Donații
Veridica.md
Războiul din Ucraina a determinat multe state NATO să ia măsuri pentru a-și întări forțele armate. În loc să descurajeze Alianța, Putin a obținut consolidarea acesteia.
Germania, forțată să-și regândească strategia de securitate, dar încă ezitantă să dea 2% din PIB pentru apărare
Începând de la mijlocul acestei luni, Germania are în premieră o strategie națională de securitate. Documentul era pe agenda coaliției de guvernământ de la Berlin dinainte ca Rusia să declanșeze invazia militară a Ucrainei, dar evenimentele de anul trecut din estul Europei au precipitat – și au marcat – elaborarea acestuia. Nu miră așadar pe nimeni că strategia numește Rusia drept „cea mai gravă amenințare la adresa păcii și securității din spațiul euro-atlantic”. În mod simetric, nici angajamentul față de NATO, UE și de partenerii individuali europeni, printre care Franța e în mod special menționată, nu este ceva ieșit din comun. Poate singura notă mai aparte ar fi descrierea Chinei ca „acționând constant împotriva intereselor și valorilor noastre”, deși documentul admite în același timp că Beijingul rămâne un partener fără de care „multe dintre crizele și disputele actuale nu pot fi aplanate”.
Cu toate ambițiile ei de factură „constituțională” în materie de securitate, strategia de apărare germană are însă, au remarcat analiștii, o componentă conjucturală. În 2021, când a preluat puterea, coaliția tripartită din Germania formată din social-democrați, liberali și verzi a vorbit de un alt risc de securitate major pentru Uniunea Europeană în general și Germania în particular: izolaționismul unei Americi conduse de administrația Trump. Acum, acest risc nici măcar nu mai e menționat în strategie. De asemenea, strategia nu pomenește de înființarea unui Consiliu Național de Securitate, cum au americanii. Faptul s-ar datora frecușurilor politice, un astfel de consiliu ajungând în mod natural a fi subordonat cancelariei ocupate de social-democrați. Or, externele sunt la verzi, care nu ar fi acceptat un astfel de afront.
Dar poate cea mai evidentă ezitare politică din strategie este veșnica problemă a celor 2% din PIB pentru apărare. Ca orice țară NATO, Germania și-a luat angajamentul de a aloca armatei două procente din PIB. Acum vreo zece ani, Berlinul, dar și alte capitale NATO, au promis satisfacerea acestei obligații, fapt care însă, în cazul Germaniei, nu s-a petrecut nici până astăzi. Promisiunea e reluată în strategia de securitate adoptată luna aceasta – cu un asterisc: se acordă 2%, dar în medie pe mai mulți ani și „fără a încărca suplimentar bugetul federal”. Bine, și atunci cum? Ministrul de finanțe liberal Christian Lindner a explicat clar că în perioada următorilor ani cel puțin, sumele care vor completa bugetul armatei vor proveni dintr-un fond special de o sută de miliarde de euro. Cu alte cuvinte, a scris The Economist, alocarea finală de 2% va fi la latitudinea guvernelor viitoare, care însă „nu prea vor îndrăzni să taie din cheltuielile sociale pentru a da mai mult la apărare”.
Amenințarea rusă duce la investiții masive în armată atât în Occident, cât și în țări ex-comuniste membre NATO
Practica „adaosurilor” și „completărilor” bugetare ocazionale a fost adoptată și de alte guverne, printre care și cele de la București. Doar prin ea strategia de securitate a României – pentru că și România are o astfel de strategie, adoptată în vara anului 2020 și în vigoare până în 2024 – a putut arăta că autoritățile de la București vor urmări „continuarea procesului de transformare, modernizare şi înzestrare a Armatei României, prin alocarea anuală a cel puţin 2% din PIB bugetului apărării, timp de minimum 10 ani, proces început încă din anul 2017”. Însă dincolo de subtilitățile alocărilor bugetare și a fondurilor speciale, tendința majorării cheltuielilor militare este o realitate, în România, în Germania sau în alte state europene.
Să luăm de exemplu Franța. Parlamentul francez ia în calcul un buget militar pentru perioada 2024 - 2030 în valoare de 413 miliarde de euro. Aceasta înseamnă cu 40% mai mult decât alocarea similară din exercițiul bugetar precedent. Administrația Macron va putea fi astfel prima din Franța care respectă angajamentul de a aloca apărării 2% din PIB. Ca și în cazul Germaniei, noua structură a cheltuielilor este influențată în mod direct de războiul din Ucraina: în proiectul de buget prezentat parlamentului, el este invocat de peste zece ori. În Polonia, bugetul pe 2023 a alocat 20 de miliarde de euro pentru sectorul apărării, ceea ce reprezintă aproape 4% din PIB și o creștere de peste 160% față de cheltuielile cu apărarea de acum opt ani. Într-o analiză veridica.ro se arată că de atunci, din 2015, numărul de soldați din Forțele Armate poloneze a crescut de la 95.000 la peste 160.000, printre care și 30.000 de soldați neprofesioniști din cadrul unităților de apărare teritorială.
De remarcat este că identificarea Rusiei ca un element de insecuritate europeană s-a făcut, atât în strategia poloneză, cât și în cea română, înainte de invazia din Ucraina. Strategia poloneză a fost adoptată în mai 2020 și arăta că „politica neo-imperialistă a autorităţilor Federaţiei Ruse, promovată şi prin intermediul forţei militare”, este cea mai gravă amenințare la adresa securității Poloniei. Evaluarea avea deja vechime în cercurile politice de la Varșovia, încă de la anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia. Atunci de fapt s-a petrecut o schimbare de paradigmă în evaluarea ameninţărilor; acela a fost momentul când riscul unui conflict militar pe teritoriul Poloniei şi în proximitate nu a mai fost considerat unul „marginal”.
În documentul omolog românesc de 44 de pagini, adoptat în același an 2020, paragraful privind acțiunile Moscovei este inserat după menționarea pandemiei de coronavirus ca factor de instabilitate. „Comportamentul agresiv al Federației Ruse, acțiunile de militarizare a regiunii Mării Negre și de tip hibrid desfășurate de acest stat, ce au ca scop menținerea unui climat tensionat și de insecuritate în zona apropiată țării noastre, determină România să continue cu fermitate procesul amplu de construire de capabilități robuste de descurajare și apărare, început din anul 2015”, se arăta în textul adoptat la București, la pagina șase. Douăsprezece pagini mai jos este cealaltă referire la riscul de securitate rusesc. O parte este de ordin general, și deși nu numește în mod particular Federația Rusă, se subînțelege referirea la ea: „Reafirmarea unor state cu ambiții de lideri regionali, care contestă sau chiar încalcă normele de drept internațional existente, determină creşterea riscurilor şi a ameninţărilor la adresa securităţii globale, în general şi a României în particular.” Însă în paragraful anterior, riscul este prezentat cu subiect și predicat, în stilul prețios al limbajului care se vrea diplomatic: „Atitudinea și acțiunile Federației Ruse, de încălcare a normelor dreptului internațional, generează perpetuarea și extinderea divergențelor cu unele state occidentale și NATO, constituind obstacole serioase în identificarea soluțiilor viabile de asigurare a stabilității, predictibilității și securității.”
Mai mult sau mai bun?
Aici mai apare o nuanță privind destinația cheltuielilor militare stimulate de războiul din Ucraina: spre ce sunt îndreptate aceste majorări? Mulți politicieni și generali, din diferite țări, se pronunță pentru mai multe tancuri și mai mulți soldați. Dar cheia nu e mereu cantitatea. Din nou, exemplul Franței. Parisul, în mod paradoxal, reduce achizițiile de echipamente militare. Forțele aeriene vor avea cu 48 mai puține avioane de luptă Rafale decât era prevăzut; cu 15 transportoare A400M mai puțin; cu aproape 500 mai puține vehicule blindate Griffon și Jaguar. Este un lucru bun? Generalul Thierry Burkhard, șeful forțelor armate franceze, susține că aceasta este direcția corectă. Criticii, arată el, nu fac distincția dintre o armată capabilă și una voluminoasă. „Nu are niciun sens să ai o armată bună de paradă de Ziua Bastiliei, dar incapabilă să lupte”, declară generalul. Numărul de tancuri, nave și avioane poate că nu se majorează așa cum ar trebui, dar echipamentul care e în dotare trebuie făcut să funcționeze coerent. „Dacă cumperi un tanc, e important să ai și oamenii antrenați să îl manevreze, să ai muniția și piesele de schimb necesare cu care să poți ieși pe teren”, a mai afirmat generalul Burkhard.
Un alt caz, dintr-un alt unghi. Conform estimărilor, 40% din bugetul de 52 de miliarde de zloți - aproximativ 11,5 miliarde euro - alocat apărării în 2021 de către guvernul de la Varșovia a acoperit costurile cu personalul: salariile militarilor profesioniști, ale angajaților civili, pensiile militarilor. După cum a mai scris veridica.ro, un simplu calcul arată că pentru a construi o armată dublată numeric, de 300.000 de militari - unul din obiectivele asumate în Legea Apărării Patriei din Polonia - vor fi necesare mult mai multe fonduri suplimentare, care să suporte și eventualele majorări ale soldei și costurile cu antrenamentul și pregătirea noilor recruți. Și asta în condițiile în care deja atunci, în 2021, procentul din PIB pentru armată era de 2,2%.
Efectul Putin: consolidarea Alianței Nord-Atlantice
Acum patru ani, președintele în exercițiu al Statelor Unite, Donald Trump, trăgea de urechi statele europene pe tema alocării a 2% din PIB pentru apărare. Fixația liderului american căzuse pe Danemarca. „De precizat, Danemarca este la doar 1,35% din PIB în privința contribuțiilor NATO. Este o țară înstărită și ar trebui să fie la 2%. Protejăm Europa și totuși, doar opt dintre cele 28 de țări NATO au 2%. Statele Unite sunt la un nivel mult, mult mai ridicat”, afirma pe Twitter Donald Trump. Protestele de acest tip i-au punctat aproape întregul mandat la Casa Albă, ajungând să amenințe chiar și cu ieșirea SUA din Alianța Nord-Atlantică.
Trump și-a încheiat mandatul fără a scoate SUA din NATO, dar și fără ca lucrurile să se fi schimbat în chestiunea cheltuielilor militare ale statelor membre ale Alianței. Se poate constata este că unde a eșuat Donald Trump, pare să fi reușit Vladimir Putin, considerat cel mai important artizan al planurilor de invadare a Ucrainei de către Rusia. Războiul de agresiune declanșat de Moscova a ajuns repede a fi considerat de majoritatea statelor europene drept „cea mai mare amenințare de securitate continentală de la Războiul Rece încoace”. Iar consecința a fost o disponibilitate sporită a parlamentelor și guvernelor de a aloca bani suplimentari pentru armată.
Iar ca tabloul eșecului lui Putin să fie complet, mai rămâne să adăugăm și extinderea NATO – Finlanda și Suedia au renunțat la neutralitate pentru a se alătura Alianței, iar prima a fost deja admisă – sau sporirea forțelor internaționale detașate de Alianță la granița sa de est.
---copie-image.webp)