Donații
Veridica.md
Aproape că ne-am obișnuit cu războiul din Ucraina, dar asta nu înseamnă neapărat că pericolele care ne pândesc au devenit mai mici sau că știm mai bine cum să le administrăm. De fapt, la umbra conflictului din Orientul Mijlociu și favorizată de disputele politice din SUA și din Europa, Rusia a reușit să se consolideze militar, fapt ce-i dă posibilitatea să abordeze perspectivele războiului într-o altă cheie. Dincolo de Ucraina, Moscova lucrează pe trei planuri: consolidarea regimului prin „scuturarea” propriei elite, guverne în exil pentru foștii sateliți sovietici și promovarea discursului pro-rus în Occident.
Scandalul de corupție la vârful Ministerului rus al Apărării: un semnal transmis elitelor
Judecând după veștile care vin din Rusia, regimul este angajat într-un colosal efort de pregătire a țării și a societății pentru un război nu doar de durată, dar dacă situația o va cere și de mare amploare. Arestarea lui Timur Ivanov, adjunctul ministrului Apărării, este fără îndoială o mutare importantă în tradiționala concurență dintre armată și serviciile speciale, dar privită din perspectivă mai largă ea capătă și alte valențe. Corupția de la vârful armatei ruse face de mult timp parte din folclorul soldățesc rusesc, așa că în oricare dintre cabinetele de la Ministerul Apărării ar intra procurorii și contabilii, nu ar fi greu să rețină pe cineva. Timur Ivanov a fost ales în mod special nu doar pentru că este apropiat de Serghei Șoigu sau pentru că este unul dintre „portofelele” acestuia. Ruslan Țalikov, un alt adjunct, încă în funcție, îndeplinește un rol similar, iar după cei de la „VCK-OGPU”, de obicei informați din „surse confidențiale”, nici Tatiana Șevțova, șefa serviciului financiar al Ministerului și adjunct al ministrului, nu se simte prea confortabil.
Ivanov urmează unei serii destul de lungi de afaceri de corupție, mai mult sau mai puțin răsunătoare, care au avut în centru o serie de ofițeri cu funcții din aparatul de securitate rusesc. Mai mult decât militarii sau birocrații de la vârf, ofițerii de securitate din Rusia sunt conectați la resorturile intime ale regimului, ale căror fundamente rezidă nu doar în structurile lor, dar mai ales în modul lor de a vedea lumea și de a acționa. Odată „curățate” rândurile cekiștilor cu „brațe de fier și inimi calde”, a venit rândul militarilor. Dacă Putin este cu adevărat redutabil în ceva, atunci cu siguranță acel „ceva” este lupta de aparat cu tot arsenalul de rigoare. De aceea, arestarea lui Ivanov urmărește un impact pe mai multe planuri.
În primul rând, Ivanov a fost ales nu pentru că avea un palat mai mare decât al altora sau pentru că avea mai multe proprietăți în străinătate. Furat de mirajul sumelor colosale, pe care le câștiga prin cunoscutele proceduri birocratice întâlnite și la noi și al obișnuitelor companii apropiate Ministerului Apărării, Ivanov și familia sa extinsă nu doar că duceau o viață demnă de prinții saudiți, dar o și afișau pe toate canalele posibile. Călătoriile din Occident, apartamentele odraslelor din Londra și Paris, obișnuita vacanță de vară pe Coasta de Azur, mașinile de lux și petrecerile nesfârșite erau toate „documentate” prin fotografii și texte care mai de care mai indecente. Atât de explicite, încât acum un an, celor de la Fundația „Alexei Nalalnîi” nu le-a fost foarte greu să facă un documentar, bine garnisit cu dovezi, despre legăturile de afaceri ale lui Ivanov și stilul său de viață. Cu atât mai mult cu cât, cu amplul concurs al iubitei sale, Svetlana Zaharova-Maniovich-Ivanov, Timur se transformase într-un personaj important al lumii mondene moscovite. Nenumăratele fotografii ale celor doi, pe yachturi, în diverse locuri exotice, dar mai ales acelea în care cei doi, flancați de însemnele heraldice ale Rusiei imperiale, ședeau semeți pe adevărate jilțuri împărătești, cu siguranță că i-au iritat nu doar pe cei din tranșeele din Ucraina, dar și pe cei din cabinetele Kremlinului. Stilul de viață opulent și mai ales faima sa de admirator al Occidentului, mai degrabă al produselor sale de lux, par să-i fi fost fatale lui Ivanov.
Angajat în plin proces de disciplinare a societății, cu sute de cazuri de oameni trimiși la închisoare pentru cele mai mici gesturi de opoziție, regimul avea nevoie de un caz răsunător prin care să arate că și cei de la vârf se supun acelorași reguli ca și „plebea”. Corupția nu este decât fațeta publică a cazului Ivanov. Readucerea la ordine a militarilor lui Șoigu, cărora evoluțiile de pe frontul din Ucraina par să le fi dat aripi, a fost un alt efect scontat al spectaculoasei arestări. Nu întâmplător, în primele imagini ale lui Ivanov în boxa acuzaților, acesta purta încă uniforma de general-maior, semn al faptului că nici un „cin” nu este prea înalt pentru apriga dreptate a Țarului.
Scandalul Ivanov arată, dacă mai era nevoie, că Putin și ai săi trăiesc încă în secolul lui Stalin. Corupția nu este decât fațeta publică a scandalului și nu cea mai importantă. Asupra fostului adjunct al lui Șoigu planează cu siguranță suspiciuni de trădare, iar logica internă a epurărilor ne sugerează că totul se va termina cu acuzații legate de un veritabil complot. În cele din urmă, în fața judecătorilor va sta un întreg lot, iar procesul va fi unul secret, cu câteva sentințe exemplare. În realitate, regimul le administrează elitelor un adevărat tratament cu șocuri.
Ministerul Apărării, pe fondul războiului, este instituția cea mai vizibilă, însă nu e singura vizată. Un alt scandal de corupție, cu mai mulți figuranți, este în plină dezvoltare și îi are în vizor pe cei care au condus Regiunea Moscova, până în 2022. Un alt atac, mai puțin răsunător, dar la fel de important, se desfășoară la adresa marilor antreprenori, care au fost amenințați chiar de Putin cu naționalizarea, în cazul unui comportament de natură să aducă atingere intereselor naționale. Economia, societatea și elitele politice rusești sunt astfel plasate în plin efort de mobilizare. Scopul tratamentului este acela de a stabili noile reguli ale jocului, făcând astfel întreg sistemul mai sensibil la comenzile Kremlinului.
Cei care conduc Rusia nu știu unde va duce războiul din Ucraina și nici nu au stabilit o limită maximă a posibilei escaladări a acestuia. Mobilizarea societății, disciplinarea elitelor prin frică și punerea unei mari părți a economiei sub controlul statului sunt menite să ofere Kremlinului posibilitatea de a da răspunsuri potrivite la toată gama de provocări cu care se poate confrunta ipotetic. Rusia se pregătește astfel pentru o înghețare a conflictului, pentru prelungirea considerabilă a acestuia, dar și pentru o eventuală extindere.
Spațiul ex-sovietic, în vizorul lui Putin: Occidentul, amenințat cu războiul pentru a nu se amesteca, guverne în exil, destabilizare. Cazul Republicii Moldova
Moscova știe bine că extinderea războiului, chiar cu riscul atragerii NATO, ar avea efecte militare limitate. Pierderile pricinuite Rusiei prin folosirea armamentului convențional, oricât de covârșitoare ar fi superioritatea NATO, sunt din start limitate de posibilitatea apelului la armamentul nuclear. Și nu există nici cea mai mică îndoială că regimul de la Kremlin va face apel la acesta, în momentul în care stabilitatea i-ar fi pusă în pericol. În schimb, problemele politice pe care le-ar putea produce celeilalte tabere spectrul extinderii iminente a războiului par să fie mai mari decât riscurile la care se supune Moscova. Țările NATO nu se bucură de „privilegiul” unor societăți reduse la tăcere și nici de pârghiile unei economii deja mobilizate, fără a mai menționa nesfârșitul șir de alegeri din acest an și faptul că două dintre ele sunt deja conduse de lideri care repetă constant tezele Kremlinului. Ajutorul militar pe care Ucraina îl va primi din SUA nu este menit să modifice radical războiul, ci mai degrabă să-l echilibreze. Grija principală a Washingtonului este ca acesta să nu escaladeze. Ucrainenii trebuie să se bată acum nu doar pentru supraviețuirea lor, dar și pentru recâștigarea atenției și simpatiei Occidentului, ceea ce reprezintă o sarcină destul de complicată în context electoral. Moscova știe și ea exact că acesta este momentul propice pentru răspândirea confuziei și mai ales pentru înspăimântarea electoratului occidental cu spectrul unui război pe care nu și-l dorește și pentru care nu e pregătit.
De aceea, Moscova se pregătește intens pentru lupta de durată pe terenul ideologiei și al propagandei, desăvârșindu-și complexul sistem de diversiune pe care îl folosește deja în mai toate țările. Pe lângă celebrele ferme de troli, programele confecționate pentru diverse partide populiste și tribunele pe care o oferă marginalilor și infractorilor convertiți în activiști civici, Rusia a revenit la tradiționala practica a guvernelor „naționale” în exil. Are deja unul pentru Ucraina, iar acum a venit și rândul Moldovei. Așa cum afirmă istoricul Octavian Țîcu, Blocul „Pobeda”, format la Moscova în jurul fugarului Ilan Șor, are nu atât rolul unei opoziții la guvernarea PAS, cât mai ales pe acela al unui guvern pro-Kremlin în exil. Atragerea în acest montaj politic toxic a interpusei lui Șor de la Comrat, Evghenia Guțul, are scopul de a provoca autoritățile de la Chișinău la măsuri ferme, pe care apoi organizații internaționale cândva credibile, precum Amnesty International, să le poată califica drept încălcări ale drepturilor omului. Atâta vreme cât nu poate interveni direct în Transnistria și în Găgăuzia, Moscova nu va face decât să agite spiritele, în speranța că zarva și confuzia pe care le produce îi vor aduce noi oportunități de acțiune. Declarațiile lui Șor, despre cum Moldova devine un „poligon” al Occidentului sau cum Polonia, o altă țară cu greutate în imaginarul politic rusesc, își propune să transforme „republica” într-o tabără pentru refugiații africani din Europa, arată că propaganda rusească mizează puternic pe ignoranța auditoriului căruia i se adresează. Un astfel de „public”, spre deosebire de cei mai obișnuiți cu exersarea spiritului critic, reprezintă materialul uman ideal pentru tulburările instrumentate de Kremlin. Moscova a mai reușit în 1924 să transforme România într-o icoană internațională a șovinismului represiv, după ce personalități ca Romain Rolland și Thomas Mann sau propagandiști de tipul lui Henri Barbusse s-au ridicat cu toată forța pentru apărarea diversioniștilor de la Tatarbunar.
Oameni precum Serghei Kirienko sau Nikolai Patrușev, în pofida faptului că prezintă toate atributele exterioare ale contemporaneității, gândesc și acționează în tiparele secolului trecut, iar principala lor perioadă de inspirație este stalinismul, în toate fazele sale. Tocmai de aceea, pe termen scurt, Moscova nici măcar nu încearcă să-și imagineze scenarii de tip nou pentru Republica Moldova. Cu siguranță că ea folosește noile tehnologii, însă tiparele în care acționează sunt cele vechi, căci și mentalitățile celor vizați sunt de aceeași factură.
Protocolul între Evghenia Guțul și Promsviazbank din Moscova, bancă aflată sub sancțiunile americane din 2022, reprezintă începutul unui montaj diversionist, ce se anunță exploziv. Pentru că nu o putea lăsa pe Guțul să se întoarcă la Comrat cu mâinile goale, Kremlinul a promis pensionarilor din Găgăuzia că le va plăti lunar un supliment financiar, dar în conturile deschise la banca ce deservește sistemul militar, Promsviazbank. „Ajutorul” dat de Moscova, care nu este exclus să provină din miliardul furat din sistemul bancar moldovean, pe lângă faptul că este menit să consolideze sprijinul găgăuzilor rusofoni pentru politica lui Putin, are menirea de a sublinia faptul că Găgăuzia și Transnistria, ai cărei cetățeni primesc deja un astfel de „supliment”, sunt pe același plan în proiecțiile politice rusești. Moscova încearcă să fractureze și mai mult Moldova, pregătind terenul pentru o răscoală în Găgăuzia. Scopul este de a arăta că apropierea Chișinăului de UE și ruperea dependențelor de Moscova vor duce la un nou război civil. Probabilitatea ca Moscova să obțină efectul scontat este direct proporțională cu gradul de isterizare la care va fi adusă populația de aici. Interpușii lui Șor de la Comrat trebuie să ceară cele mai nerezonabile lucruri, să spună cele mai absurde minciuni și să facă cele mai revoltătoare gesturi, pentru a provoca reacția contondentă a Chișinăului. Doar astfel, Șor și susținătorii lui din Găgăuzia pot deveni victimele inocente ale „represiunii” polițienești a „regimului Sandu”. Reacțiile isterice ale „victorioșilor” întorși de la Moscova, atunci când au fost chestionați de polițiștii de pe Aeroportul din Chișinău, arată că orice pretext este bun pentru a încerca înscenarea unor provocări. În acest context, încasarea unor beneficii financiare din partea Kremlinului, de către cetățeni moldoveni, prin intermediul băncii complexului militar-industrial rusesc, aflată sub sancțiuni internaționale, în timp ce Guvernul negociază aderarea la UE și pregătește un referendum despre asta, în plin război al Rusiei la graniță, este o situație care promite multă tensiune politică. Chișinăul trebuie să folosească bisturiul și discursul pentru a tăia nodul gordian de minciuni al Kremlinului, dar fermitatea și forța trebuie să fie cele ale spadei.
Planul Kremlinului: exportarea putinismului ca un curent politic legitim, relativizarea războiului din Ucraina
Pe termen mediu și lung, Moscova mizează pe controlul spațiului intelectual al țărilor pe care le consideră parte a „imperiului intern”. După scoaterea în lume a „Pobedei”, tot la Moscova, a avut loc și lansarea unui noi organizații „non-guvernamentale”, care nu se putea numi altfel decât „Eurasia”. Menită să strângă „relațiile culturale și de afaceri” dintre Rusia și fostele republici sovietice, Uzbekistan, Tadjikistan, Belarus, Kirghizia și Moldova, organizația se anunță a fi echivalentul pentru „străinătatea apropiată” a Institutului pentru Dezvoltarea Internetului din Rusia. Astfel, „strategii” de la Moscova intenționează să scoată finanțarea diverselor inițiative pro-Kremlin din țările amintite din proximitatea acuzației de trădare, pentru a le da o onorabilitate asemănătoare cu cea a proiectelor internaționale de cercetare și de colaborare transfrontalieră. Rusia a mai avut până acum astfel de inițiative internaționale, însă mai toate au vizat grupuri specifice de persoane sau au mascat prost mize politice investite în diverse personaje. Acum însă, inițiativa se anunță ceva mai rafinată și urmărește efecte de durată, căci își propune „contracararea influenței culturale occidentale” asupra unor spații care prin structură și tradiții recente sunt destul de permeabile la mesajele propagandei Kremlinului.
Transparentizarea demonstrativă a inițiativelor publice pro-Kremlin din diverse țări arată că Administrația Prezidențială a trecut la o nouă fază a războiului ideologic pe care îl desfășoară în Europa și nu numai. Una în care putinismul a reușit să depășească stadiul de „secret murdar”, transformându-se într-un curent politic aparent legitim. Încetul cu încetul, prin relativizare, abstractizare, ocultare, minciună și corupție, Kremlinul aproape că reușit să scoată războiul din Ucraina din spațiul dreptului și al moralei, pentru a-l plasa într-un fals context cultural, ce se vrea mult mai larg. Scopul este acela de a transforma o crimă cu premeditare într-un „omor pasional”, în care pare că nu există victime și ucigași ci doar circumstanțe dramatice și o istorie comună tragică. Interesul Kremlinului este ca războiul de ocupație pe care îl duce în Ucraina este ca el să fie „dizolvat” în problemele migrației necontrolate, discutat în termenii conflictului inerent între tradiție și modernitate și redus la scara înșelătoarelor raționamente geopolitice. Astfel, obiectivele sale pot fi mai ușor disimulate, crimele sale trecute cu vederea, iar anarhia pe care tinde să o răspândească în sistemul internațional să fie considerată drept alternativă.
