Aderarea Finlandei și Suediei la NATO ar face din Alianță principala putere la Marea Baltică. Împreună, cele două țări dețin forțe aeriene, maritime și terestre bine pregătite și eficiente, o industrie a apărării performantă și o capacitate de răspuns ridicată. Au o poziție strategică și ar spori semnificativ securitatea celor mai vulnerabile țări membre NATO – Statele Baltice.
Agresivitatea și lipsa de predictibilitate a Rusiei au împins Finlanda și Suedia în NATO
Guvernele Finlandei și Suediei și societățile acestor țări au fost reticente să se alăture NATO vreme de decenii. Au păstrat distanța față de Alianță chiar și după prima invazie a Rusiei în Ucraina, în 2014. Apoi, în dimineața zilei de 24 februarie, când Rusia a lansat o invazie la scară largă în Ucraina, totul s- schimbat. În februarie, 53% din finlandezi susțineau aderarea țării lor la NATO, iar în martie 62%. Într-un final, numărul susținătorilor acestei idei a crescut la 76% în luna mai. 12% din cetățeni se împotriveau deciziei, iar 11% nu au oferit un răspuns în cadrul unui sondaj realizat de televiziunea publică YIe.
Tendința a fost una similară în Suedia, unde susținerea față de aderarea țării la NATO a fost mai mică față de cea din țara vecină. În mai, 58% din suedezi sprijineau aderarea Suediei la NATO, în vreme ce 23% erau indeciși iar 19% se împotriveau. Reprezenta o creștere de 13 procente, față de 45% din suedezi care voiau ca țara lor să se alăture NATO în luna aprilie. Creșterea este cu atât mai semnificativă dacă ne uităm la cifrele din 2014 – în luna aprilie a acelui an, doar 28% din suedezi susțineau aderarea la NATO. Această cifră a crescut la 33% până la finalul anului. La vremea aceea, 47% din sudezi se împotriveau aderării la NATO, în scădere față de 56% în luna aprilie 2014.
Ambele țări nordice au rămas neutre în timpul Războiului Rece și și-au menținut această linie de politică externă și după destrămarea URSS. Finlanda are graniță comună cu Rusia lungă de 1.340 km. Țara a făcut parte din Imperiul Rus iar apoi a luptat cu Uniunea Sovietică în anii ’40, reușind să supraviețuiască și să-și păstreze independența. Cu toate acestea, trebuie să fie atentă să nu-și provoace vecinul mult mai mare. De aici și neutralitatea ei. Suedia a decis să rămână neutră la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, iar apoi, la sfârșitul Războiului Rece, a hotărât chiar să-și reducă efectivele militare. Manevrele Rusiei din regiune au forțat autoritățile de la Stockholm să-și regândească abordarea, în special după ce un submarin rusesc a fost zărit în largul arhipelagului Stockholm în 2014. Doi ani mai târziu, armata suedeză a revenit în insula Gotland, care deține o poziție strategică în Marea Baltică. Totuși, chiar și în contextul agresivității din ce în ce mai pronunțate a Rusiei (după cum au dovedit-o atacurile cibernetice la scară largă din 2007 împotriva Estoniei, invadarea Georgiei din 2008 și apoi cea a Ucrainei, în 2014), postura celor două țări a rămas neschimbată.
Așadar, ce a determinat Finlanda și Suedia să se răzgândească în privința apartenenței la NATO? Giedrius Česnakas, profesor la Academia Militară „General Jonas Žemaitis” din Lituania, susține că în trecut, Uniunea Sovietică și Rusia erau jucători mult mai previzibili. Rusia de azi și Vladimir Putin însuși sunt imprevizibili.
Helsinki și Stockholm aveau deja legături strânse cu NATO, dar nu și o clauză de apărare colectivă
Arkady Moshes, director de programe la Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale, este de părere că chiar și înainte de 24 februarie, Finlanda era apropiată de NATO, în special de Statele Unite și Marea Britanie. În colaborare cu aceste țări, Finlanda a investit masiv în dezvoltarea forțelor armate proprii și a atins un nivel important de interoperabilitate cu NATO. Cu toate acestea, A. Moshes este de părere că balanța a fost înclinată în favoarea aderării la NATO nu de către invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, ci de ultimatumul dat de Moscova cu privire la extinderea estică a NATO aproape de granițele Rusiei. În acel moment, Finlanda a înțeles că acest lucru i-ar putea încălca suveranitatea în materie de politică externă. Cu alte cuvinte, un simplu parteneriat cu NATO nu mai era suficient. Desigur, A. Moshes recunoaște că invazia din 24 februarie a jucat și ea un rol decisiv, făcând din schimbarea de atitudine de la nivelul societății un fenomen ireversibil.
Rusia a avertizat că vor exista „consecințe militare și politice serioase” și că va fi nevoită să-și sporească efectivele de la Marea Baltică dacă Suedia și Finlanda vor fi acceptate în NATO. După decizia de la Summitul de la Madrid în privința celor două țări, Rusia a anunțat noi măsuri pentru a-și garanta propria securitate.
Atât Finlanda cât și Suedia aveau relații strânse cu NATO de ceva vreme. Finlanda se alăturase Parteneriatului pentru Pace în 1994 iar apoi în 1997 Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic. Suedia participase la operațiuni de menținere a păcii, exerciții comune și la schimburi de analize și informații cu NATO.
Parteneriatul cu NATO nu oferă protecție în baza Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Finlanda și Suedia trebuie să devină țări membre cu drepturi depline pentru a putea beneficia de privilegiile oferite de apartenență. Ele se pot baza pe Clauza de Apărare Comună prevăzută în articolul 42.7 al Tratatului Uniunii Europene (TUE), care spune că dacă un stat membru este victima unei agresiuni militare pe propriul teritoriu, celelalte state membre sunt obligate să ofere ajutor și sprijin prin toate mijloacele pe care le au la dispoziție. Totuși, Uniunea Europeană nu este o alianță militară iar capacitățile ei sunt departe de cele ale NATO.
Noua arhitectură de securitate la Marea Baltică: efective locale sporite, mai multe forțe NATO și o armată rusă slăbită
Toate cele trei State Baltice sunt membre NATO începând cu 29 martie 2004, și toate au participat la misiuni internaționale în țări precum Afganistan, Irak și Mali.
Lituania e statul baltic cu cea mai mare armată în 2022 – un total de 41.000 de militari, dintre care 19.900 în serviciu militar activ, 14.400 paralimitari și 6.700 de rezerviști. Estonia are 7.000 de militari în serviciu activ și 17.500 de rezerviști, un total de 24.600 de militari, în timp ce Letonia are 6.200 de militari în serviciu activ și 15.900 de rezerviști.
Niciuna din cele trei țări nu are o forță aeriană capabilă să țină piept Rusiei, astfel încât alte state NATO desfășoară misiuni de poliție aeriană în spațiul lor aerian. În același timp, Alianța consolidează securitatea acestor țări prin grupuri de luptă detașate pe teritoriul lor și în Polonia vecină, care pot fi întărite cu trupe suplimentare din cadrul Forței Întrunite cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat la NATO.
Cele trei țări mai iau și măsuri individuale pentru a-și spori capacitatea de apărarea. Letonia, Lituania și Estonia urmează să cumpere sisteme HIMARS – aceleași sisteme care au fost folosite cu succes de ucraineni împotriva armatei ruse.
Finlanda și Suedia vor contribui cu efective și capabilități importante la prezența NATO din regiune. De fapt, forțele combinate ale celor două țări depășesc cu mult forțele combinate ale Statelor Baltice și ale grupurilor de luptă ale Alianței. Finlanda are forțe aeriene și terestre impresionante – „o țară foarte puternică, cu siguranță cea mai puternică din regiune”, după cum o descrie G. Česnakas. Cât despre Suedia, profesorul de la Academia Militară din Lituania face referire la forțele ei navale puternice și la Insula Gotland, un punct strategic pentru traficul de la Marea Baltică. Apoi Suedia mai are și o industrie a armamentului foarte dezvoltată de care NATO poate profita. A. Moshes spune că ambele țări au capacitatea de a gestiona proiecte specifice în cadrul NATO și de a furniza securitate în nord-estul Europei.
Odată cu aderarea Finlandei și Suediei, Marea Baltică ar putea deveni un lac NATO, iar securitatea țărilor baltice, care a fost mereu o provocare din cauza faptului că sunt aproape în totalitate împrejmuite de Rusia și aliatul acesteia, Belarus. Insulele controlate de Finlanda și Suedia ar fi mult mai bine protejate iar Rusiei i-ar fi astfel mult mai greu să le captureze și să le folosească pentru a lansa atacuri împotriva Statelor Baltice. Martinis Vargulis, un cercetător din cadrul Institutului de Afaceri Internaționale din Letonia, spune că în caz de urgență, atât Finlanda cât și Suedia ar putea trimite ajutoare Statelor Baltice mai repede decât țările NATO. De asemenea, chiar și în cel mai negru scenariu, în care rușii ar reuși să captureze Coridorul Suwałki pentru a izola Statele Baltice de aliații lor, ajutorul ar putea veni pe mare.
Războiul din Ucraina diminuează amenințarea militară a Rusiei la Marea Baltică, însă regiunea trebuie să fie pregătită pentru viitor
În ciuda efectivelor lor reduse, Statele Baltice sunt cele mai mari donatoare de asistență militară pe cap de locuitor pentru Kiev. De exemplu, la finalul lunii iulie, doar Letonia donase peste 200 de milioane de Euro în armament și echipamente individuale, drone, rații de hrană uscată, muniție, sisteme anti-tanc și rachete anti-aeriene portabile Stinger. În iunie, Lituania a interzis transportul feroviar al bunurilor sancționate între Rusia continentală și Kaliningrad. Decizia a fost în cele din urmă revocată în iulie. În august, Estonia (împreună cu Finlanda) a cerut interzicerea turiștilor ruși în spațiul UE. Toate cele trei țări baltice au criticat aspru Rusia în ultimii ani. Pe deasupra, toate trei sunt foste republici sovietice care au aderat la NATO și UE, ceea ce pentru Putin reprezintă păcatul suprem – la urma urmei, Putin a lansat un atac împotriva Georgiei când țara ceruse apartenența la NATO, a invadat Ucraina prima dată când forțele pro-europene din această țară l-au îndepărtat de la putere pe aliatul său, Viktor Ianukovici, și a folosit extinderea estică a NATO ca pretext pentru a invada Ucraina anul acesta. Este evident că Kremlinul, care nu vrea să înțeleagă că vremea imperiilor a trecut, nu este încântat de politicile guvernelor de la Vilnius, Riga și Talinn. Pe bună dreptate, Statele Baltice și NATO sunt îngrijorate de planurile viitoare ale Rusiei în regiune.
Capabilitățile și numărul exact al forțelor ruse din regiunea baltică sunt necunoscute încă de la începutul războiului din Ucraina, de vreme ce o parte din ele ar fi fost mobilizate în această țară.
Înainte de război, Statele Baltice erau în special îngrijorate de Divizia 76 de Asalt Aerian, staționată în Pskov, și de efectivele dislocate în Kaliningrad. În această enclavă extrem de militarizată se află Cartierul General al Flotei Ruse de la Marea Baltică și două baze aeriene și una navală. Tot la Kaliningrad armată rusă mai are și sisteme de rachete Iskander, capabile să transporte încărcături nucleare.
Cu toate acestea, războiul din Ucraina a cauzat pierderi enorme în rândul armatei ruse per ansamblu, afectând și regimentele staționate în Pskov. Ministrul leton al Apărării, Artis Pabriks, a scris pe Twitter în iulie că, din cauza pierderilor suferite în Ucraina, Rusia nu va mai reprezenta o amenințare militară la adresa Statelor Baltice cel puțin în următorii ani. Acest lucru nu înseamnă însă că pacea este garantată la Marea Baltică: „Ucraina ne oferă timp pentru a ne pregăti”, a conchis Pabriks.
Deși un atac convențional al Rusiei împotriva Statelor Baltice pare puțin probabil la ora actuală, Rusia este imprevizibilă și poate aduce prejudicii celor trei țări prin alte metode. M. Vargulis vorbește de atacuri cibernetice, ceea ce nu ar reprezenta nimic nou pentru această regiune – în fond, în 2007, Estonia a fost ținta primului război cibernetic, așa cum a fost catalogat la vremea respectivă. Viitoarele alegeri din 1 octombrie în Letonia pot fi o țintă tentantă pentru ruși, care în trecut s-au amestecat în alegerile din alte țări occidentale. Moscova poate la fel de bine să fie tentată să stârnească frământări la nivelul minorităților ruse din țările baltice. Iar strategii Kremlinului mai au și alte opțiuni de explorat.
Umbrela de securitate NATO oferă Statelor Baltice protecție împotriva Rusiei. Când Finlanda și Suedia vor intra în Alianță, această protecție va spori și mai mult gradul de securitate în aceste vremuri tulburi.
