DEZINFORMARE: Românii vor recâștiga avuția țării dacă se izolează de Occident, ca Japonia

NARAȚIUNI: 1. România a devenit proprietatea corporațiilor străine. 2. Miracolul economic japonez este repetabil prin refuzul achiziționării produselor de import. 3. Singura soluție de eliberare a țării de sub ocupație este o economie închisă, în care interacțiunile cu capitalul și produsele străine lipsesc cu desăvârșire. În plan politic, eliberarea o poate aduce doar abandonarea procesului democratic. 4. În România, democrația nu a funcționat, ea nu a însemnat decât ocuparea țării de către străini și pierderea independenței.

CONTEXT: Ideile suveraniste, anti-occidentale, reprezintă o realitate a vieții politice în majoritatea democrațiilor liberale, unde au fost preluate de diferite formațiuni (populiști, extremiști de dreapta și de stânga într-o anumită măsură și de partide care nu se situează la extremele spectrului politic), așa-numiți formatori de opinie sau influenceri, un anumit gen de media (în special online) etc. Popularitatea și influența reală pe care o au diferă de la un caz la altul.

Astfel de idei sunt promovate și de Federația Rusă, pe de-o parte pentru a se prezenta în antiteză cu un Occident prezentat drept decadent, imoral și rapace (pentru propria imagine) cât și pentru a submina valorile occidentale – care reprezintă principala amenințare pentru regimul Putin, obsedat să țină departe de ruși astfel de valori – și țările democratice, pe care le privește drept adversari geopolitici. Moscova a căutat și caută în continuare să întrețină relații directe cu cercuri suveraniste din statele democratice și, în paralel, prin campanii de dezinformare, fake news și propagandă promovează de ani de zile astfel de teme și narațiuni. Mediul online este extrem de important pentru propagarea narațiunilor și temelor suveraniste mai ales că, prin natura sa, permite mascarea originii acestor dezinformări și fake news cel puțin la nivelul unei căutări superficiale.

Odată cu invadarea Ucrainei, Rusia și-a sporit intervențiile propagandistice în țările care susțin cauza ucraineană, cu scopul clar de a genera tensiuni în rândul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, pe principiul „divide et impera”. În țările fost comuniste, captive încă unor narațiuni istorice de sorginte stalinistă, propaganda Kremlinului camuflează propriile manipulări în teme autohtone, aparent de interes exclusiv local. În România, generând un patriotism de tip primitiv extrem de toxic, Rusia alimentează spațiul public cu narațiuni false eurosceptice și antiNATO, multe dintre ele demontate deja în paginile Veridica, cum ar fi dorința românilor de a părăsi UE și NATO, deoarece Uniunea Europeană plănuiește otrăvirea populației, asasinarea patrioților și atragerea țării în război.

OBIECTIV: Subminarea încrederii populației în UE și NATO, promovarea discursului de tip suveranist, precum și generarea unor mișcări de protest și nesupunere civică generatoare de criză economică.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Economia românească nu se află deloc sub controlul capitalului străin, deși, într-adevăr, în unele sectoare, acesta este predominant sau chiar deține monopolul. O analiză a companiilor private, diferențiate pe criteriul provenienței capitalului, arată că ponderea firmelor cu capital românesc în cifra de afaceri este aproximativ egală cu cea a companiilor străine. Problema capitalului românesc o reprezintă însă calitatea și nu cantitatea. La un număr de salariați trudind pe capital autohton dublu față de cei „înrobiți” de capitalul extern, rezultatele economice sunt aproximativ egale. Adăugați la aceste statistici și numărul celor care lucrează „la stat” și astfel imaginea unui popor care trudește pentru bunăstarea alogenilor devine extrem de neclară.

Comerțul cu amănuntul, sectorul economic care generează poate cele mai mari controverse legate de calitatea și prețurile produselor, este în proporție de peste 55%, o afacere românească. În procente mult mai mari, la fel sunt și transporturile, industria alimentară, construcțiile, agricultura, industria HoReCa sau afacerile din domeniul sănătății. Mai menționăm și că, în afara sectorului extractiv de petrol și gaze naturale, unde proporția capitalului străin depășește 95%, în restul activităților extractive, firmele românești au o pondere de 80%. Iar dacă vorbim despre un subiect extrem de fierbinte al ultimilor ani, pădurile și lemnul României, e bine de știut că 93% din firmele care au ca obiect de activitate „Silvicultură şi exploatare forestieră” sunt românești. Și vorbim doar despre firme private, fără să luăm în considerare cel mai mare proprietar și exploatator de fond forestier din țară, compania de stat Romsilva.

Japonia postbelică era o țară efectiv în ruine, cu o populație demoralizată. Marile sale orașe erau doar niște mormane de moloz și cenuşă. Anii- de bombardamente americane distruseseră cea mai mare parte din capacitatea industrială a țării. Hiperinflația astronomică aproape îngropase moneda națională, iar condițiile de viață erau mizerabile, majoritatea populației neavând acces la mijloace de satisfacere a celor mai elementare nevoi. În aceste condiții, este absurd a crede că cineva își permitea luxul de a refuza anumite produse doar pe baza locului lor de producție. În plus, cu o industrie la pământ, era practic imposibil ca producția de bunuri autohtone să satisfacă nevoile întregii populații a Japoniei. Absurdul poveștii este evidențiat și de premisa de la care pleacă întreaga construcție narativă: „Concernele americane ocupaseră toate nișele economice.” Dacă toate erau ocupate, cum se manifestau atunci antreprenorii locali? De fapt, miracolul economic japonez se datorează în egală măsură politicii americane (the Dodge Plan) și capacității enorme de reziliență a poporului japonez. Îngrijorați de expansiunea comunismului în Asia, americanii au realizat că o Japonie liberă și puternică ar putea fi un factor decisiv în stoparea acestui fenomen. Astfel, SUA au încurajat în mod activ integrarea economiei japoneze în comerțul mondial. Treptat, produsele japoneze au pătruns și pe alte piețe, ceea ce a stimulat și o creștere a importurilor. În perioada războiului din Coreea, 1950 – 1953, americanii au cumpărat cantități uriașe de alimente și materiale de război din Japonia. A fost practic un transfer considerabil de avere de la contribuabilii americani către economia japoneză, alături de alte ajutoare pompate în economia niponă. Coroborate cu o politică fiscală extrem de riguroasă, dar mai ales cu o extraordinară politică educațională, acestea au dus în cele din urmă la un reviriment economic atât de rapid, încât a fost, pe bună dreptate, considerat un adevărat miracol.

Nu este nevoie însă de lecții de istorie economică pentru a demonstra că fezabilitatea unei economii ermetice, în care capitalul financiar și uman se mișcă doar într-un spațiu restrâns, este nulă. E suficient să aruncăm un ochi peste economiile unor state precum Coreea de Nord, Iran sau Cuba, izolate (voluntar sau nu) de economia globală, ca să înțelegem că un astfel de model nu poate funcționa decât pe termen foarte scurt, și atunci mai mult la nivel declarativ decât concret. Însă cel mai recent și elocvent exemplu este, deși există voci care susțin contrariul, economia Rusiei. Supusă izolării economice și unor sancțiuni internaționale fără precedent, aceasta dă semne de regres major, deși țara dispune, în teorie, de resurse uriașe, din cele mai variate domenii. Îndemnul de a consuma doar produse autohtone e oximoronic din start. Marile lanțuri de magazine se aprovizionează deja cu foarte multe produse românești, mai accesibile din toate punctele de vedere (financiar, logistic etc.) decât importurile. Dar, în lipsa unui lanț de aprovizionare constant, este evident că diferențele dintre cerere și capacitatea de ofertă a pieței locale este acoperită din importuri. În plus, există o gamă extrem de largă de produse ce nu pot fi procurate decât prin importuri, de la alimente și până la dispozitive electronice. Ca o curiozitate personală, ne-ar plăcea să știm cum ar mai fi avertizată populația asupra pericolului generat de capitalul străin doar cu ajutorul mijloacelor de comunicare de producție românească. Ideea că un producător agricol ar renunța la utilizarea substanțelor otrăvitoare pe baza de rugăminte, este, în cel mai fericit caz, o glumă. La fel este și renunțarea la serviciile financiare furnizate de corporațiile străine. Cele mai mari țepe financiare din această țară au fost date de firme românești (Dacia Felix, Caritas, Bancorex, Astra Asigurări, Carpatica Asigurări, Banca Carpatica, FNI), iar, atunci când a fost posibil, economiile și investițiile românilor au fost salvate cu banii din fondurile de garantare constituite de străini. Și regândirea carierei pe model patriotic scârțâie destul de tare, în condițiile în care, conform tuturor statisticilor, salariile medii în firmele cu capital străin sunt duble față de cele cu capital românesc.

Un lucru este însă cert. Democrația în România nu numai că funcționează (e drept, cu multe sincope și la distanță de standardele ideale), dar țara trece în prezent, prin cele mai bune momente din întreaga sa istorie. De la libertățile individuale (inclusiv dreptul la liberă exprimare a admirației pentru dictatori criminali) și până la date statistice obiective, toate arată că față de anii în care importurile de bunuri accesibile populației erau zero, România a progresat enorm. PIB-ul este de cinci ori mai mare, iar puterea de cumpărare a unui salariu mediu este mai mult decât dublă. În ultimă instanță, întreaga pledoarie pentru eliberarea de sub jugul străinilor este de fapt una pentru renunțarea la democrație, așa cum reiese cât se poate de clar din finalul articolului analizat. Iar asta, sperăm noi, nu mai are nevoie de nici un alt comentariu.