Președintele sârb și ministrul ungar al apărării au semnat un document care operaționalizează un acord strategic din 2023 privind cooperarea în domeniul apărării.
Mii de oameni au cerut guvernului de la Belgrad să renunțe la proiectul care vizează o cazarmă bombardată de NATO în timpul războiului din Kosovo.
Țara ar putea avea alegeri anticipate, evocate și de președintele Vucic
Sute de mii de oameni au ieșit în stradă la Belgrad și în marile orașe ale Serbiei în semn de protest față de corupția din țară.
Preşedintele Vucic spune că ţara se confruntă cu o încercare de revoluţie finanţată din exterior.
Tensiunile sunt în creştere înaintea unei mari demonstraţii anunţate pentru sfârşitul săptămânii
Liderul sârbilor bosniaci şi-a înmulţit acţiunile şi apelurile voalate la secesiune.
Donald Trump a vorbit aproape două ore în fața deputaților și senatorilor din Capitoliu, trecând în revistă prima lună a mandatului său.
Opoziția a contestat guvernul cu grenade lacrimogene și fumigene pentru a-i sprijini pe studenții care protestau afară.
Preşedintele Vucic spune că regimul nu va fi schimbat prin revolte populare.
Miodrag Dodik, liderul pro-rus din Republika Srpska, entitate sârbă din Federația Bosnia și Herțegovina, a fost condamnat de un tribunal de la Sarajevo la un an închisoare.
Zeci de mii de oameni au demonstrat la Kraguievaț, în centrul țării, chiar de ziua națională a țării.
De săptămâni întregi, Serbia e zguduită de proteste studențești, declanșate de tragedia de la Novi Sad. Pornite ca reacție la corupția endemică, protestele s-au transformat într-o mișcare națională care militează pentru reforme sistemice profunde.
Tot mai mulți oameni s-au raliat mișcării studențești. Aceasta este povestea unuia dintre protestele ultimelor săptămâni, un marș al studenților de la Belgrad la Novi Sad când s-au comemorat trei luni de la tragedia din gară.
Prezenţa scăzută la urne este considerată un blam pentru popularitatea guvernului kosovar
Manifestanții de la Novi Sad au cerut autorităților de la Belgrad, în frunte cu președintele Alexander Vucic, să își asume responsabilitatea politică pentru tragedia care a lovit anul trecut acest oraș.
Sub numele de „Trei luni, trei poduri” are loc cea mai mare demonstrație împotriva regimului de la Belgrad acuzată de manifestanți de corupție.
Renunţarea la acuzațiile împotriva manifestanților arestaţi a constituit o cerere majoră a organizatorilor mișcării anticorupție.
Președintele Vucic a anunțat o remaniere guvernamentală masivă
Premierul Serbiei a demisionat pe fondul celor mai ample demonstrații împotriva corupției.
Zeci de mii de oameni au ieșit luni în stradă ca să ceară demisia guvernului pe care îl acuză de corupție.
Fermierii s-au alăturat protestului studenților care au blocat cea mai importantă intersecție din capitala Serbiei.
Demonstrații săptămânale au loc în Serbia după un incident mortal pus pe seama corupției.
Ambasada României la Belgrad a sesizat imediat Ministerul sârb al Afacerilor Externe, solicitând clarificări privind motivele deciziei "extrem de dure".
Serviciile de securitate au evacuat 13 persoane – susține ministrul Muncii și Afacerilor Sociale, Nemanja Starovic.
Zeci de mii de protestatari conduși de studenți au organizat un miting în fața sediului televiziunii de stat a Serbiei din Belgrad pentru a protesta față de ceea ce ei au numit părtinirea pro-guvernamentală a radiodifuzorului.
Pristina afirmă că acestea operează ilegal, în zone locuite în principal de minoritari.
Mii de studenți au ieșit duminică seara pe străzile Belgradului ca să ceară demisia guvernului. Tinerii s-au strâns în fața Curții Constituționale pentru a demonstra cum autoritățile încalcă legea fundamentală.
Procurorul cere plasarea în arest a fostului ministru al Transporturilor Goran Vesic.
Sentinţa anulează decizia autorităţii electorale care a refuzat înregistrarea spre îngrijorarea comunităţii internaţionale.
Trafic grav perturbat în Bosnia și Serbia.