La jumătatea lunii mai 2026, viitorul industriei petroliere sârbe, aflată sub control rusesc, rămâne blocat într-o incertitudine totală din punct de vedere juridic, comercial și geopolitic. Grupul petrolier maghiar MOL are termen până pe 22 mai să semneze acordul final de vânzare-cumpărare cu compania rusă Gazprom Neft pentru pachetul cumulat de 56,15% din acțiunile Naftna Industrija Srbije (NIS), singura companie petrolieră integrată din țară. Deși OFAC a prelungit de mai multe ori licența pentru negocieri, iar Serbia a înaintat ceea ce ministrul energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, a numit „oferta finală” privind viitoarele condiții de operare ale rafinăriei de la Pancevo, deznodământul este incert. Totul depinde acum de acceptul consiliului de administrație al MOL și de aprobarea noii structuri de către OFAC înainte ca sancțiunile să își producă din nou efectul, o dilemă care se află în centrul celei mai importante tranzacții energetice din Balcani din ultimii 20 de ani.
Sancțiunile americane împotriva NIS, anunțate în ianuarie 2025 și amânate pe parcursul verii înainte de a intra deplin în vigoare pe 9 octombrie 2025, au vizat tocmai acționariatul majoritar rusesc. Măsurile făceau parte din strategia Washingtonului (în prezent blocată) de a restricționa sectorul energetic al Moscovei pentru a diminua veniturile care finanțează războiul din Ucraina. Pentru Gazprom Neft, ieșirea din scenă nu a fost o alegere, ci o mișcare pe care s-a trezit nevoită să o facă. Asta în condițiile în care, în 2008, compania rusă preluase 51% din acțiunile NIS pentru o sumă considerată de critici scandalos de mică: 400 de milioane de Euro, plus promisiunea unor investiții de 550 de milioane.
Tranzacția din 2008 nu a fost niciodată una pur comercială. Ea a fost semnată la pachet cu un acord Serbiei, un proiect abandonat însă în 2014 sub presiunea Uniunii Europene. Conducta nu s-a mai construit, deși Rusia a rămas acționarul majoritar la NIS. Timp de optsprezece ani, Gazprom Neft s-a folosit de acest pachet majoritar pentru a-și asigura cea mai solidă pârghie de influență economică asupra Belgradului. Vorbim despre o companie care acoperă aproape 80% din cererea internă de carburant a Serbiei, are peste 13.000 de angajați și generează aproximativ 9% din PIB-ul țării. Când Vučić a promis, la scurt timp după preluarea mandatului de premier în 2014, că va reevalua privatizarea din 2008, demersul s-a blocat rapid. Rusia a păstrat neatinsă atât infrastructura, cât și influența politică asupra Serbiei.
O strategie de tergiversare bine calculată
Strategia adoptată de SUA în dosarul NIS, începută oficial odată cu anunțul sancțiunilor din ianuarie 2025, s-a dovedit a fi o amânare deliberată. Washingtonul fixase inițial un termen-limită pentru 28 februarie, însă sancțiunile au fost aplicate abia pe 9 octombrie. În acest interval, structura acționariatului NIS a fost modificată în repetate rânduri, pentru a lăsa impresia că Rusia respectă cerințele americane, deși totul fost un simulacru. De exemplu, în septembrie 2025, compania JSC Intelligence (gestionată de Gazprom Capital, cu sediul de capital social la Sankt Petersburg) a preluat pachetul de 11,3% deținut anterior direct de Gazprom. Manevra a schimbat doar în scripte proprietarul legal, păstrând intact controlul efectiv al Moscovei. Acest artificiu nu a convins însă OFAC, iar rafinăria de la Pancevo și-a suspendat activitatea în decembrie 2025. Rămasă fără opțiuni, Serbia, o țară marcată de trauma sancțiunilor din anii '90, când șoferii cumpărau benzină la sticlă de pe piața neagră, s-a văzut obligată să importe carburanți de urgență din Ungaria.
Belgradul a încercat să răscumpere direct acțiunile rusești sau, cel puțin, să lase această impresie în fața opiniei publice și a partenerilor americani. Vučić a pus pe masă o sumă cuprinsă între 700 și 800 de milioane de Euro, ofertă respinsă de Gazprom. Ulterior, Serbia a ridicat miza la 1,4 miliarde de Euro, însă Moscova a refuzat din nou, cerând, potrivit surselor, între 3 și 4 miliarde. În acel moment, a devenit clar că miza nu era una financiară. Influența Rusiei depindea strict de menținerea NIS sub controlul său direct sau al unei entități loiale Moscovei. O eventuală revânzare către statul sârb, indiferent de sumă, ar fi anulat definitiv această pârghie de control.
Planul MOL și problemele pe care le rezolvă
La 19 ianuarie 2026, MOL a anunțat semnarea unui acord-cadru obligatoriu cu Gazprom Neft pentru preluarea pachetului rusesc de 56,15%. În ecuație a apărut și gigantul ADNOC ca potențial acționar minoritar, în timp ce Serbia a reușit să își majoreze propria participație cu cinci procente (de la 29,9% la aproximativ 35%). Această mutare îi oferă Belgradului o putere de decizie mai mare la masa acționarilor decât în orice alt moment din 2008 încoace. Interesul celor de la MOL era cât se poate de clar: compania deține deja rafinării în Ungaria, Slovacia și Croația, iar adăugarea unității de la Pancevo le aduce o capacitate sporită, o mai bună integrare logistică și un atu important în negocierile cu JANAF (operatorul croat de conducte care controlează principala rută de tranzit a țițeiului spre Serbia și Ungaria). Viktor Orban s-a implicat personal în facilitarea acestei tranzacții, având la finele anului 2025 o serie de întâlniri succesive cu Vučić, Trump și Putin. Acțiunile MOL au înregistrat o creștere de 20% de la începutul anului 2026, pe măsură ce investitorii au reacționat la bursa de valori, reflectând deja în prețul acțiunilor viitoarea achiziție.
Conducta din spatele culiselor
În ianuarie 2026, Serbia a lansat o licitație pentru construcția unei noi conducte transfrontaliere de țiței, lungă de 100 de kilometri, care să asigure legătura cu ramificația maghiară a magistralei Druzhba. Decizia a stârnit controverse aprinse, deoarece subminează direct strategia Uniunii Europene de reducere a dependenței de resursele energetice rusești. Noua conductă ar urma să transporte anual până la 5,5 milioane de tone de țiței, în special de proveniență rusă, prin rețeaua Druzhba operată de MOL, rețea pe care Budapesta o folosește în continuare datorită unei derogări de la sancțiunile europene. Peter Szijjarto, Ministrul maghiar de Externe de la acea vreme, a explicat că urgentarea lucrărilor (devansând termenul din 2028 pentru 2027) a fost dictată de atacurile ucrainene cu drone asupra infrastructurii petroliere din Rusia.
Această conductă reprezintă, de fapt, adevărata miză din spatele transferului de acțiuni. În timp ce preluarea de către MOL elimină oficial controlul rusesc asupra NIS, conducta va restabili fluxul de petrol rusesc către piața sârbă, prin intermediul unui partener binevoitor. Un expert sârb din domeniu a sintetizat perfect această îngrijorare: dacă proiectul devine funcțional iar MOL preia frâiele NIS, grupul maghiar ar putea decide închiderea rafinăriei de la Pancevo pentru a aproviziona Serbia direct cu produse finite din Ungaria, unde se va rafina în continuare țiței rusesc adus prin Druzhba. Într-un asemenea scenariu, Serbia își pierde independența de rafinare și rămâne dependentă de petrolul rusesc. Precedentul rafinăriei Sisak din Croația, închisă după ce INA, filiala MOL, a preluat frâiele operaționale, este intens invocat și stârnește temeri profunde în rândul liderilor din sectorul energetic de la Belgrad. Tocmai din acest motiv, la începutul lunii mai 2026, Serbia s-a declarat nemulțumită de ofertele comerciale înaintate de MOL, respingând termenii propuși cu privire la capacitatea de procesare, siguranța aprovizionării și cotele de piață garantate.
Oferta-fantomă și suspiciunile de sabotaj
În plin impas al negocierilor, în scenă a apărut Ranko Mimovic, proprietarul KFT Senator Treasury G.T.7 Two LLC (o firmă sârbă înființată abia vara trecută), care a înaintat o ofertă de două miliarde de Euro pentru acțiunile rusești, dublu față de prețul vehiculat de MOL. Mimovic a susținut chiar că proprietarii ruși ar fi acceptat oferta de principiu, informație infirmată imediat de Gazprom Neft, care a negat orice discuție cu alți ofertanți. Vučić a refuzat imediat oferta, declarând că Serbia nu va lăsa un activ național strategic pe mâna unei firme obscure, fără nicio expertiză în energie, sugerând că oferta este doar o tentativă evidentă de șantaj. Verificările corporative au arătat că Mimovic figurează ca asociat în cel puțin nouă firme din Serbia, majoritatea fiind deja radiate. Întregul demers poartă amprenta unei manevre clasice de dezinformare și blocaj: o companie fără activitate reală în domeniu, un preț exagerat menit să submineze evaluarea MOL și un joc dublu din partea Rusiei, care pe de-o parte afirmă că negociază, iar pe de cealaltă parte dezminte oficial orice intenție.
Efectele schimbării de regim de la Budapesta
Pe 12 aprilie 2026, partidul Fidesz condus de Viktor Orban a pierdut alegerile în fața formațiunii Tisza, condusă de Peter Magyar. Întreaga arhitectură geopolitică a tranzacției MOL-NIS se baza pe relațiile personale pe care Orban le cultivase cu Trump, Putin și Vučić. Însă noul guvern condus de Magyar are o viziune complet diferită față de acești lideri. Tensiunile dintre Magyar și Vučić au izbucnit la doar câteva zile de la scrutin, după ce liderul maghiar a pus sub semnul întrebării substratul politic al unui presupus sabotaj la secțiunea sârbă a conductei Druzhba, legând direct axa Orban-Vucic de interesele Kremlinului. Reacția lui Vučić a fost una de iritare profundă. Pe fondul acestor turbulențe, MOL a raportat pe 8 mai rezultate financiare sub așteptări pentru primul trimestru din 2026, înregistrând un indicator CCS EBITDA de 626 de milioane de dolari, față de estimările de 695 de milioane ale analiștilor. Experți din domeniul energiei de la Erste notează că, după pierderea puterii de către Orban, nici partea rusă și nici Belgradul nu mai par entuziasmate să finalizeze vânzarea către MOL. În acest context, data de 16 iunie, când expiră următoarea licență emisă de OFAC, devine termenul-limită care pune o presiune uriașă pe toți actorii implicați.
Retragerea Rusiei din sectorul petrolier sârb este o realitate, în ciuda faptului că Moscova ar fi recurs la orice mijloace pentru a o împiedica. Aceasta a fost impusă de o presiune americană pe care Belgradul nu o putea ignora, iar Moscova nu o putea contracara. Cu toate acestea, procesul este departe de a fi încheiat. Pârghiile instituționale prin care Rusia își exercita controlul, infrastructura de transport, dependențele logistice și legăturile politice personale nu dispar automat printr-o simplă semnare de acte sau schimbare de acționariat – o mutare care, de altfel, nici nu s-a concretizat încă. Chiar dacă MOL va finaliza achiziția, iar conducta Serbia-Ungaria va fi construită la timp, țițeiul procesat la Pancevo va proveni, în mare parte, tot din Rusia. Însă dacă Peter Magyar se va dovedi mult mai puțin cooperant cu Vučić și Putin decât predecesorul său, viitorul operațiunilor NIS va fi din nou sub semnul întrebării. În cele din urmă, decizia finală privind aplicarea și strictețea propriilor sancțiuni va rămâne pe umerii administrației Trump.
