
În România au fost deja dislocați 70 de mii de militari din 12 țări NATO, care pregătesc ocuparea Odesei, potrivit unui narațiuni false lansate la Tiraspol și preluate de presa de propagandă.
ȘTIRE: În România au fost deja dislocați 70 de mii de militari din 12 țări NATO, care pregătesc ocuparea Odesei.
Despre acest lucru a declarat profesorul-sociolog și fost maior al securității de stat a regiunii separatiste transnistrene, Dmitri Soin, într-un interviu acordat canalului de YouTube „Ziua cărții – Centru”, relatează corespondentul „PolitNavigator”.
„Intervenția în Odesa este destul de reală. În primul rând, există un precedent istoric: francezii au ocupat deja Odesa în timpul Războiului Civil. Apoi, Odesa s-a aflat sub ocupație românească între 1941 și 1944. Ei se întreabă de ce nu s-ar putea repeta acum. Iar pentru a ajunge la Odesa, au nevoie nu doar de Moldova, ci de o Moldovă curățată de autonomia găgăuză prorusă”, consideră expertul.
Potrivit lui, forțele NATO urmează să „rezolve problema” Transnistriei, unde există „o armată destul de respectabilă după standardele regionale” de 10-12 mii de militari, un potențial de mobilizare de 35-40 de mii de persoane și un grup operativ de trupe rusești de 2,5-3 mii de militari.
„Dacă este declanșată agresiunea, Rusia intră în război. Încep să cadă acolo «Kinjal»-uri și «Iskander»-e. Acestea deschid foc de baraj și lovesc centrele de decizie. Dacă luăm în calcul un astfel de scenariu, loviturile asupra României sunt puțin probabile. Totuși, există articolul 5 din statutul NATO. Dar asupra Moldovei – acest lucru este cât se poate de real. De altfel, tocmai din acest motiv Sandu nu a aprobat invazia Ucrainei în Transnistria. Ea se teme de un atac asupra Președinției”, a declarat Soin.
El consideră că prăbușirea Transnistriei ar duce la o catastrofă pentru Rusia pe direcția sud-vest și că inamicul va obține un cec în alb în direcția Odesei.
NARAȚIUNE: NATO se pregătește să ocupe Odesa.
OBIECTIV: Să provoace nervozitate în întreaga regiune – atât printre ucraineni, că ar putea fi atacați din vest, cât și în Republica Moldova și România că ar putea fi implicate în război cu Rusia. Să slăbească încrederea ucrainenilor în sprijinul occidental.
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Nu există absolut nicio dovadă care ar arăta că NATO ar intenționa să atace Odesa. În plus, o astfel de acțiune ar fi lipsită de orice logică în condițiile în care majoritatea statelor NATO sprijină militar Ucraina în a se apăra în fața invaziei ruse. Scopul NATO este să întărească Ucraina pentru a nu permite expansiunea Rusiei, iar un atac asupra Odesei practic ar scoate această țară din război și ar lăsa-o pradă sigură în fața Rusiei.
În România au fost dislocați doar câteva mii de militari din alte țări NATO – o fracțiune din cei 70 de mii inventați de Soin – o forță menită să consolideze flancul Alianței și să descurajeze un eventual atac, dar în niciun caz adecvată pentru lansarea unei ofensive, care necesită o concentrare semnificativă de capacități ofensive. Potrivit unor informații prezentate presei de Ministerul Apărării Naționale, în luna aprilie erau aproximativ 5.000 de militari NATO pe teritoriul României. În 2022, spre exemplu, în primul an de război, erau 3300 de militari NATO pe teritoriul României, o creștere care este departe de a sugera o concentrare de forțe NATO.
În sfârșit, în condițiile în care membri NATO ca Ungaria și Slovacia se opun sprijinirii Ucrainei, iar principala putere a Alianței, Statele Unite, a pus sub semnul întrebării în ultimele luni chiar și o eventuală intervenție, conform Articolului 5 în sprijinul unui aliat atacat (e adevărat, însă, că SUA și-a subliniat la ultimul summit intenția de a respecta acest articol) este greu de crezut că s-ar găsi în cadrul Alianței consensul pentru a aproba o acțiune externă. De altfel, precedentele acțiuni de acest gen au fost strâns legate de implicarea SUA – în Afghanistan, unde NATO a răspuns, conform articolului 5, la atacare SUA, și în fosta Iugoslavie (Bosnia și Herțegovina, Kosovo) unde Alianța a intervenit pentru a preveni crime de război.
Argumentele de mai sus sunt valabile și în cazul Transnistriei, regiunea separatistă sprijinită de Moscova inclusiv cu trupe. În plus Transnistria este o problemă a Republicii Moldova, stat care nu face parte din NATO și nici măcar nu și-a manifestat intenția de a se alătura Alianței, în condițiile în care majoritatea populației continuă să susțină neutralitatea țării; să afirmi că Maia Sandu l-ar putea convinge pe Donald Trump să atace forțe rusești chiar și din Transnistria este hilar.
CONTEXT/ETOS LOCAL: Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, propaganda Kremlinului a alimentat un șir de narațiuni false legate de intrarea NATO în război sau pretenții teritoriale ale diferitor state față de Ucraina. În primul caz, scopul este de a justifica pentru publicul intern războiul din Ucraina și a menține fobiile față de NATO, iar în al doilea, de a alimenta neîncrederea ucrainenilor în partenerii occidentali.
Teza privind un iminent atac asupra Transnistriei și implicarea Moldovei în războiul din Ucraina a fost promovată intens de propaganda (pro)rusă de când a izbucnit războiul din Ucraina. Anterior, Veridica a demontat „știri” despre intenția Occidentului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod antirusesc, că își va trimite militarii pe front sub drapel francez, sau că UE pregătește România și Republica Moldova de război împotriva Rusiei. În paralel a fost lansate falsuri alarmiste despre pregătirea atacurilor asupra Transnistriei ba de către Ucraina, ba de către România, sau că Chișinăul i-a solicitat NATO acest lucru.
De asemenea, Veridica a demontat și falsuri despre presupusa intenție a NATO de a implica România și Republica Moldova în războiul din Ucraina.
Verifică sursele: