Donații
Veridica.md
Șampania extremei drepte a curs în valuri pe data de 9 iunie în țara stângii-caviar, Franța, la victoria cu 35,1% a Rassemblement National (Adunarea Națională – RN) a lui Marine le Pen. Este imaginea definitorie pentru virajul de dreapta (mai mult sau mai puțin extremă) al unei Uniuni Europene situate încă de la înființarea ei, în ansamblu, cu tot cu partidele de dreapta, la stânga altor blocuri geopolitice, prin politicile sociale sau de educație.
Victoriile dreptei radicale: previzibile și uneori fără consecințe
Dizolvarea parlamentului francez de către președintele Macron este doar consecința acestei stări de spirit ideologice – și, oricum, o dizolvare despre care se spune că Macron a avut timp să o plănuiască, oricât de senzațional a sunat anunțul, date fiind scorurile amenințătoare ale RN în sondaje. Victoria acestei formațiuni nu este singura apariție în prim-planul politic al dreptei denumite fie extreme, fie radicale. Giorgia Meloni, cu ai săi Fratelli d’Italia, își consolidează poziția cu 28%, mai mult decât cele 26% obținute la alegerile naționale din 2022, și în același timp va avea un cuvânt mai greu de spus în negocierile europene, pe fondul slăbiciunii lui Macron în Franța și al recordului negativ obținut în Germania de SPD-ul lui Olaf Scholz, clasat pentru prima oară în istorie pe locul al treilea în alegeri, după CDU și AfD. Cei doi mari factori de decizie ai Europei se văd astfel privați de legitimitatea populară care le fundamenta forța de negociere la Bruxelles. Pentru extrema dreaptă, este de remarcat și performanța neverosimilă a AfD, care obține peste 16% după ce alegerile anterioare păruseră să o transforme într-un partid fără relevanță națională, „RDGist”, cu un scor de aproximativ 10%, strâns în cea mai mare parte din fosta Germanie de Est. Scorul foarte bun obținut de Vlaams Belang, partidul separatist flamand din Belgia, este și el de contabilizat la capitolul victorii ale acestei zone ideologice, chiar dacă se pare că nu se va concretiza într-un număr mai mare de europarlamentari, iar în Spania, Vox a reușit probabil să-și dubleze numărul de reprezentanți europeni, însă cu un scor sub sondaje.
Centrul a obținut scoruri mai bune decât în sondaje. Consecințele
Dacă nu ar fi un partid atât de serios, în sensul bun sau rău al cuvântului, Partidul Popular European ar fi clădit și el munți de pahare de șampanie din cauza rezultatelor bune, așteptate, dar consfințite de un căldicel 30% în Germania pentru CDU, mai slab decât rezultatele istorice, dar mai bun decât cel din 2023. Popularii au câștigat și în Flandra, prin Noua Alianță Flamandă (N-VA), care a devansat, cu 18,6% din voturi, cele 15,4 procente ale Vlaams Belang, chiar dacă partidele au crescut. Centriștii populari ai lui Tusk (Coaliția Civică) au învins în Polonia, cu 37,1% din voturi, față de iliberalii de la Partidul Lege și Justiție ai lui Kaczyński, clasați pe locul al doilea, cu 36,2%, iar asta conferă Poloniei un plus de greutate în jocul politic de la Bruxelles, pe același fond de slăbiciune de care am amintit la „motorul franco-german”.
Popularii au avut scoruri foarte bune și în Spania, Țările Baltice, Slovenia sau Croația, Grecia și Bulgaria, lucru care duce la o creștere a numărului de locuri din Parlamentul European, peste 180 – în funcție de proiecție. Nici măcar Renew, marele perdant la nivel european, nu a scăzut atât de mult ca în sondajele anterioare, fiindcă e cotat cu 80 sau chiar mai multe locuri, față de 70-75 în sondaje. Împreună cu rezultatul cvasi-egal cu 2019 al S&D, socialiștii europeni, asta conferă „coaliției de guvernare” a Europei (PPE-ALDE/Renew-S&D) o majoritate mult mai solidă decât cea anticipată – probabil, peste 400 de locuri dintr-un Parlament European cu 720 de membri, în care validarea Ursulei von der Leyen pentru un al doilea mandat la Comisie necesită 361 de opțiuni pozitive. Notabil e faptul că ID (Identitate și Democrație), grupul ideologic european cu poziții anti-Ucraina și anti UE, ar putea chiar pierde unul sau mai multe locuri în noul legislativ, în ciuda estimărilor anterioare.
De rezistat am rezistat, dar la ce ne folosește?
Una peste alta, titlul referitor la europarlamentare din ziarul Tageszeitung de luni, 10 iunie, se potrivește destul de bine și Uniunii Europene în ansamblu: „Bine că, cel puțin, vreo 80% dintre germani au rămas sănătoși la cap”. Constatare care reflectă starea de spirit a Europei mai bine decât șampania extremei drepte. Ceea ce am putea numi victoria surprinzător de lipsită de consecințe a acesteia nu este însă deloc lipsit de consecințe pe termen lung. Pentru a înțelege ce se întâmplă în aceste zile în UE ne putem uita mai atent la Ungaria, devenită un soi de distopie sau de post-Europă. Acolo, Viktor Orbán, care a anunțat că va „cuceri Bruxelles-ul”, poate susține că a făcut-o, cu cele 48% obținute de Fidesz, dar nu e cazul de șampanie, fiindcă scorul e cel mai slab obținut în ultima vreme de superformațiunea iliberală maghiară, neafiliată vreunui grup european. Iar fostul aliat al lui Orbán, Péter Magyar, obține un remarcabil 31% cu Tisza („Respect și libertate”). Problema e însă că formațiunea lui Magyar nu este, neapărat, cea mai democratică și centristă formațiune de opoziție, ci, după unii comentatori, are mari afinități iliberale cu Fidesz-ul din care s-a desprins.
Cu alte cuvinte, interesant este ceea ce se întâmplă în capătul din dreapta al spectrului politic și cum se separă apele acolo. Dacă situația din Ungaria nu ni se pare inedită, putem arunca o privire și la BSW-ul lui Sahra Wagenkhecht, cotat cu 6% în Germania, care combină politicile economice de stânga cu opoziția față de susținerea Ucrainei și pulsiuni anti-migrație. Caviar amestecat cu șampanie de-a dreptul, ca în resturile unui festin, dar unii s-ar putea să nu mai știe cum au fost așezate pe masa ideologică la începutul acestuia.
Rudimentele ideologice de acest gen ar putea ajunge peste unu sau două cicluri electorale adevărate curente europene și ar putea reconfigura Uniunea Europeană într-un sens nu neapărat pozitiv.
E însă și o veste bună în schimbarea dinamicii politice bruxelleze. Dincolo de importanța crescută a Italiei sau Poloniei, slăbiciunea liderilor german și francez înseamnă implicit faptul că Ursula von der Leyen și Comisia Europeană își vor extrage legitimitatea într-o măsură mai mare de la partidele propriu-zise, dintre care popularii europeni sunt marii câștigători – în sensul „mari” și „câștigători” în același timp, mai degrabă decât de deținători ai unei mari victorii. Manifestul electoral curajos al acestora, cu numeroase referiri la geopolitică, apărare și clarificarea problemelor migrației a dat roade, împreună cu delimitarea apăsată de extremism. Desigur că o birocrație masivă, ca aceea a Bruxelles-ului, se va reconfigura mai greu și mașinăria europeană va fi gripată de schimbările de raporturi de forțe și de nuanțe în repetate rânduri. Însă, cu legitimitatea populară asigurată prin intermediul partidelor continentale și nu prin intermediul liderilor de țară, Uniunea Europeană arată, într-un sens, mai aproape de modul cum a fost imaginată la origini.
Locul României la festin: în centrul mesei
Victoria de tip „landslide” a alianței PNL-PSD (53% după estimările din acest moment) la europarlamentare desfide orice joc de cuvinte cu „caviar” și „șampanie”. Printr-un mecanism care va fi detestat de unii, ea înseamnă că România va avea un cuvânt mai greu de spus în jocul politic european, prin prezența a 19 europarlamentari centriști numai din alianța PNL-PSD. Iar lor li se adaugă și procentele celeilalte alianțe, Dreapta Unită, care înseamnă alți trei sau patru europarlamentari, și europarlamentarul sau europarlamentarii UDMR, care se duc de regulă către PPE. Crahul AUR și al SOS România e o veste la fel de puțin senzațională ca situația în care cele două partide ar fi obținut 25 de procente, fiindcă asta n-ar fi avut consecințe de guvernare. Lipsite de competențe strategice și, se pare, de un aparat funcțional în teritoriu, aceste formațiuni se află la cheremul stării de spirit politice a momentului. Dacă e să facem vreo analogie cu situația europeană generală, ea se poate referi la existența a două formațiuni radicale, sau extremiste, de dreapta, cu diferențe ideologice tulburi.
Altfel, singura performanță reușită de AUR și SOS a fost aceea de a legitima alunecarea către centru a majorității electoratului, la fel de doritor de a rămâne „sănătos la cap” ca acela german. De fapt, acesta este sensul victoriei categorice obținute de PNL-PSD, văzută în context european. Și, cu riscul de a spune ceva la fel de detestabil pentru unii, PNL-PSD și Coaliția Civică a lui Tusk tind să mute centrul de greutate al centrului politic al Europei către Est, dacă mi se permite această exprimare imposibilă.
La fel ca Germaniei și ca întregii Europe, României nu-i arde, în momentul de față, nici de caviar, nici de șampanie. Nu are așteptări foarte mari de la politicieni și și-ar dori, eventual, să fie lăsată să-și vadă de treabă. Totuși, contextul global e apăsător, de la conflictul cu Rusia, la migrație, iar electoratul local va fi foarte interesat de propuneri politice din această zonă. În lipsa unora raționale, va fi deschis la cele mai puțin raționale.
Cu alte cuvinte, la fel ca în întreaga Europă, problema e cu ce dureri de cap se va lăsa șampania extremei drepte.
