2024: Anul „Marii resetări"?

Listele românești la europarlamentare, o imagine mai degrabă dezolantă

O fotografie făcută cu un obiectiv Lensbaby arată pancarte pentru viitoarele alegeri pentru Parlamentul European la Bruxelles, Belgia, 25 aprilie 2024.
© EPA-EFE/OLIVIER HOSLET   |   O fotografie făcută cu un obiectiv Lensbaby arată pancarte pentru viitoarele alegeri pentru Parlamentul European la Bruxelles, Belgia, 25 aprilie 2024.

Susține jurnalismul independent

Coalițiile și partidele din România și-au depus listele oficiale pentru alegerile europarlamentare. Unele dintre numele existente pe ele ne enervează sau chiar ne stârnesc disprețul, dar avem dreptate să simțim așa ceva? Putem răspunde la asta comparându-ne percepția cu cifrele referitoare la activitatea candidaților care au la activ cel puțin un mandat. Și dincolo de asta, de ce arată listele așa cum arată?

Pe lista PNL-PSD apar și politicieni care s-au remarcat prin absenteism și anti-performanță

Să începem cu cea comună a PNL-PSD, fiindcă e a celei mai influente forțe politice care candidează. Dacă o excludem plini de nervi, sau, dimpotrivă, de admirație, pe Gabriela Firea din calcul, fiindcă nu are un mandat anterior de europarlamentar și nu se potrivește cu grila noastră de analiză, ne-am putea enerva în continuare de prezența pe această listă a unor Claudiu Manda sau Maria Grapini (locurile 5 și 10). Cum se văd ei în statisticile actualei legislaturi a Parlamentului Europei?

Dacă v-ați putea închipui că nu se văd, greșiți. Dimpotrivă, se văd foarte bine. Dar statisticile în care se văd sunt The MEP UnAwards, publicate de Politico – un fel de „Antipremiile Europarlamentarilor".

Claudiu Manda își confirmă acolo poziția fruntașă de pe lista PNL-PSD, cu locul 2 în topul absenților (MIA – Missing in Action sau Dispăruți în Misiune) din Parlamentul European: 43,6% absențe de la lucrările acestuia. Și trebuie să spunem că europarlamentarul român are un handicap în competiție, fiindcă premiantul la absențe, neonazistul grec Ioannis Lagos (61,9%), a fost arestat în 2021, deci nu avea cum să mai participe la ședințele din următorii trei ani.

În același gen de comparație, există un europarlamentar român cu o situație simetrică cu a lui Manda, doar că pe dos: pe locul 2 pe lista PNL-PSD și pe locul 5 în topul absențelor. Este vorba de liberalul Rareș Bogdan, pe care nu l-am menționat inițial, fiindcă nu enervează chiar pe toată lumea. Și în plus, e prezent tot timpul la televiziunile din București, deci nu are cum fi în două locuri.

Sau are? Maria Grapini, atât de vizibilă în România, reușește să obțină două locuri 6 la Antipremiile Politico: la „Trăncănitori” („Chatterbox”) și „Susținători” („Wingman”, ca în echipele de zbor din aviația militară). Mai exact: intervenții oficiale (54.484 de cuvinte rostite) și semnatară a amendamentelor altora (nu mai puțin de 10.344). Ce înseamnă 50 și ceva de mii de cuvinte spuse? În lipsă de alt termen de comparație mai bun, cam cât „Hamlet” (30,5 mii de cuvinte) și „Regele Lear” (26 și ceva de mii) la un loc.

De ce a pus totuși Politico aceste categorii la „antipremii”? Pare că un politician care vorbește mult și semnează multe amendamente e unul activ. Fizic vorbind, e, dar ce consecințe au vorbele și semnăturile lui? În orice fel de legislativ de pe lumea asta, există parlamentari locvace care se bagă în seamă la interpelări și alte genuri de intervenții pur și simplu ca să se vadă și să se audă, în speranța că vor fi luați în seamă de presă. Iar în cazul co-semnării amendamentelor, e vorba cea mai umilă și lipsită de inițiativă monedă de schimb, un serviciu pe care îl poți face fără idei politice proprii, în speranța că el se va întoarce dacă vei avea vreodată vreo astfel de idee. Tot la „Oameni de echipă” o găsim și pe Ramona Strugariu, pe locul 5, chiar deasupra lui Grapini. Politician REPER cu o imagine destul de bună în România și fără prea multă vizibilitate la Bruxelles, ea a co-semnat 10.427 de amendamente.

„Antipremiile” Politico mai includ un nume de român, la capitolul „Lup singuratic”, al politicienilor care au depus amendamente de unii singuri, nesusținuți de grup sau europarlamentarii conaționali. Liberalul Daniel Buda (locul 8 pe lista PNL-PSD) apare pe locul al doilea, cu peste 4.700 de astfel de amendamente. În principiu, inițiativele de acest tip nu au șanse de a se transforma în realitate, fără susținere politică. Alteori e vorba de altceva, dar asta spun cifrele seci.

Cine face treabă la Bruxelles nu are timp de stat la TV în București

Lăsând ironia la o parte, a compara locurile de pe listele electorale ale partidelor mari cu contraperformanțele din Parlamentul European este legitim. Și dacă ne întrebăm ce performanțe (pozitive) au avut europarlamentarii români, ajungem din nou, vom vedea, la problema listelor electorale din 2024. Politico publică doar o listă de 21 de viitori europarlamentari „notabili” (cu șanse de a face parte din următoarea legislatură europeană), din care nu face parte nici un român. În materie de performanțe și „mojo” politic, ne putem însă raporta la EUMatrix, un site care face un top al celor mai influenți 100 de europarlamentari. Românii cu activitate în mandatul 2019-2024 prezenți acolo sunt:

Dragoș Tudorache (REPER/Renew – 10)

Marian Jean Marinescu (PNL/PPE – 31)

Cristian Bușoi (PNL/PPE – 34)

Siegfried Mureșan (PNL/PPE – 37)

Victor Negrescu (PSD/S&D – 53)

Dragoș Pîslaru (REPER/Renew – 63)

Dacian Cioloș (REPER/Renew – 67)

Corina Crețu (PRO România/S&D – 80)

Maria Grapini (PSD/S&D – 90)

Rovana Plumb (PSD/S&D – 94).

După ce dăm Mariei Grapini ce e al Mariei Grapini – faptul că reușește să fie prezentă în același timp nu numai în trei locuri, București, Bruxelles și Strasbourg, ci și în trei topuri, două negative și unul pozitiv – putem încheia discuția despre PNL-PSD cu Siegfried Mureșan (11 pe lista electorală, 4/37 în topul influenței) și Victor Negrescu (7 și respectiv 5/53).

Rovana Plumb, Cristian Bușoi și Marian Jean Marinescu nu au mai „prins” lista eligibilă a PNL-PSD. După informații din Bruxelles, Marian Jean Marinescu, prezență constantă în diferite topuri pozitive de la Bruxelles, se află în prag de pensie. Iar toate acestea ne duc la o altă listă electorală, cea a REPER. O comparație precisă între locurile de pe această listă ale lui Dragoș Tudorache, Dragoș Pîslaru și Dacian Cioloș și cele din topurile de influență europeană e inutilă, fiindcă REPER este cotat cu între 1,8% și 3% din opțiuni de diferitele sondaje electorale din România, deci are șanse mici de a trece pragul electoral.

Asta se întâmplă deși, dincolo de cifrele unui site sau al altuia, REPER are o reputație bună în Parlamentul European, poziții și rapoarte-cheie în legislativul de la Bruxelles. Orice s-ar putea spune despre ceea ce a făcut acest partid în România, e clar faptul că pentru electoratul din țară realizările de la Bruxelles nu au absolut nici o importanță. Într-o situație oarecum asemănătoare, deși în cu totul altă zonă a spectrului politic și cu alți simpatizanți, se află Corina Crețu, fost comisar european rămas în topul influenței parlamentare, care și-a exprimat disponibilitatea de a candida, dar nu se găsește pe vreun loc eligibil de pe vreo listă. În mod asemănător, Nicu Ștefănuță, fost europarlamentar al USR despre care s-a mai auzit câte ceva la Bruxelles, candidează ca independent, după ce și-a dat demisia din USR în 2023. Probabil fără șanse.

Vizibili uneori (sau nu) pe rețelele sociale prin eforturi proprii, toți acești politicieni au ca numitor comun faptul că au fost cvasiinvizibili în presa „clasică” – mai ales pe ecranele TV. Desigur, dacă vrei să mergi la vot, la negocieri și să te ocupi serios de rapoarte importante la Bruxelles, nu mai prea ai timp nici măcar de vacanțe la București, cu atât mai puțin de o prezență susținută în media.

Dar ea contează. Câștigă, oare, televiziunea alegeri în România? Nu. Asigură însă locuri eligibile pe liste.

Europarlamentar român: „totul e pe dos la Bruxelles: e aranjat ca să poți lucra”

Într-una din primele mele vizite la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, acum vreo 17 ani, un europarlamentar român venit din Parlamentul de la București îmi spunea o poveste care merită citată integral: „Uite, aici totul e pe dos decât la București. Mașină la scară nu avem, ai văzut că am cerut un «reçu» [bon] de la taximetrist când am venit de la aeroport. În schimb avem Internet care zbârnâie. În România, trebuie să vii cu Zapp-ul [la vremea respectivă, îți conectai laptopul cu telefoane], ca să ai. Vezi că suntem în biroul meu, cu anticameră, dar în București ai noroc dacă prinzi un colț de masă în sala de grup ca să-ți pui și laptopul, și Zapp-ul. Totul e aranjat aici ca să poți lucra, efectiv. Singurul confort e dușul din birou, de care ai nevoie fiindcă de multe ori nu ai timp să ajungi la hotel între două runde mari de întâlniri. De fapt, foarte important pentru un europarlamentar e să aibă acces la o curățătorie de haine rapidă.”

E clar că, la Bruxelles, instituțiile sunt gândite în așa fel încât să le arate celor care au ajuns acolo că nu au câștigat vreun premiu sau o vacanță pe patru ani, ci ar trebui să se pregătească pentru o perioadă intensă de muncă. Am văzut deja modul mixt în care a fost înțeles acest mesaj de partidele românești care au dominat precedentul ciclu electoral. Dar cum se aplică asta dacă privim la celelalte forțe politice bine cotate pentru iunie 2024? Pe lista Dreptei Unite se află actualii europarlamentari Eugen Tomac și Vlad Botoș, pe care nu i-am prea regăsit nici în topuri, nici în presa de la Bruxelles. Nici la UDMR nu există mari noutăți, cu Iuliu Winkler și Loránt Wincze pe primele locuri, desi maghiarii trimiși de România la Bruxelles au măcar o reputație de culise bună.

Însă toți politicienii care au primit note proaste dintr-o parte sau alta au cel puțin meritul de a se fi expus anterior, de a fi existat politic înaintea statisticilor. Listele abundă și în altfel de personaje.

Cap de listă la AUR e actualul europarlamentar Cristian Terheș (nu avem spațiu pentru lista partidelor prin care a trecut), care s-a făcut remarcat la Bruxelles doar în rondul de la Schumann, din fața Comisiei Europene, într-un miting de antivaxeri de pe vremea COVID. Și într-o sesizare a colegilor din Parlamentul European pentru discurs incitator la ură. Tot pe lista AUR, lui Terheș i se adaugă personaje cu vizibilitate mare, ieșiri publice foarte pe placul lui Putin și portofoliu politic inexistent ca Gheorghe Piperea sau Mihail Neamțu. SOS, partidul lui Șoșoacă, plusează cu a sa alma mater și cu faimosul Luiz Lazarus pe primele locuri.

Cu sau fără cifrele de mai sus, e clar că partidele românești, și nu numai cele extremiste, mizează pe personaje zgomotoase, cu o doză considerabilă de ridicol și potențial radioactiv, iar asta, în epoca Războiului din Ucraina, a rivalității geopolitice și economice cu China și a incertitudinii relației transatlantice. Chiar și apariția lui Dan Barna și Vlad Voiculescu în capul listei Dreptei Unite este simptomatică, deși nu e vorba de personaje de teapa unui Cristian Terheș. Sunt cei mai vizibili oameni ai USR, al doilea, cu veleități audiovizuale clare, ca dovadă prezența într-un documentar care a ținut morțiș să laude un ministru.

Un peisaj post-atomic cu „candidați-șampon” și alegători nervoși

Și atunci, partidele românești sunt, de la un capăt la altul al spectrului, un soi de protoplasmă toxică, care îneacă societatea românească, obligând electoratul să voteze tot felul de personaje bizare, cel puțin străine de spiritul și valorirle europene, dacă nu de-a dreptul suspecte? Nu numai bunul simț, ci și exemplul REPER ne arată că nu. Electoratul nu votează în funcție de topurile de la Bruxelles. Totuși, o vagă consolare e faptul că nu suntem singurii care facem asta. Nigel Farage, cel care a avut o contribuție decisivă la BREXIT, e cea mai clară dovadă. De multe ori e vorba de personaje care ajung în funcție nu sub umbrela, ci în ciuda partidelor mari, cele care „ne enervează”. Curios, o explicație foarte clară pentru întreaga poveste vine de la un politician, ba chiar român, care a publicat-o cu de la sine putere pe LinkedIn. Eduard Hellvig spune acolo așa:

„Max Weber a murit acum un secol, între timp a murit ușor-ușor și ideea lui de politicieni de vocație și profesie. Traseul către aerul rarefiat al politicii are scurtătura cifrelor de notorietate; sunt măsurate nume diverse cu lipici la electorat, urmând ca știința politicii să vină pe parcurs, cum ar veni ca o specializare la locul de muncă. [...] Competența candidatului-șampon este tocmai succesul său, oricare ar fi el – în sport, în afaceri, în muzică, în fashion, pe scena teatrului sau pe scena vieții. Star-sistemul nu a fost niciodată mai logic, Weber niciodată mai perimat. Oamenii s-au săturat de «ăștia de-acum», iar un bling-bling din afara cercului nu are cum să fie mai rău decât ei. Totul e să nu fie dintre «ăștia». Politica actuală a ajuns să-și devoreze esența și să își inventeze noi capete prin care să scuipe flăcări de bunăstare.”

Mai simplu spus, trăim într-un peisaj politic post-atomic, iar partidele sunt obligate, sau măcar înclinate, să pună pe liste „candidați-șampon” fiindcă asta, și nu altceva, votează electoratul.

„În Parlament”, serialul de comedie franțuzesc care a făcut vâlvă la Bruxelles, excentricul Torsten devine europarlamentar candidând ca independent, susținut de o armată creată pe rețele, în numele democrației participative. Se prezintă în faimosul Hemiciclu de la Bruxelles în costumul de lucru de pe TikTok, un fel de Superman albastru cu mantie brodată cu stele aurii. Torsten își ține discursurile în numele urmăritorilor de pe rețele, care i le scriu în timp real, și le citește de pe un dispozitiv cu ecran futurist prins de încheietura mâinii. Când își dă seama că începe să debiteze idioțenii despre Pământul plat, Torsten lasă totul baltă, pleacă, își sfâșie mantia de Superman și aruncă zdrențele de pe o pasarelă futuristă din Parlament. Următoarele secvențe îl înfățișează în costum și cravată, devenit europarlamentar conformist, la sfaturile bătrânei, rinocerizatei, dar deloc imbecilei creștin-democrate germane Gesine. Aceasta îl lămurește că cravata și costumul sunt un strat de protecție, care îți permite să rămâi om pe dinăuntru. Pare ciudat, dar la cât de îndrăcit devenise Torsten în postura de Superman UE, cravata pare să strângă mai puțin decât mantia albastră.

La cum se prezintă lucrurile în momentul de față, cravata lui Torsten ar putea fi un happy-end. Dar cum e vorba de un serial, așteptăm sezonul următor, care a fost deja anunțat.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Iulian Comănescu

Iulian Comănescu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 12 min
Alegeri și „resetări” în România post-comunistă. 2000: Iliescu vs. Vadim
Alegeri și „resetări” în România post-comunistă. 2000: Iliescu vs. Vadim

Marele șoc al alegerilor a fost scorul bun obținut de extremiștii conduși de Corneliu Vadim Tudor, care au devenit a doua forță politică a României.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
10 May 2024
Alegeri și „resetări” în România post-comunistă. 1996: revanșa reformiștilor și cei „15 mii de specialiști”
Alegeri și „resetări” în România post-comunistă. 1996: revanșa reformiștilor și cei „15 mii de specialiști”

Alegerile prezidențiale și legislative din 1996 au dus la prima alternanță a puterii de după Revoluția din 1989. Formațiuni percepute ca reformiste au învins forțele conservatoare, văzute drept moștenitoare ale defunctului Partid Comunist Român și reprezentate de Ion Iliescu și PDSR.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
07 Apr 2024
Alegeri locale în Turcia. Un „punct de cotitură”?
Alegeri locale în Turcia. Un „punct de cotitură”?

Islamiștii AKP ai președintelui Recep Tayyip Erdoğan au suferit o înfrângere usturătoare în alegerile locale. Se îndreaptă Turcia spre o „resetare” și sfârșitul epocii Erdoğan?

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
02 Apr 2024
Alegeri locale în Polonia: încredere în tabăra pro-europeană, dar și pro-ruși tot mai vocali
Alegeri locale în Polonia: încredere în tabăra pro-europeană, dar și pro-ruși tot mai vocali

Conservatorii polonezi se îndreaptă spre o a doua înfrângere în 6 luni, de data aceasta la alegerile locale. Între timp, pro-europenii încearcă să reseteze sistemul iar pro-rușii sunt din ce în ce mai vocali.

Michal Kukawski
Michal Kukawski
25 Mar 2024