Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

Siria, țara uitată în întuneric

Siria
©WithSyria  |  

Pe 25 februarie a avut loc prima operațiune militară ordonată de președintele Joe Biden. Forțele americane au bombardat un obiectiv din Siria folosit de miliții coordonate de Iran. Raidul a readus în atenție un război aproape uitat și amintește de complexitatea acestui conflict cu ramificații regionale.

Schimb de mesaje americano-iranian prin rachete lansate de și înspre miliții irakiene

Americanii au lovit în Siria, dar ținta lor au reprezentat-o miliții irakiene: Kata’ib Hezbollah și Kata’ib Sayyid Shuhada. Cele două miliții, care au legături cu Iranul, au fost acuzate că s-ar fi aflat în spatele mai multor atacuri cu rachete care au vizat, în ultima perioadă, baze americane din Irak. Kata’ib Hezbollah nu se afla la primele acțiuni de acest gen. Miliția – activă încă din perioada războiului din Irak, când s-a luptat cu forțele americane – a fost implicată, în urmă cu doi ani, în atacuri similare cu rachete asupra bazelor americane și în asaltul unor manifestanți șiiți asupra ambasadei Statelor Unite din Baghdad. Răspunsul Washingtonului la această escaladare a operațiunilor care îi vizau forțele a fost asasinarea, la Baghdad, a liderului Forței Quds a Gărzilor Revoluționare Iraniene, Qassem Soleimani. Soleimani se ocupa, printre altele, de milițiile șiite din regiune. Odată cu el ș-a pierdut viața și Abu Mahdi al-Muhandis, comandantul Kata’ib Hezbollah. Uciderea celor doi a adus Iranul și Statele Unite la un pas de război, dar totul s-a oprit după un atac demonstrativ al Teheranului la care americanii au ales să nu răspundă. De atunci, însă, și tirurile care au vizat bazele americane au fost mult mai rare și probabil că prin acelea lansate în februarie s-a vrut, de fapt, să se testeze reacția administrației Biden. În condițiile în care noul președinte american a dat semnale că este dispus să revină la dialog cu Teheranul și chiar să readucă Statele Unite în acordul nuclear – dar nu necondiționat – este plauzibil ca liderii iranieni să fi vrut să vadă dacă nu cumva americanii vor normalizarea cu orice preț. Răspunsul lui Biden a fost clar: nu. Trebuie notat, însă, că și impactul loviturilor aeriene a fost unul limitat, ceea ce sugerează că s-a urmărit doar să se transmită un mesaj, nu să se ardă podurile. Rămâne însă de văzut dacă lucrurile se vor opri aici, dat fiind că pe 3 martie o nouă salvă de rachete a lovit o bază americană.

Milițiile irakiene nu sunt folosite doar pentru testarea voinței americane. Ele joacă un rol important în politica iraniană în regiune și, mai ales, în Siria, unde alături de Hezbollah și de șiiți din Afghanistan au pus umărul la salvarea regimului Assad. De altfel Kata’ib Sayyid Shuhada pare să fi fost formată cu scopul specific de a lupta în Siria – miliția are ca obiectiv apărarea locurilor sfinte șiite și, în special, a mormântului lui Zainab, nepoată a profetului Muhammad și soră a Imamului Hussein. Când milițiile irakiene au fost trimise în Siria, războiul în care alunecase țara după protestele Primăverii Arabe nu mai era o chestiune internă ci devenise una regională, cu mize mai mari decât supraviețuirea sau îndepărtarea regimului Assad.

Războiul care a pornit de la un graffiti

Revoluția tunisiană s-a declanșat după ce un vânzător ambulant de fructe, Mohamed Bouazizi, și-a dat foc, în decembrie 2010. Scânteia celei siriene a fost aprinsă două luni și ceva mai târziu de un mesaj care a apărut pe zidul unei școli din orașul Dara’a. Detaliile nu sunt foarte clare – s-a scris că s-ar fi întâmplat la începutul lui martie sau la mijlocul lui februarie, că mesajul ar fi fost un sec „e rândul tău, doctore” (Bașar al-Assad e medic, lucru cunoscut de toți sirienii) sau că, din contră, apărea și numele dictatorului sirian. Sursele sunt unanime în ceea ce privește urmările: în jur de 20 de copii din școală au fost ridicați de temutul serviciu secret al lui Assad și cărați la închisoare unde au fost ținuți cu săptămânile, bătuți și chiar torturați. Familiile, care nu știau nimic despre copii, au început să se agite și așa au izbucnit primele proteste, care s-au extins rapid și în alte orașe dat fiind că în societate erau deja tensiuni care se acumulaseră de-a lungul anilor și se accentuaseră după marea secetă siriană de la mijlocul anilor 2000, care forțase zeci de mii de agricultori sărăciți să se mute în zonele urbane în căutarea unui trai mai bun.

Odată declanșate protestele, lucrurile au mers din rău în mai rău. Regimul, speriat de valul de libertate care cuprinsese lumea arabă (tunisianul Zine el Abidine ben Ali și egipteanul Hosni Mubarak fuseseră deja îndepărtați de la putere) a răspuns în forță. Mii de oameni au fost arestați. Împotriva manifestanților s-a deschis focul, ceea ce nu a făcut decât să îi întărâte: fiecare înmormântare devenea pretext pentru un nou protest. La un moment dat, unii dintre ofițeri și soldați au preferat să dezerteze și să întoarcă armele decât să tragă într-o populație din rândurile căreia proveneau, iar revoluția s-a transformat într-un război civil.

Din nou, lucrurile au mers din rău în mai rău. Pentru a-și justifica brutalitatea, regimul Assad a pretins că se luptă cu grupări teroriste, la fel ca și Occidentul, iar pentru a se asigura că în teren chiar sunt jihadiști, i-a eliberat pe cei aflați în pușcării. Pe deasupra Al Qaida, care nu putea lăsa să îi scape oportunitatea unui război civil, a trimis militanți în Siria. O parte dintre acești militanți, care fondaseră Frontul Al-Nusrah, s-au desprins de Al Qaida și au format Statul Islamic, grupare a cărei înfrângere a necesitat intervenția unei coaliții internaționale și mobilizarea unor forțe semnificative atât în Irak cât și în Siria.

Dezastrul adus de jihadiști a reprezentat doar o parte din tragedia siriană. Cartiere și orașe întregi au fost distruse în urma luptelor. Regimul a folosit de mai multe ori arme chimice împotriva civililor, iar aviația sa și cea a rușilor au bombardat, în repetate rânduri, chiar și spitale. Milioane de oameni au fost forțați să își părăsească locuințele pentru a scăpa cu viață.  

O țară fracționată, la discreția forțelor externe

Războiul civil sirian pare să fi ajuns într-un punct mort, iar continua implicare a forțelor străine face dificilă orice evoluție. Guvernul de la Damasc controlează cea mai importantă parte a teritoriului, pornind de la Mediterană, de-a lungul granițelor cu Libanul și Israelul și până la cele cu Iordania și Irakul, unde prezența sa este, însă, limitată. În teritoriul controlat de Damasc sunt rușii și iranienii (aceștia din urmă prezenți și prin forțe proxy), iar asta spune destul de multe despre controlul real pe care îl deține Assad: nu doar că încă mai are nevoie de ei pentru a supraviețui, dar și dacă s-ar descurca singur este greu de crezut că ar putea să le zică să plece.

Rebelii – mulți dintre ei islamiști și jihadiști – sunt blocați în provincia Idlib, din nord. Probabil că, cu ajutorul aliaților săi, Assad ar fi destul de puternic să îi înfrângă (ultimele ofensive ale forțelor guvernamentale sugerează acest lucru) însă Turcia nu are de gând să permită acest lucru. Ankara, care a cerut încă de la începutul războiului plecarea lui Assad și a sprijinit de-a lungul acestor ani grupări rebele, are și ea militari în zona Idlib; în urmă cu un an, la începutul lui martie 2020, armata turcă lansa un asalt asupra forțelor siriene, pe de-o parte pentru a opri ofensiva lor împotriva rebelilor și, pe de altă parte, pentru a-și răzbuna proprii militari. Turcia vrea, totodată, să țină un ochi pe kurzii din YPG, pe care nu îi vrea în apropierea granițelor sale: nu trebuie uitat că Erdogan și-a trimis forțele împotriva kurzilor, în octombrie 2019, forțându-i pe americanii prezenți în zonă să se retragă.

Washingtonul nu i-a abandonat însă, pe kurzii sirieni, așa cum a fost acuzat în toamna lui 2019: milițiile aflate sub protecția sa, care sunt dominate de YPG, controlează nord-estul și o bună parte din estul țării. În regiune sunt și militari americani care sunt gata să intervină dacă forțele pro-Assad încearcă să depășească granițele care le-au fost trasate, după cum s-a văzut la bătălia de la Khasham din februarie 2018.

Scufundarea Siriei în întuneric

La zece ani după ce securitatea lui Assad a arestat niște copii pentru un graffiti, Siria este umbra unei țări. Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru refugiați, 6,6 milioane de sirieni au fost forțați să fugă din țară și alte 6 milioane sunt refugiați interni. Zeci de mii de persoane au dispărut fără urmă în închisorile regimului sau ale rebelilor. Țara a fost distrusă în așa o măsură, încât refugiații nici măcar nu ar avea la ce să se întoarcă: este nevoie de sute de miliarde de dolari pentru reconstrucție, bani pe care Siria nu îi are și pe care nici nu reușește să îi atragă din surse externe. Războiul este înghețat, dar nu s-a încheiat. Contingentele trimise de alte state, milițiile șiite, kurzii, rebeli islamiști și jihadiști, forțele neregulate și armata lui Assad sunt, toate, în expectativă. Până și Statul Islamic continuă să fie prezent, chiar dacă a fost înfrânt: Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului menționează cu regularitate atacuri ale grupării.

După cum arată și recentul bombardament american, Siria este și o scenă a confruntărilor între state terțe. Într-un astfel de joc sunt prinse și Iranul și Israelul, care își trimite cu regularitate avioanele să distrugă instalațiile pe care, cu încăpățânare, Teheranul caută să le construiască. Evident că israelienii nu-i cer voie lui Bașar al-Assad să pătrundă în spațiul aerian sirian.

Iar în timp ce străinii vin să se lupte în Siria, luptătorii sirieni devin carne de tun în afara țării: câteva mii au fost recrutați de Turcia și au luat parte, pentru aceasta, la recentul război dintre Azerbaidjan și Armenia, dar și la conflictul din Libia.

În martie, 2015, coaliția #WithSyria, care grupa 130 de organizații non-guvernamentale din întreaga lume (Amnesty International, Human Rights Watch, Oxfam, Save the Children etc.) a publicat un montaj de imagini din satelit care arătau scufundarea Siriei în întuneric: 83% din luminile existente în 2011, înainte de a începe războiul, dispăruseră în 2015.

În 2021, întunericul continuă să stăpânească Siria.

Tags: Turcia, Rusia, război, Iran, Israel, Statele Unite, Siria, Statul Islamic, ISIS, al-Qaida

Alte articole
După mai bine de trei decenii, Revoluția de Catifea se încheie cu adevărat

După mai bine de trei decenii, Revoluția de Catifea se încheie cu adevărat

La trei decenii de la căderea comunismului, Vaclav Havel rămâne cel mai important simbol al Revoluției de Catifea. Michael Švec scrie din Praga despre zilele revoluției și moștenirea lui Havel.

Cum a furat Putin alegerile*

Cum a furat Putin alegerile*

Partidul lui Vladimir a câștigat alegerile parlamentare din Rusia, dar există suspiciuni că scrutinul a fost fraudat masiv. Mai mult, înaintea alegerilor, opoziția a fost boicotată de autorități inclusiv prin blocarea a numeroase candidaturi. Aceste elemente confirmă tendințele autoritare ale regimului de la Kremlin.

Mișcarea de Nealiniere după 60 de ani: mai poate fi folosită de Serbia (și Rusia) pentru a-și promova politicile?

Mișcarea de Nealiniere după 60 de ani: mai poate fi folosită de Serbia (și Rusia) pentru a-și promova politicile?

O relicvă din perioada Războiului Rece, Mișcarea de Nealiniere încă mai este este văzută drept utilă de Serbia, una din membrele ei fondatoare, dar și de Rusia, o țară proaspăt acceptată cu statut de observator. Ambele încearcă să proiecteze soft power în rândul celor peste 130 de țări membre și observatoare ale organizației. Și ambele poate cer prea mult de la o mișcare care nu a reușit niciodată se devină o alternativă viabilă la polii de putere globali.

Cătălin Gomboș

04 Mar 2021
Cătălin Gomboș

Timp de citire: 8 min
  • Pe 25 februarie a avut loc prima operațiune militară ordonată de președintele Joe Biden. Forțele americane au bombardat un obiectiv din Siria folosit de miliții coordonate de Iran. Raidul a readus în atenție un război aproape uitat și amintește de complexitatea acestui conflict cu ramificații regionale.
  • Războiul civil sirian pare să fi ajuns într-un punct mort, iar continua implicare a forțelor străine face dificilă orice evoluție.
  • Siria este umbra unei țări. Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru refugiați, 6,6 milioane de sirieni au fost forțați să fugă din țară și alte 6 milioane sunt refugiați interni. Zeci de mii de persoane au dispărut fără urmă în închisorile regimului sau ale rebelilor. Țara a fost distrusă în așa o măsură, încât refugiații nici măcar nu ar avea la ce să se întoarcă: este nevoie de sute de miliarde de dolari pentru reconstrucție, bani pe care Siria nu îi are și pe care nici nu reușește să îi atragă din surse externe. Războiul este înghețat, dar nu s-a încheiat. Contingentele trimise de alte state, milițiile șiite, kurzii, rebeli islamiști și jihadiști, forțele neregulate și armata lui Assad sunt, toate, în expectativă.
Gas bucket challenge: cum e instrumentată de ruși și opoziție criza energetică din Republica Moldova
Gas bucket challenge: cum e instrumentată de ruși și opoziție criza energetică din Republica Moldova

Pe rețelele de socializare din Republica Moldova s-a văzut în ultima perioadă o adevărată explozie de fotografii ale facturilor la gaze post-scumpiri. Creșterile de preț și criza energetică sunt reale, iar Moscova și opoziția le folosesc pentru a submina guvernarea pro-europeană și reformele acesteia.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
17 Jan 2022
Criza din Ucraina: de ce un război nu e în avantajul Rusiei
Criza din Ucraina: de ce un război nu e în avantajul Rusiei

Refuzul NATO de a accepta cererile ultimative făcute de Rusia în contextul crizei din Ucraina a sporit temerile că Moscova se pregătește de război. Este un scenariu posibil, dar care ar fi extrem de costisitor pentru Rusia, chiar dacă aceasta ar câștiga confruntările din teren.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
16 Jan 2022
Ce ar putea învăța moldovenii despre „vectorul estic” din criza din Kazahstan
Ce ar putea învăța moldovenii despre „vectorul estic” din criza din Kazahstan

Criza din Kazahstan ar putea să îi convingă pe moldoveni, odată pentru totdeauna, că modelul propus în spațiul dominat de Rusia este unul falimentar și că trebuie să înceteze să oscileze între „vectorul estic” și cel occidental

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
10 Jan 2022
Scandalul Djokovic: o poveste cu politicieni, anti-vacciniști și naționaliști sârbi
Scandalul Djokovic: o poveste cu politicieni, anti-vacciniști și naționaliști sârbi

Scandalul Djokovic trece dincolo de sport sau de politici sanitare. Este totodată un episod al disputelor politice interne ale Australiei și un pretext de victimizare pentru anti-vacciniști și naționaliștii sârbi.

Vuk Velebit
Vuk Velebit
07 Jan 2022