Profesori de română care distribuie postări cu Putin sau Șoșoacă. Un profesor de chimie care promovează grupul lui Călin Georgescu. Un profesor-preot care le explică elevilor că „legionarii nu au fost chiar ceea ce se spune".
Veridica a identificat și verificat cazuri de profesori care postează pe rețelele sociale mesaje de extremă dreapta. Am editat fotografiile pentru a proteja identitatea profesorilor.
Captură foto de pe contul unei profesoare de chimie
Cu toate că acest gen de mesaje sunt relativ numeroase, nu știm dacă sunt reprezentative pentru majoritatea profesorilor din România. Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), confirmă pentru Veridica că fenomenul de adeziune la narațiuni anti-sistem, pro-ruse, pro-Georgescu există în rândul cadrelor didactice, dar amploarea sa rămâne necunoscută:
„Nu înseamnă că sunt majoritari. Dar ceva e”, spune Hăncescu.
Sociologii nu pot confirma sau infirma că aceste cazuri sunt definitorii pentru grupul profesorilor. Dar ele există și vin într-un context în care ideile și partidele extremiste stau bine în sondajele.
Reprezintă profesorii o categorie profesională mai vulnerabilă la ideile de extremă dreapta?
Carmen Benke, o învățătoare cu peste 30 de ani de experiență, spune că, deși unii profesori par să adere la idei ale extremei drepte, asta nu are de-a face neapărat cu ideologia, ci cu sentimentul de revoltă pe care îl au aproape toți profesorii.
„Profesorii sunt exasperați. E revoltă acumulată ani de zile împotriva unei clase politice care a vorbit enorm despre educație și a făcut mult prea puțin pentru ea”, spune profesoara pentru Veridica.
Radicalismul și-a găsit întotdeauna adepți în rândul profesorilor, iar în prezent este îmbrățișat de majoritatea celor tineri
Profesorii sunt una dintre cele mai numeroase categorii profesionale din România, responsabile de formarea civică a generației următoare. Studiile cu privire la opțiunile lor politice sunt însă cvasi-inexistente, după cum am aflat discutând cu mai mulți sociologi. „Singurul mod să obții răspunsuri este să faci sondaj pe profesori și să-i întrebi despre politică, ceea ce nu s-a făcut”, „dacă aflați că există astfel de date, sunt și eu interesat :)”, „Astfel de studii trebuie comandate de cineva”, au fost câteva dintre răspunsuri.
Există o excepție notabilă. Gabriel Bădescu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) și director al Centrului pentru Studiul Democrației, a măsurat, de două ori, la șase ani distanță, atitudinile democratice ale profesorilor români. În acest moment, este una dintre puținele hărți fundamentate științific despre ce cred, din punct de vedere politic, profesorii.
În 2018, înainte ca AUR să ajungă în Parlament și înainte de pandemia COVID și războiul din Ucraina – cele două evenimente care au dus la explozia discursului conspiraționist și a propagandei ruse – 45% dintre profesori evaluau pozitiv scenariul unui „conducător puternic, care nu își bate capul cu parlamentul și cu alegerile", arată un studiu realizat de Gabriel Bădescu și echipa lui. Și datele World Values Survey pentru România din 2018 arătau că aproximativ 72% din populația generală vedeau favorabil „un lider puternic”, față de 45% la profesori.
Captură foto de pe contul unei profesoare de limba română
Comparați cu restul societății, profesorii apăreau mai atașați de democrație. Totuși, era neliniștitor faptul că înainte de explozia extremei drepte în România, cel puțin trei din zece profesori priveau favorabil ideea unui conducător care să nu își „bată capul” cu elementele centrale ale democrației, alegerile și parlamentul.
„Profesorii nu s-au radicalizat recent. O parte a corpului didactic a fost expusă la o cultură în care democrația liberală a fost adesea percepută ca o formă fără fond, pe fondul unei vechi tradiții conservatoare. Frustrarea socială de azi nu creează această predispoziție, ci o reactivează”, spune politologul Cristian Pîrvulescu.
În 2024, printre profesorii de educație socială, procentul celor care preferau un „conducător puternic” era de 36% în categoria 36–50 de ani, dar 56% între cei sub 35 de ani.
„Este într-adevăr unul dintre rezultatele cele mai îngrijorătoare", recunoaște Bădescu.
Explicațiile lui sunt trei. Pentru tineri, „autoritarismul poate apărea mai abstract, ca promisiune de ordine, eficiență și control, nu ca experiență trăită."
Mai mult, profesorii debutanți resimt mai acut „nesiguranța, birocrația, lipsa de statut", iar în acel context „soluțiile de tip «cineva să facă ordine» pot deveni atractive".
A treia e faptul că „tinerii sunt mai expuși la social media, la mesaje anti-sistem, la narațiuni care prezintă democrația ca haos și ineficiență. Dacă democrația e asociată doar cu dezordine și blocaj, alternativele autoritare devin mai ușor de acceptat”, atrage atenția Gabriel Bădescu.
De ce contează ce crede omul din fața clasei
„Elevii învață despre democrație nu doar la lecțiile de educație civică, ci observând cum se comportă profesorii cu ei, cu ceilalți elevi, cu părinții", spune Bădescu.
Practicile nedemocratice la clasă „pot avea un efect mai profund decât propaganda pentru extremiști: descurajarea întrebărilor, intoleranța față de opinii diferite, preferința pentru obediență în loc de gândire critică, stigmatizarea unor grupuri."
Miza, așadar, nu e doar că profesorul ar face campanie pentru un partid. E și că un profesor care preferă ideile radicale, nu are încredere în pluralism, transmite aceste reflexe elevilor fără să rostească vreun nume de partid sau de politician.
„Inevitabil omul colorează cu valorile sale ceea ce face. Important e ca acest lucru să rămână în limite adecvate", spune profesorul Daniel David, fost ministru al Educației.
Întrebarea e cine veghează asupra limitei. Vom vedea răspunsul: aproape nimeni.
Suveraniștii și populiștii, singurii care par preocupați de soarta cadrelor didactice
Singura tabără politică care îi vorbește profesorului ca unui om, recunosc politologii consultați, e cea a partidelor de extremă dreapta.
George Simion, președintele AUR, cu soție profesoară, spune că profesorii „câștigă niște salarii mizere. Și sunt jigniți, sunt batjocoriți cei care au har pentru a preda. Mesajul meu către profesori este exact acesta: respect!"
Deputata AUR Cristina Dascălu, profesor universitar, la rândul ei, adaugă că „Profesorii nu sunt problema sistemului. Profesorii sunt victimele."
Cel mai recent, pe 10 iunie, Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, deplânge subfinanțarea Educației.
„România cheltuiește pe dobânzile aferente datoriei publice cel mai mult din Uniunea Europeană: 5,2% din PIB! Pe educație guvernul cheltuiește mult mai puțin: doar 3,3% din PIB. […] Cum oare poate vorbi despre viitor o țară care cheltuiește pe dobânzi o data și jumătate cât cheltuiește pentru educație?”, scrie Peiu într-o postare pe Facebook.
Captură foto de pe contul unei profesoare de limba română
În schimb, cealaltă tabără, guvernul, partidele și coaliția pro-europeană, le vorbesc profesorilor pe limba grilei de salarizare: norma didactica crescută, comasări de clase și de școli, plata cu ora tăiată, un proiect de salarizare respins în bloc de sindicatele din educație.
Pîrvulescu spune că asimetria de comunicare dintre cele două tabere e evidentă și „nu e accidentală".
„Partidele moderate comunică în registrul gestiunii, cifre, constrângeri, necesitate. Un limbaj rece, care nu poate oferi apartenență. Extrema dreaptă comunică în registrul identitar și emoțional, demnitate, recunoaștere, apărarea unei comunități amenințate. Prima administrează, a doua pare să ofere un sens. Și într-un moment de frustrare socială, oferta de sens câștigă”, spune politologul.
La acest tablou, Gabriel Bădescu adaugă încă o tușă importantă. În România, discursurile cu accente naționaliste sau autoritare „nu vin doar din zone marginale, ci și dinspre intelectuali publici vizibili sau instituții cu prestigiu, precum Academia Română."
Întrebarea care îi neliniștește pe cei mai mulți dintre cei intervievați este dacă, la următoarele alegeri, profesorii vor vota în număr mai mare cu partidele de extremă dreaptă.
Hăncescu nu ocolește răspunsul: „Riscul există. N-are sens să nu recunoaștem."
Dar nu doar votul e miza, avertizează liderul de sindicat. „Profesorul are o influență și asupra tinerilor, prin valorile pe care le transmite."
Politologul Sergiu Mișcoiu de la UBB confirmă tendința, dar nuanțează. Susținerea pentru ideile extremiste nu e liniară, spune el. A existat un vârf la votul pro-Georgescu în 2024, urmat de o revenire în turul al doilea, în favoarea lui Nicușor Dan, în mai 2025.
„O mare parte a cadrelor didactice au votat cu Nicușor Dan pentru a-l împiedica pe Simion să ajungă președinte", afirmă Mișcoiu. „Există momente în această susținere [pentru extremism – n.r], dar apoi avem și reversul, întoarcerea la raționalitate."
Tendința rămâne însă îngrijorătoare, spune profesorul de la UBB. „Pe fondul acestor delăsări ale sistemului, există o evoluție pozitivă pentru forțele naționalist-populiste. Masa e tot mai mare”.
Daniel David crede că opțiunea iliberală „nu este una majoritară în zona educației, dar este una prezentă și vocală. Poate, totuși, prea numeroasă pentru așteptările unei societăți democratice".
Extremismul așteaptă în pragul cancelariei: frustrarea generată de condițiile financiare îi poate radicaliza și mai mult pe profesori
Dacă fondul exista deja, ce se activează acum? Răspunsul nu e la AUR. Pare să fie la guvernele alese democratic și proeuropene de până acum.
Simion Hăncescu descrie 2025 ca pe „un an de cotitură", anul în care profesorii „au constatat că, de fapt, guvernul și partidele care l-au susținut au abandonat educația în mod brutal".
„Măsurile luate de guvernul Bolojan, susținut de PNL, PSD, USR, UDMR au lovit crunt atât în profesor, cât și în elevi”, spune Hăncescu.
Hăncescu precizează însă că eventuala aderență a profesorilor la ideile de extremă-dreapta nu ar trebui citit ca o adeziune ideologică, ci ca „răzbunare”.
„Extremismul a ajuns puternic prin proasta guvernare și prin comportamentul partidelor care o sprijină", e de părere liderul FSLI.
Gabriel Bădescu afirmă că insecuritatea și pierderea statutului „pot alimenta votul anti-sistem, populismul, sprijinul pentru lideri autoritari".
Dar, ca să devină adeziune la extrema dreaptă e nevoie, spune el, de „un cadru narativ care explică frustrarea prin vinovăția unor grupuri: «străinii», «elitele», «UE», «globaliștii», și de actori care transformă nemulțumirea în identitate politică."
Captură foto comentariu profesor
Mișcoiu descrie frustrarea profesorilor din alt unghi. „O frustrare istorică" a unei categorii „școlite, numeroase", plătită mai puțin decât medicii sau magistrații și cu un prestigiu „mult sub ceea ce consideră că i s-ar cuveni".
Peste această frustrare se așază nostalgia unei epoci comuniste, „reproiectate ca fiind una în care cadrele didactice aveau prestigiu". O nostalgie pe care, deși îi recunoaște forța, Mișcoiu o numește „o denaturare a adevărului istoric".
Care e distanța de la revolta profesorilor la adeziunea la ideologii de extremă dreapta? Mecanismul descris de fiecare dintre intervievați arată că revolta e la ușă. Extremismul așteaptă în prag. Pericolul nu e că profesorii ar putea fi convertiți de o propagandă politică venită să îi curteze. Puținele studii făcute în România sugerează că o parte dintre ei nu au nevoie de nicio convertire. Iar instituțiile-antidot, școala, profesorul, riscă să nu corecteze fragilitatea în fața ideilor extremiste, ci să devină oglinda ei.
Mai mult, riscul nu e doar la un scrutin în care unii profesori ar vota cu partide și candidați de extremă dreapta, spune Pîrvulescu.
El avertizează că profesorii „nu sunt un electorat ca oricare altul, ci parte a unui mecanism prin care o societate transmite normele de la o generație la alta. Dacă acest mecanism interiorizează un raport ostil față de democrația liberală, efectul nu se vede într-un scrutin, ci în orizontul de așteptări al generațiilor pe care le formează”.
