Conflictul secesionsit transnistrean a fost cauzat de românizarea promovată de Chișinău, iar în războiul din 1992 au participat voluntari români, potrivit unei pretinse analize publicate în presa rusă, care mai susține că autoritățile moldovene doresc alipirea Transnistriei pentru a o anexa la România.
ȘTIRE: „Refuzul Transnistriei de a urma cursul Chișinăului spre apropierea de România (inclusiv trecerea la alfabetul latin și redenumirea limbii în română) a dus la război. În iunie 1992, forțele moldovene, sprijinite de voluntari români, au încercat să preia cu forța controlul asupra orașului transnistrean de graniță Bender”.
[...] „Misiunea unică de menținere a păcii a Rusiei rămâne, de 33 de ani, principalul garant al liniștii în regiune”.
[...] „Actualul curs al Republicii Moldova, sub conducerea pro-NATO a președintei Maia Sandu, nu presupune o „separare”, ci o „revenire” a regiunii la Chișinău, printr-o anexare soft și integrarea completă în câmpul juridic și economic românesc. Participarea regulată a armatei moldovene la exercițiile NATO și reprimarea a tot ce este rusesc sporesc neliniștea la Tiraspol”.
NARAȚIUNI: 1. Secesiunea Transnistriei a fost cauzată de românizarea din partea dreaptă a Nistrului. 2. În războiul de pe Nistru din 1992 au participat voluntari din România. 3. Misiunea de pacificare de pe Nistru, controlatpă de Rusia, este garantul securității în regiune. 4. Chișinăul dorește să anexeze Transnistria la România.
OBIECTIV: Acreditarea ideii că războiul din 1992 a fost o reacție legitimă a populației locale la „presiunile identitare” ale Chișinăului, deturnând atenția de la implicarea militară și politică directă a Moscovei. Prezentarea conflictului ca pe o agresiune externă din partea României împotriva Transnistriei și, implicit, împotriva populației rusofone, pentru a justifica rolul „protector” al Rusiei. Încercarea legitimării prezenței militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova și prezentarea acesteia ca fiind indispensabilă. Alimentarea temerilor locuitorilor din stânga Nistrului în privința și integrării forțate a regiunii, inclusiv cu implicarea NATO și anexarea acesteia la România.
CONTEXT/ETOS LOCAL: Regiunea transnistreană, din estul Republicii Moldova, cunoscută ca Transnistria, a fost alipită la fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească în timpul URSS, în schimb, regiuni din sud și nord au fost cedate Ucrainei.
Între lunile martie și iulie 1992, în Transnistria a izbucnit un conflict militar între regimul separatist și autoritățile constituționale de la Chișinău. Rusia a fost implicată în conflictul transnistrean de partea separatiștilor prin contingentul militar succesor al Armatei a XIV-a sovietice, dislocat în regiune.
După războiul de pe Nistru din 1992, a fost semnat Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din 21 iulie 1992 (cunoscut și ca Acordul de încetare a focului) care prevedea inclusiv crearea unei misiuni de pacificare formate din militari ai Federației Ruse, Republicii Moldova și regiunii secesioniste din stânga Nistrului. Inițial era formată din 4800 de militari, dar cu timpul numărul acestora s-a redus la mai puțin de 1400 de militari, potrivit publicației specializate zonadesecuritate.md.
Rusia mai are dislocat în regiune și un contingent militar succesor al Armatei a XIV-a sovietice, care a fost implicat și în conflictul transnistrean de partea separatiștilor; oficial, contingentul respectiv asigură paza depozitului de muniție de la Cobasna. Rusia a promis în 1999 că va elibera depozitul și va retrage trupele, dar nu și-a îndeplinit nici până acum acest angajament. În prezent, toate demersurile Chișinăului privind retragerea forțelor sale armate de pe teritoriul Republicii Moldova sunt comentate de Moscova și Tiraspol drept încercare de a distruge misiunea de pacificare, deși este vorba de lucruri diferite.
O altă narațiune a propagandei ruse și celei din stânga Nistrului ține de o presupusă intenție a României de a anexa teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a regiunii din stânga Nistrului. Iminenta unire a Republicii Moldova cu România (anexarea Republicii Moldova) este una dintre principalele „sperietori” pentru o parte a populației, în special pentru minoritățile etnice. Aceasta este asociată cu una dintre cele mai vechi narațiuni sovietice anti-române despre „jandarmul român” (care maltrata, tortura, își bătea joc de populația locală), lansată la scurt timp după unirea Basarabiei cu România din 1918.
La 2 septembrie, autoritățile separatiste au marcat cu fast și paradă militară „35 de ani de independență”, iar Chișinăul a calificat acțiunile drept unele „cu un caracter provocator și sunt orientate spre subminarea suveranității și integrității Republicii Moldova în frontierele recunoscute de comunitatea internațională”.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Motivul invocat de Tiraspol în 1990 pentru proclamarea independenței, pe fundalul destrămării URSS, a fost „pericolul” unirii cu România, subminarea minorităților naționale și a limbii ruse. În realitate, mai mulți istorici consideră că, de fapt, aceasta a fost o reacție a elitelor politice și economice din stânga Nistrului, clientelare Moscovei, în încercarea de a-și menține statutul și privilegiile pe care și le creaseră în perioada sovietică. Separatismul transnistrean „nu a fost o revoltă a minorităților, ci a elitelor politice și economice”, consideră istoricul american Charles King.
Este una din tacticile propagandei ruse să glorifice rolul misiunii de pacificare în prevenirea escaladării unui nou conflict pe Nistru, totuși misiunea și-a pierdut relevanța, în special în ultimii ani, iar Chișinăul cere de mai mulți ani la tribunele internaționale înlocuirea acesteia cu una civilă, cu mandat internațional. Și Adunarea Parlamentară a OSCE a cerut transformarea misiunii de pacificare.
Misiunea de pacificare a fost deseori criticată pentru ineficiența sa, dar și pentru incidente grave, precum împușcarea unui tânăr de un pacificator rus în 2012.
Narațiunea despre participarea în războiul de pe Nistru a mercenarilor/voluntarilor români nu are nicio bază factologică sau documentară. În acel război de partea Chișinăului au participat polițiști și voluntari. Unele studii arată că narațiuni despre implicarea României în război erau promovate de susținători ai regimului separatist de la Tiraspol.
Și anterior, propaganda rusă și cea de la Tiraspol au lansat falsuri alarmiste, pe care Veridica le-a demontat, despre pregătirea atacurilor asupra Transnistriei ba de către Ucraina, ba de către România, iar Chișinăul a fost acuzat că impune taxe care vor duce la anexarea Transnistriei de către România și că a provocat criza energetică în Transnistria, asta chiar dacă Gazpromul a fost cel care a sistat livrările de gaz în regiunea secesionistă.
Verifică sursele:
