Zeci de lideri de pe continent au luat parte la un forum de dialog european găzduit de președintele moldovean Maia Sandu.
Liderii lumii l-au felicitat pentru victorie pe politicianul islamo-conservator.
Rușii au confiscat și o clădire a minorității tătare, reprimată atât în perioada sovietică, cât și după anexarea peninsulei de către Moscova.
Potrivit președinției de la Kiev, el „a vizitat poziții din prima linie în zona de apărare Vugledar-Mariinka”, unde se duc lupte de luni în șir.
În ajun, statele membre au anunțat un nou set de sancțiuni contra Rusiei.
Continuarea războiului este în interesul lui Volodimir Zelenski, care îndeplinește ordinele venite din Occident cu scopul de a distruge Rusia, potrivit unei narațiuni false reluate de presa guvernamentală rusă.
Preşedintele Zelenski anunţa recent că o decizie importantă va fi luată curând.
Președintele ucrainean este încrezător că va primi și avioane de luptă, dar spune că vremea contraofensivei n-a venit încă.
„Am pierde o mulțime de oameni. Cred că este inacceptabil" – susține șeful statului ucrainean.
Va fi a cincea vizită în Ucraina invadată a șefei Executivului comunitar, de la declanșarea ofensivei militare rusești, pe 24 februarie 2022.
Țările occidentale marchează aniversarea capitulării germane pe 8 mai, dar Moscova a păstrat întotdeauna data de 9 mai, din cauza diferenței de fus orar.
Printre alte pretexte pentru invazia militară declanșată pe 24 februarie 2022, liderii de la Moscova au invocat și obiectivul așa-zisei denazificări a Ucrainei.
E subliniază că „este destul de greu de înțeles în situații normale” faptul că dronele ajung la Kremlin.
În acest timp forţele ruse au lansat atacuri aeriene asupra mai multor oraşe ucrainene, care vizează tot mai des ţintele civile.
Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia s-au alăturat eforturilor internaționale de a furniza arme grele Ucrainei și au donat unele dintre propriile lor tancuri Leopard 2 ori au oferit bani, pentru a ajuta Kievul să le cumpere.
Volodimir Zelenski insistă că nu va fi pace fără recuperarea teritoriilor ocupate.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut în mod constant occidentalilor să livreze țării sale mai mult armament, inclusiv avioane de luptă și sisteme de rachete care pot lovi de la distanță depozitele rusești, mult în spatele liniei frontului.
„Trebuie să-l pui în geantă și să-l trimiți comandantului” - spune o voce în limba rusă, după ce călăul prezintă spre cameră craniul victimei.
Comunitatea tătară, care reprezintă 12 până la 15 procente din cele două milioane de locuitori ai Crimeei, a boicotat în mare măsură așa-zisul referendum organizat de Moscova în 2014 pentru anexarea peninsulei.
Omul a făcut pușcărie pentru jaf și voia să ucidă pe toată lumea.
Alături de Zelenski, în orașul martir Bucea, eliberat acum un an, a fost și omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu.
O investigație a presei germane arată că Volodimir Zelenski are legături cu naziștii ucraineni cu acordul tacit al Occidentului, scriu agențiile de presă din Rusia. Acestea citează o narațiune falsă publicată de un ziar german de extrema stângă care are legături strânse cu presa rusă.
Președintele ucrainean crede că Rusia ar profita pentru a împinge Kievul spre compromisuri inacceptabile.
Zelenski a discutat situația cu șeful Agenție Internaționale pentru Energie Atomică, care încearcă din nou să creeze un perimetru de siguranță.
Zona eliberată, o regiune agricolă cheie pentru Ucraina, și, în special, orașul Herson sunt ținte zilnice ale atacurilor rusești
Declarația adoptată la summit-ul de la Bruxelles promite și sprijin pentru Republica Moldova în fața factorilor destabilizatori externi și în procesul de aderare la UE.
„Onorat să fim astăzi acolo și să ne decorăm eroii” – a scris el pe Telegram.
Volodimir Zelenski spune că Moscova arată astfel că nu este interesată de pace.
Primarul orașului vorbește despre 25 de clădiri avariate.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunțat ceea ce a numit „tacticile mizerabile” ale invadatorilor.
Putin se aștepta ca Ucraina să cedeze rapid, iar Occidentul, speriat de perspectiva unei crize a gazelor, divizat și incapabil să ia decizii ferme, o să reacționeze mai mult retoric, cum s-a întâmplat în cazul războiului din Georgia, în 2008, sau al atacului inițial asupra Ucrainei, în 2014. Ucraina a rezistat, spulberând, totodată, mitul puterii armatei rusești, iar acum nu concepe decât victoria. Ambele tabere par decise să lupte până când își vor atinge obiectivele. Războiul continuă.
Președintele ucrainean spune că nu va face pace cu Putin și nici fără eliberarea teritoriilor ocupate.