ducă, o cârpeală cu partide extremiste și religioase făcută doar de dragul de a rămâne la putere, la care se adaugă acum degringolada politică generată de războiul declanșat împotriva Hamas.
În imediata lor vecinătate, sirianul Bașar al-Assad, care și-a pus pe butuci țara printr-un război civil devastator, este ceva mai tânăr, la nici 60 de ani, dar Assad, care a devenit președinte la doar treizeci și ceva de ani, și-a clădit puterea cu ajutorul „vechii gărzi” a tatălui său. Abdel Fatah al-Sissi, exponent al noii generații de ofițeri egipteni care a înlocuit „mumiile” lui Hosni Mubarak, cum îi porecliseră egiptenii pe liderii vechiului regim, se apropie deja și el de 70 de ani. Omul care a împins Turcia spre autoritarism și o relație tot mai complicată cu NATO și UE, Recep Tayyip Erdogan, a împlinit deja 70 de ani.
Cine n-are bătrâni, să-și cumpere. Dar nu de la mâna a doua
Europa pare să reziste, în mare măsură, acestei tendințe. La nivelul UE, media de vârstă a celor care dețin principalele patru funcții de conducere va scădea semnificativ odată cu plecarea lui Josep Borrell și înlocuirea lui cu Kaja Kallas. Ursula von der Leyen ar fi, în noua garnitură, decana de vârstă, la 65 de ani.
Popoarele experimentează și ele cu lideri tineri. Mă gândesc acum la Franța unde președintele Macron avea 39 de ani când a ajuns la Elysee și până la europarlamentare , când a fost dizolvată Adunarea Națională, Franța avea un premier de 34 de ani. Și în Irlanda sau Georgia conducerea politică se înscrie într-o medie de vârstă de 45 de ani. Premierul finlandez avea 34 de ani când a preluat conducerea executivului de la Helsinki.
Sunt tinerii mai buni la conducerea țărilor decât părinții sau bunicii lor? Sigur că au de partea lor energia, sunt vizionari și dornici să încerce ceea ce nimeni până la ei nu a îndrăznit. Lipsa de experiență umbrește toate aceste atuuri? Este o dezbatere eternă.
In stereotipul clasic, liderul național ideal , metaforic vorbind, e o barbă cenușie, cu experiență bogată, un pilon de continuitate stabilă. E drept că de-a lungul istoriei, popoarele au căutat stabilitatea, în primul rând prin liderii lor. În lumea în care trăim astăzi, însă, o lume frământată de conflicte, războaie, diviziuni sociale este nevoie de viteză de reacție, flexibilitate. Este demonstrat științific faptul că pe măsură ce înaintăm în vârstă abilitățile fizice și cognitive scad. Și tocmai într-o asemenea conjunctură, frâiele lumii sunt în mâinile ... genarilor. Și ei sunt cei care decid soarta lumii și mai ales a tinerilor. E adevărat că se spune că „cine n-are bătrâni, să-și cumpere”, mai ales în vremuri tulburi ca acestea. Da! Dar nu de la mâna a doua.
