2024: Anul „Marii resetări"?

Congres PPE la București. Ce poate însemna pentru UE și România

Președintele PPE, Manfred Weber, cu liderul PNL și președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, la finalul conferinței lor de presă la sediul PNL, înaintea Congresului PPE de la București, România, 05 martie 2024.
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Președintele PPE, Manfred Weber, cu liderul PNL și președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, la finalul conferinței lor de presă la sediul PNL, înaintea Congresului PPE de la București, România, 05 martie 2024.

Susține jurnalismul independent

Liderii celei mai puternice familii politice europene se întâlnesc la București. Deciziile lor vor influența UE și România pe viitor dacă PPE câștigă, din nou, alegerile europarlamentare.

PPE își va lansa la București programul pentru următorii ani. De ce contează: spre deosebire de partidele românești, cele europene încearcă să își respecte promisiunile

Deși riscă să fie perceput, în România, ca teatru politic pus în scenă în folosul PNL sau al altor formațiuni europene de centru-dreapta, Congresul Partidului Popular European (PPE) ar putea face numeroase titluri în presa internațională. E adevărat, actorii așteptați la București sunt celebri. Printre ei se numără Ursula von der Leyen, Valdis Dombrovskis sau românca Adina Vălean de la Comisie, Roberta Metsola de la Parlamentul European, șefi de state precum Kyriakos Mitsotakis din Grecia, Andrej Plenković din Croația, Ulf Kristerrson din Suedia și, desigur, structura de conducere a PPE, în frunte cu Manfred Weber și Thanasis Bakolas. Lor li se adaugă și reprezentanți ai partidelor populare din afara UE, ca Maia Sandu. Ceea ce contează e însă piesa care va fi pusă în scenă, una foarte relevantă pentru politica europeană și pentru viitorul României.

Piesa e, previzibil, una despre alegerile europene din 6-9 iunie. PPE își va lansa programul („manifestul”) politic referitor următorii cinci ani (2024-2029). Acesta contează foarte tare fiindcă actuala configurație politică a Uniunii Europene, controlată de o coaliție PPE-PSE-ALDE/Renew, cu PPE în rolul de partener senior, se va păstra probabil după alegerile din iunie. Și dacă în România programele politice tind să fie maculatură de care politicienii se dispensează imediat ce ajung – sau nu – la putere, manifestele marilor curente politice europene reprezintă promisiuni mai concrete, care trebuie îndeplinite, măcar într-un anumit grad. Deși forma finală a manifestului PPE nu a fost dată publicității, diferite informații cu privire la diferite versiuni de lucru ale acestuia au apărut în presă, așa că ne putem face o idee destul de bună despre intențiile PPE, anticipând în același timp și impactul lor asupra viitorului Uniunii Europene și, desigur, a României.

Schimbări mari cu privire la politica de securitate și capacitatea militară a Europei

Politicienii europeni atrag atenția de ani de zile cu privire la necesitatea consolidării capacității de apărare comune la nivelul UE. Aceste apeluri/avertismente s-au intensificat pe fondul războiului din Ucraina, dar și a declarațiilor „NATO sceptice” făcute de Donald Trump atât atunci când a fost președinte, cât și în timpul actualei campanii electorale, care s-ar putea încheia cu el la Casa Albă. PPE își propune ca, dacă va continua să fie forța dominantă în UE, să ia un set de măsuri în domeniu:

  • Crearea unui buget de apărare al UE, de 0,5% din PIB-ul Uniunii Europene. Conform The Watcher Post (de unde provin și unele din informațiile următoare), acesta s-ar ridica la 100 de miliarde de euro. Ca să ne facem o idee despre această sumă, ea e dublul celei promise de Comisia Europeană Ucrainei, până în 2027, și de aproximativ patru ori finanțarea propriu-zis militară oferită deja Ucrainei. Comparația cu contribuția de 2% din PIB-urile naționale la bugetul NATO dă și ea o indicație cu privire la ceea ce s-ar putea face cu acești bani. Investițiile UE vor fi, probabil, complementare cu cele ale NATO. În cazul României, asta ar însemna un efort suplimentar de 0,5% din PIB, dar nu unul lipsit de sens.
  • Un comisar european pentru apărare. Este o idee enunțată și de Ursula von der Leyen la Conferința pentru securitate de la München, unde actuala președintă a Comisiei Europene și-a anunțat intenția de a “candida” pentru un nou mandat. Crearea acestui post se leagă desigur de bugetul de apărare al UE, la care m-am referit mai sus, iar existența lui implică o gestiune executivă, deci operaționalizarea bugetului, prin intermediul unui comisar și, posibil, al unui Directorat General.
  • Uniunea Europeană de Apărare. Numele entității nou-formate este destul de sugestiv. De remarcat că un astfel de organism vine în succesiunea Fondului European de Apărare și a așa-numitei PESCO (Permanent Structured Cooperation – Cooperare Structurată Permanentă în domeniul militar), inaugurate în mandatul Comisiei Juncker. Nu e clar, în momentul de față, ce va fi o astfel de Uniune de Apărare, dar e clar că va fi o abstracțiune europeană situată undeva între un tabel cu sume în Excel și o armată propriu-zisă. Vom vedea cât de extinsă și eficientă.
  • Întărirea granițelor. Se leagă de sentimentele anti-migrație care au adus la putere formațiunea radicală a lui Geert Wilders (VVD) în Olanda, dar o politică mai strictă în materie este cu adevărat necesară. Printre altele, PPE vrea creșterea personalului Frontex, agenția de granițe a Europei, de la 2.000 la nu mai puțin de 30.000 de angajați. Din punctul de vedere al României, preocuparea PPE este o veste bună, mai ales fiindcă, la același capitol popularii și-au manifestat explicit și repetat sprijinul pentru includerea României cu drepturi depline în Spațiul Schengen, deci ne vom situa „de această parte a graniței”.
  • Ciberbrigăzi. E vorba, desigur, în primul rând, de lupta împotriva terorismului cibernetic, cu o forță asemănătoare cu Frontex, dar mai puțin centralizată. Bineînțeles, România ar avea de câștigat de pe urma participării la un astfel de organism internațional, ca în toate celelalte cazuri.
  • Vot calificat (renunțarea la unanimitate) în deciziile referitoare la apărare. E de notorietate faptul că Uniunea Europeană se blochează ori de câte ori Viktor Orbán are chef să pună bețe-n roate, în Consiliul European, unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, și că orice țară poate face ceva asemănător din cauza unanimității necesare pentru deciziile importante. Renunțarea la unanimitate se poate realiza modificând Tratatele UE, deci e dificilă, dar până acum astfel de idei fuseseră asumate clar doar de către Emmanuel Macron și Renew, iar acum beneficiază de susținerea celui mai important curent politic european. România ar rămâne fără drept de veto în Consiliu, dar până în momentul de față, nu a avut motive să și-l exercite vreodată.

Green Deal, digitalizare și debirocratizare

Politicile de securitate reprezintă doar o parte din manifestul PPE, care are și capitolele obișnuite, referitoare la mediu, digitalizare și așa mai departe. Informațiile care urmează provin dintr-o versiune pre-finală a manifestului.

  • Politicile de mediu. Cu privire la așa-numitul Green Deal, am scris deja, pe Veridica.ro, că renunțarea la el e aproape de neconceput, chiar dacă politicile de mediu vor fi ajustate. Rămâne de văzut în ce grad vor fi.

Interesant e faptul că după data publicării articolului de pe Veridica, din ciornele de manifest al PPE a dispărut tentativa de a prelungi viața motorului cu combustie dincolo de 2035. Este o modificare de ultimă oră, înaintea Congresului. Pare a fi vorba de niște tensiuni interne și de presiunea exercitată în PPE de președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, în favoarea Pactului Verde. Aceasta s-ar putea explica printr-o presupusă tentativă a socialiștilor europeni de a o acuza pe aceasta că vrea să îl abandoneze.

În ceea ce privește impactul economic al acestor politici de mediu, în țările europene mai puțin prospere – ceea ce înseamnă că și în România – ele vor fi mai apăsătoare.

  • Digitalizarea. Dacă PPE va conduce coaliția care va decide direcția Europei și dacă se va ține de propriul manifest, viitorul sună mai bine decât trecutul și prezentul. Apetitul Uniunii Europene pentru restricționarea spațiului digital e de notorietate. Directiva pentru Protecția Datelor, legislația pentru servicii digitale (DSA) și piața digitală (DMA) încearcă să facă ordine într-un mediu foarte puțin reglementat. Problema e că tentativele de reglementare sunt aproape fără excepție defensive și au prea puțin de-a face cu inovația și crearea unui sector competitiv de tehnologia informației. Uniunea Europeană este rămasă în urmă la toate capitolele, de la cipurile de calculator la inteligență artificială și rețelele sociale, iar tentativele de a interzice sau reglementa un aspect sau altul al online-ului se transformă, în practică, în plictisitoarele și stânjenitoarele pop-up-uri cu avertismente referitoare la cookies sau date personale. Care, desigur, nu reușesc să rezolve problema la care se referă.

„Vrem inteligență artificială, și nu birocrație artificială”, spune însă PPE. Partidul cere investiții combinate de 4% din PIB-ul țărilor europene, pentru „excelență științifică”. Banii ar urma să alimenteze sectoare-cheie ca inteligența artificială. În manifest mai e vorba și de încurajarea start-up-urilor, care sunt create mai ales în zona digitală, iar vestea bună e că AlliedForStartups preia informații la fel de „optimiste” sau „constructive” și din programele Partidului Socialiștilor Europeni și ale ALDE/Renew.

E foarte clar ce ar însemna, pentru cercetătorii români, un asemenea procent din PIB alocat pentru un sector atât de pauper la noi. Și la fel de clar e că lumea digitală, în ansamblul ei, s-a născut, în Silicon Valley, din fondurile de cercetare oferite cu larghețe și fără prea multe condiționări birocratice de guvernul SUA – mai ales de Departamentul Apărării. Acum, China își permite și ea o politică asemănătoare în privința sectorului digital, nu numai fiindcă are ambiții geopolitice, ci și fiindcă într-un regim autoritar lucrurile pot funcționa, din păcate, mai repede, „fără pop-up-uri”. Dincolo de conflictul din Ucraina, Pactul Verde și altele, mandatul 2024-2029 este unul din ultimele trenuri pe care Uniunea Europeană le poate prinde într-o asemenea competiție.

  • Debirocratizarea. Birocrația este prezentă în mai multe locuri, în manifestul PPE. Dacă am putea considera că e vorba de un deziderat visător sau demagogic, într-un loc găsim intenții revoluționare: introducerea principiului „1 contra 2” („1 in, 2 out”) în legislație. Cu alte cuvinte, orice cerință legislativă nouă trebuie să ducă la renunțarea la două cerințe vechi. Până în momentul de față, Comisia Europeană a tatonat principiul „1 in, 1 out” („1 contra 1”) în mai multe inițiative legislative.

Din moment ce acest gen de intenții programatice se referă strict la mașinăria europeană, ele nu au consecințe instituționale în România. Dacă ar avea, probabil că Parlamentul României ar lua pur și simplu foc de la sine, fără nici o mână criminală.

  • Renunțarea la funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene și crearea unui Comisar European de Politică Externă. Pusă de surse bruxelleze pe seama animozității dintre Ursula von der Leyen și Josep Borrell, actualul Înalt Reprezentant, această măsură caută, declarativ, o soluție pentru lipsa de atitudine geopolitică comună a Europei. Retrogradarea Înaltului Reprezentant la nivelul de „ministru de externe” înseamnă, în esență, desprinderea acestuia de structuri europene altele decât Comisia – fiindcă în momentul de față, Înaltul Reprezentant are un loc în Consiliul de Externe (Foreign Affairs Council – FAC), pe care îl prezidează, și e numit de Consiliul European (al liderilor de țară). Pare o falsă soluție: ceea ce privează Uniunea Europeană de o atitudine geopolitică tranșantă și de relevanță globală e lungul șir de neînțelegeri dintre statele membre – atitudinea repetată Ungariei e din nou cel mai flagrant exemplu – și nu desemnarea și fișa de post a Înaltului Reprezentant. Adesea ironizat în mediile politice și birocratice bruxelleze, actualul ocupant al postului, Josep Borrell, s-a dovedit ridicol mai degrabă din lipsa unui mandat clar decât din proprie inițiativă.

În ciuda problemei de fond, un Comisar pentru Externe, oricare-ar fi denumirea postului, ar avea o atitudine mai consecventă, fiindcă ar avea o singură subordonare și ar putea exprima poziții mai coerente măcar în sens tactic, dacă nu și strategic. Faptul că după evenimentele din Gaza, declarațiile și atitudinile Ursulei von der Leyen și cele ale lui Josep Borrell s-au bătut practic cap în cap (cu prima, mult mai în favoarea Israelului, și al doilea, mult mai pro-palestinian) a stârnit exasperare la Bruxelles.

Și totuși, teatrul politic: o scenă pentru Ursula von der Leyen, „fals Spitzenkandidat”

Dacă e vorba să interpretăm totuși Congresul PPE ca teatru sau show politic, ceea ce ar putea vrea și ar putea obține de la el PNL e mai puțin important, fiindcă autorii și regizorii piesei sunt în altă parte, iar partidul popular local e cel mult tapiserul ei. Dincolo de cât de bine se va simți crema PPE în „ciuperca” vântoasă de la Romexpo, evenimentul este o trambulină pentru „candidatura” deja anunțată a Ursulei von der Leyen și pentru programul electoral al PPE. De unde ghilimelele: PPE o va desemna, aproape sigur, ca „Spitzenkandidat” pe aceasta la Congresul de la București, dar statutul de „candidat de vârf” (traducerea din germană) al acesteia este văzut de unii ca „fals” sau formal. Discuția se leagă de faptul că Ursula von der Leyen a fost desemnată pentru primul mandat, în 2019, de către liderii statelor-membre și nu prin aprobarea de către Parlamentul European a candidatului desemnat de cel mai influent partid – la vremea respectivă, Manfred Weber, același cu președintele PPE de la București de azi. Oricât de președinte al PPE e în continuare Weber, jocurile par făcute la București. Adică Ursula von der Leyen va parcurge formal, fără probleme, procesul de Spitzenkandidat în 2024, spre deosebire de 2019. Incidentul politic din 2019 nu este o încălcare a legii, fiindcă procesul e o uzanță consfințită printr-o rezoluție a Parlamentului European din 2013, și nu o obligație stipulată de tratatele UE. Senzația de show politic personal rămâne însă, fiindcă Ursula von der Leyen nu și-a depus candidatura pentru Parlamentul European, etapă considerată necesară în proces, iar acuzația de „fals Spitzenkandidat” provine chiar de la Martin Schulz, proeminentul socialist care punea pe roate sistemul, ca președinte al Parlamentului European, la începutul anilor 2010.

În această discuție subtilă și barocă se ascunde o chestiune importantă: Comisia sau Comisiile von der Leyen sunt mai degrabă la remorca statelor-membre și a liderilor acestora – mai ales Franța și Germania – decât a partidelor europene și implicit a electoratului.

Dacă e musai să vorbim și de România, dincolo de „photo op”-urile (pozele de Facebook, am putea spune) ale liberalilor autohtoni cu protipendada europeană populară, în presa bucureșteană s-a vehiculat ideea desemnării lui Klaus Iohannis pentru funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. Am reprodus denumirea integrală a funcției fiindcă e foarte posibil să nu mai avem ocazia s-o facem în viitor, date fiind intențiile Ursulei von der Leyen de a o desființa. În plus, chiar dacă funcția ar mai exista și PPE ar dori să-i facă un cadou simbolic actualului președinte al României, asta n-ar avea prea multă legătură cu mecanismul de desemnare a Înaltului Reprezentant – care ar trebui să revină, în principiu, socialiștilor sau celor din ALDE/Renew.

În fine, o altă idee vehiculată la București e anunțarea de către PNL a propriei liste de candidați pentru europarlamentare la Congres. Dacă va face asta, PNL va împușca un singur iepure (show media) cu două gloanțe, fiindcă atât Congresul, cât și lista au un potențial mare de vizibilitate, oricât de absconse ar fi toate cele de mai sus în România, pentru un public larg.

PPE are un culoar foarte bun, dar și o răspundere foarte mare

PPE este internaționala politică cu cea mai masivă prezență în ultimele câteva legislaturi ale Partidului European și, în consecință, centrul alianțelor care au generat Comisiile Barroso, Juncker și von der Leyen. Surprinzător e faptul că cel mai vechi grup politic al Europei se dovedește a fi cel mai sensibil la transformările geopolitice drastice ale momentului, așa cum se vede în lunga listă de preocupări legate de securitate cu care începeam. Și la fel cum s-a dovedit și în faptul că și-a asumat, prin Comisia Europeană și președinta acesteia, faimosul Pact Verde, lăsând grupul politic european de aceeași culoare fără obiectul muncii.

Cum a făcut PPE asta? O veche butadă referitoare la stalinism spune că un „deviaționist de dreapta” e un om care o ține înainte atunci când partidul o cotește la stânga. Curios, butada poate fi aplicată și la PPE, în ultimii ani, dar pe dos: cel care a cotit-o la stânga în 2019, iar acum o cotește din nou la dreapta, e electoratul, iar omul e, mai mult sau mai puțin, PPE (dacă nu e clar, nu insinuez în nici un caz că ar fi un partid comunist).

Desigur, electoratul nu contează în stalinism, dar contează foarte tare în democrație. Faptul că un partid perceput în trecutul recent drept „conservator” începe să fie văzut ca o formațiune „de centru dreapta”, din cauza creșterii radicalilor din ID și ECR e relevant. Vrând-nevrând, trecuți de prima tinerețe, uncool chiar, popularii sunt partidul care are primul cuvânt de spus în Europa, în ultimă instanță fiindcă așa vrea electoratul care îi conferă primul loc. Ucraina și efectele negative ale Pactului Verde îl pun, în 2024, într-o poziție de invidiat, în care, de pildă, se poate delimita ușor de extremismul de dreapta, păstrându-și electoratul mai moderat.

Răspunderea care revine PPE odată cu această conjunctură fericită pentru el e însă foarte mare. Partidul nu mai are cum s-o „țină înainte”, ca în butada stalinistă, fiindcă transformările geopolitice ale lumii sunt profunde. Anii următori sunt decisivi, și desigur că nu numai pentru PPE. Dacă tot ne jucăm cu butadele, despre Habsburgi, care au dominat vreme de 1.000 de ani Europa, s-a spus că nu câștigă toate războaiele, dar știu să se căsătorească bine. În momentul de față, PPE are o căsnicie de succes, în trei, cu socialiștii și Renew. Dar are și un război de câștigat.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Iulian Comănescu

Iulian Comănescu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 14 min
Alegeri și „resetări” în România post-comunistă. 1996: revanșa reformiștilor și cei „15 mii de specialiști”
Alegeri și „resetări” în România post-comunistă. 1996: revanșa reformiștilor și cei „15 mii de specialiști”

Alegerile prezidențiale și legislative din 1996 au dus la prima alternanță a puterii de după Revoluția din 1989. Formațiuni percepute ca reformiste au învins forțele conservatoare, văzute drept moștenitoare ale defunctului Partid Comunist Român și reprezentate de Ion Iliescu și PDSR.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
07 Apr 2024
Alegeri locale în Turcia. Un „punct de cotitură”?
Alegeri locale în Turcia. Un „punct de cotitură”?

Islamiștii AKP ai președintelui Recep Tayyip Erdoğan au suferit o înfrângere usturătoare în alegerile locale. Se îndreaptă Turcia spre o „resetare” și sfârșitul epocii Erdoğan?

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
02 Apr 2024
Alegeri locale în Polonia: încredere în tabăra pro-europeană, dar și pro-ruși tot mai vocali
Alegeri locale în Polonia: încredere în tabăra pro-europeană, dar și pro-ruși tot mai vocali

Conservatorii polonezi se îndreaptă spre o a doua înfrângere în 6 luni, de data aceasta la alegerile locale. Între timp, pro-europenii încearcă să reseteze sistemul iar pro-rușii sunt din ce în ce mai vocali.

Michal Kukawski
Michal Kukawski
25 Mar 2024
Putin, reales. Consolidarea dictaturii și „plecarea” Rusiei din Europa
Putin, reales. Consolidarea dictaturii și „plecarea” Rusiei din Europa

„Alegerile” prezidențiale din Rusia sunt încununarea unui lung șir de crime, abuzuri și diversiuni menite să transforme dictatura lui Putin într-un sistem totalitar în adevăratul sens al cuvântului. Lansată ca un regim de mână forte, menit să grăbească modernizarea structurală a țării, aparent după modelul lui Petru cel Mare, dictatura lui Putin a dus în cele din urmă la ieșirea deplină a Rusiei din Europa și ancorarea ei solidă în modelul politic asiatic.

Cosmin Popa
Cosmin Popa
21 Mar 2024