Keir Starmer promite legături strânse cu Europa pentru a-și asigura sprijinul în partid.
În Scoția și Țara Galilor, laburiștii se așteaptă la noi înfrângeri.
Rezultatul votului de azi poate duce la schimbarea din funcţie a premierului laburist Keir Starmer.
Palestinienii din Gaza și Cisiordania își aleg sâmbătă conducerile locale într-un scrutin în care Hamas nu a avut voie să participe.
Preşedintele Vucic a proclamat victoria partidului său după un scrutin marcat de violenţe
Rezultatele din turul doi arată o stabilitate relativă între principalele blocuri politice naţionale.
Francezii votează în primul tur al alegerilor locale iar participarea se anunţă ridicată
Dreapta populară şi cea extremă cer la unison demisia premierului socialist Sanchez
Candidatul democrat pentru Senatul statului New York a câștigat alegerile cu aproape 92% din voturi.
Cele mai frecvente semnalări au vizat persoane având probleme cu viza de reședință.
Campania electorală a fost prilejul perfect pentru noi dezinformări. Acestea au venit în special dinspre zona suveranistă, dar au fost și membri ai coaliției care au strecurat ici-colo un „fitil”. Nici institutele de sondare a opiniei publice nu au strălucit prin acuratețe: toate au dat estimări departe de cifrele reale.
Fostul premier Marcel Ciolacu a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău.
Acesta ar fi fost votat de 32,70% dintre cei aproximativ 600.000 de bucureșteni prezenți la vot.
Polițiștii cercetează mai multe posibile contravenții și infracțiuni care au legătură cu procesul electoral.
Șapte dintre acestea au vizat continuarea propagandei electorale.
În țară sunt organizate alegeri locale parțiale pentru președinția CJ Buzău și primăria altor 12 localități.
Cel puţin 13 au fost confirmate, iar pentru 9 dintre ele se efectuează cercetări penale.
Serviciile de Evidența Persoanelor din Capitală au program de lucru cu publicul în acest weekend.
AEP cere competitorilor electorali să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală.
Materialul contravine Constituției și Legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
Față de sondajul CURS, cercetarea Inscop o plasează pe locul trei pe Anca Alexandrescu, iar Cătălin Drulă are jumătate din procente.
Operatorii de sondaj au acces în zona de protecție a secțiilor de votare, dar nu şi în interiorul acestora.
Social-democratul Daniel Băluță este lider, urmat la 3 procente de liberalul CIprian Ciucu.
Fostul ministru al Finanțelor era cotat în sondaje la categoria „alți candidați”.
În primăvară, el l-a susținut pe George Simion în scrutinul prezidențial, iar în vară își anunța sprijinul pentru Anca Alexandrescu la alegerile locale.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează o platformă digitală prin intermediul căreia alegătorii din București își pot verifica gradul de compatibilitate cu principalii candidați pentru alegerile locale parțiale organizate pe data de 7 decembrie 2025.
Candidatul independent le cere susținătorilor să îl voteze pe Ciprian Ciucu.
Victoriile cheie ale opoziției italiene în alegerile regionale din sudul Italiei arată fisuri în dominația blocului conservator aflat la guvernare, ridicând îndoieli cu privire la capacitatea premierului Giorgia Meloni de a-și asigura un al doilea mandat la următoarele alegeri naționale, spun observatorii politici.
Ciprian Ciucu (PNL) și Cătălin Drulă (USR) se află la egalitate pe locurile 2-3.
Pe locul doi se află candidatul liberal Ciprian Ciucu.
Candidații se pot înscrie la birourile electorale până pe 17 noiembrie.
Președintele Trump susține un democrat la primăria New York-lui, dar nu pe cel favorit în sondaje.