S-a prăbușit un pod de cale ferată, folosită pentru transportul de marfă, iar guvernatorul regional, Roman Starovoit, s-a declarat convins că a fost un sabotaj.
Armata ucraineană aduce în orașul Lisiciansk cadavre și tehnică militară distrusă pentru a înscena un nou masacru, afirmă reprezentanți ai Ministerului rus al Apărării. Este cea mai recentă dintr-o serie de narațiuni false prin care Moscova încearcă să atribuie Ucrainei responsabilitatea pentru crimele de război comise de militarii ruși.
SRI: Atacatorii intenţionează să utilizeze adrese de mail aparţinând unor instituţii din România, pentru a încerca să inducă în eroare potenţialele victime.
Totalul se apropie de 820 de mii.
Statele occidentale și Ucraina au organizat acte teroriste în Transnistria pentru a atrage Moldova în NATO și pentru a captura muniția depozitată în regiune încă din perioada sovietică, scrie presa rusă. Narațiunile false sunt folosite împreună cu meta-narațiunea mai veche privind responsabilitatea Occidentului pentru războiul din Ucraina.
„Foștii deținători de funcții la nivel înalt, care sunt evident de partea guvernelor criminale, nu pot conta pe sprijinul statului” – a punctat ministrul Finanțelor, liderul liberal Christian Lindner.
Preşedintele Emmanuel Macron mai spune că „misiunea experților francezi care contribuie la colectarea de probe care să permită justiției internaționale să se pronunţe cu privire la crimele comise în cadrul agresiunii ruse, va fi extinsă”.
Din dorința de a trimite sprijin militar Ucrainei, prim-ministrul Kiril Petkov se confruntă cu nenumărate provocări, inclusiv ruperea relației cu omul care l-a adus în politică, președintele Radev. Mai mult decât atât, Rusia a sistat livrările de gaze către Bulgaria, sporind dificultățile pe care guvernul trebuie să le rezolve.
Această instanţă penală ar trebui să aibă puterea de a emite „mandate internaţionale de arestare fără a fi restricţionată de imunitatea” statului sau a şefilor de stat şi de guvern – consideră APCE, care se declară „îngrozită de războiul de agresiune” declanşat de Rusia.
Polonia va prelua controlul asupra „teritoriilor sale istorice” din Ucraina, folosindu-se de slăbirea statului ucrainean, potrivit șefului spionajului rus, Serghei Narîșkin. Narațiunea, amplificată de presa rusă, nu se bazează pe vreo dovadă și este contrazisă de acțiunile și declarațiile Poloniei privind susținerea independenței și integrității teritoriale a Ucrainei.
Consiliul municipal din Mariupol a anunţat că circa 100.000 de locuitori ai oraşului sunt „în pericol de moarte” din cauza bombardamentelor ruse şi a condiţiilor sanitare precare şi a descris drept „catastrofală” penuria de apă potabilă şi mâncare.
Guvernul de la Londra a confirmat că un cetăţean britanic a fost ucis şi un altul este dat dispărut în Ucraina, presa relatând că bărbatul ucis este un fost veteran din armata britanică despre care se crede că lupta alături de forţele ucrainene.
Peste 5,3 milioane de ucraineni au fugit din țara lor, de când trupele ruse au invadat-o, în urmă cu două luni – relevă statisticile Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați.
„Este un moment foarte important, care demonstrează angajamentul României de a-și arăta solidaritatea cu Ucraina, aflată în chinurile războiului” – spun surse de la vârful companiei de operațiuni portuare care a perfectat tranzacția.
Anterior, au fost atacate Statele Unite, Estonia, Polonia, Cehia, toate membre NATO, precum şi Alianța Nord-Atlantică.
Andrei Kurkov este unul dintre cei mai importanți scriitori ucraineni contemporani. Scrie în rusă, dar a fost catalogat drept „dușman al culturii ruse”. Într-un interviu acordat Veridica, Andrei Kurkov a vorbit despre întoarcerea Rusiei la monarhie sub „țarul” Vladimir Putin, decuplarea – cel puțin temporară – de la cultura rusă, dar și despre războiul Moscovei împotriva țării sale.
Presa din Rusia descrie întâlnirea dintre președintele Vladimir Putin și secretarul general ONU António Guterres drept o victorie importantă pentru Moscova în plan internațional. Potrivit narațiunilor false ale presei pro-Kremlin, Putin l-a convins pe Guterres că naziștii din Ucraina au comis crime de război și că „operațiunea specială militară” a Rusiei respectă principiile ONU.
Un general rus menționa recent Transnistria ca unul din obiectivele celei de-a doua faze a războiului din Ucraina. Se va opri Rusia în Transnistria sau va vrea să ajungă și la Chișinău, aflat la o aruncătură de băț? Și ce ar trebui să facă România în acest caz? Anul 1940 este invocat tot mai des…
Noul sistem al Rusiei pentru plata gazului, implicând deschiderea de conturi la Gazprombank unde plăţile în euro sau dolari ar fi convertite în ruble, oferă spaţiu de mişcare unor ţări care ar continua să cumpere gaze ruseşti, distrugând frontul unit al blocului împotriva Moscovei.
De cealată parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, avertizează Occidentul să nu „pompeze” arme în Ucraina, sau în alte ţări, precum Georgia sau Republica Moldova.
Rușii au amenințat că, într-un astfel de scenariu, vor instala arme nucleare la Marea Baltică.
Strâmtoarea Bosfor rămâne închisă pentru toate navele de război non-turce, motiv pentru care Rusia este incapabilă să-şi înlocuiască crucişătorul Moskva, scufundat în Marea Neagră – notează Ministerul britanic al Apărării.
De la începutul războiului, au sosit în țară mai bine de 800.000 de oameni; la nivel mondial, numărul refugiaților ucraineni a depășit 5,3 milioane.
Documentul a fost susţinut de cele trei partide din coaliţia guvernamentală de la Berlin (social-democraţii, liberalii şi ecologiştii), precum şi de unii membri ai opoziţiei conservatoare.
Biden va trimite Congresului şi un pachet legislativ ce prevede noi măsuri împotriva oligarhilor ruşi, inclusiv folosirea fondurilor sechestrate ale acestora pentru a finanţa ajutorul militar american destinat Ucrainei.
În cursul întâlnirii de la Kremlin, cu liderul rus, secretarul general al ONU Antonio Guterres şi-a reiterat apelul la o colaborare între Națiunile Unite şi Moscova pentru a crea coridoare umanitare şi a veni în ajutorul civililor din Ucraina.
Podul rutier şi feroviar care traversează estuarul Nistrului a fost grav avariat marți de o rachetă a forţelor ruse – precizează directorul căilor ferate ucrainene.
Prim-ministrul britanic apreciază că, în virtutea popularității masive de care se bucură în rândul rușilor, Putin le-ar putea spune că operaţiunea lansată în Ucraina a fost „o reuşită” şi că, „tehnic, este un succes”.
Londra susţine că a sancţionat, de la începutul războiului, peste 1.400 de persoane şi companii apropiate regimului Putin şi a extins chiar săptămâna trecută lista restricțiilor comerciale care vizează Rusia.
Pe 16 aprilie, Moscova interzisese deja intrarea în Rusia a primului ministru Boris Johnson și a altor câțiva înalți oficiali britanici.
Ei au reiterat susținerea fermă a României față de Ucraina invadată de trupele ruse.