
Regatul Unit va deveni prima țară care va furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune, ca răspuns la „agresiunea continuă” din partea Rusiei - a anunțat, joi, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, citat de media internaționale. „Marea Britanie donează Ucrainei rachete Storm Shadow” - a declarat Wallace, în Parlamentul de la Londra. El susține că „aceste sisteme (…) îi oferă Ucrainei cea mai bună șansă de a se apăra împotriva brutalității continue a Rusiei” și îi „vor permite să respingă forțele ruse aflate pe teritoriul” său. Rachetele de croazieră Storm Shadow au o rază de acțiune de peste 250 de kilometri, mai mare decât orice altă armă furnizată Kievului de țările occidentale, și pot ajunge în zone din estul Ucrainei controlate de forțele ruse de invazie. În 2022, anul invaziei rusești, Londra a livrat Kievului 2,3 miliarde de lire sterline (echivalentul a 2,65 miliarde de euro) ca ajutor militar, iar guvernul britanic a promis că va menține acest nivel și anul acesta. Regatul Unit i-a oferit Kievului în special rachete antitanc, sisteme de apărare aeriană și de artilerie, vehicule blindate de luptă și tancuri Challenger și a antrenat militari ucraineni, ca să le poată folosi.