
Viitorul unui proiect imobiliar de lux al ginerelui lui Donald Trump la Belgrad a fost pus sub semnul întrebării din cauza suspiciunii că documentele folosite pentru revocarea statutului de protejat al terenului din Belgrad ar fi fost falsificate. Firma Affinity Partners a lui Jared Kushner a semnat anul trecut un acord funciar pe 99 de ani cu guvernul sârb pentru reamenajarea fostului cartier general al armatei iugoslave, care se află în centrul Belgradului, la doar câteva luni după ce i-a fost retrasă desemnarea drept „bun cultural”.
Planul lui Jared Kushner este deocamdată suspendat
Fostului cartier general sârb bombardat de mai multe ori în 1999, în timpul campaniei aeriene NATO care a pus capăt războiului din Kosovo. Pe ruinele acestuia ar fi trebuit să înceapă lucrările de construcție a unui complex hotelier de lux. Marți, biroul procurorului a declarat că a deschis o anchetă pentru a stabili dacă documentul folosit de guvern pentru a revoca statutul de clădire protejată a fost falsificat și asta pentru că șeful Institutului pentru Protecția Monumentelor Culturale din Serbia, Goran Vasic, a fost arestat sub suspiciunea de „falsificare a unui document oficial” și a recunoscut acuzația în instanță. Planul lui Kushner, în valoare de 500 de milioane de dolari, prevedea transformarea fostului sediu al armatei într-un hotel de lux și 1.500 de unități rezidențiale.