El a preluat puterea în 2003, la moartea tatălui său, Gaidar - fost şef al poliţiei politice sovietice, KGB, şi al partidului comunist din republică.
Șapte georgieni, trei ucraineni și doi armeni ar fi participat la transport, fără să știe ce cară.
Georgia a obținut statutul de țară candidată UE la finalul lui 2023, dar este nevoie de implementarea anumitor reforme înainte ca negocierile propriu-zise să poată începe. Decizia Consiliului European survine la finalul unui an foarte complicat pentru Georgia, unde partidul de guvernământ Visul Georgian a fost ținta criticilor Occidentului și a trebuit să gestioneze un val de tulburări interne vizavi de politicile sale, percepute drept autoritare și pro-ruse.
Președintele Azerbaidjanul, Ilham Aliev, critică Franța pentru că sprijină Armenia în conflictul dintre Erevan și Baku.
Armenia şi Azerbaidjan afirmă că s-au înţeles să-şi normalizeze relaţiile
Ucraina a luat locul Israelului de cea mai militarizată țară din lume, după invazia rusă. Israelul, care a fost ani...
Dezmembrarea republicii Nagorno Karabakh a fost cea mai importantă schimbare din Caucazul de Sud de când Turcia a (re)devenit o putere în zonă. S-ar putea să urmeze și altele.
Două aeronave au decolat ieri, cu destinația Erevan, Armenia, pentru a transporta prima tranșă din ajutoarele pe care România le trimite ca asistență internațională către această țară, pentru sprijinirea populaţiei civile afectate de conflictul din regiune.
Parlamentul de la Erevan a ratificat aderarea.
Regiunea cu populație majoritar armeană a fost atașată Azerbaidjanului de puterea bolșevică de la Moscova în 1921.
Aproape 3.000 de etnici armeni din Nagorno Karabah au ajuns deja în Armenia, în ceea ce se anunţă un exod...
Un acord de încetare a focului a intrat în vigoare în enclava azeră separatistă.
El susţine că „populația civilă și infrastructura nu sunt vizate, doar ținte militare legitime sunt distruse”.
Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis că nu recunoaşte aşa-zisele „alegeri prezidenţiale” din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, un teritoriu locuit majoritar de etnici armeni, care face parte însă din Azerbaidjan.