Donații
Veridica.md
Pe 25 februarie, în Belarus vor avea loc alegeri locale și legislative, primele de după protestele anti-Lukașenko din 2020. Alegerile au fost precedate de represiuni și intimidare și au fost acceptați doar candidați care-l susțin pe Aleksandr Lukașnko. Belarusul rămâne ferm ancorat în orbita Rusiei lui Putin.
Ce se întâmplă acum cu societatea civilă din Belarus? (Spoiler - totul este foarte rău)
Pentru a înțelege tabloul politic al țării acum, trebuie să ne aducem aminte de criza politică care a început cu patru ani în urmă. În vara anului 2020, Belarusul s-a confruntat cu proteste în masă din cauza fraudării alegerilor prezidențiale și a violențelor comise de miliție, care au atins proporții uriașe, mai mulți protestatari fiind uciși.
După câteva luni de rezistență pașnică, la care autoritățile belaruse au încercat – cu nervozitate, dar au încercat – să închidă ochii, forțele de securitate au revenit la metodele lor anterioare de relaționare cu opoziția. Represiunile au fost reluate. Potrivit datelor oficiale, numai din august până în noiembrie 2020, peste 13 mii de persoane au fost arestate în țară. Oamenii au început să fie acuzați de diverse infracțiuni penale, jurnaliștii și activiștii pentru drepturile omului au fost trimiși să stea 24 de ore în arest administrativ, iar apoi s-au trezit în colonii cu pedepse reale și lungi. Represiunile de atunci au dus și la un adevărat exod în afara țării: în perioada iunie 2020 - sfârșitul anului 2021 numai Polonia a eliberat aproape 180 de mii de vize pentru belaruși.
În prezent, în această țară cu nouă milioane de locuitori, în închisori se află 1418 deținuți politici recunoscuți oficial. Mașinăria represivă nu ia pauze: pe măsură ce unii oameni sunt eliberați din coloniile penale, forțele de securitate găsesc noi candidați care să le ia locul. Este dificil de enumerat de ce anume își acuză autoritățile populația: lista este atât de lungă încât ar fi mai ușor să îi numim pe bieloruși vinovați de toate lucrurile deodată. Like-urile de pe Facebook, comentariile de pe chat-uri, donațiile către victimele violenței – sunt motive neverosimile pentru încarcerarea unor noi victime timp de ani și decenii. Mulți opozanți au fost forțați de autorități să o plece din țară (sau au reușit să o facă înainte de a fi reținuți) și sunt împrăștiați peste tot în lume. Liderul forțelor democratice, Svetlana Tihanovskaia și echipa sa se află, de asemenea, în străinătate li se impută de o listă lungă de fapte penale, jurnaliștii independenți sunt declarați extremiști și „teroriști”, forțele de ordine arestează rude ale activiștilor și politicienilor, precum și ai luptătorilor ai regimentului belarus Kastus Kalinouski (aceștia luptă de partea Ucrainei). Societatea civilă activă din Belarus este zdrobită sau expulzată din țară, iar noile sale începuturi pur și simplu nu pot trece prin zidul de beton al represiunii.
Acestea sunt condițiile în care vor avea loc alegerile parlamentare pe 25 februarie 2024, condiții pe care Aleksandr Lukașenko le-a creat pentru adversarii săi,.
Ferm ancorat în orbita Rusiei lui Putin și cu orice punte spre Occident tăiată, Belarusul nu mai trebuie nici măcar să mimeze proceduri democratice
În iulie, regimul Lukașenko va împlini 30 de ani – 30 de ani în care regimul său a căutat să neutralizeze orice inițiativă politică care i-ar putea face concurență. Alegerile organizate de-a lungul timpului în țară au fost marcate de fraude, pe care însă autoritățile au încercat să le ascundă, într-o tentativă de mimare a democrației: au invitat observatori străini în țară, iar apropiații lui Lukașenko au inventat legende conform cărora procesele electorale s-au desfășurat în conformitate cu procedurile democratice internaționale.
De data aceasta, autoritățile nu fac nici măcar astfel de eforturi de cosmetizare.
Opoziția a fost complet eliminată din procesul electoral. Din cele șaisprezece partide care existau în Belarus, doar patru mai funcționează legal și toate îl susțin pe Lukașenko. Bielorușilor le este interzis să fotografieze buletinele de vot și nu li se mai spune cine sunt membrii comisiei electorale. În același timp, cetățenilor care au plecat în străinătate nu li se mai permite să voteze în ambasade – trebuie să se întoarcă în Belarus pentru a face acest lucru. Nu este greu de ghicit că o astfel de răzbunare este îndreptată tocmai împotriva reprezentanților societății civile, care au părăsit țara după proteste. Regimul nu se obosește să găsească o explicație valabilă pentru acțiunile sale – pur și simplu nu are nevoie să imite procedurile democratice.
Motivul este simplu. Anterior, Aleksandr Lukașenko a încercat să „joace la două capete”. Pe de-o parte, a căutat să mențină o relație cu țările occidentale în speranța unor beneficii economice și politice; de aici și mimarea unei anumite toleranțe politice. În același timp, el a reușit să câștige dacă nu dragostea lui Putin, cel puțin răbdarea acestuia. Cei doi au avut ciocniri și certuri, dar, în general, amândoi au vrut să arate că sunt cu adevărat prieteni.
Totul s-a schimbat în 2020. Vladimir Putin l-a ajutat pe Lukașenko să rămână la putere, iar în schimb, dictatorul belarus a trebuit să plătească un preț greu pentru sprijinul său „prietenesc”. Acum că Belarusul se află sub sancțiuni occidentale, Lukașenko este complet subordonat Kremlinului atât din punct de vedere politic, cât și economic, iar complicitatea sa în războiul din Ucraina face ca alianța dintre Belarus și Rusia să fie aproape indestructibilă.
În plus, și dacă Lukașenko ar vrea să se mai distanțeze de patronul său de la Kremlin, o revenire la vechiul său joc oscilant este imposibilă. Represiunile interminabile, încarcerarea adversarilor politici precum Viktor Babariko și Maria Kolesnikova, războiul și situația cu avionul Ryanair care a fost forțat să aterizeze la Minsk îl fac pe Lukașenko încă prea toxic pentru cancelariile occidentale. Într-o astfel de situație, nu-i rămâne decât să se reorienteze spre Rusia în toate sensurile – economic și ideologic.
Deci, la ce ne putem aștepta de la alegeri? O realitate tristă și, deocamdată, fără speranță
Recent, în Belarus a început un nou val de represiuni: în ianuarie, forțele de ordine au efectuat o razie în masă printre foștilor deținuți politici și a rudelor acestora. Activiștii pentru drepturile omului au raportat că forțele de ordine au descins la 229 de persoane în total, dintre care 24 au fost acuzate în temeiul unor articole penale. Aș dori să subliniez: le-au fost puse întrebări chiar și celor care pur și simplu au scris scrisori și au trimis colete cunoscuților din Centrul de detenție preventivă. Unora dintre deținuți li s-au luat actele de identitate.
Într-o situație în care societatea civilă din Belarus este sufocată, astfel de încercări ale autorităților de a intimida foștii deținuți politici par excesive. Faptul că și rudele lor, care le așteaptă eliberarea și nu trăiesc cu gândul la o nouă revoluție, sunt vizate de persecuții arată însă că Aleksandr Lukașenko simte încă trauma anului 2020. Și, deși poziția sa la putere pare acum solidă, teama de a pierde controlul asupra situației încă persistă atât de mult încât îi pedepsește pe toți cei care au avut ceva de-a face cu ce s-a întâmplat acum patru ani.
Autoritățile nu se sfiesc să îi amenințe pe cei care ar avea de gând să protesteze: ministrul Afacerilor Interne, Nikolai Karpenkov, a spus că instructorii și consilierii de la Grupul Wagner, care au ajuns în Belarus după ce fostul lider al grupului, Evgheni Prigojin, a renunțat (și în urma intervenției lui Lukașenko) la revolta sa, vor fi vigilenți și gata să asiste forțele de securitate belaruse în perioada alegerilor.
În concluzie, alegerile promit să fie cât se poate de calme și de sterile. Belarusul a decis să se „abțină” de la invitarea observatorilor OSCE la viitoarele alegeri, candidații susțin în mod deschis linia lui Lukașenko, iar opoziția este fie în închisoare fie exilată în străinătate.
Belarusul continuă să existe într-o astfel de realitate tristă și, deocamdată, fără speranță.
