Donații
Veridica.md
Pe 9 septembrie 2024, Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a publicat un amplu raport despre „glorificarea nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici ce contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată” în mai multe țări din întreaga lume, printre care și România.
Raportul își propune să continue „eforturile Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse” de a lupta cu extremismul, documentul pretinzând că dezvăluie “rusofobia turbată” ce a devenit politică de stat în Occident, pentru a justifica astfel sprijinul pentru Ucraina, pe fondul “operațiunii militare speciale de demilitarizare și denazificare” a acestei țări. În același timp, documentul deplânge distrugerea moștenirii sovietice și a propriei istorii, în special de către țările baltice, Polonia și Ucraina, state care și-ar falsifica în mod conștient trecutul, pentru a minimaliza contribuția „covârșitoare” a Armatei Roșii în eliberarea Europei de sub jugul nazist. În esență, sub pretextul luptei pentru egalitate, în cel mai pur stil propagandistic și manipulator, Moscova nu face decât să acuze statele occidentale că „amenință valorile fundamentale ale adevăratei democrații”, reprezentată de regimul de la Kremlin, luându-și în același timp angajamentul de a lupta cu toate practicile „rasiste și neocoloniale” pe care Occidentul vrea să le impună în întreaga lume, probabil prin invadarea și a altor teritorii, în cazul nefericit al unui succes pe frontul ucrainean.
Dintre statele analizate lipsesc însă aliați tradiționali ai Moscovei, precum Belarus sau Serbia, iar Ungaria, al cărei regim duce o politică externă pe placul Rusiei și întreține constant un discurs șovin și antisemit, este descrisă ca o țară care „urmărește o linie consecventă de suprimare dură a oricărui tip de xenofobie, inclusiv răspândirea ideologiei nazismului, a antisemitismului și a oricăror alte forme de intoleranță religioasă”.
România și trădarea „nobilelor idealuri” ale antinazismului
În document, Moscova afirmă că denaturarea istoriei și glorificarea nazismului a devenit o politică de stat, promovată intens de autoritățile de la București. Autorii raportului rusesc indică drept exemplu edificator poziția României în cadrul Adunării Generale a ONU, când a votat împotriva unei rezoluții, introduse de Rusia, privind combaterea glorificării nazismului, neonazismului și a altor forme de extremism ideologic. În realitate, România și-a exercitat votul în concordanță cu politica externă a Uniunii Europene, organizație din care face parte, și care a explicat că, deși condamnă nazismul și orice formă de rasism, xenofobie, discriminare și intoleranță, respinge respectiva rezoluție întrucât aceasta nu reprezintă decât un fals pretext, la adăpostul căruia „Rusia a readus în Europa ororile războiului, împreună cu conștientizarea faptului că pacea nu este o stare de la sine înțeleasă”. În continuarea argumentației, diplomația europeană a condamnat cu fermitate „folosirea abuzivă a luptei împotriva nazismului” și a respins „utilizarea inexactă și inadecvată a termenului ‚denazificare’ de către Rusia pentru a-și justifica războiul inuman, crud și ilegal de agresiune împotriva Ucrainei, ale cărui consecințe afectează grav, nu doar poporul Ucrainei, ci oamenii din întreaga lume”. Uniunea Europeană a subliniat că lupta împotriva extremismului și condamnarea nazismului nu trebuie folosite greșit și manipulate în scopuri politice, pentru a justifica noi abuzuri și încălcări ale drepturilor omului. De altfel, rezoluția a fost adoptată în cele din urmă cu un amendament (L.52), care a introdus în text următorul paragraf: „[Adunarea Generală – n.r.] Ia act cu îngrijorare de faptul că Federația Rusă a încercat să-și justifice agresiunea teritorială împotriva Ucrainei pe baza pretinsei eliminări a neonazismului și subliniază că utilizarea pretextuală a neonazismului pentru a justifica agresiunea teritorială subminează serios încercările autentice de combatere a neonazismului.” Astfel, într-un mod amuzant și ridicol în același timp, Rusia acuză România că s-a opus unui document ce condamnă războiul său împotriva Ucrainei.
Moscova reclamă mișcarea naționalistă românească, în timp ce îi alimentează discursul revizionist
Raportul diplomației ruse susține că în România „opiniile naționaliste, manifestările de antisemitism și alte tipuri de xenofobie în societate sunt din ce în ce mai susținute”, uitând să menționeze că, aproape în totalitate, mișcările de acest gen sunt coordonate de politicieni și lideri de opinie apropiați Moscovei sau simpatizanți ai politicii Kremlinului, promotori ai narațiunilor rusești referitoare la planurile malefice ale Occidentului colectiv legate de majoritatea subiectelor ce polarizează întreaga lume la acest moment. Raportul cu privire la nazism menționează nominal o serie de astfel de personaje extremiste, sau acțiuni întreprinse de acestea, dar trece sub tăcere susținerea fățișă pe care aceste personaje au manifestat-o pentru Rusia sau faptul că promovează narațiunile acesteia.
Poate cea mai vocală dintre toți „patrioții” dâmbovițeni este actuala eurodeputată Diana Șoșoacă, fostă membră a Senatului României, care și-a creat un obicei din a prelua și adapta narațiunile „suveraniste” de sorginte rusească pe care le promovează intens, inclusiv în luările sale de poziție oficiale. De exemplu, în martie 2023, ea depunea în Parlamentul României o propunere legislativă, prin care cerea anexarea mai multor teritorii ucrainene, pe care ea le consideră a fi deținute abuziv de către statul vecin. Demersul prelua practic narațiunea rusă a naturii artificiale a statului ucrainean, promovată mai ales în țările vecine Ucrainei, încurajate să revendice teritorii ale acesteia, și folosite de Moscova pentru a-și justifica propriile pretenții teritoriale. Diana Șoșoacă este, de altfel, apropiată de ambasada rusă de la București, pe care o vizitează frecvent. Într-un amalgam de teorii conspiraționiste, fake news-uri și dezinformări, ea încearcă să acrediteze ideea că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru România, deși în același timp susține că, doar datorită intervențiilor sale pe lângă ambasadorul Moscovei, țara noastră a fost salvată de o invazie rusă, în două rânduri.
În ciuda discursului său puternic naționalist, antisemit și profund discriminatoriu pe care îl acuză Federația Rusă, Diana Șoșoacă a fost declarată personalitatea politică a anului 2021 de către portavocea Kremlinului, Sputnik, iar declarații ale sale au fost preluate de presa rusă pentru a justifica acțiunile Moscovei în Ucraina, ba chiar a fost intervievată de presa aservită Kremlinului, unde și-a exprimat nestingherită ideile antioccidentale, preluate de la propaganda rusă.
Un alt exemplu de naționalist șovin și antisemit, dar în același timp posesor de puternice afinități rusești, este deputatul Mihai Ioan Lasca, președinte al partidului Patrioții Poporului Român. Pe lângă promovarea teoriilor conspiraționiste puternic alimentate de propaganda rusească referitoare la oculta mondială și distrugerea neamului românesc, deputatul Lasca a devenit unul din promotorii mai multor narațiuni false legate de războiul din Ucraina, printre declarațiile sale aflându-se inclusiv una în care afirma că „În ultimii ani eu nu am văzut ca să ne fi făcut Rusia vreun rău, în comparație cu Occidentul, care, de exemplu, OMS și Comisia Europeană, și Bruxelles-ul ne impun tot felul de măsuri foarte-foarte rele”.
În același registru xenofob, sexist și discriminatoriu, dar cu discurs laudativ la adresa Rusiei și liderului său Vladimir Putin, se încadrează și senatorul partidului extremist Alianța pentru Unirea Românilor, Sorin Lavric, care afirmă că romii sunt o „plagă socială”, iar bărbații „nu caută în femei deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea”. În același timp, Lavric își demonstrează susținerea fățișă a Rusiei în invazia din Ucraina, folosindu-și expunerea pentru a propaga în spațiul public intoxicările discursului putinist: „Depinde cine va câștiga, Putin sau globaliștii. Se vrea distrugerea națiunilor creștine și a statelor suverane, și formarea unui supra-stat federal cu un singur parlament, un singur guvern, cu un singur președinte“. Din acest motiv, în 2020, Uniunea Scriitorilor din România l-a exclus din rândurile sale pe Sorin Lavric, și s-a delimitat de „declarațiile politice radicale” ale acestuia. În ciuda acestui fapt, cel supranumit „ideologul AUR” a continuat să propage în spațiul public mesaje puternic discriminatorii, în care afirmă că „femeia poate fi cel mult dorită, dar în nici un caz admirată”, în timp ce promovează tezele suveraniste de origine moscovită care spun că „România nu mai este un stat suveran, ci un stat vasal aflat într-o dependență umilitoare față de Bruxelles și Washington” și își exprimă regretul că „România nu are la putere un lider naționalist și patriot precum președintele Rusiei, Vladimir Putin”.
Armata română și nazismul, în viziune rusească
Rusia acuză escaladarea simpatiilor naziste în rândul românilor, argumentându-și afirmația prin exemplificarea cazului în care un general român combatant în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost omagiat prin dezvelirea unei statui într-un sat din județul Neamț, în vara acestui an. Catalogând evenimentul drept un „caz flagrant al proslăvirii nazismului în România”, Ministerul rus de Externe îl acuză pe Manoliu că a luptat „de partea Germaniei naziste” și reclamă afișarea la gâtul acestuia a „crucii lui Hitler”. De fapt, pe ruși îi deranjează faptul că generalul Manoliu a luptat împotriva armatei sovietice, reușind, în 1941, eliberarea teritoriilor din nordul României interbelice de sub ocupația sovietică, fiind într-adevăr decorat de germani cu Crucea de Fier, o decorație militară originară în regatul Prusiei, ulterior Germania, și care există și în prezent, fiind distincția germană oficială care se acordă militarilor pe timp de război. Ce uită să menționeze documentul rusesc este că, odată cu insurecția de la 23 August 1944, trupele conduse de același general Manoliu au contribuit decisiv la alungarea trupelor germane din Oltenia, în sud vestul României.
O secțiune aparte a raportului îi este dedicată mareșalului Ion Antonescu, mai exact condamnării statutului de erou, aparent acordat acestuia de către poporul român. În realitate, deși în ultimii 34 de ani au existat mai multe încercări de reabilitare a fostului conducător al statului român, ele nu au fost validate la nivel oficial. Mai mult, busturile și monumentele care evocau personalitatea lui Antonescu au fost interzise, iar titlurile dobândite de-a lungul carierei i-au fost retrase. Printre susținătorii mareșalului și ridicării acestuia la rangul de erou îi regăsim pe Diana Șoșoacă și Sorin Lavric, utilizând clișeul favorit al discursurilor antisemite și negaționiste, conform căruia Antonescu ar fi salvat evreii din România, dar și grupuri de ultrași de extremă dreapta, precum Honor et Patria, avându-l printre fondatori pe George Simion, președintele AUR și candidatul formațiunii la prezidențialele din acest an. Acesta are în continuare statutul de persona non grata pe teritoriile Ucrainei și Republicii Moldova, fiind acuzat că în perioada 2011-2012 a avut cel puțin o întâlnire cu un agent FSB la Cernăuți.
În mod fals, Rusia susține și că România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru achitarea unor ofițeri de armată condamnați inițial pentru infracțiuni legate de Holocaust, când de fapt, condamnarea a fost pentru nerespectarea drepturilor supraviețuitorilor Holocaustului.
Discursul neolegionar care aprobă agresiunile rusești, pus în contextul greșit
Un alt caz reclamat de Moscova este cel al foștilor legionari, considerați astăzi martiri ai neamului de extrema dreaptă românească. Unul din exemplele date este cel al scriitorului Mircea Vulcănescu, al cărui bust amplasat într-un parc bucureștean a stârnit un imens scandal la începutul anului trecut. În urma adoptării legii pentru combaterea antisemitismului, autoritățile de la București au pus în discuție eliminarea mai multor denumiri de obiective și monumente ce promovau cultul unor persoane vinovate de genocid și crime de război. Printre acestea se afla și bustul lui Mircea Vulcănescu, fost membru al cabinetului Antonescu, condamnat în 1946 la 8 ani de detenție pentru crime de război. Deși anulată în 2017 de Tribunalul București, sentința inițială a fost confirmată definitiv, în 2019, de Curtea de Apel București, fapt care menține statutul de criminal de război al lui Vulcănescu și face memorialistica sa publică ilegală. În ciuda acestui fapt, statuia fostului demnitar este încă în picioare, din cauza intervenției brutale și protestelor de mahala ale Dianei Șoșoacă și altor admiratori ai mișcării legionare și, deloc surprinzător, aprigi susținători ai Rusiei și politicii sale externe. Printre „apărătorii” lui Vulcănescu s-a numărat și deputatul AUR Antonio Andrușceac, o altă portavoce a narativelor rusești. În martie 2022, la câteva zile de la declanșarea invaziei ruse, parlamentarul AUR explica, la televizor, că nu doar Rusia este de vină pentru situația tensionată din regiune, ci și NATO, adăugând că România și Alianța Nord-Atlantică ar fi trebuit să se uite mai mult către “sensibilitățile Kremlinului”.
Raportul trece sub tăcere rolul Dianei Șoșoacă în scandalul Mircea Vulcănescu. Se ignoră, de asemenea, faptul că intervențiile declarațiile și intervențiile din spațiul public ale extremiștilor, chiar dacă unii reprezintă formațiuni politice care au obținut locuri în Parlament, nu reprezintă sub nici o formă poziția oficială a statului român.
În aceeași manieră eliptică de toate informațiile, raportul diplomației ruse afirmă că România încearcă să treacă în plan secund latura antisemită a unor personalități românești precum poeții Octavian Goga și Radu Gyr, sau filosoful Petre Țuțea. În realitate, însă, studierea operei lui Octavian Goga a fost scoasă din programa școlară, condamnarea lui Radu Gyr pentru crime de război a fost și ea menținută de instanțele constituite după 1990, iar opera, de altfel mediocră, a lui Petre Țuțea este invocată doar marginal, prin citate rupte din context, de către suveraniști și nostalgici ai “vremurilor de mult apuse, în care România era centrul universului”. A existat, într-adevăr un moment oficial, în care premierul Ciolacu și-a început un discurs cu un citat din Țuțea, dar el se încadrează într-un șir mai lung de gafe la nivel de declarații ale politicienilor români, și a fost, de altfel, condamnat de majoritatea societății civile românești.
Moscova moare de grija minorităților naționale din România
Citând fără să nominalizeze „activiștii pentru drepturile omului”, raportul de la Moscova își exprimă, la rândul său, îngrijorarea pentru situația minorităților etnice din România, ale căror drepturi nu ar fi respectate sau ar fi implementate diferit de la o regiune a țării la alta. Sfidând ridicolul, propagandiștii ruși indică un număr de 1.000 de plângeri pentru discriminare (legate de dreptul la muncă sau educație, protecția onoarei etc.) depuse de etnicii români, în 2023, și doar puțin sub 60 pentru discriminare pe criterii etnice. Împrumutând și alimentând în același timp propaganda șovină a regimului Viktor Orban, liderul european preferat al Kremlinului, Moscova afirmă că drepturile minorității maghiare sunt încălcate sistematic, invocând interdicția (perfect legală de altfel) de a intona imnul așa-zisului Ținut Secuiesc la evenimente oficiale sau de a afișa drapelul acestui teritoriu nerecunoscut pe clădiri ale administrației de stat alături de alte însemne oficiale. Rușii reclamă, în mod absurd, și lipsa accesului la învățământ în limba maghiară, deși chiar rapoarte ale organizațiilor maghiare de pe teritoriul României, citate de presa oficială de la Budapesta, arată că, în prezent, proporția persoanelor care studiază în România în limba maghiară este mai mare decât proporția etnicilor maghiari în populația României.
Informațiile furnizate de Moscova se află într-o puternică contradicție cu afirmațiile promotorilor de narative rusești la nivel național, care susțin că minoritățile etnice au mai multe drepturi decât românii, într-un elan pe care Rusia pare că l-a scăpat din mână. Din nou, ne vedem nevoiți să vorbim despre Diana Șoșoacă, personaj implicat în majoritatea cazurilor ce au legătură cu acuzațiile diplomației rusești. Astfel, în lupta sa pentru drepturile românilor de pretutindeni, ea a amenințat, mai mult sau mai puțin voalat, Budapesta cu o invazie în toată regula când, de la tribuna Parlamentului României a tunat că „o să punem din nou opincile pe Parlamentul din Budapesta”. Această retorică amenințătoare și care, întâmplător sau nu, coincide cu cea rusească, nu este reclamată în raport. În schimb este amintită amenda, între timp anulată (fără însă să precizeze aceasta), primită de președintele Iohannis, de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru acuzele aduse PSD-ului că vinde Ardealul Ungariei.
Cum se folosește propaganda rusă de drama refugiaților ucrainenilor
În construirea narațiunii care afirmă că România practică o politică de stat șovină, xenofobă și profund discriminatorie cu alte etnii, propaganda rusă se folosește de un incident survenit în Gara de Nord din București în martie 2022, când unui grup de persoane de etnie romă fugit din Ucraina fix din cauza bombardamentelor rusești, i-a fost inițial refuzată asistența umanitară, dintr-un exces de zel al unui agent de securitate. Dând în continuare dovadă de un cinism aproape ireal, rușii acuză autoritățile de la București, că și în prezent continuă să ofere un tratament discriminatoriu refugiaților și solicitanților de azil, fără a aminti faptul că majoritatea refugiaților (beneficiari ai tuturor drepturilor legale) care ajung în România sunt ucraineni ce fug din calea agresiunii barbare a Rusiei.
Într-un limbaj situat la limita penibilului, raportul aduce în final în discuție și invazia din Ucraina, cosmetizată strident în „operațiune militară specială pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei și protejarea populației civile din Donbas”, care ar fi determinat România să recurgă la discriminarea și încălcarea drepturilor etnicilor și cetățenilor ruși. Aceștia, se spune în raport, au devenit ținta unor „atacuri sistematice și insulte pe rețelele de socializare” și se confruntă cu „manifestări individuale de rusofobie și comportament agresiv” în viața de zi cu zi, deși documentul nu furnizează vreo dovadă în sprijinul acestor afirmații. Mai mult, neonazismul românesc s-ar manifesta și în sectorul bancar, care nu mai acceptă cardurile emise în Rusia, iar companiile rusești au conturile blocate și nu-și mai pot plăti salariații. Situația se referă, bineînțeles, la sancțiunile economice impuse Rusiei de către statele occidentale pentru agresiunea nejustificată împotriva Ucrainei.
Mai mult, Rusia – țară care a eliminat, practic, presa independentă de pe teritoriul său – acuză România de „încălcare a dreptului la libertatea de opinie și de exprimare”, pentru că a blocat accesul la platformele de propagandă Sputnik și Russia Today. Totodată, ministerul rus de externe deplânge soarta propagandiștilor locali ai Kremlinului, care ar fi devenit „obiectul unor persecuții aprige și amenințări pe rețelele de socializare”, la fel, fără să explice care sunt acele persecuții. Raportul amintește, în treacăt, sancțiunile date de Consiliul Național al Audiovizualului posturilor TV Realitatea Plus, Nașul TV și B1 TV, precum și a postului de radio Gold FM, fără să menționeze motivele care au cauzat acțiunile CNA. Realitatea Plus, de exemplu, post TV unde sunt invitați în mod regulat diverși purtători de mesaje filoruse și antiucrainene, a fost amendat pentru „lipsa imparțialității și afirmații defăimătoare la adresa ucrainenilor”, în aprilie 2023, după ce moderatoarea emisiunii „Caravana România Suverană” (!!), Alexandra Păcuraru, a afirmat că România nu ar trebui să ofere asistență Ucrainei pentru că „nu este războiul nostru”.
Cum stă Rusia la capitolul neonazism
Nu putem însă să încheiem materialul de față cu un mic addendum la raportul Moscovei, despre neonazismul rusesc, pe care acesta omite să-l analizeze. Regimul lui Vladimir Putin are o întreagă istorie de colaborare strânsă cu organizațiile de extremă dreapta. În timp ce diplomații ruși condamnă „fasciștii” din statele occidentale, iar bombele rusești omoară „ukronaziști” imaginari, statul rus adăpostește și protejează câteva dintre cele mai periculoase organizații neonaziste.
Originile acestei relații datează de la sfârșitul anilor 1990, când Rusia a fost zguduită de un val de violențe rasiste comise de bandele neonaziste. După venirea lui Putin la putere în 2000, regimul său a exploatat această situație, folosind amenințarea radicalismului de extremă dreapta pentru a justifica adoptarea unei legislații anti-extremism, care de fapt a ajutat Kremlinul să-și supravegheze, cenzureze și în final să-și elimine fizic opozanții. De-a lungul anilor, mișcarea neonazistă din Rusia a fost folosită de regimul putinist pentru a intimida, tortura și ucide o serie de critici ai puterii de la Kremlin, dar neonaziștii ruși au jucat un rol extrem de important și în prima fază a războiului împotriva Ucrainei, începută în 2014, odată cu anexarea Crimeei și invadarea Donbasului. Ca și în cazul grupărilor de criminalitate cibernetică, grupările neonaziste sunt tolerate în continuare de Rusia, unele sunt chiar finanțate, încurajate și împinse către acțiuni radicale de natură extremistă.
---copie-image.webp)
