Donații
Veridica.md
Pe 20 iulie 2024, 20 de echipe de fotbal au participat la un turneu de fotbal pentru amatori organizat la Varșovia, intitulat „Turneu în memoria lui Nikita Krivtsov”. Deși părea o competiție de vară obișnuită pentru fanii fotbalului, evenimentul a fost mediatizat de presa independentă din Belarus, printre participanți numărându-se personalități importante ale fotbalului din Belarus aflate în exil. Motivul este numele și ocazia: suporter al clubului de fotbal FC Molodechno , Nikita Krivtsov a murit în timpul protestelor antiguvernamentale din Belarus din 2020. Mulți cred că a fost ucis de forțele de securitate ale regimului Lukașenko. Krivtsov a ajuns celebru pe 9 august 2020, când, în timpul unui protest de masă la Minsk, s-a apropiat de cordonul forțelor de ordine, fluturând steagul național alb-roșu-alb al Belarusului, și le-a spus jandarmilor să înceteze violențele împotriva protestatarilor pașnici. Pe 12 august 2020, Nikita Krivtsov a dispărut. Aproximativ două săptămâni mai târziu, pe 24 august, a fost găsit mort într-o pădure, spânzurat de un copac. Conform concluziilor anchetei oficiale, Krivtsov „și-a provocat intenționat leziuni incompatibile cu viața”, deși corpul său prezenta urme de lovituri brutale. Nu a fost permisă expertiza independentă a cadavrului. Nikita Krivtsov a fost unul dintre primii oameni și primul suporter care a fost ucis de regim în timpul și după protestele din 2020. Uciderea sa reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale luptei continue dintre ultrașii din Belarus și regimul dictatorial.
După ce ultrașii ucraineni s-au luptat cu Ianukovici și cu (pro)rușii, regimul de la Minsk a decis să ia măsuri dure împotriva ultrașilor din Belarus
Ca orice altă autocrație, regimul Lukașenko nu a tolerat vreodată existența unor organizații pe care să nu le controleze, iar grupările de suporteri microbiști nu fac excepție. Cu toate acestea, înainte de 2014, Minskul nu a purtat o campanie de represiune sistematizată împotriva ultrașilor. Autoritățile au încercat să le limiteze activitatea, jandarmeria lua uneori cu asalt tribunele stadioanelor, mai ales când erau folosite materiale pirotehnice, iar ocazional unii ultrași erau arestați.
Evenimentele din Ucraina vecină aveau să schimbe această stare de fapt. Ultrașii ucraineni au jucat un rol esențial în timpul Revoluției Demnității, iar ulterior au fost primii care s-au alăturat forțelor de voluntari care au luptat împotriva separatiștilor susținuți de Rusia în estul Ucrainei. Autoritățile de la Minsk au luat aminte si au decis să ia măsuri împotriva propriilor ultrași. Am participat și eu la reuniunea de la sediul Federației Belaruse de Fotbal înaintea startului noului sezon fotbalistic din 2014, când șefii GUBOPIK (Direcția generală pentru combaterea crimei organizate și corupției, care în realitate funcționează ca organ de poliție politică) au declarat în mod public război ultrașilor și huliganilor din Belarus. Potrivit declarațiilor acestora, mișcarea ultrașilor ar trebui exterminată, deoarece reprezintă o amenințare la adresa funcționării normale a statului și a securității oamenilor și a ordinii constituționale. Acesta a fost începutul unei campanii de stat anti-ultrași, cu utilizarea poliției politice și a propagandei de stat.
Grupările de ultrași au fost catalogate drept grupuri infracționale organizate, un argument întărit de materialele propagandistice. Impactul asupra populației din Belarus nu a fost semnificativ, deoarece propaganda de stat nu s-a putut lăuda niciodată cu o mare audiență. Totuși, a fost un semnal clar privind atitudinea statului vizavi de oamenii care vin pe stadioanele de fotbal pentru a-și susține echipele. Întrucât toate cluburile sportive din Belarus se află în gestiunea directă a statului, cluburile nu au putut să protesteze în vreun fel împotriva acestor practici ale regimului. De exemplu, au fost instalate camere pe toate stadioanele de fotbal pentru a monitoriza direct tribunele unde se adunau galeriile. La porțile de acces ar urma să fie amplasați și polițiști cu camere portabile care să filmeze fețele tuturor persoanelor care intră pe stadion.
Meciurile în deplasare au ajuns la rândul lor o provocare pentru microbiști. Dacă suporterii oaspeților veneau cu autobuze, erau escortați de poliție la stadion. Dacă veneau cu trenul, erau așteptați în gară de vehicule de poliție pentru a-i duce direct la stadion (în „zilele bune”), sau la secția de poliție (în „zilele rele”), unde fie li se cerea să ofere date personale amănunțite, fie sunt bătuți cu bestialitate de jandarmi, pentru amuzamentul acestora. Astfel de lucruri nu se întâmplau foarte des, dar atunci când se întâmplau, era imposibil să tragi pe cineva la răspundere pentru bătăile încasate. Uneori, după aceste vizite la secțiile de poliție („plimbări sociale”, cum îmi place să le numesc), suporterii erau reținuți pentru 15 zile pentru acuzații false de „încălcare a ordinii publice” (de exemplu, înjurături în public). Singurii martori care au venit în instanță să probeze aceste acuzații au fost, desigur, alți polițiști.
Totodată, au fost întocmite liste cu suporterii activi ai tuturor cluburilor. Înainte de fiecare sezon fotbalistic, polițiștii vizitau casa fiecărei persoane de pe aceste liste pentru o discuție menită să „prevină activitățile ilegale”. S-a mers inclusiv la locuințele unor persoane care nu mai erau de mult timp asociate cu mișcările ultras. De asemenea, guvernul a vrut să controleze și să cenzureze mesajele și simbolurile imprimate pe bannere și tricouri, precum și scandările galeriilor.
Orice ciocniri între galerii rivale au fost tratate ca pe activități ale unor grupuri infracționale organizate sau acte de jaf armat. Drept urmare, au existat câteva cazuri când unii suporteri au fost condamnați la 9 sau 10 ani de închisoare pentru implicarea în ciocniri violente la periferia orașelor.
Identitatea națională, politicile din timpul pandemiei de COVID și fraudarea alegerilor. Cum au ajuns ultrașii din Belarus la cuțite cu regimul Lukașenko
Ultrașii din Belarus promovează simbolurile naționale și limba belarusă, susțin cu înverșunare suveranitatea Belarusului și se opun anexării țării de către Rusia. Acest lucru este inacceptabil pentru regimul lui Lukașenko, ale cărui politici pro-ruse au vizat suprimarea identității naționale din Belarus. Încă de la începutul mandatului său în 1994, Aleksandr Lukașenko a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a interzice simbolurile naționale în Belarus (stemă, steag, imn) și pentru a reduce utilizarea limbii belaruse. În schimb, simbolurile din epoca ocupației sovietice a Belarusului și limba rusă sunt pilonii regimului Lukașenko. Ba chiar Lukașenko i-a numit pe belaruși „ruși de calitate” și a declarat că „Moscova este capitala noastră”.
Promovarea identității naționale a devenit astfel marcă înregistrată pentru opozanții regimului Lukașenko, iar ultrașii au ajuns să fie văzuți ca parte a acestui efort, deși au preferat să nu se amestece în politică.
Fanii fotbalului au dovedit că pot găsi puncte comune în ciuda rivalităților dintre cluburi în timpul pandemiei de Covid-19, când majoritatea au decis să boicoteze meciurile de fotbal. La vremea respectivă, Belarus a fost singura țară din lume unde competițiile oficiale de fotbal au continuat să se desfășoare fără restricții, deoarece regimul a bagatelizat efectele pandemiei, a secretizat statisticile privind decesele, nu a implementat nicio măsură pentru a proteja cetățenii împotriva bolii și nu a oferit medicilor mijloacele necesare pentru a combate pandemia de Covid.
În plină pandemie, mișcarea ultras s-a politizat, iar începând cu 9 august 2020, ultrașii s-au alăturat protestelor de masă împotriva fraudării alegerilor prezidențiale în orașele din toată țara. La Minsk, de exemplu, suporterii lui Dinamo au protestat de multe ori cot la cot cu rivalii lor de la Partizan, scandând împotriva brutalității jandarmeriei și poliției politice ale regimului Lukașenko – un lucru nemaiauzit, deoarece chiar și în privința înclinațiilior politice, cele două grupări se bat cap la cap: în timp ce ultrașii lui Dinamo sunt de dreapta, ultrașii lui Partizan sunt una dintre puținele mișcări fotbalistice de stânga din Europa de Est. De-a lungul istoriei moderne a suporterilor fotbalului din Belarus, această rivalitate a fost cea mai cunoscută. Și totuși, cele două grupări au lăsat deoparte rivalitatea și au mărșăluit împreună pentru schimbări democratice, suveranitate și viitorul european al Belarusului.
Mulți ultrași au jucat un rol cheie în protestele din 2020. Unul dintre exemplele cele mai cunoscute este cel al lui Serghei Patsukevici și Andrei Sudas, doi suporteri ai echipei de fotbal Tarpieda Mins. Cei doi au fost probabil cei mai vocali participanți la protestele din timpul vizitei lui Lukașenko la uzina de tractoare din Minsk, una dintre cele mai importante întreprinderi ale industriei militare din Belarus, unde amândoi erau angajați. Pe 17 august, dictatorul a venit să îi cunoască personal pe muncitori, dar din mulțime i s-a strigat „du-te dracului” și „împușcă-te”. Ulterior, cei doi ultrași au fost vânați de organele de forță ale regimului. Andrei a reușit să fugă în Polonia, dar Serghei a fost arestat și condamnat la 6 ani de închisoare.
Aleksandr Suzko (suporter al Slaviei Mozyr), a stat aproape 3 ani în închisoare pentru că a participat la protestele pașnice din orașul său natal. Înainte, lucra ca mascotă a Slaviei în zilele de meci. Clubul nu a comentat niciodată situația lui și nu i-a oferit lui Aleksandr vreun ajutor. După ce și-a ispășit întrega pedeapsă, acesta a fost nevoit să fugă în Polonia din cauza amenințării de a fi din nou încarcerat (un lucru obișnuit în cazul deținuților politici din Belarus, în special cei cunoscuți publicului).
Pe măsură ce măsurile de represiune ale autoritățile s-au înăsprit în urma protestelor din 2020, mulți ultrași au fost nevoiți să părăsească țara. Mulți au ales să fugă în Polonia, deoarece există relații bune între ultrașii din Belarus și cei din Polonia. De exemplu, ultrașii lui BATE Borisov sunt înfrățiți cu cei de la Piast Gliwice. Galeriile cluburilor Tarpieda Minsk și Legia Varșovia sunt și ele înfrățite, la fel și cele ale cluburilor Nioman Grodno și Jagiellonia Białystok. În afară de Polonia, ultrașii au fugit de persecuția politică în alte două țări vecine: Lituania și Ucraina.
Luptă pentru Ucraina că să elibereze Belarusul
Guvernul de la Minsk a sprijinit invadarea Ucrainei de către Rusia, permițând trupelor ruse să lanseze un atac de pe teritoriul Belarusului. Cu toate acestea, mulți belaruși au susținut Ucraina, iar ultrașii se numără și ei printre aceștia. Unii au apărat Kievul încă din primele zile de război și au devenit fondatorii regimentului Kastuś Kalinovski – prima unitate militară belarusă din rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei. Cel mai cunoscut este Igor Yankov, zis și „Yankee”. În prezent, Igor este operator de mitralieră în cadrul Corpului de Voluntari din Belarus, care face parte din Legiunea Străină din Ucraina. Suporter al lui Dinamo Minsk, Yankov este foarte cunoscut pe rețelele de socializare – contul său de Instagram are peste 218 mii de urmăritori. Inițial, el a devenit faimos pentru postările în care își povestea viața de zi cu zi în război, precum și farsele pe care le făcea rușilor care sprijineau războiul pe rețeaua de socializare Chatroulette.
O altă figură celebră în rândurile ultrașilor fotbalului din prima linie a războiului din Ucraina este Vitali Pigorov, poreclit ‘Puma’, care este unul dintre liderii galeriei lui Dinamo Minsk. ‘Puma’ luptă de multă vreme împotriva regimului Lukașenko. A fost întemnițat în 2016 pentru „diseminare de pornografie”, după ce a postat pe contul său de socializare VK o reclamă la prezervative care fusese premiată cu medalie de argint la Festivalul Internațional de Creativitate Cannes Lions. Acuzațiile împotriva lui par să fi fost instrumentate politic, iar Pigorov a fost vizat din cauza influenței sale tot mai mari și a contactelor sale cu ultrașii din Ucraina. În cei doi ani și jumătate pe care i-a petrecut în închisoare, ultrașii dinamoviști au boicotat meciurile pe care echipa le-a disputat pe teren propriu.
În prezent, la Varșovia este deschis un centru de sprijin pentru voluntarii belaruși care pleacă să lupte pe frontul din Ucraina. Voluntarii centrului strâng ajutoare pentru formațiunile armate ale belarușilor și, de asemenea, ajută oamenii care ar dori să li se alăture. Organizația este condusă de Pavel Kuchta, sau „Villy”, cum mai este cunoscut, un veteran al războiului din Ucraina care nu mai poate lupta în prima linie din motive de sănătate. Și el este ultraș și, mai important, este fratele lui Nikita Krivtsov. Nu și-a putut stăpâni emoțiile când a vorbit despre înființarea unui nou detașament al regimentului Kastuś Kalinovski – „Unitatea UAV Nikita Krivtsov”. Numită după suporterul ucis de regimul Lukașenko, unitatea luptă acum împotriva invadatorilor ruși susținuți de regimul Lukașenko.
„Ca să se poată schimba ceva în Belarus, noi trebuie să învingem inamicul aici... Cred că războiul va continua mult timp. Dar, după aceea, mi-aș dori să mă pot întoarce într-un Belarus liber, sau să eliberez Belarusul. Această variantă îmi surâde și mie”, a declarat Yankee într-un interviu din 2023. Este, de fapt, unul dintre mesajele pe care le transmit majoritatea ultrașilor din Belarus care luptă împotriva invadatorilor ruși în Ucraina: avem un inamic comun, așa că luptăm și în Ucraina pentru eliberarea Belarusului.
---copie-image.webp)
