Pe 26 ianuarie, Orbán a declarat că serviciile sale de securitate națională au identificat ceea ce el a numit o tentativă coordonată de a influența alegerile din 12 aprilie. Premierul maghiar a adăugat că Ungaria va convoca ambasadorul Ucrainei din cauza „tentativelor de ingerință”. Ucraina a respins acuzația, iar două zile mai târziu, l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Kiev.
Replica nu a fost una probatorie, ci una retorică. Pe 28 ianuarie, după ce Ucraina l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Kiev, ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, a plusat, avertizând asupra continuării unei „ingerințe deschise și grosolane” în favoarea partidului de opoziție Tisza, aflat în prezent în fruntea sondajelor.
Deocamdată, acuzația nu a fost susținută de vreo dovadă confirmată public. Este posibil ca acuzația să nu fie niciodată dovedită, dar dezinformarea externă a devenit acum subiect de dezinformare.
Recalibrarea discursului
Raportul Global Risks Report 2026 elaborat de Forumul Economic Mondial notează că îngrijorările legate de „dezinformare” sunt în creștere și că „încrederea în știri este în scădere, iar evitarea știrilor este în creștere”. De la ultima campanie a lui Orbán, din aprilie 2022, acuzațiile de dezinformare au devenit o tactică electorală folosită frecvent.
La șase luni după ultima victorie electorală a lui Orbán, la alegerile din Brazilia din octombrie 2022 s-a putut observa o proliferare a dezinformării, care a atacat sistemul de vot prin mijloace sofisticate și a pus apoi sub semnul întrebării imparțialitatea autorității electorale, o dinamică asociată îndeaproape cu fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro. În campania electorală din Turcia din 2023, președintele Recep Tayyip Erdoğan a acuzat opoziția că ar colabora cu președintele SUA Joe Biden.
În Statele Unite, dezinformarea a devenit obiectul propriei sale retorici în 2025, când Secretarul de Stat Marco Rubio a închis Biroul pentru Combaterea Dezinformării Străine (Global Engagement Center), descriind infrastructura de combatere a dezinformării drept o mașină de cenzură care reduce la tăcere poporul american. Criticii au susținut că această decizie a distorsionat scopul inițial, transformând noțiunea de “dezinformare” într-un instrument partizan în cadrul disputelor despre dezinformare. Iar Ungaria este locul unde această logică a fost implementată la scară industrială.
O afirmație care nu necesită dovezi
Mișcarea de meta-dezinformare a lui Orbán (dezinformare despre dezinformare) se integrează de minune cu strategiile sale de campanie de lungă durată și capătă o dimensiune tot mai personalizată, orientată împotriva principalului său contracandidat.
Premierul maghiar îl leagă pe liderul opoziției, Péter Magyar, atât de Ucraina, cât și de UE, prezentând în același timp viitorul scrutin drept o alegere clară între război și pace. Nu este nevoie ca acuzația să fie probată în instanță: este suficient să se fixeze în conștiința electoratului până în ziua votului.
Între timp, Orbán a lansat o „petiție națională” împotriva finanțării UE pentru Ucraina, susținând, fără a oferi dovezi, că blocul ar putea constrânge Ungaria să trimită tineri să lupte în războiul în desfășurare dacă partidul de opoziție Tisza va câștiga alegerile.
Dincolo de a invoca concluziile serviciilor de securitate, Orbán nu a publicat vreo dovadă, nu a numit mecanisme și nu a anunțat lansarea vreunei anchete oficiale.
Priorități în timp de război
Mai există și o problemă de plauzibilitate. La aproape patru ani de când a fost invadată la scară largă de Rusia, Ucraina încă mai luptă pentru supraviețuire existențială. Acest lucru nu exclude posibile ingerințe din partea Ucrainei, dar face mult mai puțin credibilă ideea că Kievul și-ar aloca resursele și-așa limitate către influențarea unui scrutin dintr-un stat vecin.
Dacă acuzația este că Ucraina încearcă să determine Ungaria să acorde un sprijin mai mare pentru Kiev, motivația este lesne de înțeles. Mai dificil de explicat este de ce Ucraina ar risca o operațiune secretă de influențare a alegerilor, în condițiile în care Ungaria are drept de veto în UE și NATO.
Frustrarea Ucrainei vizavi de Orbán este evidentă. În discursul său din ianuarie la Davos, Zelenski a semnalat pe „fiecare Viktor” care subminează interesele europene, o aluzie clară și vehementă la adresa lui Orbán.
Relațiile bilaterale s-au deteriorat și în sfera informațională. În septembrie anul trecut, Ucraina a blocat mai multe site-uri în limba maghiară despre care a spus că sunt pro-ruse. Ungaria a răspuns, restricționând accesul la 12 site-uri de știri ucrainene. Cu toate acestea, ostilitatea politică și conflictul informațional nu constituie dovezi pentru posibile ingerințe electorale, iar atunci când criticile sunt etichetate drept dezinformare, șterge granița dintre conflictele vizibile și intervențiile secrete se estompează.
Disputa culturală care a modelat discursul politic
Cea mai veche narațiune anti-Ucraina din Ungaria face trimitere la un conflict etichetat ca problemă a respectării drepturilor minorităților, mai degrabă decât o chestiune geopolitică.
Legea educației din Ucraina din 2017, în special Articolul 7, a declanșat o dispută privind educația în limba maghiară în Transcarpatia, o regiune din vestul Ucrainei cu o importantă minoritate etnică maghiară.
În timp ce Kievul a susținut că această modificare a legislației este o măsură de consolidare a identității naționale, menită să dezvolte competențele lingvistice în limba ucraineană, Budapesta a denunțat legea drept o discriminare împotriva minorității maghiare. Comisia de la Veneția a considerat scopul Ucrainei legitim, dar a criticat lipsa de claritate a legii.
Budapesta a folosit apoi disputa ca pârghie: Szijjártó a declarat că Ungaria va bloca aderarea Ucrainei la NATO până când Kievul va restabili drepturile de care se bucurau etnicii maghiari înainte ca legea să restricționeze accesul la educație în limbile minorităților.
Utilitatea politică a acestui demers e evidentă: a oferit un cadru clar pentru mesajele pro-guvernamentale despre Ucraina ca fiind intolerantă și astfel incompatibilă cu integrarea euro-atlantică, fără a menționa Rusia.
O poveste cu repetiție
Cu astfel de narațiuni, instituțiile media din Ungaria apropiate lui Orbán au construit un ecosistem care prezintă Ucraina drept o țară coruptă și naționalistă. Deși detaliile variază, narațiunile principale rămân aceleași: Ungaria realistă se opune vecinului său iresponsabil, Ucraina, în timp ce UE continuă să o sprijine în mod nechibzuit.
Un exemplu al acestei poziționări, mai degrabă decât o tentativă explicită de dezinformare, s-a putut observa în iulie 2019, când publicația pro-guvernamentală 888.hu a susținut că Ucraina a redesenat harta electorală a Transcarpatiei pentru a se asigura că niciun deputat maghiar nu va fi ales, prezentând nerespectarea drepturile minorității maghiare drept rezultatul unei conduite deliberate și ostile din partea Ucrainei.
Începând cu mijlocul anilor 2020, această poziționare a început să se transforme tot mai mult în dezinformare explicită. Monitorizările realizate de Texty.org.ua au consemnat publicații maghiare pro-guvernamentale care susțineau că serviciile de informații ucrainene ar fi „preluat controlul” asupra partidului de opoziție Tisza și că Kievul ar finanța jurnaliști ai opoziției, încorporând rivalitatea din politica internă într-o narațiune prefabricată despre „ingerințele străine”.
Acest context explică de ce o acuzație de ingerință electorală poate fi lansată fără dovezi publice solide și totuși să prindă la un public pregătit anterior. De asemenea, explică de ce retorica anti-Ucraina a lui Orbán poate oscila între argumente legate de moralitate, suveranitate și securitate și totuși să rămână convingătoare pentru publicului său.
În timp ce Orbán acuză ingerințe din partea Ucrainei, publicațiile de investigație din Ungaria au documentat un alt tip de amestec: Átlátszó a relatat că postul de stat rus RT a realizat înregistrări la sediul televiziunii maghiare de stat de trei ori, fapt care a ieșit la iveală abia în urma unui proces bazat pe accesul la informații publice. Cazul a evidențiat modul selectiv în care Ungaria aplică regulile.
2015, anul când migrația a dominat agenda regională
Momentul când mecanismele care fac o narațiune să domine discursul public s-au putut observa cel mai clar a fost în 2015 și în anii care au urmat. În timp ce războiul făcea deja ravagii în estul Ucrainei, mass-media apropiată guvernului maghiar a elaborat o narațiune dominantă, însoțită de o „consultare națională” și o campanie de panouri publicitare, promovând un subiect peren pe care aveau să-l mențină în atenția publicului ani la rând.
Pe măsură ce fluxul de migranți a crescut în mai 2015, Biroul ONU pentru Drepturile Omului a calificat chestionarul lansat de guvern în cadrul consultării drept „extrem de părtinitor” și „absolut șocant”, citând întrebări care sugerau o legătură între migrație și terorism.
Campania de panouri în limba maghiară a inclus sloganuri precum „Dacă vii în Ungaria, respectă cultura noastră”. Impactul acestei mobilizări s-a resimțit și în politică instituțională: referendumul organizat în octombrie 2016, a respins cotele de migranți impuse de UE, deși prezența la vot nu a atins pragul necesar pentru validare.
Această experiență oferă o lecție și pentru 2026: un sistem care a putut face ca migrația să eclipseze un război într-un stat vecin poate face ca „ingerința străină” să eclipseze subiecte precum corupția și nivelul de trai. Nu este vorba despre adevăr, ci despre ce domină agenda publică și ce teme sunt împinse în plan secund.
În deceniul care a urmat, galeria inamicilor a evoluat: de la eternul dușman al poporului George Soros, finanțatorul americano-maghiar devenit filantrop, la migranți, ONG-uri, „ideologia de gen” și UE – toate ținte greu de combătut.
Acuzația privind Ucraina se potrivește perfect în acest repertoriu. Este concepută pentru a fi repetată, extinsă și rezistentă la infirmare prin verificare. Dacă nu apar dovezi, însăși absența lor poate fi reinterpretată ca dovadă a conspirației.
Când acuzațiile devin realitate: reflexivitate și profeții auto-împlinite
Ironia, la final, este clară. Reflexivitatea, un concept cheie pentru Soros, conturat în parte de formarea sa intelectuală sub filozoful Karl Popper la London School of Economics, arată cum convingerile pot modela realitatea pe care pretind că o reflectă. În același mod, acuzațiile lui Orbán sunt reflexive: ele nu se limitează la a semnala ingerințele, ci creează un cadru în care faptele sunt mereu „puse sub semnul întrebării”. O acuzație care nu trebuie demonstrată nu mai e politică de securitate, ci strategie electorală.
