Propaganda (pro)rusă caută să convingă că Rusia e de neoprit. Alegerile din Moldova au arătat însă că, atunci când este înfruntată inteligent, Moscova nu poate să câștige războiul hibrid nici măcar împotriva unei țări cu resurse infinit mai mici. Lecțiile oferite de Moldova pot fi utile și pentru NATO și România.
Cele două revoluții ale Moldovei vs. războiul hibrid al Rusiei
Maia Sandu i-a aplicat lui Putin o înfrângere usturătoare. O victorie pe care președinta Moldovei a clădit-o nu pe șansă sau context internațional, ci pe o viziune pusă în operă cu mult curaj și hotărâre. Alegerile parlamentare din Republica Moldova au reprezentat punctul culminant al delimitării geopolitice a populației din această țară și totodată un adevărat recensământ al moldovenilor care și-au asumat identitatea occidentală.
În realitate, pe fondul războiului din Ucraina, care a transformat Moldova într-o primă linie a frontului războiului hibrid al Rusiei împotriva Europei, au loc două revoluții, care se condiționează și se influențează reciproc. Una națională, de revendicare manifestă a identității românești și occidentale, care o continuă pe cea începută la mijlocul anilor ’80, stopată însă de Rusia prin conflictul din Transnistria. Și o alta civică, care valorifică evoluția organică a societății moldovenești, al cărui scop este să smulgă Republica din zona post-sovietică și să o așeze politic în interiorul granițelor europene. Absența accentelor naționaliste în politica autorităților de la Chișinău și interpretarea conflictului cu Rusia lui Putin exclusiv în cheia valorilor democratice a avut un efect stabilizator asupra relațiilor interetnice din Moldova, în pofida eforturilor rusești de a le tensiona.
O atare situație lasă larg deschisă calea participării populației rusofone din Moldova la revoluția civică. „Lumea rusă”, pe care Putin și-a bazat în bună măsură strategia de suspendare perpetuă a fostelor republici în purgatoriul politic al zonei post-sovietice, începe să se fractureze. A făcut-o în Ucraina, încă de la începutul războiului, și continuă să se fragmenteze în Moldova și în Kazahstan, drept rezultat al unor strategii la fel de curajoase, dar foarte diferite ca finalitate și modalități de realizare.
Cum pot fi combătute operațiunile hibride ale Rusiei. Lecțiile confruntării din Moldova
Dincolo de euforia și relativa liniște pe care ni le-au adus prin rezultatele lor, aceste alegeri au produs și un set de lecții, nu doar pentru România ci și pentru celelalte țări angajate cu sau fără voia lor în războiul propagandistic și cognitiv pe care Rusia îl duce împotriva Occidentului.
Pentru prima oară în practica europeană, autoritățile de la Chișinău și-au construit întreaga campanie de contracarare a influenței ruse asupra procesului electoral în maniera unei operațiuni de contraspionaj militar pe timp de război.
Dând dovadă de curaj și mai ales de capacitatea de a acționa anticipativ, Chișinăul a lovit decisiv punctele nodale pe care se baza strategia de diversiune a Kremlinului. Interzicerea unor publicații și posturi de televiziune pro-Kremlin și destructurarea parțială a rețelei de corupție electorală din Găgăuzia, la momentul oportun, nu doar că au redus semnificativ eficiența campaniei rusești de destabilizare a Moldovei, dar i-au obligat pe interpușii Moscovei din Moldova la o serie de improvizații politice contraproductive. Primind din partea comunității de informații sprijin concret și complet, prin procesul rapid al Evgheniei Guțul, aparatul de justiție din Moldova a reușit să-i tempereze serios pe cei care se considerau protejați prin apartenența la rețeaua Moscovei. Condamnarea interpusei lui Ilan Șor din Găgăuzia la șapte de ani de închisoare cu executare a redus mult din entuziasmul și eficiența rețelei de corupție electorală din Moldova, iar pe lângă asta le-a arătat și celor mai radicali inamici ai Maiei Sandu că presupusa putere a milionarului de carton refugiat la curtea lui Putin nu este nimic altceva decât un mit întreținut de propaganda rusă.
În pofida percepției că învață din propriile greșeli, strategii din cabinetele Administrației Prezidențiale de la Kremlin au acționat arogant și grosolan în Moldova, fapt care a ușurat considerabil sarcina autorităților de la Chișinău. Anunțurile publice privitoare la „ajutorul lunar” acordat de Moscova pensionarilor din Găgăuzia, intens comunicatele vizite la Moscova ale Evgheniei Guțul și facilele montaje propagandistice ale Irinei Vlah și ale Victoriei Furtună au grăbit delimitările și totodată au adâncit semnificativ tranșeele luptei politice din Moldova.
În pofida riscurilor politice pe care le prezenta o astfel de atitudine, măsurile luate de Chișinău pentru a descuraja participarea în rețelele de corupție electorală au vizat nu doar ventrilocii ci și marionetele. Amenzile aplicate celor care au organizat cumpărarea de voturi pe plan local, dar și celor care au primit bani, pentru a-și exercita o opțiune politică pe care cel mai probabil deja o aveau, au redus mult din posibilitățile dispozitivului rusesc de a pune în scenă mișcări de protest și de a crea impresia unei societăți aflate la limita exploziei.
Pe tot acest fond, autoritățile de la Chișinău au comunicat constant, clar și consistent, vehiculând nu supoziții și versiuni ci fapte, nume, locuri și responsabili. Reducând semnificativ numărul secțiile de votare din teritoriile ostile, Rusia și Belarus, și controlând ferm căile de comunicații între stânga și dreapta Nistrului, autoritățile de la Chișinău nu au vizat atât limitarea exprimării opțiunilor electorale de către cetățenii moldoveni din aceste teritorii, cât mai ales reducerea posibilităților ca interpușii Moscovei să deplaseze nestingherit mase semnificative de „votanți” dintr-un loc în altul. Chișinăul a arătat astfel că procedurile democratice pot fi amendate, în limitele constituționale, în vederea unei apărări eficiente de democrației, fără să se ajungă la decizii problematice, cum a fost cea din România.
Cea mai important lecție, pe care România ar trebui să o studieze foarte atent, este legată de conservarea opțiunilor politice ale diasporei. Ca și în cazul alegerilor prezidențiale din acest an, diaspora moldovenească a avut un rol decisiv în victoria forțelor democratice. Deși propaganda rusă a încercat din răsputeri să schimbe trendul, diaspora moldovenească nu a fost decuplată de la cele două revoluții care au loc în Moldova. Spre deosebire de București, care are la dispoziție un întreg arsenal de mijloace și proceduri, pe care îl poate folosi, în cazul în care dorește, Chișinăul a putut conta necondiționat doar pe popularitatea președintei și pe capacitatea ei de a oferi o perspectivă credibilă diasporei moldovenești. Moldovenii din diaspora au rezistat la tentația putinismului „anti-sistem” și nici nu s-au lăsat păcăliți de cântecul de sirenă naționalist, care venea tot dinspre Kremlin. Concluzia acestei situații este că o astfel de criză cognitivă, cum este cea prin care trece o bună parte din români, nu poate fi combătută doar cu mijloace tehnice, leadershipul credibil fiind de departe cea mai importantă parte a soluției.
Incapabilă să captureze Moldova prin alegeri, Moscova va încerca să o destabilizeze și chiar să organizeze o lovitură de stat
Dincolo de toate aceste succese, atâta vreme cât războiul va continua, Rusia va încerca să destabilizeze Moldova. Până la regândirea tacticilor de pe teren, ca prim pas, Moscova va căuta să delegitimeze noul executiv moldovean, afirmând pe toate canalele de care dispune că alegerile au fost fraudate. Pentru că alegerile din Moldova ne-au arătat că limitele bazinului demografic al propagandei rusești au fost atinse, pe viitor este de așteptat ca oamenii Kremlinului să pună accentul pe tehnica loviturii de stat, căutând să cultive în Moldova instabilitatea socială și să zdruncine echilibrul interetnic.
Simultan, Moldova și președinta Maia Sandu vor fi parte a aranjamentului propagandistic general european, construit de Moscova și oamenii săi din diverse țări, care acreditează ideea că suntem în preajma unui târg istoric între Rusia și SUA, ce are drept miză țările fostului lagăr comunist. Într-un asemenea context, este de la sine înțeles că fostele republici sovietice sunt considerate teritoriu rusesc, iar scopul unui asemenea discurs este complexarea, demotivarea și chiar înfricoșarea liderilor țărilor care se opun intruziunii rusești.
Obiectivul propagandei: să convingă că refacerea sferei rusești de influență e inevitabilă. Alegerile din Moldova arată însă că rușii pot fi opriți
În realitate, prin propaganda sa agresivă, Rusia vrea să disimuleze dificultățile economice și demografice cu care se confruntă, dar mai ales să-și ascundă eșecurile politice strategice. Situația din aceste zile de la granițele dintre China, Kazahstan și Rusia, care a încetinit considerabil fluxul importurilor rusești de tehnologie și produse chinezești cu dublă aplicabilitate, arată că Moscova nu a reușit să formeze o alianță anti-occidentală cu țările Sudului Global, în primul rând cu China.
Deși folclorul istoric îi creditează pe liderii ruși cu vocația gândirii strategice, Putin se străduiește din plin să dovedească de fapt contrariul. Rusia a pus prea multe mize pe acest război, astfel încât să nu se poate retrage din el fără riscuri majore pentru stabilitatea regimului. În realitate, cu excepția ocupării Kievului și desființării Ucrainei independente, lucru foarte puțin probabil, nici unul dintre rezultatele intermediare ale războiului nu este lipsit de riscuri politice pentru Putin. De aceea, principala direcție de atac împotriva Europei, care deocamdată este cel mai mare finanțator al eforturilor de război ucrainene, va consta în încercarea de paralizare a mecanismelor NATO. Pătrunderile repetate în spațiul aerian, cu avioane sau drone, diversele forme de parazitare a sistemului de poziționare prin satelit și diversiunile de pe teritoriul țărilor NATO, care cu siguranță se vor înmulți, vor fi atent dozate încât să creeze tensiune, dar să nu declanșeze mecanismul apărării colective. Scopul este subminarea încrederii în Alianță și mai ales a convingerii că aliații sunt hotărâți să se apere în comun.
Odată dispărută încrederea în NATO, Rusia se așteaptă ca politicienii europeni, mai ales cei din fostele țări comuniste, să caute soluții alternative, acceptând în paralel ideea unor negocieri europene de securitate, care să oficializeze din nou existența unei sfere rusești de influență. Planul Rusiei este unul cu bătaie lungă și destul de riscant, dar în momentul de față este singurul pe care îl poate administra fără pericole majore la adresa regimului politic. Tocmai de aceea, prima lecție a alegerilor din Moldova este și cea mai importantă.
