Dacă ați văzut pe rețele memele sau glumele cu americani obezi înnodându-și degetele la niște mașini de cusut și v-ați surprins simpatizându-i pe chinezii care par a fi la originea lor – muzica e un indiciu –, tocmai despre asta e vorba: tarifele de import cu care Donald Trump a pus lumea întreagă pe jar în ultimele săptămâni au discreditat SUA până la gradul la care China pare o alternativă geopolitică simpatică sau, cel puțin, se află într-o situație asemănătoare cu a Europei. E o lovitură dură, încasată aproape pe nesimțite, de America la capitolul soft power – sintagmă imposibil de tradus, care ar putea fi aproximată prin influență sau dominație culturală.
Trump a afirmat că prin tarife, care scumpesc importurile foarte tare, vrea să restarteze producția domestică a SUA, de unde aluzia la mașinile de cusut din gluma care circulă online. Deocamdată, a provocat haos geopolitic și degringoladă pe piețele de valori – nu numai cea bursieră, dar și a celebrelor bonuri de tezaur ale SUA, adăpost de vreme rea al investitorilor din lumea întreagă. Dolarul devine și el, din moneda favorită a lumii, o bagatelă aflată în declin. Ultimul anunț al lui Trump referitor la tarife (cronologic, dar cu siguranță nu cel din urmă), care ajunseseră la cote astronomice numai în urmă cu câteva zile, se referă la o revenire până la valoarea globală la valoarea de 10%, cu excepția Chinei, căreia i se administrează un colosal 125%.
O explicație simplă pentru o problemă complicată: incompetența lui Trump
Prezentată de sicofanții din jurul Casei Albe ca strategie de geniu, toată această poveste a consternat întreaga lume, de la mediul politic și de decizie, la analiști și publicul general alfabetizat, atâta cât mai există în momentul de față. Dar, pentru a scăpa de consternare, nu trebuie să te transformi automat în adept al lui Trump. Există o explicație dacă nu certă, cel puțin simplă. Faptul că Trump s-a răzgândit și a revenit, pentru 90 de zile, la tarife de 10% după ce administrase unor țări ca nevinovatul Lesotho taxe de peste 50%, pe motiv că „jefuiesc” America, e dictat de incompetența pură și simplă, mai precis, de neînțelegerea mecanismelor economice globale. Presupunerea se bazează pe ceea ce devine deja un tipar: nu e în nici un caz vorba de prima inițiativă „revoluționară” a lui Trump care se tuflește de realitatea economică și geopolitică. „Pacea în 24 de ore de la preluarea mandatului de la Casa Albă” în Ucraina se dovedește o ficțiune, după ce Trump a preluat problema triumfal, inițiind tratative întâi bilaterale cu Rusia, peste capul Ucrainei, apoi arbitrate de Arabia Saudită, cu scoaterea din joc a Uniunii Europene și a altor actori geopolitici. A urmat umilirea abjectă a lui Zelenski de la Casa Albă. O altă soluție „revoluționară” a lui Trump, cea referitoare la încheierea conflictului Hamas-Israel, bate și ea pasul pe loc – sau, cel puțin, nu am mai auzit nimic despre ideile fistichii de transformare a Gazei în rai imobiliar, cu scoaterea palestinienilor din ea. Ca să fie duși unde?
Tarifele, Ucraina și pseudo-soluția la problema israelo-palestiniană nu sunt singurele eșecuri geopolitice și economice de până acum. Joaca lui Trump cu taxele vamale are însă un potențial autodistructiv mai mare, pe termen scurt, decât îndepărtatele decizii (mai degrabă aspirații, fiindcă nu s-au concretizat) referitoare la Ucraina și Gaza. Mulți analiști economici estimează că, oriunde se vor opri după cele 90 de zile, tarifele vor produce o creștere a prețurilor de consum interne din SUA, care lovește exact în interesele electoratului lui Trump. Electorat căruia Trump i-a promis cu totul altceva. Acesta va fi momentul decontului intern, destul de apropiat de altfel.
Cine se bucură de eșecul „reformelor” lui Trump nu are motive să facă asta. Trump se va discredita, dar un președinte discreditat își discreditează, pe termen lung, și țara, așa cum a făcut Klaus Iohannis cu a sa candidatură la șefia NATO, dusă până dincolo de pânzele albe. Așa cum am mai spus, cu o Americă discreditată, ne îndreptăm către o lume multipolară, egoistă și tranzacțională, în care domnia legii internaționale și regulile contează mai puțin decât negocierile punctuale. Nu e o bucurie pentru nimeni, mai puțin liderii autoritari. Dar această schimbare geopolitică înseamnă și oportunități.
Unde e Uniunea Europeană pe noua hartă mondială: un actor rațional, premeditat și moral
Într-o lume în care cel mai puternic om al planetei se răzgândește săptămânal, dacă nu chiar zilnic, în privința unor decizii economice care afectează întregul mapamond, Uniunea Europeană e curios favorizată de ceea ce a fost interpretat în trecut ca slăbiciuni ale ei. E vorba de birocrație și mecanismele lente de decizie. Politico remarcă faptul că UE este predispusă la o reacție rațională și premeditată la bufeurile tarifare ale lui Trump. În ce a constat aceasta? În primul rând, în elaborarea unor mecanisme de raționale stabilire a tarifelor de răspuns, cu consensul statelor membre, în condițiile în care formula de calcul a celor decretate de președintele american (deficitul comercial raportat la dublul importurilor dintr-o țară) a fost criticată ca stupidă sau în cel mai bun caz băbească. Cu o ironie birocratică tipică Bruxelles-ului, UE a tins să impună taxe ridicate mai ales statelor republicane (Florida, Arkansas, Nebraska etc.), prin produsele fabricate de acestea. E vorba de gloanțe care nu au fost trase, iar UE mai are în rezervă și o așa-numită „bazookă comercială”, cu numele oficial de Instrument Anti-Coerciție (Anti-Coercion Instrument – ACI), care constă în delegarea către Comisie a măsurilor de răspuns în cazul în care un anumit stat încearcă să exercite presiuni economice. „Bazooka” nu e disponibilă de ieri, ci a fost gândită ca instrument de răspuns la tentativele de impunere a unor tarife de import din primul mandat Trump. Dacă descrierea pare prea vagă, să ne gândim că e vorba de o arie economică opulentă, de 450 de milioane de consumatori (prin comparație cu cele 350 de milioane de americani), a cărei evoluție poate fi gestionată centralizat, spre deosebire de alte mecanisme UE, după declanșarea, cu majoritate calificată (fezabilă) a procedurii.
Toate acestea sunt încă gloanțe aflate pe țeava UE, într-o situație în care se poate spune că SUA și-au risipit muniția trăgând în aer.
Cum va fi afectată Uniunea Europeană
S-a remarcat, pe drept, că tarifele de 10% admise temporar de Donald Trump reprezintă o creștere față de situația anterioară. Oricare ar fi rezultatele negocierilor din intervalul de 90 de zile anunțat, Uniunea Europeană are un surplus de exporturi către SUA la capitolul produse (mai ales farmaceutice și medicale, mașini și echipamente industriale), dar importă, grosso modo, servicii – anume profesionale, științifice și tehnice, drepturi intelectuale și tehnologia informației, conform Consiliului European. Europa va avea de pierdut la capitolul exporturilor de mai sus și al altora, dar se poate reorienta către alte piețe, lucru pe care a și început să-l facă. SUA vor avea însă și ele considerabil de pierdut la serviciile menționate. E simptomatic faptul că războiul comercial sinucigaș declanșat de Trump afectează exact ariile de dominație culturală (soft power) ale SUA, de la filme americane, la știință și servicii online. La acest ultim capitol, UE are la dispoziție o altă „bazookă”, cea pe nume Digital Services Act și Digital Marketing Act; faptul că giganții online-ului și ai rețelelor sociale sunt „strânși cu ușa” de aceste reglementări, care încă nu au fost declanșate semnificativ împotriva lor, e de notorietate.
Că SUA vor folosi automobile fabricate la Detroit, pe ceea ce a devenit „Centura de Rugină” în urma dispariției producției autohtone, și nu mașini germane rămâne neclar. Nu poți așeza pur și simplu americani luați de pe stradă pe linia de asamblare, la fel cum nu-i poți pune (cu rost) la mașinile de cusut din gluma de Internet. Ceea ce este previzibil e că europenii vor plăti mai scump un iPhone sau un anumit abonament online, dar restricționarea acestor bunuri sau servicii va costa și mai scump, simbolic, America.
E drept, Uniunea Europeană are în continuare multă nevoie de SUA, mai ales din cauza conflictului din Ucraina și a altor posibile amenințări militare. La investițiile UE puse în joc, de ordinul sutelor de milioane de euro, și al inițiativelor de felul „Coaliției celor hotărâți/dispuși”, e doar o chestiune de timp (ani, e drept), până când Europa își va recupera handicapul militar. America rămâne însă cu cel moral și pierderea supremației culturale. Pe termen lung: va fi tratată ca „magazie de arme” a Europei la fel cum s-a spus că tratează China Rusia lui Putin.
Legat de China, dacă adulatorii lui Trump văd în toate răsucirile președintelui american o strategie de geniu pentru confruntarea cu ea, ele nu au făcut decât să îi confere acesteia un capital de simpatie global și, așa cum s-a observat, să creeze o situație de tipul „America versus restul lumii și China”, care ar fi putut sau ar fi trebuit să fie una „America și restul lumii versus China”.
Ce ne rămâne: „efectul Bruxelles” și în materie de relații economice internaționale
Vremurile de schimbare geopolitică profundă în care trăim nu vor aduce numai vești bune. În contextul agitat și capricios al tarifelor, Uniunea Europeană a ajuns însă să fie numită „cea mai prietenoasă superputere a lumii” tocmai peste Ocean, în celebrul New York Times. Motivele sunt răspunsul rațional la inconstanța agresivă a lui Trump și aderența la reguli, în cazul dat cele agreate de Organizația Mondială a Comerțului. S-a vorbit multă vreme despre un așa-numit „efect Bruxelles”, prin care reglementările și politicile adoptate de Uniunea Europeană se impun cu forță de exemplu, pentru a fi adaptate în alte teritorii geopolitice. O atitudine la fel de deschisă la negocieri și premeditată ca până în momentul de față va impune acest gen de efect și în relațiile comerciale internaționale, ceea ce înseamnă că forțată de adversități, Uniunea Europeană își va găsi într-o măsură tot mai mare rolul geopolitic râvnit.
