Reporteri Fără Frontiere: presiunea politică asupra presei este în creștere pretutindeni

Reporteri Fără Frontiere: presiunea politică asupra presei este în creștere pretutindeni
© EPA-EFE/JEROME FAVRE   |   Jurnaliştii participă la un miting în sprijinul unui coleg rănit în timpul unui atac din Dakar, Senegal, 1 martie 2024.

Presiunea politică asupra presei este în creștere în întreaga lume, într-un 2024 în care jumătate din planetă votează – avertizează celebra organizație neguvernamentală Reporteri Fără Frontiere (RSF), în obișnuitul său clasament anual, publicat vineri, 3 Mai, de Ziua Internațională a Libertății Presei.

Norvegia prima, Eritreea ultima

Norvegia rămâne și în 2024 în fruntea acestui clasament al libertății presei, în timp ce Eritreea se află pe ultima poziție, locul 180, după ce Coreea de Nord fusese lanternă roșie în ultimii doi ani.

În general, afirmă RSF, condițiile pentru practicarea jurnalismului sunt precare în trei sferturi dintre țările lumii.

Măcel în Gaza

ONG-ul denunță, în special, „absența clară a voinței politice a comunității internaționale de a aplica principiile de protecție a jurnaliștilor” în Fâșia Gaza.

Peste 100 de reporteri palestinieni au fost uciși acolo de armata israeliană, cel puțin 22 dintre ei în timp ce-și exercitau atribuțiile profesionale.

Prăbușire în Argentina

În Argentina (locul 66, în scădere cu 26 de poziții), noul președinte ultraliberal, Javier Milei, a anunțat, în martie, închiderea agenției publice de presă Télam, pe care o acuză de „propagandă”.

În Sahel, juntele care au preluat puterea în Niger (locul 80), Burkina (86) și Mali (114) „continuă (…) strânsoarea asupra mass-media și împiedică activitatea jurnaliştilor”.

Comuniștii din Asia

Controlul asupra rețelelor sociale și internetului este foarte extins în Vietnam (174) și China (172), țară care, pe lângă faptul că ține după gratii cel mai mare număr de jurnaliști din lume, practică cenzura și supravegherea.

Model rusesc

În Europa de Est și Asia Centrală, „cenzura asupra mass-media s-a intensificat, într-o imitare spectaculoasă a actelor de represiune rusești - observă specialiștii RSF, care citează Belarus (167), Georgia (167), Kîrgîzstan (120) și Azerbaidjan (164).

Rusia, unde Vladimir Putin a fost reales în martie, ocupă locul 162.

În alte părți ale Europei, libertatea presei este „pusă la încercare de majoritățile guvernamentale din Ungaria, Malta și Grecia”.

Minus și plus

Cele mai semnificative scăderi în ceea ce privește libertatea presei se înregistrează în Afganistan, sub regimul taliban (locul 178, -26 de poziții), în Togo (locul 113, -43) și în Ecuador (locul 110, -30).

În schimb, situația se îmbunătățește în Chile (52, +31), Brazilia (82, +10) și Polonia (47, +10).

Metodologie

Clasamentul RSF este realizat pe baza „unui studiu cantitativ al abuzurilor comise împotriva jurnaliştilor”, pe de o parte, şi „un studiu calitativ”, pe de altă parte.

Acesta din urmă se bazează „pe răspunsurile la aproximativ o sută de întrebări date de sute de experți în libertatea presei (jurnalişti, academicieni, apărători ai drepturilor omului) ”.

Alte știri
Noi proteste sudențești la Belgrad

Noi proteste sudențești la Belgrad

Demonstrații săptămânale au loc în Serbia după un incident mortal pus pe seama corupției.

Ungaria îi cere Uniunii Europene să convingă Ucraina să permită din nou tranzitul de gaze rusești către continent

Ungaria îi cere Uniunii Europene să convingă Ucraina să permită din nou tranzitul de gaze rusești către continent

Sancțiunile impuse Rusiei de Occident i-ar fi cauzat Budapestei un prejudiciu de 19 miliarde de euro.

Statele Unite au început să expulzeze migranții ilegali

Statele Unite au început să expulzeze migranții ilegali

Casa Albă: „cea mai mare operațiune de deportare în masă din istorie este în desfășurare”.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Armata Coreei de Sud susține că e posibil ca regimul comunist nord-coreean să trimită mai multe trupe care să lupte contra Ucrainei
Armata Coreei de Sud susține că e posibil ca regimul comunist nord-coreean să trimită mai multe trupe care să lupte contra Ucrainei

Potrivit evaluărilor ucrainene și occidentale, Phenianul ar fi desfășurat, deja, circa 11.000 de soldați pentru a sprijini forțele Moscovei.

Veridica News
24 ian. 2025
Tineri români, arestați şi expulzaţi din Serbia
Tineri români, arestați şi expulzaţi din Serbia

Ambasada României la Belgrad a sesizat imediat Ministerul sârb al Afacerilor Externe, solicitând clarificări privind motivele deciziei "extrem de dure".

Veridica News
24 ian. 2025
Sute de școli din Ungaria au primit amenințări cu bombă
Sute de școli din Ungaria au primit amenințări cu bombă

În Bulgaria, Cehia și Slovacia au fost semnalate mesaje similare, cu conținut „islamist”.

Veridica News
23 ian. 2025
Republica Moldova nu va participa la ediția 2025 a Eurovision
Republica Moldova nu va participa la ediția 2025 a Eurovision

Veridica.md afirmă că membrii trupei Zdob și Zdub au fost printre puținii artiști autohtoni care au știut să-și valorifice participarea la competiția muzicală paneuropeană, unde au fost ultima oară cu hitul „Trenulețul”.

Veridica News
23 ian. 2025
Ucraina își evacuează copiii din regiunea Harkov
Ucraina își evacuează copiii din regiunea Harkov

Decizia se datorează „intensificării bombardamentelor inamice”.

Veridica News
23 ian. 2025