Ucraina se va prăbuși în câteva zile, pierderile de pe front îi vor face pe ruși să se revolte împotriva lui Putin, Rusia și NATO vor ajunge la război nuclear – sunt câteva din scenariile luate în calcul în cei patru ani de la lansarea invaziei la scară largă. Aceste „profeții”, chiar dacă nu s-au îndeplinit, au marcat conflictul și comportamentul diferiților actori implicați direct sau indirect în acesta și pot oferi repere pentru înțelegerea prezentului și indicii pentru evoluțiile viitoare.
1. „Blietzkriegul” rusesc nu a dus la capitularea rapidă a Ucrainei
Înainte de 24 februarie 2022, multe evaluări militare și politice porneau de la ideea că Ucraina nu ar putea rezista unei invazii ruse la scară largă. În presa occidentală au circulat estimări, potrivit cărora Kievul ar urma să cadă în câteva zile. Fox News relata, de pildă, că în cercuri oficiale americane erau discutate scenarii în care capitala ucraineană ar putea fi cucerită în decurs de 72 de ore. Această capitulare rapidă nu a avut însă loc. Statul ucrainean nu s-a dizolvat, forțele armate au rezistat, iar Kievul nu a fost ocupat.
În primele zile de război, se părea că există șanse de succes pentru blietzkriegul visat de Putin. Armata rusă s-a împotmolit însă în apropierea Kievului, iar apoi a fost forțată să se retragă. În anul care a urmat, Ucraina a reușit chiar să lanseze contra-ofensive de succes, eliberând și mai multe teritorii ocupate de ruși. Ulterior însă, războiul s-a transformat într-unul de uzură, iar pierderile înregistrate pe front au crescut exponențial, mai ales pentru ruși, care până în ziua de astăzi plătesc un cost greu pentru fiecare metru pătrat pe care mai reușesc să îl cucerească. Un studiu recent realizat de cunoscutul think-tank american Center for Strategic and International Studies (Centrul pentru studii strategice și internaționale, CSIS) atrăgea atenția că, după patru ani de război, numărul morților și răniților se apropie de două milioane, între care 1,2 milioane de ruși și 5 – 600 000 de ucraineni. Dintre aceștia, cel puțin 325 000 de ruși și între 100 000 și 140 000 de mii de ucraineni au fost uciși, iar restul au fost răniți, capturați sau sunt dați dispăruți.
În locul unui colaps imediat, Ucraina a intrat într-un război de lungă durată care a modificat radical parametrii conflictului. Rezistența armatei ucrainene a blocat scenariul unei victorii ruse obținute cu costuri minime, care ar fi reconfigurat rapid arhitectura de securitate regională. Dacă Kievul ar fi căzut în primele zile, războiul s-ar fi încheiat probabil mai repede, cu un rezultat strategic mult mai destabilizator pentru Europa.
2. Conducerea politică a Ucrainei nu s-a refugiat în afara țării
În primele zile ale invaziei, una dintre marile necunoscute era soarta conducerii ucrainene. Presa internațională a relatat despre posibilitatea evacuării președintelui Volodimir Zelenski, inclusiv despre oferta SUA de a-l scoate din Kiev. Washington Post a analizat ulterior celebra replică a lui Zelenski, devenită un simbol politic al momentului: „I need ammunition, not a ride” – „am nevoie de muniție, nu de un mijloc de transport [în afara Ucrainei”.
Evacuarea nu a avut loc. Zelenski și nucleul puterii au rămas la Kiev, într-un oraș bombardat și amenințat de încercuire. Decizia a avut o importanță politică enormă: nu doar că a prevenit apariția unui vid de putere, dar a transmis societății și partenerilor externi mesajul că statul continuă să funcționeze. Dacă această conducere ar fi plecat în exil, războiul ar fi intrat într-o logică diferită, cu riscuri sporite de dezorganizare administrativă și de instaurare a unui regim impus de Moscova. Faptul că acest scenariu nu s-a produs a fost una dintre condițiile care au făcut posibil sprijinul occidental pe termen lung.
3. Statul ucrainean nu a intrat în colaps economic
În 2022, prognozele economice pentru Ucraina erau profund pesimiste. Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială avertizau că economia ar putea suferi o contracție de până la 45%, în funcție de evoluția războiului. Agențiile de presă internaționale relatau despre riscul unui colaps economic generalizat.
Deși economia ucraineană a înregistrat una dintre cele mai severe contracții din istoria sa, colapsul nu s-a produs. Statul a continuat să funcționeze prin sprijin financiar extern consistent, ajustări bugetare, menținerea unui nivel minim de activitate economică și reconfigurarea rutelor comerciale. Ulterior, datele Băncii Mondiale au indicat chiar o revenire parțială a economiei.
Totuși, în acești ani, s-a adâncit dependența Ucrainei de sprijinul extern. Dacă statul ar fi intrat în incapacitate de plată, conflictul ar fi fost, cel mai probabil, împins mult mai devreme spre o soluție negociată, în termeni defavorabili Kievului, cu riscul unei capitulări.
4. Moralul societății nu s-a prăbușit în urma bombardamentelor rusești
Una dintre mizele strategiei ruse a fost distrugerea infrastructurii energetice ucrainene, cu scopul de a frânge voința populației. Presa internațională a descris această tactică drept o încercare de a forța Ucraina să cedeze prin frig, pene de curent și presiune psihologică.
Această cedare nu s-a produs. Deși iernile au fost marcate de condiții de trai extrem de dificile — lipsa apei, a căldurii și a curentului — nu s-a înregistrat o ruptură socială care să împingă statul spre capitulare sau să genereze proteste masive împotriva autorităților.
Faptul că presiunea asupra populației nu a produs cedarea așteptată de Rusia a infirmat una dintre ipotezele centrale ale războiului psihologic. Prețul a fost însă ridicat: epuizare socială, migrație, pierderi economice și o presiune constantă asupra serviciilor publice. Dacă societatea ar fi cedat, conflictul s-ar fi mutat rapid din planul militar în cel al capitulării.
5. În Rusia nu a izbucnit o revoltă împotriva războiului
De la începutul invaziei, numeroși analiști au avansat ipoteza că pierderile umane în creștere vor genera o opoziție internă față de Kremlin. Exista inclusiv așteptarea ca mamele și soțiile militarilor uciși să devină un vector al nemulțumirii publice, pe măsură ce sicriele s-ar întoarce din Ucraina, iar costul uman al războiului ar deveni tot mai vizibil în Rusia.
Totuși, o revoltă masivă, cu potențial destabilizator, nu s-a produs. O mișcare internă de amploare ar fi putut scurta durata războiului, dar cu riscul unei crize politice imprevizibile într-un stat cu arme nucleare.
6. Regimul Putin nu s-a prăbușit sub povara sancțiunilor
În acești ani de război, sancțiunile occidentale au fost prezentate frecvent ca un instrument capabil să provoace rapid colapsul economiei ruse. Estimările FMI indicau o contracție severă, iar în spațiul public circula ideea că regimul de la Kremlin ar putea fi serios slăbit.
Acest colaps nu s-a produs. Economia rusă s-a adaptat parțial, prin reorientarea exporturilor, control intern sporit și eludarea sancțiunilor, iar regimul a rămas funcțional. Treptat, strategia occidentală s-a mutat de la așteptarea unui șoc economic rapid la o logică de erodare economică pe termen lung. Dacă sancțiunile ar fi dus la o prăbușire rapidă, capacitatea Rusiei de a susține războiul ar fi fost drastic redusă.
7. Rusia nu a recurs la arme nucleare
În 2022, riscul escaladării nucleare a devenit un element central al dezbaterilor internaționale. Amenințările, șantajul și ambiguitatea strategică a Moscovei au alimentat temerile privind posibila utilizare a armelor nucleare tactice.
Din fericire, această escaladare nu a avut loc. În pofida amenințărilor repetate făcute de propagandiști ruși dar și de exponenți ai regimului (cel mai vocal este și acum fostul președinte/premier Dmitri Medvedev, a cărui retorică frizează deseori ridicolul, dar chiar și Vladimir Putin a vorbit în mai multe rânduri de această posibilitate), războiul a rămas unul convențional. Faptul că rușii nu au recurs la arsenalul nuclear nu a fost însă rezultatul unui singur factor: a reflectat atât presiuni constante exercitate de Occident, cât și semnale venite din partea Chinei, care a transmis că aceasta ar fi o așa numită linie roșie. În același timp, Moscova a avut propriile calcule: recurgerea la arma nucleară ar fi compromis definitiv orice formă de credibilitate internațională, inclusiv în relația cu statele din Sudul Global și mai ales cu China de care a început să depindă tot mai mult economic.
Pe de altă parte, amenințarea nucleară a avut efecte: ea a contribuit la prudența administrațiilor occidentale, care au calibrat sprijinul militar pentru Ucraina tocmai pentru a evita depășirea unor praguri. Astfel, frica de ceea ce nu s-a întâmplat a influențat decisiv ceea ce s-a întâmplat ulterior, transformând conflictul într-un război prelungit, gestionat sub semnul liniilor roșii nucleare.
8. Unitatea occidentală și transatlantică nu s-a destrămat
Pe fondul crizei energetice, al inflației și al costurilor politice tot mai mari, a existat temerea că războiul din Ucraina va distruge rapid unitatea occidentală și va accentua divergențele interne. La finalul lui 2022, Reuters observa deja anumite semne de oboseală în interiorul UE în privința sancțiunilor.
Totuși, marea ruptură nu s-a produs. În pofida diferențelor de priorități, solidaritatea occidentală și relația transatlantică au fost menținute. Regimul de sancțiuni a continuat, coordonarea politică dintre capitalele europene și Washington a rămas funcțională.
Dacă Occidentul s-ar fi divizat în mod vizibil, Ucraina ar fi fost constrânsă să accepte capitularea, iar Rusia ar fi obținut o victorie strategică majoră cu costuri mici.
Abia după venirea lui Trump la Casa Albă au început să apară semne de repoziționare în interiorul Occidentului. Aceste evoluții nu sunt, însă, o consecință directă a acțiunilor Rusiei, ci rezultatul unor dinamici politice care au existat și înaintea războiului.
9. NATO nu a intrat direct în război de partea Ucrainei
În primele săptămâni ale invaziei, perspectiva unei implicări directe NATO a fost intens discutată, în special prin ideea instituirii unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei. Alianța a respins însă această opțiune, invocând riscul unui conflict direct cu Rusia.
Exista, totodată, temerea că NATO ar putea fi atrasă în război nu din proprie inițiativă, ci printr-o escaladare necontrolată: atacuri care să afecteze infrastructura, teritoriul sau echipamentele militare ale Alianței. Nu era exclus nici scenariul în care prăbușirea Ucrainei ar fi forțat NATO să se arunce într-o confruntare directă cu Rusia, dar nici acest lucru nu s-a întâmplat.
Sprijinul NATO a rămas indirect (livrări de armament, instruire, informații și sprijin logistic). Faptul că această confruntare directă a fost evitată a limitat riscul unei escaladări globale. În același timp, s-a produs prelungirea conflictului, transformat treptat într-un război de uzură.
10. Războiul nu a fost „înghețat” rapid printr-un acord
În primele luni ale invaziei, au existat evaluări potrivit cărora războiul ar putea fi rapid „înghețat” printr-un acord negociat. Au circulat scenarii privind o pace timpurie care ar fi consfințit câștiguri teritoriale ale Rusiei și ar fi pus capăt ostilităților active. Un astfel de acord nu a fost încheiat. Deși au existat discuții directe între delegațiile ucraineană și rusă, inclusiv la Istanbul, acestea nu au dus la o formulă acceptabilă pentru ambele părți. Războiul nu a fost transformat într-un conflict „înghețat”.
Dacă un acord ar fi fost încheiat în 2022, războiul s-ar fi încheiat mai repede, dar cu prețul legitimării agresiunii și al unei instabilități cronice în regiunea extinsă a Mării Negre. Faptul că acest scenariu nu s-a produs a prelungit conflictul armat, dar a împiedicat transformarea lui într-un precedent periculos, în care folosirea forței ar fi fost recompensată teritorial.
Ce ne învață profețiile neîndeplinite
Realitatea din teren pot da oricând peste cap planurile pe care și le fac, așteptările și scenariile pe care le iau în calcul diferiții actori aflați pe teren. Celebra butadă a lui Mike Tyson, „everybody has a plan until they get punched in the face” (oricine are un plan până primește un pumn în față) a fost intens citată atunci când planul rușilor de a învinge rapid Ucraina a dat greș.
Este clar că unele dintre scenariile menționate mai sus sunt excluse în acest moment. Totuși, escaladarea nucleară, slăbirea solidarității occidentale sau extinderea conflictului continuă să existe ca riscuri latente, prezente în calculele politice și militare ale tuturor actorilor implicați.
Profețiile neîndeplinite oferă repere pentru înțelegerea prezentului și indicii pentru evoluțiile viitoare. Războiul din Ucraina este, în acest sens, o istorie a limitelor testate – o istorie în care abținerile au contat aproape la fel de mult ca acțiunile și în care evitarea unor scenarii ireversibile a permis, paradoxal, ca un conflict mai limitat ca amploare să continue timp de patru ani. În acest război, ceea ce nu s-a întâmplat a fost adesea la fel de decisiv ca ceea ce s-a întâmplat.
