Cu rezultatul categoric din turul I, George Simion pare a începe să obțină ceea ce și-a dorit, dar nu a prea avut până acum: recunoașterea internațională – cel puțin din partea extremiștilor de dreapta din Uniunea Europeană. Mateusz Morawiecki, fostul prim-ministru polonez al PiS („Lege și Justiție”), devenit vicepreședinte al ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni), îi transmite felicitări pentru rezultat, la fel ca Marion Maréchal, de la francezul Reconquête! al lui Eric Zemmour, iar Matteo Salvini de la Ligă îi adresează și el un „Bravo”.
Vremurile în care Simion încerca să intre pe la întruniri ale radicalilor europeni din Spania, dar nu era primit, au trecut. În mod evident, candidatul AUR își caută legitimitatea în filonul global al mișcărilor de extremă, asumându-și explicit ideologia lui Trump, atâta câtă e, și șapca roșie a mișcării acestuia, de unde descriptorul „MAGA Man” pe care i-l conferă Politico.eu. Bezelele transmise Giorgiei Meloni nu trec nici ele neobservate.
S-a mai afirmat că Simion are un discurs extern diferit de cel intern: mai puțin miros de tămâie, mai puțină revoltă și mai puține mesaje duioase adresate necăjiților, mai multă grijă de a se poziționa pe harta globală, măcar declarativ.
Establishmentul european privește cu anxietate alegerile din România
Previzibil, centriștii aflați la guvernare în Europa sunt preocupați de ceea ce Politico.eu numește „temerile că o victorie a lui Simion ar putea destabiliza un membru-cheie al NATO și al UE cu 19 milioane de locuitori”. Probabil, a fost nevoie de o situație ca aceea internă de azi în România pentru ca țara noastră să fie privită așa cum nu am prea știut să ne prezentăm până acum, la nivel diplomatic.
Pe flancul estic al UE și al NATO, România avea avantajul de a fi percepută ca țară proeuropeană și proocidentală, fără alunecări spre iliberalism ca în Ungaria lui Orbán sau Polonia lui Kaczyński, până la preluarea puterii de proeuropenii lui Tusk. Acest avantaj era mai puțin simțit în țară, pe fondul acuzelor referitoare la corupția și lipsa de viziune a coaliției centriste de guvernare, altfel partener de încredere, măcar până la un punct, al Bruxelles-ului.
Cum PNL și PSD nu au reușit nici măcar să-și impună candidatul în turul II, alunecarea spre extremă a României e văzută ca bruscă și spectaculoasă, un fel de prefață pentru ceea ce s-ar putea întâmpla, sau ar putea continua să se întâmple, în politica europeană. Curios, cel care a captat cel mai bine această stare de spirit a fost tocmai Viktor Orbán, care, după turul I (anulat) din toamnă, a descris campania lui Călin Georgescu ca pe un „exemplu de tehnologie care se întâlnește cu electoratul”, „un experiment făcut pentru noi” în „laborator”.
Bruxelles-ul s-ar putea raporta la un București suveranist prin tăierea finanțărilor europene
Opinia lui Orbán merită luată în considerare ca venind de la cel mai consecvent, de succes și sofisticat ideologic reprezentant al euroscepticismului. Pornind de la ideea de „laborator”, în situația unei victorii a lui George Simion în turul al II-lea și, eventual, a unor alegeri parlamentare anticipate, establishmentul democrațiilor liberale din Europa ar putea fi tentat să răspundă situației din România cu alte măsuri „experimentale”, cu atât mai mult cu cât presiunea geopolitică legată de Ucraina și atitudinea antagonică a SUA predispun Europa la inițiative politice fără precedent, de la „coaliția celor hotărâți” propusă de premierul britanic Keir Starmer, la idei ca „Europa cercurilor concentrice” a lui Macron, care prinde tot mai mult contur, chiar dacă la modul tacit.
Desigur, ipoteza scoaterii României din Uniunea Europeană este catastrofică într-un alt grad decât rezultatul turului I de la prezidențiale. Experiența Ungariei și a Poloniei dovedește că Bruxelles-ul nu e foarte tentat de a decide el însuși exit-ul vreunei țări, fie și numai dintr-un motiv simplu: că o problemă mare din interiorul UE ar deveni o problemă și mai mare, în afara acesteia. Ceea ce e previzibil, însă, e condiționarea finanțărilor UE de performanța democratică, pârghie care a fost deja folosită în cazul unor țări ca Ungaria. Țările UE care își periclitează propriul stat de drept vor rămâne, nominal, membre ale Uniunii Europene, dar nu vor beneficia de avantajele acesteia. În paralel, cooperarea cu țări extra-UE, circumscrise unui concept mai larg european, va fi întărită, așa cum se întâmplă deja cu Norvegia sau Marea Britanie.
Ce are de făcut România, dar n-ar fi făcut oricum
Esențială, pentru România, va fi poziționarea față de noile inițiative politice ale UE, ca trimiterea de trupe de menținere a păcii în Ucraina, după o încheiere de un fel sau altul a ostilităților. Și George Simion, și contracandidatul lui, Nicușor Dan, s-au opus acestei idei, la fel ca președintele interimar, Ilie Bolojan. Așa cum am mai spus-o, astfel de atitudini scot din joc, geopolitic, România – în cazul dat, de la masa „Coaliției celor hotărâți”, unde a fost deocamdată invitată.
Desigur, menținerea păcii în Ucraina este doar un subiect de discuție, care nu descalifică, în sine, o țară. Însă România nu va putea rămâne pe termen lung „membru-cheie al UE” dacă nu se va implica geopolitic. Iar Bruxelles-ul știe, deja, că favoritul pentru turul II al prezidențialelor este un militant unionist cu interdicție într-una din țările pe care vrea să le unească și contacte cu serviciile secrete rusești.
Dincolo de orice fel de informații apărute în media sau de poziții politice retorice, Uniunea Europeană are în sine tendința de a contabiliza birocratic conformitatea față de o lungă serie de principii și reguli, pe cazuri concrete. Oricum ar arăta, politic, România după 18 mai, ea va fi tratată în funcție de răspunsul la acest gen de imperative instituționale asumate la aderare, cel puțin în Uniunea Europeană propriu-zisă. E de reamintit cazul Poloniei, care a fost multă vreme mare beneficiară a fondurilor de coeziune, chiar și într-o epocă în care era guvernată de un regim iliberal. E drept, acum condiționarea prin performanța democratică a devenit și ea regulă pentru alocarea fondurilor. Dar tabloul de ansamblu rămâne același. Bruxelles-ul este cu siguranță dispus să tolereze diferite declarații interne, sau de campanie, cât timp gesturile politice propriu-zise se conformează angajamentelor de stat membru al Uniunii.
Necunoscuta sau „holograma” Simion. Poziționarea față de marile teme globale
Din acest punct de vedere, eventuala prezență a lui Simion la Cotroceni nu are cum fi o veste bună, în situația în care nici măcar un Ilie Bolojan nu a avut o atitudine pro-europeană și pro-Ucraina mai clară – asta, posibil, din considerente electorale. Problema e însă cât de prost va fi noul context politic pentru România, iar aici se pot da mai multe răspunsuri, cu atât mai mult cu cât Simion e încă o „necunoscută” raportat la marile subiecte geopolitice. Comentatorii au remarcat nu numai diferența de discurs intern și extern al candidatului la președinție, ci și faptul că inclusiv discursul intern al acestuia s-a schimbat, de la retorica și gesturile agresive „de galerie”, la cvasi-absența din media clasică și unilateralismul solemn și succint al mesajelor de rețele, à la Călin Georgescu, până la punctul la care și Simion a fost numit „hologramă”. Faptul că acesta se revendică de la personaje ca Donald Trump sau Giorgia Meloni și că partidul lui, AUR, este membru al ECR, facțiunea „extremistă moderată” a politicii europene, cu veleități de acces la decizia politică europeană, par să sugereze însă o viitoare domolire a pozițiilor și mesajului politic. Simplu spus, nu ai cum rămâne sau te afilia în internaționala conservatoare și reformistă europeană de pe poziții pro-ruse.
Cu siguranță, vom afla mai multe în aceste zile, fiindcă marți, George Simion se declara „pregătit” să înceapă dezbaterile cu Nicușor Dan și să răspundă întrebărilor presei. Temele de discuție vor fi însă mai puțin geopolitice. Și rămâne să vedem cine și cum l-a „pregătit” pe Simion.
Cu sau fără el la Cotroceni, România are două scenarii alternative. Unul în care devine eurosceptică la nivel statal și un altul în care aderă mai decis decât până acum la valorile europene. Dacă primul scenariu e o veste proastă și amenințătoare, vestea și mai proastă e că al doilea ar fi fost improbabil oricum.
Relația cu SUA: George Simion și „internaționala” MAGA
Dacă pozițiile implicit pro-Călin Georgescu ale unui JD Vance și tentativa de lobby la Washington a lui Simion ne duc cu gândul la o relație oarecum privilegiată cu SUA, trebuie să spunem că aceasta va fi mai degrabă subiect de declarații demagogice. Poate că această relație va exista într-un anume grad, dar ea e una cu un partener geopolitic care se autoretrogradează de la rangul de superputere unică mondială și este contradictoriu în declarații și acțiuni – ca în cazul tarifelor asupra cărora Trump a revenit de nenumărate ori, sau a „păcii în 24 de ore” din Ucraina, pe care, la câteva luni de la inaugurarea lui Trump, administrația americană amenință să o abandoneze.
Următorul președinte al României ar trebui să aibă aptitudini diplomatice și geopolitice situate deasupra predecesorilor, pentru că parteneriatul strategic cu SUA însemna, simplu spus, că avem la cine ne uita și de unde ne inspira atunci când excludem, de pildă, Huawei din rețelele de telefonie mobilă, deci făcea viața mai comodă în fotoliul de la Cotroceni. Acum, însă, ne îndreptăm spre o caricatură de parteneriat cu o caricatură de Americă, cu un președinte-hologramă la Cotroceni.
