Republica Moldova se va integra în UE până în 2030, crede președinta Maia Sandu. Într-un interviu în exclusivitate, Maia Sandu a vorbit și despre presiunile Rusiei asupra Moldovei, decizia sa de a candida pentru al doilea mandat, dar și despre războiul din Ucraina și importanța sprijinirii Kievului.
VERIDICA: Doamnă președinte, vă mulțumesc că ați acceptat acest interviu în a doua zi de Crăciun. Cum ați sărbătorit Crăciunul anul acesta? Vă amintiți Crăciunul din Risipeniul copilăriei?
MAIA SANDU: Crăciunul l-am petrecut împreună cu familia, ca de fiecare dată și ca în copilărie. Crăciunul îl petreceam la bunici, acasă, la Risipeni sau la bunicii de la Călărași. Era diferit pentru că atunci aveam zăpadă și mergeam cu uratul. Dacă eram acasă sau eram la Călărași așteptam colindători, era întotdeauna frumos.
VERIDICA: Odinioară, Crăciunul se sărbătorea pe stil vechi în Basarabia. Acum, din câte înțeleg, numărul celor care îl sărbătoresc pe stil nou este din ce în ce mai mare. Așa să fie oare?
MAIA SANDU: Nu am statistici exacte ca să vi le spun, dar aici obișnuim să sărbătorim Crăciunul și pe nou și pe vechi. Cei de la Chișinău, mai des, dar nu doar, au început să sărbătorească Crăciunul pe stil nou, dar și în sate. Avem încă foarte multă lume care sărbătorește Crăciunul pe vechi. Nu cred că este o problemă.
Candidez pentru un nou mandat pentru a asigura ireversibilitatea parcursului european
VERIDICA: Luni v-ați anunțat candidatura pentru un nou mandat. În septembrie nu doreați să oferiți un răspuns la întrebările presei privind o nouă candidatură. Ați luat în calcul în aceste ultime luni și varianta de a nu candida? Care a fost evenimentul decisiv care v-a determinat să candidați din nou?
MAIA SANDU: Toate la timpul lor. Acum că ne apropiem de anul în care vom avea alegeri prezidențiale, e firesc să vorbim și despre participare la aceste alegeri. Și de aceea am ales să vorbesc despre acest lucru acum. Voi cere susținerea cetățenilor pentru un nou mandat, pentru că împreună avem de îndeplinit o misiune importantă, să asigurăm ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. Și cred că am și avem datoria cu toții, aici, în Republica Moldova, să ducem la capăt această misiune și să folosim această oportunitate. Este o oportunitate. Avem sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene, avem mult de lucru aici, acasă, dar este o oportunitate pe care îmi doresc să o folosim.
Au existat ingerințe fără precedent ale Rusiei în alegerile locale
VERIDICA: Recent au avut loc alegeri locale în Republica Moldova. Unii au comentat rezultatul ca fiind în defavoarea Partidului Acțiune și Solidaritate, s-a vorbit de o dispersare a votului proeuropean, ba chiar de un vot în favoarea Rusiei. Inclusiv la Primăria Chișinăului, unde a câștigat din primul tur Ion Ceban sau la Risipeni, unde primarul este dat de PSDE. Cum interpretați aceste rezultate?
MAIA SANDU: Am văzut și eu o asemenea interpretare în presa din România, dar cred că este important să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă. În primul rând, votul politic pentru integrare europeană sau pentru forțele europene a fost majoritar în aceste alegeri, peste 60%. Și acest lucru demonstrează încă o dată sprijinul cetățenilor pentru proiectul nostru de integrare europeană a Republicii Moldova. În al doilea rând, cred că rezultatul pentru Partidul Acțiune și Solidaritate este unul bun. O treime dintre toți primarii aleși sunt primari PAS. 17 din numărul total de 32 de raioane sunt conduse astăzi de echipe PAS de președinți. Numărul de aleși locali din partea PAS este cel mai mare obținut vreodată de un partid proeuropean. Deci, per total, este un rezultat bun. Bineînțeles că la Chișinău ne-am fi dorit un altfel de rezultat, chiar dacă în Consiliul Municipal PAS deține 40% din numărul total de mandate și trebuie să ținem cont de context, pentru că aceste alegeri au avut loc într-o situație de ingerință fără precedent din partea forțelor externe, și aici mă refer la Federația Rusă, care a cheltuit bani și evident că aceste ingerințe de ordin financiar au fost ilegale, a folosit dezinformarea, a conlucrat cu grupările criminale, cu grupările corupte din Republica Moldova pentru a cumpăra voturi, pentru a finanța campanii electorale, lucru care nu este admis de legislația noastră și pentru a discredita democrația și alegerile din Republica Moldova. Federația Rusă nu a reușit să-și îndeplinească scopul, și în mare parte alegerile au fost libere și corecte. Evident, au fost anumite încercări din partea Federației Ruse să influențeze rezultatele și probabil în anumite localități a reușit să influențeze rezultatele alegerilor. Dar, repet, noi am reușit să asigurăm aceste condiții pentru alegeri libere și corecte și nu am permis Federației Ruse să intervină așa cum a planificat să facă.
Kremlinul face acum jocuri și pe partea votului proeuropean și a celui prorus
VERIDICA: Pentru că ați vorbit de Chișinău și de influența Rusiei în aceste alegeri locale, o influență de care a vorbit și presa internațională, cum vă explicați votul chișinăuenilor? Deși a fost dovedită influența polit-tehnologiilor de la Moscova, agenți ai serviciilor de informații și consilierea pe care i-au oferit o lui Ion Ceban în trecut, deși acesta a virat pur și simplu peste noapte de la a fi prorus la proeuropean, cu toate acestea, chișinăuenii i-au acordat votul. Cum vă explicați?
MAIA SANDU: Trebuie să respectăm votul cetățenilor, dar trebuie și să înțelegem că Federația Rusă, mai bine zis Kremlinul, și-a schimbat strategia în Republica Moldova după alegerile din 2020, pentru că a înțeles că nu mai poate să mizeze doar pe partidele proruse. Pentru că marea majoritate a cetățenilor din Republica Moldova își doresc integrarea europeană a Republicii Moldova. Acum Kremlinul încearcă să facă jocuri și pe partea votului proeuropean și pe partea votului prorus. Și ca să vă convingeți că așa stau lucrurile, puteți să observați care au fost comentariile Kremlinului în raport cu primarul actual al Chișinăului. O să vedeți că, o dată la două zile, Kremlinul critică guvernarea de la Chișinău și spune că aceaste aspirații proeuropene sunt ale guvernării, nu ale cetățenilor. În schimb, Kremlinul nu spune nimic în raport cu declarațiile de susținere a integrării europene ale actualului primar. Deci este foarte clar pentru mine care este jocul Kremlinului. Nu este clar încă pentru toți cetățenii, dar va trebui să fim mai vigilenți, să luptăm cu dezinformarea, cu propaganda și să ajutăm cetățenii să vadă cum stau lucrurile pe bune.
Am reușit să ne eliberăm de șantajul rusesc. Moldovenii vor decide dacă mergem spre Europa sau ne întoarcem spre trecut
VERIDICA: Ați cerut Parlamentului să organizeze un referendum toamna viitoare, prin care cetățenii Republicii Moldova să fie consultați în privința integrării în Uniunea Europeană. Ar putea avea loc concomitent scrutinul prezidențial cu acest referendum? Se va organiza acest referendum și în Transnistria? Dar în Găgăuzia, dat fiind statutul special al acesteia?
MAIA SANDU: Voința cetățenilor este cea care contează și la toamnă cetățenii vor trebui să decidă dacă își doresc să mergem înainte, să muncim pentru proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova sau dacă vor să se întoarcă în trecut. Republica Moldova a fost supusă șantajului mulți ani la rând. Republica Moldova a fost blocată în această zonă gri, din care se părea că nu există scăpare. Iată, am reușit să ne eliberăm de șantaj. Am reușit să ne eliberăm de această dependență totală de gazele rusești, de dependența de piața rusească. Am muncit în acești ani ca să consolidăm independența instituțiilor și independența statului Republica Moldova. Dar, până la urmă, decizia este a cetățenilor, și în această toamnă cetățenii vor trebui să decidă asupra sorții Republicii Moldova. Care va fi viitorul Republicii Moldova? Acest referendum va fi organizat, bineînțeles, pe teritoriul întregii țări și Parlamentul urmează să decidă aspectele tehnice, cum va fi organizat referendumul.
VERIDICA: Dar cum va putea fi organizat referendumul în Transnistria, o regiune pe care Chișinăul nu o controlează?
MAIA SANDU: Așa cum se organizează alte scrutine electorale. Pe teritoriul regiunii transnistrene nu se pot deschide secții de vot, pentru că acesta nu este controlat de organele constituționale. Dar cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului pot veni să voteze în secțiile de pe malul drept.
Eram pregătiți pentru orice scenariu. Amânarea deschiderii negocierilor de aderare nu ne-ar fi oprit din drum
VERIDICA: Acest Crăciun stă sub semnul deciziei Consiliului European de a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Este o victorie excepțională pentru conducerea de la Chișinău. Și aici am să vă citez. Spuneați că acum doi ani nimeni nu își imagina că în 2023 Comisia Europeană va propune deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova. Această decizie părea încă improbabilă în ziua precedentă votului din Consiliul European, dată fiind poziția Ungariei privind Ucraina. Cum au fost acele zile pentru dumneavoastră?
MAIA SANDU: Am sperat și am muncit pentru această decizie. Am comunicat cu statele membre ale Uniunii Europene până în ultima zi, până în ultima zi am lucrat pentru a îndeplini angajamentele pe care le-am făcut în iunie 2022, atunci când Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată. Am fost pregătiți pentru orice scenariu și nu cred că amânarea deciziei cu două-trei luni ne-ar fi oprit din drum. Dimpotrivă, cred cu hotărâre că am fi continuat pe această cale. Dar a fost frumos ca această decizie să se întâmple acum, în decembrie, și bineînțeles că această decizie ne încurajează și pe noi și pe cetățeni să muncim cu mai multă îndârjire, cu mai multă încredere ca să îndeplinim aspirațiile cetățenilor, dar și angajamentele pe care le avem față de Uniunea Europeană, pentru că ele sunt aceleași. Și cetățenii și Uniunea Europeană își doresc să vadă în Moldova un stat de drept, își doresc să vadă instituții puternice, care să protejeze cetățenii, o economie de piață funcțională, așa încât toată lumea să aibă oportunități acasă și, bineînțeles, să putem să oferim mai multă siguranță.
Pandemia, problemele de integritate ale fostului parlament și războiul au fost provocările celor trei ani de mandat
VERIDICA: Ați fost învestită în funcția de președinte al Republicii Moldova în urmă cu trei ani, în 24 decembrie 2020. Care era pe atunci cea mai mare temere a dumneavoastră?
MAIA SANDU: Atunci eram în plină criză pandemică și cea mai mare îngrijorare ținea de viața și sănătatea oamenilor. Eram disperată să găsesc vaccinuri și tratament pentru oamenii care a fost atinși de Covid. Și aici am avut norocul să primim vaccinuri din România și suntem în continuare recunoscători. A fost foarte greu să văd cum oamenii din prima linie își pierd viața. Și probabil că cea mai complicată zi din viața mea a fost atunci când am oferit ordinul de onoare rudelor, medicilor, personalului medical care și-au pierdut pierdut viața în prima linie. Mai era și problema Parlamentului, pentru că aveam atunci o majoritate parlamentară formată din oameni cu grave probleme de integritate. La scurt timp am reușit să dizolvăm Parlamentul și le-am oferit cetățenilor posibilitatea să își aleagă alt Parlament. Dar ulterior a venit războiul și, bineînțeles, această provocare este cea mai mare.
Politica agresivă a Rusiei și corupția sunt principalele amenințări la adresa securității Moldovei
VERIDICA: Vorbiți despre pace, independență și începerea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană ca fiind cele mai importante realizări ale mandatului dumneavoastră. Enumerând candidatele la titlul de „Țara anului 2023”, publicația The Economist enumera zilele trecute și Republica Moldova, care „a rezistat intimidărilor Rusiei”. Ce credeți, a fost aceasta cea mai mare încercare prin care a trecut Moldova în cei trei ani în care ați fost președinte? Care va fi răspunsul Chișinăului pentru asigurarea securității în 2024?
MAIA SANDU: Așa cum spuneam, războiul este pentru orice țară și pentru orice familie, cea mai mare greutate la care te poate supune istoria. Și noi credeam - și bunicii noștri credeau - că nu vom mai vedea asemenea orori. Din păcate, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat această percepție și realitatea este alta. Noi astăzi avem pace în Republica Moldova datorită eroismului poporului ucrainean, datorită susținerii pe care Ucraina o primește din partea mai multor țări, inclusiv din partea României, și datorită eforturilor noastre de a menține stabilitatea, de a nu permite forțelor pro-război să preia puterea în Republica Moldova, și în 2024 vom continua să muncim pentru a consolida capacitatea instituțiilor noastre. De curând, Parlamentul a aprobat o nouă strategie de securitate a țării și această strategie spune foarte clar care sunt amenințările principale la adresa securității. În primul rând, politica agresivă a Federației Ruse față de Republica Moldova, dar și corupția înrădăcinată. Și această strategie oferă și soluțiile la care vom lucra pentru a consolida securitatea. Dar apelul nostru principal către lumea liberă și către toate țările care își doresc ca hotarele lor să fie respectate este să continue să susțină Ucraina.
Putin nu se va opri, dacă nu va fi oprit
VERIDICA: Se vorbește tot mai mult despre oboseala de război instalată în Vest. Poziția Statelor Unite și a Uniunii Europene privind asistența militară oferită Ucrainei se anunță a fi mai puțin solidă în 2024. Credeți că Ucraina va putea rezista fără sprijinul lumii libere? Care ar putea fi consecințele retragerii sau micșorării acestui sprijin pentru Ucraina, dar și pentru Moldova?
MAIA SANDU: Toată lumea trebuie să înțeleagă că Putin nu se va opri dacă nu va fi oprit și dacă Putin nu va fi oprit, costurile vor fi mult mai mari pentru toți. Bineînțeles, Ucraina face sacrificiul suprem. Dar da, dacă Kremlinul nu este oprit, atunci cu toții vom suporta costuri mult mai mari. Și este în interesul tuturor, nu doar în interesul Ucrainei și în interesul Republicii Moldova ca Ucraina să câștige acest război, să fie ajutată. Acum și eu contez și cred în unitatea lumii democratice și sper că Ucraina va obține în continuare tot sprijinul de care are nevoie și suntem recunoscători pentru tot ajutorul pe care l-a primit până acum din partea mai multor țări. Republica Moldova încearcă să ajute cum poate, inclusiv antrenând geniști din Ucraina, oferind sprijin, bineînțeles, unui număr mare de refugiați care au ales să rămână în Republica Moldova, oferind sprijin umanitar și promovând cauza victoriei Ucrainei în lume. Pentru că de fiecare dată când am ocazia, vorbesc despre nevoia de a sprijini Ucraina.
Kremlinul are nevoie de carne de tun pentru război. Îi vom proteja pe moldoveni
VERIDICA: Vladimir Putin a simplificat săptămâna trecută procesul de acordare a cetățeniei ruse moldovenilor, kazahilor și belarușilor. Prim-ministrul Dorin Recean a afirmat că aceștia sunt de fapt „carne de tun” pentru Kremlin. La Sankt Petersburg, de exemplu, săptămâna trecută, după ceremonia de acordare a cetățeniei, noii cetățeni au primit ordine de înrolare. Vă preocupă această problemă? Vor ajunge moldovenii să lupte pentru Moscova, împotriva ucrainenilor?
MAIA SANDU: Este clar că cei de la Kremlin au nevoie de carne de tun pentru a continua acest război, dar moldovenii nu vor să fie sacrificați într-un război nedrept. Am această certitudine și știu că mulți moldoveni au ales să plece din Federația Rusă în momentul în care a început această agresiune. Noi ne dorim pace pentru cetățenii noștri, oriunde s-ar afla ei, în țară sau în afara țării. Și vom continua să facem totul pentru ca să îi protejăm și pentru ca să îi informăm corect pe oameni, să poată să se protejeze de asemenea pericole.
VERIDICA: Din cei aproximativ 150.000-200.000 de cetățeni moldoveni aflați în Federația Rusă, câți au depus cerere pentru obținerea cetățeniei ruse în regim accelerat?
MAIA SANDU: Nu avem aceste statistici, avem statistici despre moldoveni care revin din Federația Rusă, despre moldoveni care au depus actele să-și recapete cetățenia Republicii Moldova. Știm despre faptul că mulți moldoveni pleacă din Federația Rusă la muncă în statele europene și acest număr este tot mai mare.
În super-anul electoral 2024, Lumea liberă trebuie să-și consolideze democrațiile
VERIDICA: Anul viitor vor avea loc alegeri în 40 de state. Se vorbește de un super-an electoral. Cele mai importante alegeri pentru acest colț al Europei vor fi cele prezidențiale din România, din Republica Moldova, alegerile europarlamentare, dar și cele prezidențiale din Statele Unite ale Americii. În Rusia, bineînțeles, rezultatul este cunoscut deja. În Ucraina, organizarea alegerilor prezidențiale pare improbabilă în acest moment. Cum credeți că va arăta lumea la sfârșitul anului viitor? Care sunt predicțiile dumneavoastră?
MAIA SANDU: Predicțiile nu țin de meseria mea. Este clar că situația este incertă în lume. Este clar că dezinformarea este o problemă peste tot și lumea democratică trebuie să demonstreze unitate și seriozitate, inclusiv în combaterea dezinformării, și să muncească împreună pentru a susține toate democrațiile. Toate țările luptă pentru a-și păstra democrația și pentru a-și consolida democrația. În Republica Moldova, noi vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca să păstrăm pacea, pentru ca să păstrăm stabilitatea, pentru ca să ne consolidăm independența, pentru ca să ne consolidăm instituțiile și, respectiv, să contribuim și noi la securitatea regională.
„Furtul miliardului": vom insista pentru extrădarea lui Ilan Șor și continuăm curățarea sistemului judecătoresc de corupți
VERIDICA: Ați promis cetățenilor Republicii Moldova că cei care se fac vinovați de furtul miliardului vor fi deferiți justiției. Recent, guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a fost revocat din funcție în urma audierilor în acest dosar. În schimb, Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, rămâne liber. Se pare că acum este în Federația Rusă și rămâne influent politic în Republica Moldova. Cât de aproape sunteți de împlinirea promisiunii făcute?
MAIA SANDU: Am pornit o reformă amplă a justiției, care nu este simplă, dar care este absolut necesară. Și acum suntem la etapa de curățare a sistemului judecătoresc de oameni corupți. Pentru asta, avem câteva comisii, cu participarea experților străini, care se ocupă de evaluarea integrității judecătorilor și procurorilor, și în următoarele luni sperăm să se finalizeze procesul de evaluare externă extraordinară pentru toți membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel. Deci sunt elemente importante ale reformei. Sistemul este într-o situație de stres din cauza acestor teste de integritate. Nu sunt mulți membri ai sistemului care apreciază această reformă, dar nu a existat o altă cale și evident că sistemul nu este neapărat foarte eficient, în situația în care trece prin această reformă și prin acest stres. Am avut mai multe reușite în sancționarea la nivel internațional a oamenilor corupți, pentru că o bună parte dintre cei mai corupți oameni ai Moldovei au fost incluși în liste de sancțiuni de către Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și alte țări, și asta ajută. Pe plan intern avem câteva decizii importante. Una ați menționat-o și dumneavoastră, de condamnare a lui Ilan Șor. Din păcate, el nu se afla în țară la momentul condamnării și în continuare vom insista pe aceste proceduri de extrădare și sperăm să obținem și o decizie pozitivă în acest sens. Dar trebuie să continuăm reformele, să ne asigurăm că instituțiile noastre nu mai sunt controlate de grupări corupte, de grupări criminale. Instituțiile noastre sunt independente și suficient de bine pregătite din punct de vedere profesional ca să poată să ducă la bun sfârșit aceste anchete și să vedem și decizii finale ale instanțelor de judecată. Suntem pe drumul cel drept, dar durează mai mult decât ne-am dorit.
Vom realiza integrarea europeană până în 2030, iar sprijinul României este foarte important
VERIDICA: Limba moldovenească nu mai este limba oficială în Republica Moldova din martie 2023. O decizie istorică a Parlamentului de la Chișinău, luată după 100 de ani de la inventarea acestei ficțiuni lingvistice în stânga Nistrului. Limba română este acum limbă oficială din nou. Sondajele arată că numărul unioniștilor scade în Republica Moldova, în schimb crește numărul celor care doresc integrarea în Uniunea Europeană. Cum comentați acest aparent paradox?
MAIA SANDU: Nu știu la care sondaje faceți referință atunci când vorbiți despre reducerea numărului de oameni care își doresc unirea cu România.
VERIDICA: Sondajul IMAS din decembrie.
MAIA SANDU: Eu am văzut sondaje credibile care arată că un număr tot mai mare de cetățeni ai Republicii Moldova apreciază sprijinul României, apreciază relația foarte bună pe care o avem cu România și acest lucru mă bucură, precum și rezultatele practice pe care le avem, pentru că ne integrăm economic tot mai mult, pentru că integrăm infrastructura și facem multe alte lucruri care ne apropie, și asta cred că este foarte important. Întodeauna am avut mai mult sprijin pentru integrarea europeană și acesta este unul dintre motivele pentru care mergem pe această cale și credem cu tărie că acest proiect de integrare europeană îl putem realiza până la sfârșitul acestui deceniu.
Biserica ar trebui să susțină pacea și integrarea europeană
VERIDICA: De la invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, peste 60 de parohii au trecut de la Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, la Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române. Știind că Patriarhia Rusă este un aliat important al Kremlinului în Rusia și în afara Rusiei, cum vedeți evoluția acestui proces? Credeți că ar putea implica riscuri pentru securitatea Republicii Moldova?
MAIA SANDU: În Republica Moldova, biserica este separată de stat, dar, așa cum am mai spus, eu cred că Biserica ar trebui să fie parte a acestui efort comun al societății, de menținere a păcii, de menținere a stabilității și să susțină proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova. Mi se pare firesc ca Biserica să fie de partea păcii și nu a războiului.
VERIDICA: În acest moment, este Biserica de partea păcii? Este și parte a acestui efort de integrare europeană?
MAIA SANDU: Vedem mesaje și eforturi care arată o schimbare și aceste mesaje cred eu că sunt în direcția corectă, în direcția de susținere a păcii, a poporului și a integrării europene și sper ca acest lucru să se adeverească.
Cotele de gen ajută, dar nu sunt suficiente. Femeile trebuie să vrea să se implice
VERIDICA: Republica Moldova pare a fi statul unde vocea femeilor se aude mai apăsat decât cea a bărbaților, în ultima vreme. Ați promovat femei în funcții cheie, de la cea de prim-ministru până la cele de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție sau, săptămâna trecută, de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Iar aici, surpriza a fost numirea Ancăi Dragu, senator al României. Ați insistat pentru introducerea cotelor de gen și asta a schimbat semnificativ structura Parlamentului de la Chișinău. Credeți că Republica Moldova stă mai bine decât România din acest punct de vedere, al accesului femeilor în funcții cheie în stat?
MAIA SANDU: Femeile din Republica Moldova sunt curajoase, sunt rezistente și sunt gata să se implice. Asta o demonstrează ultimele experiențe. Și da, cred că Republica Moldova poate fi un exemplu în acest sens pentru multe țări. Cotele de gen au ajutat, pentru că aceste cote au dus la faptul că astăzi 40% din deputați în Parlament sunt femei. Aceste femei, venind în funcție, au înțeles că ele pot schimba lucrurile în bine și, respectiv, sunt acum mai hotărâte. Și exemplul lor, evident, încurajează și alte femei. Vorbind de alegerile locale, femeile primar reprezintă doar 25%, dacă nu greșesc, cred că este o cifră prea mică, totuși. Dar avem mai multe femei consiliere la nivel local, la nivel municipal și cred că este un bun început. Cotele de gen ajută, dar nu sunt suficiente. E nevoie ca femeile să vrea să se implice și e nevoie ca să existe susținerea societății. În Republica Moldova există această susținere a societății. Am văzut-o la alegerile prezidențiale din 2020, am văzut acest lucru la alte scrutine Și eu mă mândresc cu faptul că poporul nostru este deschis pentru performanță și nu se lasă prins în capcana prejudecăților.
VERIDICA: În fine, o ultimă întrebare, ce vă doriți în plan personal pentru anul care vine?
MAIA SANDU: Ca orice om, îmi doresc ca cei dragi mie să fie sănătoși și îmi doresc pace și îmi doresc ca și Republica Moldova, dar și restul lumii, să aibă mai puține motive de îngrijorare anul viitor și să aibă mai multe motive de bucurie.
VERIDICA: Vă mulțumesc pentru acest interviu. Vă doresc un an cât mai bun, La mulți ani!
MAIA SANDU: La mulți ani!