Pe fondul prelungirii conflictului cu guvernul aflat sub supravegherea atentă a președintelui Aleksandar Vučić, studenții, ale căror proteste s-au răspândit în toată Serbia, au decis să-și ducă nemulțumirile chiar în inima Europei și să tragă un semnal de alarmă privind încălcărille frecvente ale drepturilor omului. Optzeci de tineri, femei și bărbați, s-au au pornit într-o călătorie lungă de 1.400 de kilometri, mergând cu bicicleta de la Novi Sad la Strasbourg, traversând pe parcurs orașe europene precum Budapesta, Viena și Munchen. Obiectivul lor? Să atragă atenția cu privire la corupția la nivel înalt, manipularea presei și despotismul cu care se luptă poporul sârb. Unul dintre studenții care participă la acest „Tur la Strasbourg”, așa cum a fost el numit, a spus plin de entuziasm că se așteaptă ca flacăra mișcării studențești să cuprindă toată Europa.
„Lumea să știe ce se întâmplă în Serbia”
Alegerea celor două orașe ca puncte de plecare și sosire nu au fost una întâmplătoare. Novi Sad este orașul unde au început protestele la sfârșitul lui 2024, după prăbușirea copertinei gării, incident în care 15 persoane și-au pierdut viața; o a 16-a victimă, un elev de liceu de 18 ani din Novi Sad, a murit în spital după patru luni de luptă pentru supraviețuire. Gara fusese renovată cu doar câteva luni înainte de incident, ceea ce a determinat majoritatea populației să denunțe corupția politică și proasta gestionare și supraveghere a lucrărilor drept principala cauză a tragediei. Solicitările inițiale privind o investigație transparentă s-au transformat într-o mișcare anticorupție la nivel național, în timp ce guvernul a continuat să ofere răspunsuri evazive și confuze cu privire la cauzele tragediei de la Novi Sad, ridicând suspiciuni că se încearcă o mușamalizare.
Cât despre Strasbourg, orașul găzduiește sediul Consiliului Europei, din care Serbia face parte, așa că studenții au dorit să sensizbilizeze această organizație cu privire la cauza lor. Studenții speră totodată că revendicările lor vor fi auzite de o altă organizație europeană, una la care mulți sârbi doresc ca țara lor să adere: Uniunea Europeană. În definitiv, Strasbourgul găzduiește și sediul Parlamentului European.
Serbia a fost desemnată țară candidată UE încă din din 2012, iar negocierile de aderare au început în mod oficial în ianuarie 2014. Cu toate acestea, o serie de probleme, inclusiv regresul democratic și menținerea legăturilor bune cu Rusia (în contrast cu răspunsul UE la invadarea Ucrainei din 2022) au pus practic procesul de aderare în așteptare. Mulți sârbi dau vina pe Aleksandar Vučić, aflat la conducerea țării din 2014, mai întâi ca Prim-Ministru, iar ulterior ca președinte. Vučić mai este văzut și ca sursa diviziunilor la nivelul societății și a represiunii îndreptate împotriva protestatarilor. Mulți dintre ei nu înțeleg de ce, la câteva luni de la începutul protestelor, personalități europene precum șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, sau liderul francez Emmanuel Macron, aleg să se întâlnească în continuare cu președintele sârb în loc să-l evite.
Președintele Consiliului Antonio Costa, președintele Serbiei Aleksandar Vucic și președintele Comisiei Ursula von der Leyen, Bruxelles, 25 martie 2025 @EPA-EFE/OLIVIER MATTHYS
De unde și dorința protestatarilor de a-și face auzite doelanțele nu doar la Strasbourg, ci și la Bruxelles sau Paris. Au spus-o chiar bicicliștii, în manifestul publicat pe un site creat special: „Această călătorie este mai mult decât un tur cu bicicleta – este o călătorie a speranței, a rezistenței și a vocilor celor care au fost reduse la tăcere [pentru totdeauna]. Pentru asta mergem la Strasbourg. Nu pentru că vrem ca altcineva să ne rezolve problemele, ci pentru că vrem ca lumea să știe ce se întâmplă în Serbia”.
„Turul la Strasbourg” este doar ultima dintr-o serie mai lungă de acțiuni din ce în ce mai inventive organizate de studenți, care au obținut sprijinul a ceea ce pare a fi segmentul cel mai mare (și mai vocal) al societății sârbe.
Sfatul unui tată pentru fiul său student: „Du-te și fii obraznic!” De la Pumpaj! la edictul studențesc
Pe vremea când eram student la Belgrad, o perioadă efervescentă la mijlocul anilor 90, pe de-o parte încercând să ne adaptăm la sancțiunile economice internaționale, pe de altă parte protestând în stradă împotriva regimului lui Slobodan Milošević, tata îmi spunea de fiecare dată când ieșeam din casă: „Du-te și fii obraznic!” Pentru cei care nu-l cunosc, poate părea un îndemn ciudat – ce fel de părinte îi spune copilului său să nu se poarte frumos? Dar ce îmi transmitea de fapt tata era să mă distrez și să fiu în același timp atent.
Tata încă mai folosește acest îndemn, dar în prezent li-l adresează nepoților săi. Doi dintre ei, adolescenți, sunt de luni de zile angrenați în acțiuni zilnice de blocare a instituțiilor de învățământ, împreună cu colegii și profesorii lor, sprijinind revendicările studenților.
Din punctul de vedere al guvernului, studenții aflați la cârma protestelor sunt obraznici, pentru a folosi un eufemism. „Obrăznicia” lor constă în contestarea sistemului, dar și în răspândirea știrilor despre nedreptățile și represiunea din Serbia către studenții și cetățenii europeni. Eu însumi sunt tată acum și consider că, dacă astfel de acțiuni irită regimul corupt și, prin urmare, sunt catalogate drept obrăznicii – atunci, pentru Dumnezeu, să fim cu toții obraznici!
Conform datelor furnizate de organizația independentă CRTA (Centrul pentru cercetare, transparență și responsabilitate), doar în luna martie au avut loc cel puțin 1.697 de proteste în 378 de locuri diferite din Serbia. În prima săptămână a lunii aprilie au avut loc cel puțin 452 de proteste și 128 de adunări. Sondajele centrului indică un sprijin public de aproape 80% pentru mișcarea studențească.
Din toate aceste proteste zilnice, cel puțin șase au fost cu adevărat de amploare. Și când spun de amploare, mă refer la zeci până la sute de mii de oameni care au ieșit cu acele ocazii în stradă atât pentru a se bucura de unitatea și solidaritatea nou găsite, cât și pentru a-și manifesta sentimentul de furie și dispreț față de regim și tot ceea ce reprezintă el. Aceste mari proteste au fost, până acum, toate organizate în patru orașe universitare din Serbia: Belgrad și Novi Sad în nord, Niș și Kragujevac în sud.
Eu și familia mea nu am ratat niciunul dintre aceste proteste de amploare și nu pot spune cu exactitate numărul de proteste mai mici sau locale la care am participat în ultimele câteva luni. Fiecare din marile proteste a produs câte o surpriză. De exemplu, la primul, în decembrie 2024, la doar o lună după tragedie, organizat în Piața Slavija din Belgrad, când 100.000 de oameni s-au recules în tăcere deplină timp de cincisprezece minute. Sau protestul masiv care a blocat principalul nod rutier din Belgrad timp de 24 de ore în luna ianuarie. Sau următorul protest, organizat la Novi Sad pe 1 februarie, marcând trei luni de la tragedie, când grupuri de studenți au pornit la drum pe jos către acel oraș. Ei încă fac asta, mergând în orașe și sate mici, punându-și măsuțele în piețe cu banner-ul Întrebați studentul. Ei fac ceea ce partidele de opoziție ar fi trebuit să facă cu mult timp în urmă: vorbesc cu oamenii față în față, explicând ce se întâmplă în marile orașe, ce vor cu adevărat studenții din partea guvernului sau de ce și cum îi minte presa pro-guvernamentală. Ei spun că este o acțiune de trezire națională. Aș îndrăzni să adaug că, în același timp, ei alungă frica sau iluzia ei.
La următorul mare protest, organizat la cincisprezece zile după cel de la Novi Sad, de data aceasta în orașul Kragujevac, s-a născut noul și sloganul „Pumpaj!”, pronunțat ‘pumpei’, care în engleză s-ar traduce prin Pump it – dă-i mai departe, nu te lăsa, nu te descuraja! De atunci a devenit o expresie rostită foarte des, înlocuind adeseori „'neața, vecine!”, „Noapte bună, dragă”, „Somn ușor, iubita mea!”, sau chiar (să nu cădeți cu scaunul!) raportul oficial de seară despre activitățile președintelui. Eu însumi am strigat pumpaj! de cel puțin câteva sute de ori.
Protestul meu preferat a fost cel de la Niș, pe 1 martie, la cincisprezece zile după cel de la Kragujevac și la patru luni după tragedia de la gară. La fel ca la protestul de la Novi Sad cu o lună înainte, au mers la Niș oameni din toată Serbia, inclusiv eu și familia mea.
Protest la Nis, Serbia, 1 martie 2025 @EPA-EFE/DJORDJE SAVIC
Studenți de la universitățile locale au elaborat cu această ocazie un manifest pe care l-au numit Edictul studențesc. Numele a fost inspirat de Edictul de la Milano din 313, prin care creștinismul a devenit religie oficială în Imperiul Roman. Comparația nu are nimic de-a face cu religia în sine, ci cu simplul fapt că împăratul Constantin cel Mare, care a emis edictul, s-a născut orașul Niș din zilele noastre (Naissus în epoca romană) și că edictul studențesc răspândește idei de toleranță în rândul oamenilor.
Edictul studențesc prezintă valorile pentru care luptă studenții, printre care se numără libertatea, statul de drept, solidaritatea și importanța tineretului.
„Avangardă pentru întreaga Europă”: de la Budapesta la München, oamenii s-au grăbit să iasă în calea bicicliștilor protestatari
În timp ce cei optzeci de studenți care au plecat din Novi Sad traversau Europa cu bicicleta, întreaga țară le-a urmărit călătoria zi de zi, prin intermediul a doar câteva instituții media independente și pe rețelele sociale. Fiecare etapă a călătoriei lor i-a dus cu aproximativ 100 de kilometri mai aproape de destinație. La finalul fiecărei etape, studenții au fost primiți atât de sârbii din diasporă, cât și de localnici. În timpul călătoriei dintr-un oraș în altul în Serbia, de obicei studenții au fost cazați în căminele facultăților colegilor lor sau în sălile de sport din școlile locale. Odată ce au trecut granița, cazarea a devenit mai intimă, să spunem așa, deoarece sârbii care trăiau în diferitele orașe de pe traseul lor i-au găzduit în propriile case.
La Budapesta, printre sutele de sârbi și maghiari care i-au întâmpinat pe bicicliști în Piața Eroilor din centrul orașului s-a numărat și primarul Gergely Karácsony. Este unul din principalii reprezentanți ai opoziției față de premierul populist Viktor Orbán, care a fost criticat de ani de zile atât la Bruxelles, cât și de opoziția maghiară din aceleași motive ca și Vučić: regresul democratic și cooperarea cu Rusia. Karácsony, care numește Budapesta „o insulă a libertății”, deoarece cea mai mare parte a Ungariei este dominată de partidul Fidesz al lui Orbán, a scris după ce i-a întâmpinat pe studenți că „a fost un sentiment emoționant și înălțător să fiu cu ei în Piața Eroilor – ei sunt adevărații eroi, exemplul pe care trebuie să-l urmăm cu toții!”
În timp ce bicicliștii erau primiți în centrul Budapestei, jaluzelele ambasadei sârbe din apropiere au fost trase complet...
La Viena (un oraș cu una dintre cele mai mari și mai vechi comunități sârbe din lume), când bicicliștii au intrat pe Maria-Theresien-Platz, pe covorul roșu care le-a fost întins pe stradă, o seară vieneză de altfel normală și liniștită s-a transformat într-o adevărată sărbătoare.
Studenții bicicliști sărbătoresc sosirea la Viena @EPA-EFE/MAX SLOVENCIK
La München a fost și mai mare nebunie. Spre deosebire de autoritățile bisericești din Serbia, care ani de-a rândul au susținut toate guvernările naționaliste, inclusiv pe cea actuală, Biserica Ortodoxă Sârbă din Germania a dat dovadă nu doar de ospitalitate, ci și de înțelegere față de motivele etice, emoționale și sociale ale studenților din Serbia. Episcopul Grigorie – care slujește ca șef al Eparhiei de la Düsseldorf și al întregii Germanii și care a participat la protestele din 1991 împotriva lui Slobodan Milošević înainte de a alege calea preoției – a pregătit cina pentru studenții bicicliști și a aranjat ca aceștia să fie cazați în biserici pentru majoritatea șederii lor în Germania, de la München la Strasbourg. „Sunt bucuros că putem găzdui studenții la München, mâine la Augsburg, Stuttgart și Karlsruhe. Dacă am putea fi alături de ei în fiecare clipă, ar fi o mare onoare pentru noi”, a spus el, adăugând că studenții din Serbia „sunt, pur și simplu, o avangardă nu doar pentru Serbia, ci pentru întreaga Europă”, deoarece „curajul lor izvorăște din dorința lor pentru libertate și dreptate și din lupta lor pentru democrație, în adevăratul sens al cuvântului. Iar modul în care fac asta este de-a dreptul sublim și magnific”.
Cel mai mare protest din istoria Serbiei a avut loc în ciuda eforturilor autorităților de a-l stopa
Cel mai mare protest după tragedia de la Novi Sad (și, într-adevăr, cel mai mare din istoria Serbiei) a avut loc la Belgrad sâmbătă, 15 martie. Alegerea orașului nu a fost una greșită, pentru că studenții au chemat literalmente pe toată lumea să li se alăture. Sute de mii de oameni au răspuns apelului lor, venind din toată Serbia, în ciuda eforturilor autorităților de a-i opri. Liniile de tren care fac legătura între Belgrad și Novi Sad au fost închise vineri de autorități, din cauza unei presupuse amenințări cu bombă. Liniile normale de transport în comun interurban între Belgrad și orașele mai mari din Serbia au fost brusc suspendate. Transportul în comun din Belgrad a fost oficial închis începând cu sâmbătă dimineață. Ambuteiajele neașteptate de pe autostrăzi și controalele „standard” de pe alte drumuri i-au încetinit pe toți cei care se îndreptau spre Belgrad.
Vineri, în ziua dinaintea protestului, mii de studenți care au mers pe jos (unii chiar 200 de kilometri de-a lungul a șase zile) au ajuns la Belgrad din toate colțurile țării, fiind primiți cu aplauze de mulțimile adunate la porțile orașului. Eu și familia mea stăteam la poarta de nord în mulțimea de pe strada principală din Zemun. Am întâlnit câțiva vecini, trei angajați de la biblioteca noastră locală și câțiva părinți de la școlile copiilor noștri. Și când au ajuns în sfârșit studenții, cu toții i-am aclamat, am sărit în sus de bucurie și ne-am îmbrățișat cu acei tineri curajoși. Reuters, Times și Sunday Times au transmis în direct sosirea studenților la Belgrad pe canalele lor de YouTube, în timp ce RTS (postul public de televiziune și radio din Serbia), finanțat din banii contribuabililor, nu a difuzat nicio știre despre acest eveniment.
A doua zi, când a avut loc protestul propriu-zis, probabil că erau în jur de 325.000 de protestatari care roiau prin tot orașul, conform Arhivei independente de proteste publice (Arhiv javnih protesta). Asta fără a pune la socoteală protestele locale din suburbii și din alte părți ale țării care au fost organizate concomitent. Guvernul a oferit o estimare mult mai conservatoare de puțin peste 100.000 de protestatari, iar această cifră a fost raportată și de unele agenții de presă străine, spre regretul acelor protestatari care urmăreau știrile în timp real din stradă. După cum spunea cineva din mulțime: „Sigur, poate pe-un singur bulevard!”
Un cuplu se sărută în timpul mitingului condus de studenți la Belgrad, Serbia, 15 martie 2025 @EPA-EFE/ANDREJ CUKIC
Să ajungi la protest a fost o aventură în sine. Ne-a luat mai mult de două ore să ajungem în centrul orașului. Când am ajuns în sfârșit acolo, am fost întâmpinați de sunetul a mii de voci, de oameni care trâmbițau și fluierau și țipau din toți rărunchii! Îmi venea să le spun „Nu e nevoie să țipi, omule, te aud!” Erau mii de bannere, muzică de zguduia pământul sub tine, pălării haioase, figuri amuzante, umbrele cât cuprinde, toate culorile curcubeului, toate ritmurile de fanfară, ciripit de păsări, urlete de lup, se auzeau tot felul de dialecte și limbi vorbite de oameni, din nou umbrele cât vedeai cu ochii („dar ploile nu vin”), și un singur gând care răsuna în toate acele capete: haideți mai repede cu Binele, jos cu Răul, chiar dacă iese Urât!
Studenții Facultății de Arte Plastice și ai Facultății de Științe Politice din Belgrad au prezentat mulțimii proiectul lor comun, trăgând un cal troian înalt de trei metri în fața clădirii Parlamentului. La fel ca în Iliada, în interiorul calului era un compartiment secret. Dar, spre deosebire de epopeea lui Homer, scrisă cu mai bine de trei mii de ani înainte de acest eveniment, calul studenților nu ascundea războinici înarmați până în dinți, ci doar un scurt paragraf preluat din constituția sârbă:
Articolul 2, aliniatul 2
„Nicio instituție a statului, organizație politică, grup sau persoană nu poate uzurpa suveranitatea cetățenilor și nici nu poate stabili puterea dincolo de voința cetățenilor exprimată liber”.
Iar pe spatele hârtiei sta scris: „Cetăţenii sunt purtătorii suveranităţii!”.
Legenda spune că în interiorul calului troian erau treizeci de războinici conduși de Ulise. Am observat că mesajul elevilor către uzurpatorii justiției de pe meleagurile noastre avea același număr de cuvinte.
Pumpaj!
„Sunetul de rău augur”: a folosit guvernul o armă sonică împotriva protestatarilor?
Studenții care au participatul la „Turul la Strasbourg” s-au hotărât și ei să solicite o anchetă amănunțită privind fenomenul care a stârnit teamă și panică la protestul de la Belgrad din 15 martie. S-a întâmplat pe strada King Milan, exact în al doisprezecelea minut din cele șaisprezece păstrate în semn de reculegere pentru tragedia de la Novi Sad, câte unul pentru fiecare victimă – un moment care în ultimele cinci luni a devenit o instituție de sine stătătoare.
La ora 19:11, toți care păstrau momentul de reculegere în stradă au simțit ceva. Unii susțin că parcă un avion a zburat la doi metri deasupra capetelor lor. Sau că un autobuz invizibil a trecut în viteză. Unii au auzit un șuierat care i-a dus cu gândul la Formula 1, sau la sunetul de rău augur al unei rachete care se apropie, sau la mii de cai care o iau la goană ca mușcați de streche...
Mulți dintre cei afectați de sunetul misterios au rămas cu sechele psihologice pe care le-au dezvoltat după ce au experimentat acel sentiment de frică de o forță nevăzută care vrea să-i sfâșie. Persoanele cu stimulatoare cardiace sau alte dispozitive cardiace au suferit grave probleme de sănătate.
Grupurile de activiști au colectat și transmis către ONU mii de mărturii de la persoanele care au trăit fenomenul. Pe de altă parte, Parchetul din Belgrad a început să ia declarații abia după douăzeci de zile de la incidentul propriu-zis, ceea ce nu face decât să legitimeze revendicările studenților de a elibera instituțiile statului de influența distructivă a unui regim corupt.
Câteva zile mai târziu, studenții de la Facultatea de Artă Teatrală, de unde a început să se răspândească mișcarea de protest, au realizat un scurt documentar intitulat „Al doisprezecelea minut”.
De asemenea, în decurs de două săptămâni, 4.500 de profesori din întreaga lume, printre care Thomas Piketty, Annie Ernaux, Francis Fukuyama, Slavoj Žižek, Nancy Fraser, Étienne Balibar sau Judith Butler, au semnat o petiție prin care solicită autorităților lansarea unei anchete privind utilizarea unei arme sonice la Belgrad.
„The Dawning of the Age of Aquarius”
Zilele acestea, studenți din toate universitățile se întâlnesc pentru a hotărî cum să transforme mișcarea de protest într-una politică, ca să spunem așa. E ceea ce așteaptă mulți dintre susținătorii lor: formarea unui guvern provizoriu de tehnocrați, a cărui sarcină principală ar fi să răspundă cerințelor studenților și să schimbe condițiile electorale în așa fel încât să facă posibile alegeri democratice (cu accent pe caracterul democratic al acestora).
Când comentează situația actuală, analiștii politici preferă să spună că zilele care urmează vor fi interesante. Desigur, cuvântul interesant ar putea însemna multe lucruri diferite, cum ar fi: dacă toate grupurile democratice nu fac front comun cât mai curând posibil, represiunea ar putea scăpa de sub control în perioada următoare. Dar, în același timp, ar putea însemna că Pluto iese din Capricorn și intră în Vărsător, marcând o perioadă de trezire colectivă - sau cel puțin asta credeau hippioții, într-o altă eră a Vărsătorului. Cu alte cuvinte - Dumnezeu știe, ce va fi va fi, que sera sera și așa mai departe.
@Vrsan Leštarić
Totuși, mai este un lucru interesant care îmi vine în minte. Studenții ne-au arătat deja că există modalități de ieșire din apatia în care am stat întemnițați. Ei ne amintesc constant cât de bine este să te bazezi unul pe celălalt, să fii tolerant față de credințe care sunt la kilometri distanță de ale tale și să arăți deschis simpatie și dragoste semenilor tăi. Măcar pentru asta le rămânem veșnic recunoscători. Sau în cuvintele lui Jiddu Krishnamurti: „Dragostea nu poate face nimic, dar fără ea nimic nu se poate face”. Așadar, mergeți și fiți obraznici!
