Măsurile sunt însă mai blânde decât ar fi vrut ”durii” Europei.
El e arestat din aprilie, după ce a criticat, în repetate rânduri, invadarea Ucrainei.
Phenianul pretinde că pseudo-referendumurile care au prefațat anexarea au fost perfect legitime.
Femeia este acuzată că a „discreditat” armata, în timpul unei acțiuni solitare de protest, la mijlocul lunii iulie, când a afișat un banner lângă Kremlin, în care acuza forțele ruse că au comis abuzuri în Ucraina.
Articolele 106 și 107 din Carta ONU îi acordă Rusiei, în calitate de succesor legal al URSS dreptul de a lua toate măsurile, inclusiv militare, împotriva Germaniei, Ungariei, Austriei, României, Bulgariei, Finlandei, Croației, Sloveniei, Cehiei, Letoniei, Estoniei, Lituaniei și Ucrainei pentru încercările de a resuscita nazismul. Din listă lipsesc, culmea!, principalii aliați ai naziștilor, Italia și Japonia. De fapt, e o altă încercare grosolană de a forța justificarea invaziei ruse în Ucraina, prin citarea falsă și interpretarea manipulatoare a mai multor tratate și documente ulterioare celui de-al Doilea Război Mondial.
Mulți din cei care n-au fugit din țară caută sfaturi pentru a evita înrolarea, făcută adesea abuziv.
Presa rusă însăși scria despre el că e „deosebit de crud și deosebit de prost.”
Washingtonul cere însă și aliaților europeni să contribuie cu un ajutor similar.
Ucraina a acuzat lipsa de motive și stilul gangsteresc în care a fost reținut directorul, iar ONU a afirmat că arestarea sa era o sursă de insecuritate nucleară.
Favorit e GERB, partidul de centru-dreapta al fostului prim-ministru Boiko Borisov, care a condus țara mai bine de un deceniu.
Şeful agenţiei ONU pentru control nuclear spune că arestarea directorului centralei, reţinut de ruşi este un factor în plus de nesiguranţă.
Ministrul german al apărării a discutat subiectul cu omologul său ucrainean, într-un buncăr din Odesa.
Republica Moldova este condusă de un regim dictatorial rusofob, care a acaparat toată puterea și controlul asupra instituțiilor statului, scrie politnavigator.net. Instituția de presă, subordonată Kremlinului sugerează că actualul „regim” de la Chișinău, care transformă țara într-o „Ucraină în miniatură” va putea fi înlăturat odată cu apropierea armatei ruse de granițele Republicii Moldova.
Președintele rus Vladimir „Putin își demonstrează încă o dată viziunea neoimperialistă de natură sovietică” – punctează probabila șefă a viitorului guvern de la Roma.
Președintele Egils Levits i-a avertizat pe oameni împotriva partidelor pro-Kremlin, apropiate importantei minorități de limbă rusă, care „au fost reticente să afirme clar cine este agresorul și cine este victima” în Ucraina.
Anterior, Congresul american a votat o nouă tranșă de ajutor, echivalând cu 12,3 miliarde de euro, pentru Ucraina, inclusiv 3,7 miliarde de euro sub formă de echipament militar.
În ultimii șapte ani, rușii au ucis acolo peste 21.000 de oameni.
Colegii săi recunosc „o lovitură precisă” a forțelor ucrainene.
Ambele părți confirmă că au fost uciși civili.
În mediile avizate, circulă butada potrivit căreia Transnistria e cel mai mare teritoriu din lume, fiindcă rușii se retrag de 23 de ani și încă n-au terminat.
Oamenii din țările apropiate geografic de Rusia și Ucraina sunt cei mai atașați de Alianța Nord-Atlantică: 91% Polonia, 88% România, 87% Lituania.
Observatori internaționali din statele occidentale au confirmat că referendumurile din Donbass și regiunile Herson și Zaporojie au respectat standardele democratice, afirmă presa guvernamentală rusă. În realitate, statele occidentale nu au trimis observatori la așa-zisele referendumuri, iar „experții” citați de presa rusă sunt născuți în Occident, dar locuiesc în Rusia de mai mulți ani și sprijină politicile Kremlinului.
Competiția cu reprezentantul Rusiei era considerată crucială pentru viitorul internetului.
Documentele de anexare vor fi semnate mâine la Kremlin.
Ancheta ia în considerare o acțiune deliberată, iar liderii politici vorbesc deja de sabotaj.
Zeci de mii de ruși au trecut granița spre vest, după ce Vladimir Putin a ordonat mobilizarea civililor pentru războiul din Ucraina.
„Dragă Vladimir Vladimirovici (...) vă rog să luați în considerare problema aderării Republicii Populare Lugansk (...) ca subiect al Federației Ruse” - solicită liderul secesionist pro-moscovit din această regiune din estul Ucrainei, Leonid Pasecinik.
Supranumit de presa ungară „KGBela” Kovacs, omul şi-a urmărit propriul proces de la Moscova, unde a fugit în 2020 și unde predă relații internaționale.
„(Pe) cei care sunt acolo, Chișinăul îi consideră cetățeni ai Republicii Moldova” – amintește șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață.
Sunt primele restricții impuse Rusiei, pe care Turcia acceptă să le adopte după invadarea Ucrainei
Gazoductul ruso-german Nord Stream 2 este „o armă geopolitică periculoasă a Kremlinului“ – avertiza, anul trecut, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.