Maia Sandu acuză Moscova că a pregătit o lovitură de stat în Republica Moldova, cu luptători din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru

Maia Sandu acuză Moscova că a pregătit o lovitură de stat în Republica Moldova, cu luptători din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la un briefing de presă la Chișinău, Moldova, 10 februarie 2023.

„Forțe din afara Republicii Moldova urmăresc schimbarea puterii de la Chișinău prin acțiuni violente, cu scopul de a înlocui guvernarea pro-europeană cu una loială Moscovei”, a declarat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un briefing privind securitatea statului.

Maia Sandu a precizat că instituțiile de securitate de la Chișinău au confirmat planurile Federației Ruse de destabilizare a Republicii Moldova la care s-a referit recent, în Consiliul European, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Planurile privind răsturnarea guvernării de la Chișinău au fost interceptate de Ucraina și confirmate de instituțiile de securitate ale Republicii Moldova.

Planul rusesc prevede atacarea instituțiilor și luări de ostatici de către luptători din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru

Potrivit liderei de la Chișinău, planul rusesc implică unități para-militare din luptători străini, în civil, care ar fi urmat să atace instituții ale statului și să ia ostatici, acțiunile fiind mascate de proteste ale opoziției pro-rusești:

„Planul pentru perioada următoare presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.

Ea a spus că documentele recepționate de la partenerii ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. „De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru”, a spus Maia Sandu.

În realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne, dar în special pe grupări criminale cum ar fi formațiunea Șor, pe unii veterani, foști angajați ai forțelor de ordine, și pe multe persoane care au legătură cu oligarhul fugar Vlad Plahotniuc, susține Maia Sandu. Ea a declarat că scopul acestor acțiuni este schimbarea puterii legitime de la Chișinău cu una care să pună țara la dispoziția Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar și pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei.

Maia Sandu i-a cerut Parlamentului Republicii Moldova să adopte, în cel mai scurt timp, proiectele de lege care vor oferi Serviciului de Informații și Securitate și Procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securității naționale. Totodată, președinta Sandu a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și țin situația sub control.

De notat că pe 10 februarie, când premierul Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia din funcție, atât aceasta cât și președintele Maia Sandu și premierul desemnat, Dorin Recean, s-au referit la situația de securitate complicată în care se află Republica Moldova.  

Planurile rusești de atacare a Moldovei, în atenție din 2022. Războiul hibrid al Moscovei împotriva Chișinăului și cecenii care ar pregăti o lovitură de stat

Maia Sandu a notat că planul Rusiei nu este unul nou și că au existat tentative de destabilizare a situației și subminare a statului încă din toamna anului trecut, dar că acestea nu și-au atins obiectivul datorită intervențiilor prompte ale instituțiilor de securitate, care au dejucat tentativele de violență. Potrivit Maiei Sandu, în toamnă accentul s-a pus pe criza energetică, care trebuia să provoace nemulțumiri majore în rândul populației și să conducă la proteste violente.

Planurile rusești privind o agresiune împotriva Republicii Moldova sunt însă în atenție încă de la începutul războiului din Ucraina. În luna martie au apărut o imagini cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, în fața unei hărți militare care arăta direcțiile de mișcare și țintele armatei rusești, una dintre acestea fiind Transnistria. În luna aprilie, comandantul adjunct al districtului militar central al Rusiei, generalul Rustam Minakaev, declara că, dacă Rusia obține controlul sudului Ucrainei, ar obține „ o altă cale de ieșire către Transnistria, unde au fost înregistrate cazuri de oprimare a populației vorbitoare de limba rusă”.

În toamna lui 2022 apăruseră tot mai multe elemente care sugerau că Rusia poartă deja un război hibrid împotriva Republicii Moldova, iar ulterior Maia Sandu a spus explicit că țara sa se confruntă cu un astfel de conflict. În decembrie, directorul Serviciului de Securitate a vorbit la televiziunea publică de la Chișinău despre planuri rusești de invazie a Repubclii Moldova.

Cel mai recent, șeful Consiliului Suprem de Securitate al Ucrainei Alexei Danilov a spus că Rusia ar putea să organizeze o lovitură de stat în Republica Moldova cu implicarea unor luptători ceceni ai lui Ramzan Kadîrov.

Alte opinii
Criza Groenlandei, un cadou pentru China și Rusia

Criza Groenlandei, un cadou pentru China și Rusia

Criza Groenlandei amenință solidaritatea în cadrul NATO și poate duce, indirect, la validarea agendelor expansioniste ale autocrațiilor. Este motivul pentru care e imperativ un compromis convenabil tuturor.

Preluarea Fâșiei Gaza de către SUA, o propunere sortită eșecului

Preluarea Fâșiei Gaza de către SUA, o propunere sortită eșecului

Donald Trump a spus că SUA ar putea prelua Gaza după ce pleacă palestinienii de acolo. Nimeni din Orientul Mijlociu nu poate accepta o astfel de propunere întrucât ar amplifica instabilitatea în regiune.

Războiul îmbogățește elitele pro-Putin și accentuează inegalitatea din societatea rusă

Războiul îmbogățește elitele pro-Putin și accentuează inegalitatea din societatea rusă

Războiul din Ucraina sporește decalajul dintre elitele bogate ale Rusiei și majoritatea populației. În același timp, a fost lansat un proces de redistribuire a resurselor și direcționare a acestora către cei loiali regimului Putin.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
De ce au încetat să protesteze bulgarii pro-occidentali
De ce au încetat să protesteze bulgarii pro-occidentali

În timp ce în diferite capitale europene asistăm la proteste de amploare, în Bulgaria, unde există o tradiție a protestelor, reformiștii par apatici, după ani de blocaj politic și revenirea partidelor-sistem la putere.

Alegerile din Belarus: spectacolul regizat de regimul Lukașenko n-a păcălit pe nimeni
Alegerile din Belarus: spectacolul regizat de regimul Lukașenko n-a păcălit pe nimeni

Aleksandr Lukașenko a câștigat al șaptelea mandat de președinte cu 86,82% din voturi și o rată de participare de 85,9%, rezultate tipice regimurilor dictatoriale. Cifrele au fost fluturate drept dovadă a stabilității din Belarus, a sprijinului popular pentru Lukașenko și a toleranței față de opoziție. Alegerile nu au fost însă nici libere, nici corecte, ci doar un spectacol care n-a păcălit pe nimeni.

Ce fac suveraniștii la Bruxelles, când nu-i vede nimeni. Și cui folosesc, dacă folosesc
Ce fac suveraniștii la Bruxelles, când nu-i vede nimeni. Și cui folosesc, dacă folosesc

Un nou cuvânt se impune în media și dezbaterea politică: „suveraniștii”. Ce impact au și cuvântul, și știrile de mai sus asupra democrației liberale? Cum schimbă ele jocul politic din Europa?

Cine ne-a furat istoria, s-o aducă înapoi!
Cine ne-a furat istoria, s-o aducă înapoi!

Să fii supărat pentru dispariţia unor vestigii de o imensă valoare istorică e normal, să crezi că acest fapt va duce la dispariţia poporului e, în termeni blânzi, amuzant. Mai mult, să ai impresia că gestul a țintit românitatea și nu doar valoarea materială a obiectelor respective este de domeniul fantasticului.

Cezar Manu
29 ian. 2025
Președinția poloneză a Consiliului UE: securitatea pe primul loc!
Președinția poloneză a Consiliului UE: securitatea pe primul loc!

Într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă cu tensiuni geopolitice, incertitudini economice și amenințări externe, Polonia își propune să o direcționeze către un viitor care acordă prioritate securității, rezilienței și consolidării solidarității dintre statele membre.

Michal Kukawski
28 ian. 2025
Extinderea NATO a întărit securitatea la Marea Baltică, dar mai sunt multe de făcut
Extinderea NATO a întărit securitatea la Marea Baltică, dar mai sunt multe de făcut

Admise recent în NATO, Finlanda și Suedia sunt din ce în ce mai implicate în eforturile de sporire a securității în regiunea baltică, acolo unde s-a putut observa o serie de acțiuni agresive ale Rusiei, inclusiv acte de sabotaj asupra infrastructurii submarine. Cu toate acestea, potențialul de cooperare cu statele baltice a fost prea puțin valorificat.