Lidera din exil a opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, le-a cerut, luni, compatrioţilor săi „să fie pregătiți pentru orice scenariu”, după ce starea de sănătate a preşedintelui Aleksandr Lukașenko a devenit subiectul unor speculații intense. „Circulă multe zvonuri” – a scris ea pe Twitter, adăugând „puneți Belarus pe calea democrației și împiedicați Rusia să intervină". Azi în vârstă de 68 de ani, la putere din 1994 şi calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa, Lukașenko a părut slăbit în timpul ceremoniilor militare de la Moscova de pe 9 mai, care celebrau victoria din 1945 a Uniunii Sovietice staliniste asupra Germaniei hitleriste. El nu a mai fost văzut în public de atunci și chiar a lipsit, duminică, de la unele festivități naționale organizate în Belarus. Întrebat, tot luni, despre starea de sănătate a lui Lukaşenko, considerat cel mai docil aliat al Rusiei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a cerut jurnaliştilor „să aibă încredere doar în informaţiile oficiale”, dar a recunoscut că astfel de informaţii nu au fost furnizate de la Minsk.