FAKE NEWS: Biserica Ortodoxă Română și Occidentul promovează agenda LGBT în Moldova

FAKE NEWS: Biserica Ortodoxă Română și Occidentul promovează agenda LGBT în Moldova
© EPA/DUMITRU DORU   |   Preoți ortodocși alături de credincioși participă la un protest împotriva unui miting organizat de comunitatea LGBTQIA+ la Chișinău, Moldova, 16 iunie 2024.

Mitropolia Basarabiei (BOR) a fost creată de România pentru a forța anexarea Republicii Moldova, dar și de Occident pentru a distruge ortodoxia și a promova agenda LGBT, afirmă episcopul pro-rus Marchel.

ȘTIRE:  În ultimii ani, Biserica Ortodoxă a Moldovei s-a aflat în centrul atenției presei bisericești. Presiunile exercitate de stat și amestecul Patriarhiei Române în treburile interne ale BOM obligă, fără voie, la a trasa paralele cu ceea ce se întâmplă în Ucraina cu Biserica Ortodoxă Ucraineană. Și, oricât de ciudat ar părea, în ambele cazuri se observă metode identice de influență, al căror scop este discreditarea și dezmembrarea Bisericilor Ortodoxe locale în favoarea unor interese geopolitice.

[...] În Moldova se manifestă în prezent o rusofobie puternică, mai ales în eșaloanele superioare ale puterii, îndreptată împotriva a tot ce este rusesc: limba rusă, cultura, tot ceea ce are legătură cu istoria de secole a relațiilor dintre Moldova și Rusia, inclusiv cu Biserica Ortodoxă Rusă.

[...] Adversarii locali ai Bisericii și cei care o atacă nu au, în sine, niciun scop propriu, nicio agendă. Ei execută docil indicațiile „partenerilor europeni de dezvoltare”, care nu duc o luptă atât împotriva Bisericii Ortodoxe a Moldovei, cât împotriva Ortodoxiei în general, urmărind să „spele” din societatea noastră valorile creștin-morale.

[...] Să acordăm acum atenție activității acestor două structuri schismatice (ca să nu le numim tâlhărești). Ele urmăresc doar scopuri politice: să ajute politicienii să reformateze societatea, izolând-o ideologic de Rusia și, în același timp, să pregătească terenul pentru introducerea în conștiința publică a unor noi narațiuni ideologice, cum ar fi – de exemplu – toleranța față de promiscuitatea sexuală sau față de perversiunile LGBT

[...] Dacă vorbim despre Moldova, atunci se poate observa cu ochiul liber că schisma provocată de Patriarhia Română pe teritoriul Moldovei a fost determinată de pretențiile teritoriale ale unor reprezentanți ai autorităților de stat din România, care nu își ascund dorința de a anexa țara mea – Moldova. Și întrucât în România conducerea politică are o influență mare asupra Bisericii Ortodoxe, clericii români – în special cei de rang înalt – s-au supus presiunilor autorităților și au încălcat canoanele. Ei au creat schisma numită „Mitropolia Basarabiei”, justificând această invazie pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe a Moldovei prin dorința de a unifica etnia română – adică prin idei de naționalism.

NARAȚIUNI:  1. România a produs o schismă bisericească în Moldova, ca parte a pretențiilor sale teritoriale. 2. Occidentul a provocat crearea Mitropoliei Basarabiei și Bisericii Ortodoxe a Ucrainei pentru a distruge Ortodoxia. 3. Crearea Mitropoliei Basarabiei și Bisericii Ortodoxe a Ucrainei urmărește inclusiv impunerea „agendei LGBT” din partea Occidentului. 4. Guvernarea de la Chișinău este rusofobă.

OBIECTIV: Să alimenteze neîncrederea populației față de România și Occident, prezentându-le ca agresori geopolitici care subminează Ortodoxia și valorile tradiționale. Se urmărește delegitimarea Mitropoliei Basarabiei și a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei prin asocierea lor cu interese străine și imorale, dar și discreditarea autorităților de la Chișinău prin etichetarea lor ca ostile față de tot ce este rusesc, pentru a justifica menținerea influenței Patriarhiei Moscovei și a narațiunilor pro-ruse în Republica Moldova.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: „Pretențiile teritoriale” ale României și amenințarea unionismului sunt obsesii ale propagandei ruse și politicienilor pro-Moscova de la Chișinău. Deși se discută în anumite cercuri atât la Chișinău, cât și la București, despre o potențială unire a Republicii Moldova cu România, acest subiect nu a fost pus niciodată oficial în discuții între conducătorii claselor politice din cele două state; în plus România a fost prima țară care a recunoscut independența Republicii Moldova.

Uniunea Europeană nu-i impune niciun fel de agendă LGBT Republicii Moldova. Au existat condiționalități legate de asigurarea drepturilor minorităților, inclusiv celor sexuale, pe care Republica Moldova le-a îndeplinit încă în 2012. Reprezentanți ai autorităților de la Chișinău au comentat anterior afirmațiile despre presupusele condiționări ale căsătoriilor între persoanele de același sex și impunere a „agendei LGBT” drept falsuri. Mitropolia Basarabiei nu a făcut nimic pentru a putea fi acuzată că ar urma o presupusă așa-numită „agendă LGBT”.

Anterior și Veridica a demontat mai multe falsuri la această temă, inclusiv că UE condiționează aderarea Republicii Moldova de legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex sau că autoritățile moldovene au închis un post de televiziune pentru că promova „valorile tradiționale”.

Acuzațiile de rusofobie fac, de asemenea, parte din arsenalul propagandistic al Rusiei, care este nemulțumită de opțiunea pro-europeană a Republicii Moldova. Se face apel la această narațiune nu doar în Republica Moldova. Potrivit unei analize a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Moscova a utilizat tot mai des în discursul său acuzațiile de rusofobie după invadarea Ucrainei în 2014. „Afirmațiile referitor la „rusofobie” persistă într-o gamă largă de subiecte și sunt folosite ori de câte ori guvernul rus vrea să joace rolul victimei, atunci când acesta este, de fapt, agresorul”, se menționează în analiza respectivă.

Mitropolia Basarabiei nu a fost creată de Occident, ci reactivată de Patriarhia Română în 1992, ca reacție la solicitările clerului și credincioșilor din Republica Moldova care doreau restabilirea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Română, întrerupte forțat în 1944 de regimul sovietic. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu a creat această structură, ci a obligat statul moldovean să îi recunoască existența legală, în baza libertății religioase (Art. 9 CEDO).

Biserica Ortodoxă a Ucrainei a fost recunoscută în 2019 de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, nu de guverne occidentale. Procesul de autocefalie a fost cerut de ierarhi și credincioși ucraineni, în contextul agresiunii ruse și al dorinței de independență religioasă față de Patriarhia Moscovei. Această recunoaștere a fost o decizie internă ortodoxă, bazată pe dreptul canonic și pe precedentul altor autocefalii.

Acuzația că „Occidentul vrea să distrugă Ortodoxia” este o temă clasică de propagandă rusă, folosită pentru a discredita orice autonomie bisericească în afara controlului Moscovei.

Veridica a documentat și a demontat mai multe falsuri și acuzații legate de Mitropolia Basarabiei și Biserica Ortodoxă a Ucrainei, dar și biserică, în general, în condițiile în care aceasta este deseori utilizată ca mijloc de promovare a narațiunilor false și propagandei Kremlinului.

CONTEXT/ETOS LOCAL: În acest moment, în Republica Moldova funcționează, în paralel, două biserici ortodoxe, fiecare cu mitropolia ei: Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (Mitropolia Moldovei) subordonată Patriarhiei Ruse, care s-a format după anexarea Basarabiei la Imperiul Țarist în 1812, și Mitropolia Basarabiei, subordonată Bisericii Ortodoxe Române, care a obținut statut oficial în 2002, doar în urma unei hotărâri a Curții Europene pentru Drepturile Omului. În perioada interbelică (1918–1940), Mitropolia Basarabiei a funcționat ca parte a Bisericii Ortodoxe Române, fiind desființată forțat în 1944 de regimul sovietic, care a impus subordonarea ecleziastică față de Patriarhia Moscovei.

După 1992, reactivarea Mitropoliei Basarabiei a fost contestată vehement de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, care o consideră o „structură schismatică.”

De-a lungul anilor cele două mitropolii și-au disputat dreptul de succesiune asupra bisericilor și bunurilor bisericești de pe teritoriul Republicii Moldova. Uneori s-a lăsat și cu bătăi. În septembrie, 2023, în presă a apărut o scrisoare pe care Mitropolitul Moldovei, Vladimir, i-ar fi transmis-o patriarhului rus Kirill. În document, Vladimir critica atitudinea patriarhiei ruse față de Mitropolia Moldovei și moldoveni, arăta că Patriarhia Moscovei este privită ca un avanpost al Kremlinului pe fondul războiului din Ucraina, nota originea latină a basarabenilor și avertiza (în ton conspiraționist) că marile puteri au decis unirea Republicii Moldova cu România. Mitropolitul de la Chișinău scria, totodată, că Mitropolia Basarabiei câștigă teren în fața celei a Moldovei.

Mitropolia Moldovei este considerată o pârghie de influență a Rusiei în Republica Moldova, iar cel mai vizibil ierarh al său, după Vladimir, este arhiepiscopul de Bălți și Fălești, Marchel, cunoscut pentru declarațiile și viziunile sale antioccidentale. Studiul „Reziliența la dezinformare în Europa Centrală și de Est”, publicat în 2018, constata că enoriașii evlavioși ai Bisericii Ortodoxe subordonate Patriarhiei Ruse sunt printre grupurile cele mai sensibile la propaganda pro-Kremlin.

Marchel este, probabil, cel mai controversat ierarh al Mitropoliei Moldovei. Pro-Kremlin și adept asumat al teoriilor sovietice ale moldovenismului, Marchel s-a implicat de-a lungul timpului în politică, asumându-și poziții anti-românești și anti-europene. În 2014, de pildă, Marchel a format împreună cu bașcanul de atunci al Găgăuziei, Mihail Formuzal, și liderul Partidului Patrioții Moldovei, Mihail Garbuz, Mișcarea Populară Moldova Mare, cu o agendă anti-unionistă și statalistă. Doi ani mai târziu, Marchel a intervenit brutal în campania electorală pentru alegerile prezidențiale spunându-le alegătorilor să nu voteze cu Maia Sandu pentru că ar fi fost „stearpă”. Alegerile au fost câștigate de socialistul Igor Dodon, și el un moldovenist pro-Kremlin, care l-a răsplătit pe Marchel pentru eforturile sale decorându-l cu Ordinul „Bogdan Întemeietorul”

Subiecte legate de comunitatea LGBT sunt folosite de ani de zile de propaganda rusă (sau de ultraconservatori influențați de aceasta sau cu idei similare, în special reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei, subordonate Patriarhiei Ruse) în încercările acesteia de a decredibiliza Uniunea Europeană și guvernările pro-europene de la Chișinău. Astfel, UE este prezentată ca „Gayropa”, un spațiu în antiteză cu cel al valorilor tradiționale, creștinești, pe care Rusia le-ar reprezenta; se trasează o falsă echivalență între homosexualitate și pedofilie pentru a convinge publicul că se caută legalizarea pedofiliei; se induce ideea unei „agende LGBT” pe care UE ar încerca să o impună; în sfârșit, se încearcă identificarea drepturilor omului, care reprezintă o valoare fundamentală a comunității europene, cu promovarea și încurajarea relațiilor sexuale netradiționale.

Timp citire: 7 min