Donații
Veridica.md
„Alegerile” prezidențiale din Rusia sunt încununarea unui lung șir de crime, abuzuri și diversiuni menite să transforme dictatura lui Putin într-un sistem totalitar în adevăratul sens al cuvântului. Deși în bună măsură istoria Rusiei se confundă cu cea a absolutismului, mutațiile aduse de regimul Putin sunt profunde și sunt menite să se manifeste pe durate istorice considerabile. Lansată ca un regim de mână forte, menit să grăbească modernizarea structurală a țării, aparent după modelul lui Petru cel Mare, dictatura lui Putin a dus în cele din urmă la ieșirea deplină a Rusiei din Europa și ancorarea ei solidă în modelul politic asiatic.
Alegerile prezidențiale, o mascaradă care arată că Rusia a adoptat modelul dictaturilor paternaliste din Asia Centrală și Caucaz
Pretinsa câștigare a „alegerilor” cu aproape 90 la sută din voturile exprimate este doar unul dintre indiciile extracției depline a Rusiei din civilizația politică europeană. Putin s-a alăturat astfel lungului șir de dictatori care au condus și conduc țările Asiei Centrale și republicile naționale din Caucazul de Nord. În ultimul deceniu, dar cu precădere de la începutul războiului din Ucraina, ritualurile politice din dictaturile central-asiatice dictează normele comportamentelor publice în Rusia. Apariția celor trei „contracandidați”, alături de Putin, pe scena din Piața Roșie nu a fost doar o formă de exprimare publică a loialității celor trei față de regim. Declarațiile tuturor au semănat mai degrabă cu un șir de scuze pentru „îndrăzneala” de a fi luat parte la inutila procedură electorală, împrumutată din practica „Occidentului colectiv”.
Putin cu muzicieni din Republica Tuva @EPA/DMITRY ASTAKHOV - POOL
Scuzele publice ale celor care au comis diverse acte de impietate la adresa regimului sunt o practică răspândită în dictaturile paternaliste ale Asiei Centrale și Caucaz, pe care Rusia o exersează astăzi cu voluptate. Menite să anihileze prin umilire publică personalitatea celor care au îndrăznit să-și exprime dezacordul față de regim, ele sunt prizate astăzi de o gamă largă de personaje. Cu cât este mai mare notorietatea celui în cauză, cu atât mai umilitoare scuzele. Artiști, politicieni, activiști publici, intelectuali sau cetățeni obișnuiți, intrați într-un fel sau altul în coliziune cu regimul, sunt obligați la lungi exerciții de supunere prin de-responsabilizare în fața autorităților. Procedura este de fapt mai complicată. Pe lângă înregistrarea video a scuzelor, ea mai cuprinde un obligatoriu drum către Canossa Rusiei, adică Donbass, și culminează cu o cât mai indecentă exprimare publică a sprijinului pentru Putin și politica sa. Susținută propagandistic, procedura este o formă de spălare a creierelor prin depersonalizare și desființare a propriei voințe. Odată „purificată” noua individualitate se dizolvă apoi în masa adepților sectei Puterii, abandonându-se total majorității supuse.
Un atare tratament, menit să-i aducă pe susținătorii puterii într-o stare de exaltare, iar pe cei nesupuși încă într-una de paralizie, are rolul de a pregăti terenul pentru viitoarea represiune în masă. Discursul lui Putin din fața Adunării Federale a fost despre o dictatură care se pregătește de război prin consolidarea autosuficienței economice și conservarea specificului cultural. Ceea ce nu le-a spus Putin celor prezenți este că pregătirile de război includ și represiunea în masă, menită să ducă la formarea unei societăți cu adevărat „consolidată” în jurul liderului providențial.
Matrioșka cu Putin într-un magazin din Moscova @EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV
O astfel de societate, curățată de „mizeria liberală”, cum se exprimă propaganda de stat, are nevoie doar de o structură ierarhică simplă și un ordin pentru a porni la război, oricare ar fi motivațiile acestuia. Până acum, folosind doar propaganda și intimidarea, regimul a reușit să le „vândă” rușilor războiul destul de eficient, dar unanimitatea dorită este încă departe. Pentru a o obține este nevoie și de represiunea de masă, iar aceasta este pe cale să înceapă. O astfel de societate mai prezintă și avantajul de a permite replicarea regimului, dincolo de existența fizică a creatorului său, lucru de care sunt vital interesați cei care astăzi îi constituie structura de rezistență.
Piramida puterii în Rusia: de la Putin la „satrapii” local. Cum contribuie consolidarea dictaturii la slăbirea coeziunii Federației
Supunerea totală față de Putere, prezentată drept specific civilizațional, este o altă marcă a acceleratului proces de asiatizare a Rusiei. După ce ani de zile propaganda aproape că i-a convins pe ruși că sunt incompatibili cu democrația, acum le spune în fiecare zi că absența spiritului critic față de autoritate este unul dintre fundamentele spirituale ale Rusiei. Astfel, autocratul este eliberat de orice constrângeri, căpătând libertatea de a spune și de a face orice crede de cuviință.
Sistemul politic se transformă astfel într-un complicat și fragil conglomerat de loialități personale, bazate pe frică și corupție, care scoate Rusia din limitele civilizației europene. Cu cât mai dură va fi dictatura lui Putin la Centru, cu atât mai slabă va fi coeziunea organică a Rusiei. Pentru a-și consolida regimul și pentru a putea dispune de resursele umane și materiale de care are nevoie, Putin este și va fi obligat să guverneze în continuare prin intermediul unui laborios sistem de delegare a puterii către satrapii locali. Fiecare dintre ei, atâta vreme cât va avea susținerea și bunăvoința dictatorului de la Kremlin, va căuta să replice în teritoriul pe care îl controlează – indiferent că este vorba de Belgorod, Tiumeni sau Cecenia – același sistem de putere. Astfel, consolidarea dictaturii lui Putin merge mână în mână cu slăbirea coeziunii spațiului politic rusesc. Rusia nu are voința, știința și nici putința de a se transforma într-un sistem economic autosuficient funcțional.
Măști cu Putin, Prigojin, Kadîrov și Lukașenko la o piață de suveniruri din centrul Sankt Petersburgului, Rusia, 05 iunie 2023 @ EPA-EFE/ANATOLY MALTSEV
Cele mai multe dintre națiunile și etniile care formează Federația Rusă au fost și sunt ținute sub același acoperământ politic prin forță și mai ales prin întârzierea propriei dezvoltări culturale. Rusificarea și colonizarea rușilor în diverse teritorii naționale a avut drept miză nu doar uniformizarea imperiului ci și menținerea popoarelor componente într-o stare de inferioritate culturală. De aceea, emanciparea politică a popoarelor care au făcut parte din URSS s-a petrecut doar în măsura în care folosirea pe scară largă în administrație, cultură și economie a limbii ruse a fost limitată în favoarea limbilor naționale. Odată petrecută ieșirea Ucrainei de sub tutela culturală Rusiei, acest proces se extinde cu repeziciune și în celelalte țări care au format până mai ieri spațiul post-sovietic. Nu doar evoluțiile din Kazahstan arată cu prisosință acest lucru. Complexul sistem de alianțe regionale, pe care îl dezvoltă Tatarstanul lui Rustam Minnihanov și Cecenia lui Ramzan Kadârov, ambele din Federația Rusă, dovedește că satrapii se pregătesc intens pentru menținerea puterii și în eventualitatea unei schimbări de regim la Moscova.
Războiul, folosit pentru a „croi” societatea, dar și un instrument vital pentru supraviețuirea regimului Putin
Prima intervenție publică a lui Putin, imediat după închiderea urnelor, ne-a arătat un dictator eliberat de limite. Menționarea numelui lui Navalnîi în premieră, ca de altfel a posibilității anexării unor noi teritorii ucrainene, a arătat că acesta și-a atins obiectivele urmărite prin organizarea farsei electorale. Asimilând susținerea pentru persoana sa cu sprijinul pentru război, Putin este acum liber să dispună de societate cum îi dictează interesele și felul în care vede lumea. El nu poate livra rușilor o prosperitate relativă în schimbul libertății confiscate, așa cum fac mulți dintre dictatorii asiatici, dar sclavi ai Puterii fiind el le poate da satisfacția unui imperiu clădit pe ruinele libertății altor popoare.
Din mijloc de atingere a unor obiective politice, războiul s-a transformat în vehicul pentru reformularea societății, după chipul și asemănarea dictaturii care o conduce. Declarațiile lui Putin cu privire la instaurarea unei adevărate „tranșeocrații” în Rusia, nu arată intenția sa de a recruta viitoarele elite ale neo-totalitarismului rusesc din rândul „eroilor” care au luptat în război. Viitoarele elite ale putinismului sunt deja formate, iar în vârful acestora se află descendenții celor care i-au facilitat lui Putin accesul și menținerea la putere. Rusia este însă o dictatură personală, așa cum este și una de clan, bazată pe norme și proceduri inspirate în bună măsură din arsenalul crimei organizate. Evocarea veteranilor de război ca bază a regimului nu este nimic altceva decât o promisiune de intangibilitate pentru cei care comit crime chipurile în interesul de stat. Putin le spune astfel celor care luptă în război sau ucid opozanți în străinătate, la ordinul oficialilor ruși, că ei vor fi protejați doar atât timp cât el se va afla la putere. Susținerea și replicarea regimului devine astfel o chestiune vitală nu doar pentru cei implicați direct în funcționarea sa, dar pentru cei care doar i-au îndeplinit ordinele mergând la război.
Ofițeri ai cazacilor de pe Don urmăresc discursul lui Putin @EPA-EFE/STRINGER
O astfel de societate, guvernată în egală măsură prin teroare, minciună și corupție nu poate fi susținută veșnic în echilibru. Resursele sunt prea puține, iar pericolele mult prea mari. De aceea, războiul este pe cale să devină pentru sistemul politic rusesc o modalitate de menținere a coeziunii naționale, indiferent de riscurile pe care le comportă. Pe lângă faptul că ține societatea în supunere deplină, războiul are pentru dictatura lui Putin și calitatea de a scoate de pe agendă problema resurselor. O societate în stare de asediu, nu poate pretinde prosperitate sau echitate din partea statului sau a liderilor politici, așa cum nu este îndreptățită să ceară nici democrație.
Pentru Putin și cei din jurul său problema războiului pe care îl poartă în Ucraina se pune nu doar în termenii supraviețuirii politice ci mai ales a celei fizice. Nimic din comportamentul de până acum al acestor oameni nu ne-a făcut să credem că felul în care resimt responsabilitatea publică excede aria intereselor de clan. Și nu există nicio dovadă a faptului că în afara fricii de retorsiune îi oprește altceva de la a folosi tot arsenalul de care dispun pentru a-și proteja interesele și viața. Războiul din Ucraina este dovada vie și dramatică a felului în care raționează și acționează, iar semnele că se pregătesc de unul general sunt din ce în ce mai multe.
