La sfârșitul anului 2023 și începutul lui 2024, statele Uniunii Europene de la frontiera estică – Polonia, Lituania și Letonia – s-au confruntat cu o serie fără precedent de provocări transfrontaliere provenind din Belarus. Totul a început cu o criză a migrației orchestrată de Minsk în 2021, când mii de migranți din Orientul Mijlociu au fost împinși spre frontierele UE ca formă de presiune. Deși criza a fluctuat în intensitate, nu a dispărut niciodată complet și a devenit un instrument folosit constant de Belarus pentru a pune presiune pe vecinii săi occidentali. Acum, asistăm la un nou capitol, unul și mai neliniștitor: roiuri de drone și baloane încărcate cu mărfuri de contrabandă, lansate din Belarus, au deschis un nou front în această confruntare hibridă, perturbând securitatea frontierelor și aviația civilă și forțând UE să dea piept cu un tip de amenințare cu totul și cu totul nou. Ceea ce ar părea la prima vedere o dispută frontalieră la nivel local ascunde, de fapt, o strategie mai amplă, prin care regimurile autoritare ajung să exporte haos.
De la migranți la baloane: tacticile hibride ale Belarusului împotriva Lituaniei
Belarus și-a extins constant arsenalul de tactici menite să destabilizeze statele vecine din UE. După ce a folosit migranții ca armă în 2021–2022 pentru a suprasolicita frontierele Poloniei și a Statelor Baltice, Minsk a trecut la operațiuni de contrabandă ca nouă formă de presiune. În ultimii doi ani, în special contrabanda cu țigări a luat amploare de-a lungul frontierelor Belarusului cu Lituania, Letonia și Polonia. Autoritățile au observat inițial contrabandiști care foloseau drone pentru a livra țigări. La finalul lui 2024, polițiștii de frontieră din Lituania au interceptat o astfel de dronă care transporta țigări de contrabandă. Începând cu 2025 însă, metodele s-au schimbat radical. În spațiul aerian al Lituaniei au început să apară sute de baloane meteorologice (baloane mari cu heliu, capabile să transporte mărfuri de contrabandă). Acestea zboară la altitudini ridicate ( aproximativ 13 km) și au apărut în număr atât de mare, încât autoritățile aeroportuare din Vilnius au fost nevoite în repetate rânduri să oprească zborurile. Doar în luna octombrie, au fost afectate aproximativ 140 de curse și 20.000 de pasageri. Oficialii lituanieni au denunțat incursiunile drept un „atac hibrid” deliberat din partea Belarusului, subliniind că amploarea operațiunii sugerează un efort bine organizat, nu acțiuni de contrabandă întâmplătoare. Fiecare balon poate transporta circa 40–50 kg de țigări (aproximativ 1.500 de pachete) cu valoare de mii de Euro pe piața UE. Amploarea și ingeniozitatea campaniei scot în evidență o realitate tulburătoare: Belarus folosește contrabanda nu doar pentru profit, ci și ca instrument geopolitic pentru a destabiliza și a distrage atenția vecinilor europeni.
Răspunsul dur al Lituaniei și efectul de bumerang
În fața acestor provocări crescânde, Lituania a luat o decizie fără precedent, închizând ultimele două puncte de trecere a frontierei cu Belarus pe 29 octombrie 2025. Vilnius a argumentat că decizia este necesară pentru a proteja siguranța publică și securitatea națională, având în vedere incursiunile baloanelor care pune în pericol până și aviația civilă. Măsura urma să dureze cel puțin o lună și, la nevoie, „atât timp cât va fi necesar”, a declarat premierul lituanian. Acest răspuns dur din partea Lituaniei a declanșat însă un val de efecte neașteptate. Peste o mie de camioane și șoferi lituanieni au rămas blocați de partea belarusă a frontierei, deoarece Minsk a ripostat, refuzând să-i lase să iasă prin altă țară. Poliția de frontieră din Belarus i-a direcționat spre parcări special amenajate și a impus imediat o taxă de „parcare” de 120 € pe zi pentru fiecare vehicul. În realitate, camioanele și mărfurile lor în valoare de milioane de Euro au devenit ostatice într-un joc de șantaj. Minsk a denunțat cu entuziasm închiderea frontierei drept „o escrocherie nebună” și parte a „războiului hibrid al Occidentului împotriva Belarusului”. A amenințat chiar să confiște cele aproximativ 1.100 de camioane dacă Lituania nu redeschide frontiera și nu plătește taxele acumulate pentru „protecția” acestora.
La mijlocul lunii noiembrie, blocajul devenise nesustenabil din punct de vedere economic și politic. Transportatorii lituanieni înregistrau pierderi uriașe, lanțurile de aprovizionare erau perturbate iar acasă vocile critice se înmulțeau. Vilniusul a anunțat că va redeschide traficului punctele de trecere Medininkai și Šalčininkai pe 20 noiembrie, cu zece zile înainte de termenul planificat. La rândul său, Belarusul a afirmat că este „dispus să deblocheze” traficul, dar tergiversările au continuat chiar și după redeschiderea frontierei. Minskul a cerut discuții la nivel înalt înainte să dea undă verde camioanelor și a insistat că mai întâi trebuie achitate taxele de parcare. Manevra a subliniat modul în care Minskul s-a folosit de acest episod pentru a pune presiune politică. Un reprezentant al transportatorilor lituanieni a descris tactica drept șantaj pe față. Între timp, autoritățile de la Vilnius au repetat că nu vor despăgubi companiile pentru pierderile lor, subliniind că legăturile de afaceri cu un regim imprevizibil implică riscuri pe care sectorul privat trebuie să și le asume. Această poziție a scutit guvernul de orice responsabilitate financiară, dar totodată a scos în evidență o realitate dureroasă: consecințele deciziilor de securitate cad adesea pe umerii cetățenilor și ai companiilor obișnuite.
Discordie și solidaritate: decizii similare ale Poloniei
Confruntarea de la frontiera Letoniei cu Belarusul nu a fost singulară: Polonia vecină s-a confruntat și ea atrasă cu această situație. Varșovia, care avusese propriile dispute cu regimul lui Lukașenko, închisese anterior mai multe puncte de trecere în 2023 din cauza incidentelor de securitate (inclusiv arestarea unor activiști polonezi în Belarus sau prezența mercenarilor Wagner la graniță). În septembrie 2025, doar două puncte de trecere (Kuźnica și Bobrowniki) rămâneau închise la granița Poloniei cu Belarusul, restricționând foarte mult traficul rutier. Într-o răsturnare surprinzătoare de situație, în timp ce Lituania își închidea definitiv granița la sfârșitul lui octombrie, Polonia se pregătea să își redeschidă punctele de trecere a frontierei. Guvernul polonez a amânat inițial redeschiderea „din solidaritate” cu preocupările de securitate ale Lituaniei, dar presiunile economice și lobbyul transportatorilor au dus la reluarea traficului. Pe 17 noiembrie, Polonia a redeschis punctele Kuźnica și Bobrowniki după un blocaj de două luni. Oficialii polonezi au insistat că decizia a fost dictată de necesități practice, cum ar fi facilitarea circulației bunurilor și navetiștilor, și „nu se subscrie niciunei înțelegeri politice” cu privire la Belarus. Totuși, potrivit unor comentatori, momentul coincide cu diverse relatări despre decizii diplomatice de culise: Belarus eliberase zeci de prizonieri politici într-un aranjament intermediat de SUA, iar unii au speculat că această înțelegere ar fi vizat și cetățeni polonezi sau activiști ai drepturilor minorităților. Rezultatul a fost o asimetrie ciudată: Lituania și Polonia, două țări aliate în UE, au avut temporar abordări divergente îb fața aceleiași provocări. Această lipsă de sincronizare evidențiază modul în care tacticile Belarusului pot tensiona chiar și unitatea unor vecini apropiați. În cele din urmă, ambele țări și-au redeschis frontierele, dar episodul a arătat cât de complexe și uneori contradictorii pot fi prioritățile naționale (de la considerente umanitare la interese economice) în elaborarea unui răspuns comun la presiunile Minskului.
Atracția economică a contrabandei
La baza ofensivei de contrabandă a Belarusului stă un calcul economic simplu. Prețul țigărilor este de câteva ori mai mare în statele UE decât în Belarus, în principal din cauza taxelor mari din Occident și a costurilor de producție mici din Belarus. Un pachet de țigări belaruse poate costa echivalentul a 1 €, în timp ce pe piețele UE din vecinătate poate ajunge la 3–4 €. Acest raport al prețurilor de 3–4 ori mai mare le oferă contrabandiștilor marje de profit irezistibile. Fiecare transport care evită cu succes controalele frontaliere, fie prin balon, fie prin drone, poate aduce profituri de zeci de mii de Euro. Aceste profituri aduc beneficii indirecte și Minskului: fabricile de stat produc țigările, și chiar dacă acestea sunt oficial destinate exportului, o parte semnificativă ajunge în cele din urmă pe piața neagră. Taxele pe vânzările de tutun și alcool rămân o sursă importantă de venit pentru bugetul Belarusului, ceea ce înseamnă că regimul nu este deloc motivat să ia măsuri pentru a combate rețelele de contrabandă care, în definitiv, îi alimentează bugetul. Dimpotrivă, există suspiciuni ferme de complicitate la nivel înalt. Potrivit oficialilor lituanieni și unor experți independenți, este puțin probabil ca sute de baloane de mari dimensiuni să fi fost lansate fără cel puțin o complicitate pasivă din partea serviciilor de securitate belaruse. Trebuie totodată menționat că această economie gri este o consecință secundară a sancțiunilor și izolării cu care Belarusul se confruntă din 2020. Pe măsură ce comerțul legal cu Occidentul s-a redus (mai ales din cauza sprijinului dat de Minsk Rusiei în războiul împotriva Ucrainei), Belarusul s-a orientat tot mai mult spre scheme ilicite sau semilegale pentru a obține valută. O gamă largă de mărfuri, de la produse petroliere până la bunuri de uz casnic, a făcut parte din aceste scheme de re-export sau contrabandă. Așadar, țigările se înscriu într-un tipar mai amplu prin care Belarusul și aliatul său, Rusia, exploatează breșele și piața neagră pentru a atenua impactul sancțiunilor. Astfel, ele creează, totodată, numeroase probleme pentru UE, inundând piețele vecine cu bunuri netaxate, alimentând corupția și, mai nou, punând în pericol siguranța publică prin contrabanda aeriană. Stimulentul economic pentru a continua astfel de practici rămâne puternic: atâta vreme cât un pachet de țigări poate fi produs la Minsk la o fracțiune din prețul pe care îl atinge la Varșovia sau Vilnius, contrabandiștii ingenioși (și orice oficial care îi protejează) vor găsi metode tot mai creative pentru a-și transporta marfa peste frontieră.
Exportul de haos: noua armă geopolitică
Saga disputelor de la frontiera cu Belarus este mai mult decât un conflict local – ilustrează o nouă formă de influență pe care regimurile autoritare o folosesc tot mai des. Lipsite de puterea de atracție pozitivă sau soft power pentru a influența Occidentul, regimuri precum cele de la Minsk și Moscova au învățat cum să transforme instabilitatea într-un bun de export. Practic, ele creează crize, fie prin trimiterea de migranți în valuri, fie prin desfășurarea de mercenari în conflicte externe, atacuri cibernetice sau prin inundarea spațiului aerian european cu baloane cu contrabandă. Ulterior, aceste crize sunt folosite pentru a obține concesii sau pur și simplu pentru a capta resursele și atenția Occidentului. Unii analiști au descris această strategie drept „export de haos”, care devine o marcă distinctivă a tacticilor Moscovei și Minskului. În loc să vândă ceva tangibil, aceste regimuri vând absența problemelor: creează o criză, apoi oferă să-i reducă efectele, atât timp cât cealaltă parte se conformează (sau plătește un preț). Este o formă de extorcare geopolitică ce amintește de practicile mafiilor postsovietice din anii ’90 – nu întâmplător, mediul din care provine o mare parte a elitei actuale de la Kremlin.
Cea mai mare parte a istoriei moderne arată că influența autocrațiilor estice s-a construit pe exportul de resurse și idei convenționale. Rusia imperială, iar mai târziu Uniunea Sovietică, făceau comerț cu Europa, exportând mărfuri precum lemnul și blănurile. În secolul 20, petrolul și gazele blocului sovietic au devenit exporturi esențiale, conferindu-i Moscovei o pârghie semnificativă asupra economiilor europene avide de resurse energetice. URSS a exportat, de asemenea, ideologie (marxism-leninismul), sprijinind mișcări comuniste pe tot globul ca mijloc de a-și extinde orbita geopolitică. Ca stat mai mic, Belarusul s-a aliniat în mare măsură acestor tendințe, beneficiind de forța industrială sovietică și, ulterior, a jucat rolul unui partener subordonat al Rusiei, atât în exporturile de energie, cât și în postura militară. Totuși, spre sfârșitul secolului 20, farmecul ideologiei comuniste s-a estompat, iar în secolul 19 globalizarea și diversificarea energetică au început să erodeze influența tradițională a Orientului. Europa a început să-și reducă dependența excesivă de gazul rusesc, iar regimurile autoritare au găsit tot mai puțini adepți pentru marile lor proiecte de unitate eurasiatică sau democrație iliberală.
În acest context, însăși instabilitatea a devenit o marfă de export. Kremlinul a perfecționat această abordare în ultimii ani, în diferite regiuni. În zonele de conflict din Orientul Mijlociu și Africa, Rusia oferă suficient sprijin (adesea prin intermediul mercenarilor, precum Grupul Wagner) cât să mențină conflictele sau să susțină dictatorii, asigurându-și astfel influența și uneori accesul la resurse, poziționându-se totodată ca mediator indispensabil. Haosul controlat împiedică actorii occidentali să își creeze poziții stabile și îi forțează să țină cont de agenda Moscovei. În Africa și Siria, de pildă, actorii ruși au fost acuzați că întrețin conflictele sau insurgențele, oferind apoi „asistență antiteroristă”. Neavând anvergura globală a Rusiei, Belarusul aplică această strategie într-o formă mai restrânsă, în special împotriva vecinilor săi direcți din UE. Creând disconfort la frontieră (prin valuri de migranți sau campanii de contrabandă aeriană), Minsk speră să preseze Lituania, Polonia și alte state să nu se amestece în afacerile interne ale regimului și să le constrângă să interacționeze cu Belarus în termenii stabiliți de acesta (de exemplu, prin redeschiderea rutelor comerciale sau evitarea de noi sancțiuni). Este modul regimului de a spune: „Dacă mă contrângi din punct de vedere politic sau mă izolezi, pot crea haos chiar la ușa ta”.
O provocare la care Occidentul răspunde greu
Tactica exportului de haos pune democrațiile occidentale într-o situație dificilă. Instrumentele tradiționale, precum sancțiunile economice sau izolarea diplomatică, pot pedepsi comportamentele nocive, însă nu reușesc întotdeauna să împiedice un regim să provoace, prin represalii, noi tulburări destabilizatoare. Țările UE și NATO au fost obligate să adopte o poziție reactivă: au consolidat frontierele, au mobilizat trupe sau forțe de poliție în regiunile de graniță și negociază și colaborează în mod constant pentru a gestiona cât mai bine astfel de provocări. Recentele tensiuni de la frontiera cu Belarusul (de la criza migranților din 2021 până la saga baloanelor din 2025) arată cât de dificil este să se ajungă la un răspuns comun și eficient. Închiderea frontierei de către Lituania a fost o măsură îndrăzneață, dar nesustenabilă fără un sprijin mai larg. Scurta solidaritate arătată de Polonia a fost utilă, însă în cele din urmă fiecare stat a trebuit să țină cont și de propriile interese. Există, de asemenea, o dilemă morală la mijloc: democrațiile fondate pe statul de drept nu pot răspunde haosului prin aceeași monedă, însă pasivitatea în fața provocărilor generează riscuri de securitate și costuri politice în plan intern.
Până acum, reacțiile occidentale au fost fragmentate și necoordonate. UE a suplimentat echipele agenției de frontieră Frontex și a finanțat construcția de bariere fizice la frontiera cu Belarus. NATO și-a intensificat patrulele aeriene și monitorizarea incidentelor. Pe plan diplomatic, liderii europeni condamnă tacticile hibride ale Minskului și Moscovei, dar orice angajament direct este complicat: orice concesie ar putea încuraja noi forme de șantaj, în vreme ce absența totală a dialogului ar putea escalada situația. Exportatorii de haos speculează tocmai această ezitare. Ei mizează pe faptul că societățile deschise, cu guverne care se rotesc și reguli juridice stricte, vor întâmpina dificultăți în a formula rapid sau unanim o strategie coerentă de contracarare. Într-adevăr, regimurile autoritare prosperă adesea în zonele gri ale conflictelor aflate la limita războiului deschis, acolo unde pot nega implicarea directă și pot exploata tocmai respectarea strictă a regulilor și normelor de către democrații.
Pe măsură ce anul 2025 se apropie de final, un lucru devine limpede: haosul a devenit o marfă geopolitică de mare preț. Incidentele de la frontiera Belarusului cu UE oferă o imagine condensată a acestei noi realități. Un fenomen care a debutat ca o chestiune minoră care provoca neplăceri la nivel local (țigări de contrabandă și baloane deranjante) a scos în evidență vulnerabilități profunde în materie de securitate și coeziune europenă. Gestionarea acestei situații va forța Europa să abandoneze logica defensiv-reactivă și să elaboreze un veritabil manual de acțiune pentru amenințările de tip hibrid, care îmbină criminalitatea, politica și elemente de război. Pe termen lung, esențială este reducerea rentabilității haosului: aceasta presupune închiderea tuturor breșelor prin care se strecoară mărfurile de contrabandă, coordonarea politicilor astfel încât Belarus și Rusia să nu mai învrăjbească statele vecine și refuzul ferm de a ceda în fața tentativelor de extorcare. Este o sarcină ambițioasă, iar între timp exportul de haos nu dă semne că s-ar diminua. La fel ca energia sau ideologia din epocile anterioare, instabilitatea este acum exportată către Occident, iar Occidentul va trebui să învețe cum să se protejeze de o „marfă” pe care n-a dorit-o niciodată.
