
Kievul a convenit cu Washington-ul asupra unui acord care speră că va îmbunătății relația cu Statele Unite. Financial Times scrie că înțelegerea deschide calea unui angajament de securitate pe termen lung al SUA . Oficialii ucraineni spun că sunt pregătiți să semneze acest acord după ce SUA au renunțat la cererile privind dreptul la venituri potențiale de 500 de miliarde de dolari din exploatarea resurselor.
SUA au renunțat la cererile de rambursare a unei datorii nerealiste
Textul nu are garanții explicite de securitate, dar oficialii din echipa de negocieri spun că au obținut condiții mult mai favorabile. „Acordul privind mineralele este doar o parte din imagine. Am auzit de mai multe ori de la administrația americană că face parte dintr-o imagine de ansamblu”, a declarat marți pentru Financial Times Olha Stefanishyna, vicepremierul și ministrul justiției al Ucrainei, care a condus negocierile. Versiunea finală a acordului, datată pe 24 februarie și văzută de jurnaliștii de la Financial Times, ar stabili un fond în care Ucraina va contribui cu 50% din veniturile obținute prin exploatarea resurselor minerale în proprietatea statului, inclusiv petrol, gaze și logistica asociată. Dimensiunea participației americane și condițiile acordurilor de „proprietate comună” urmează să fie analizate în acordurile ulterioare, ceea ce ridică deja semne de întrebare. Așa cum a anunțat președintele Donald Trump la conferința de presă de luni, acordul ar urma să fie semnat la Washington, în prezența lui Volodimir Zelenski, săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare.