Moscova a reacţionat la afirmaţiile ministrului german al apărării care consideră normal ca Ucraina atacată să poată lovi ţinte pe teritoriul rus.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut în mod constant occidentalilor să livreze țării sale mai mult armament, inclusiv avioane de luptă și sisteme de rachete care pot lovi de la distanță depozitele rusești, mult în spatele liniei frontului.
„După un răgaz de 25 de zile, capitala Ucrainei a suferit un nou atac aerian inamic”.
Luna trecută, douăzeci de persoane proclamau crearea „Consiliului Popular al Muncitorilor din Petropavlovsk” și nu recunoșteau autoritatea statului kazah, ci pe cea a defunctei Uniuni Sovietice.
Și România anunță că va sigila transporturile ucrainene care tranzitează țara.
Departamentul Federal al Economiei din cadrul guvernului de la Berna notează că grupul de mercenari „servește ca instrument în războiul hibrid al Rusiei”.
Alianţa și-a manifestat permanent sprijinul pentru Ucraina invadată, iar statele membre furnizează Kievului echipament militar și arme.
Costurile, estimate la 165 de milioane de euro, vor fi „împărțite în mod egal” între cele două țări.
Acesta e acuzat de comportament necorespunzător faţă de poliţiştii de frontieră.
Veterani ai războiului din Ucraina sunt trimiși în școlile rusești pentru a îndoctrina elevii, scrie presa independentă rusă. Veridica a mai selectat și articole despre mercenarii Wagner și epuizarea bugetului Rusiei.
Relațiile strânse ale lui Alexander Lukașenko cu Kremlinul au făcut din Belarus un co-agresor în războiul Rusiei împotriva Ucrainei și ar putea, în viitor, să îl transforme într-o țintă pentru un atac nuclear de răspuns. Toate acestea au devenit posibile datorită barterului cu care au fost de acord autoritățile belaruse: dreptul lui Putin de a dispune de un teritoriu important din punct de vedere strategic în schimbul menținerii la putere a lui Lukașenko. Dar cât de important este rolul jucat de Belarus în războiul dintre Rusia și Ucraina și ce înseamnă acest lucru pentru viitorul regiunii?
Liderii politici ucraineni au ignorat avertismentele lui Vladimir Putin de acum 23 de ani privind pericolul declanșării unui război al NATO împotriva Rusiei și poporului ucrainean, scrie presa guvernamentală rusă. În realitate, războiul din Ucraina a fost declanșat de Rusia, iar discuțiile despre politicile NATO de acum 23 de ani sunt o invenție.
Pe lângă cereale și semințe oleaginoase, nu vor mai fi importate nici făină, miere, vin, pâine, carne și legume.
Cei care rămân aici sunt îndemnați să se înregistreze la agenţiile de ocupare a forţei de muncă.
Statele Unite îl acuzaseră pe liderul sud-american de stânga de răspândirea propagandei rusești și chinezești în lume.
Ucraina a atacat România cu mine, astfel încât NATO ar trebui să intre în război cu Kievul în baza Articolului 5, potrivit senatoarei independente Diana Şoşoacă. Este vorba de o narațiune falsă – mina la care face referire Șoșoacă era din Al Doilea Război Mondial, iar Ucraina a amplasat mine doar pentru a-și proteja propriile coaste.
Comisia Europeană pregătește noul sprijin financiar pentru statele afectate de scăderea prețurilor la cereale.
Kremlinul susține că a fost arestat în „flagrant delict” de spionaj, fără a avansa probe în acest sens, iar dosarul e clasificat secret.
La începutul lunii aprilie, șeful securității, FSB, Aleksandr Bortnikov, a acuzat Ucraina și Occidentul că încearcă să-i incite pe ruși la sabotaj și la rebeliune armată.
Eurodeputatul român Siegfried Mureșan: „oferim Republicii Moldova suportul financiar de care are nevoie pentru a ne asigura că, pe toată durata acestui an, Guvernul are la dispoziție suficiente fonduri pentru a veni în sprijinul oamenilor și pentru a asigura stabilitatea economică”.
Statele europene învecinate au înregistrat un aflux masiv de porumb, grâu sau floarea-soarelui din Ucraina, saturarea silozurilor și scăderea prețurilor pe piețele locale, ceea ce a condus la proteste ale fermierilor și la demisia ministrului polonez al Agriculturii.
Începând cu 1 mai, persoanele care vin în România din zona de conflict din Ucraina vor primi direct o sumă forfetară lunară, timp de patru luni, pentru acoperirea nevoilor imediate, cazare şi hrană.
Autoritățile americane au arestat și inculpat un suspect în cazul Pentagon leaks. Există însă întrebări care-și așteaptă răspunsul, de la faptul că un tânăr de doar 21 de ani a putut publica documente Top Secret, la natura informațiilor – sunt ele cu adevărat secrete, sau parte a unei dezinformări elaborate?
În premieră au fost introduse condamnări la închisoare și pentru cei care ajută la executarea deciziilor penale internaționale.
Miniştrii de externe ai principalelor puteri economice s-au angajat să contracareze mai ferm evitarea sancţiunilor impuse Moscovei.
Rusia a reușit prin „operațiunea militară specială” să oprească producerea în Ucraina, de către SUA, de arme biologice care-i amenințau securitatea, potrivit Parlamentului de la Moscova. În realitate, în Ucraina nu au existat laboratoare de producere a armamentului biologic.
Azerii se retrag dintr-un campionat european după ce un armean le-a incendiat steagul
Potrivit ministerului ungar al Dezvoltării Economice, „banca și-a pierdut rațiunea de a fi, din cauza sancțiunilor” americane.
Grupul fusese, deja, inclus, în februarie, pe o altă listă de sancțiuni a Uniunii, pentru încălcarea drepturilor omului și „destabilizarea” țărilor din Africa.
El e considerat un personaj principal în eforturile Kremlinului de a destabiliza situația de la Chișinău.
Annalena Baerbock este la treilea demnitar european care solicită Beijingului să facă mai mult pentru găsirea unei soluţii paşnice.