
Polonia a primit aproximativ 3,03 milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina, începând din 24 februarie – a anunţat vineri poliţia de frontieră poloneză. În Polonia au intrat joi în jur de 24.100 de refugiaţi din Ucraina, comparativ cu 24.800 în ziua precedentă. Cele două ţări au o frontieră terestră comună cu o lungime de circa 530 de kilometri. În luna martie, preşedintele polonez Andrzej Duda a semnat o lege privind asistenţa extinsă pentru refugiaţii care vin din Ucraina. În virtutea acestui act normativ, persoanele respective beneficiază de şedere legală în Polonia şi au acces la educaţie şi la asistenţă medicală şi socială.
Joi, Poliția română de Frontieră anunța că, de la declanşarea războiului în țara vecină, au intrat în România 801.350 cetăţeni ucraineni.
Peste 5,3 milioane de ucraineni au fugit din țara lor, de când trupele ruse au invadat-o, în urmă cu două luni – relevă statisticile Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR). Fluxul încetinise semnificativ în martie, dar ONU se așteaptă acum să fie încă trei milioane până la sfârșitul anului.