Analist rus despre eforturile lui Putin de a fi relevant și despre ce l-ar putea determina să pună capăt războiului

Artistul rus Aleksei Sergienko își prezintă noua pictură „Shenzhen, 26” într-o galerie de artă din Sankt Petersburg, Rusia, pe 12 noiembrie 2026.
© EPA/ANATOLY MALTSEV   |   Artistul rus Alexei Sergienko își prezintă noua pictură „Shenzhen, 26” într-o galerie de artă din Sankt Petersburg, Rusia, pe 12 noiembrie 2026.

După ce Steve Witkoff s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg pe 21 octombrie, Rusia, Ucraina și SUA au purtat negocieri trilaterale la Abu Dhabi, iar pe 12 noiembrie, Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit din nou cu Putin la Kremlin. Cu toate acestea, principalul rezultat concret rămâne, deocamdată, un acord de principiu privind un important schimb de prizonieri, în timp ce în privința teritoriilor și a încetării focului nu s-a înregistrat încă niciun progres. Politologul rus Abbas Galliamov a explicat pentru Veridica de ce Kremlinul savurează procesul în sine al negocierilor, cum au fost percepute la Moscova concesiile făcute de Washington în privința sancțiunilor și ce ar putea, în cele din urmă, să-l determine pe Putin să pună capăt războiului.

„Putin vrea prea multe”

VERIDICA: Steve Witkoff s-a întâlnit cu Putin la Sankt Petersburg. Apoi au avut loc acele negocieri trilaterale la Abu Dhabi, după care Witkoff și Kushner s-au întâlnit din nou cu Putin. În esență, principalul rezultat concret a fost acordul privind un amplu schimb de prizonieri, iar în ceea ce privește teritoriile și încetarea focului, nu s-a înregistrat niciun progres. De ce lucrurile nu au avansat dincolo de schimbul de prizonieri?

ABBAS GALLIAMOV: Pentru că Putin vrea prea multe, cere prea multe. El vrea fie să obțină cât mai mult din Ucraina, fie „dacă nu vreți să-mi dați Ucraina, atunci hai să ne înțelegem asupra Europei în ansamblu, să o luăm la împărțit”.

Și această a doua variantă îi place foarte mult. Îi place chiar procesul în sine. Îi place foarte mult faptul că măcar pe americani a reușit să-i implice în discuția asta. Acest lucru îi creează iluzia grandorii, lucru de care ducea o mare lipsă. Pentru că, după ce și-a rupt ghearele în Ucraina, a pierdut, desigur, foarte mult din punctul de vedere al sentimentului propriei importanțe, al importanței Rusiei. Credeam că suntem o mare putere, dar abia am scos nasul din bârlog că am și „încasat-o”. Această inadecvare, când o mare putere nu este în stare să învingă Ucraina, reprezintă o traumă foarte gravă.

Iar acum a reușit să-și distragă atenția de la această traumă. Căci iată o dovadă concretă a măreției: „stau alături de reprezentanții președintelui SUA și discutăm despre cum vom împărți Europa. Ne-am întors la vremurile glorioase în care exista Uniunea Sovietică, a doua superputere a lumii, și împreună cu prima superputere împărțeam întreaga lume”. A reapărut iluzia propriei măreții.

Și el savurează acum acest proces. Rezultatul final îl preocupă, desigur, dar, în principiu, este gata să se mulțumească cu procesul în sine. „Nu cedați? Bine, vom continua să negociem. Am tot ce-mi trebuie pentru a continua să ucid ucraineni”. Și, totodată, îi ucide și pe ruși. Iar aceasta este o situație absolut absurdă din perspectiva intereselor obiective ale Rusiei. Pur și simplu o prostie, absolut incredibilă. Ne distrugem propriul potențial economic, proprii oameni, proprii cetățeni. Deci, ca să-i pedepsim pe locuitorii țărilor baltice, pe nemți, polonezi și finlandezi pentru că au aderat la NATO, rușii și ucrainenii se distrug reciproc.

Pentru Putin, interesele strategice ale țării sunt mult mai puțin importante decât sentimentul de patos, măreție și importanță personală. Iar acestea le primește din plin. Prin urmare, dacă acum, la summitul din China, Xi Jinping și Trump nu-l vor mustra prea răspicat și vor începe să discute toate acestea cu el – sau, mai bine zis, vor continua să discute toate acestea cu el –, atunci nu-l va mai putea opri nimeni. Se va lăsa prins de val și va cufunda lumea în discuții pe această temă pentru o lungă perioadă de timp. Va împărți aceste negocieri în etape. Mai întâi, să discutăm problemele țărilor baltice și ale Poloniei de Est. În etapa următoare, vom discuta despre Polonia de Vest. Apoi vom trece la discuția despre Germania de Est.

Să nu uităm că are totuși o vârstă. De fapt, el simte nevoia să oprească timpul. Moartea se apropie. Și cufundarea în tinerețea sa politică este pentru el o modalitate de a opri, într-un fel, timpul fizic. De a da din nou sens vieții. Așa, nu mai are timp să se gândească la sfârșitul care se apropie, la faptul că ar trebui să reflecteze asupra celor veșnice. „Refac lumea așa cum era în vremurile glorioase ale tinereții mele, când fiecare superputere avea propria sferă de influență, propria zonă de responsabilitate”.

VERIDICA: Adică declarațiile Moscovei privind disponibilitatea pentru o pace durabilă sunt, de fapt, menite să câștige timp și să prelungească negocierile?

ABBAS GALLIAMOV: Nu, el nu-și dorește un război fără sfârșit. Își dorește sincer pacea, doar că în forma pe care și-o dorește el. Asta e tot. El este sincer indignat că Occidentul nu dorește pacea, deși, desigur, și Occidentul tinde spre ea. Dar, din perspectiva lui Putin, nu se poate dori o astfel de pace: aceasta înseamnă un război sigur, pentru că noi vom lupta. Nouă ne trebuie o pace în care să avem o sferă de influență.

Problema acestei construcții constă în faptul că este extrem de ruptă de viața reală. Iar în viața reală oamenii continuă să moară, rafinăriile de petrol continuă să ardă, economia rusă continuă să se prăbușească, iar disponibilitatea pentru protest în rândul societății continuă să crească. Și, în cele din urmă, dacă te rupi atât de mult de realitate și te cufunzi în lumea geopoliticii fanteziste, riști să sfârșești la fel ca Uniunea Sovietică. Conducerea sovietică împărțea și ea lumea, se ocupa de politica externă și obținea mari succese în acest domeniu. Uniunea Sovietică a înregistrat numeroase succese în politica externă: atât în Orientul Mijlociu, cât și în Africa și în America Latină. Până și pe SUA le-a alungat din Vietnam. Doar că toate acestea au necesitat o mobilizare atât de mare a forțelor încât, în cele din urmă, economia nu a mai rezistat și s-a prăbușit. A fost nevoie să se treacă în grabă la reformarea ei. La urma urmei, s-au grăbit să o reformeze tocmai pentru a obține resursele necesare continuării confruntării, deoarece succesele erau costisitoare. Iar această reformă a dus la perestroika și la dispariția Uniunii Sovietice. De aceea, Rusia se îndreaptă acum în aceeași direcție. Viața reală este una, iar fanteziile din mintea conducerii sunt alta.

„Abia își făcuseră speranțe, că au și fost dezamăgiți”

VERIDICA: În octombrie, Ministerul Finanțelor al SUA a autorizat tranzacțiile cu motorină rusească până în aprilie 2027, iar Trump a suspendat noile sancțiuni prevăzute de legea privind sancțiunile împotriva Rusiei, numită după Lindsey Graham. Cum a perceput Kremlinul aceste concesii: ca un gest de bunăvoință, ca o slăbiciune sau ca o nouă șansă pentru pace și prietenie?

ABBAS GALLIAMOV: Acum ei se gândesc: „totuși nu degeaba ne luptăm, ne străduim și îndurăm. Au apărut deja primele succese. Americanii sunt gata să ne facă concesii. Sunt gata să recunoască că avem dreptate”. Normal că au perceput asta drept un mare succes. Dar ceea ce s-a întâmplat ulterior – când nimeni n-a cumpărat motorina, când Trump a pierdut alegerile, inclusiv din cauza lor, iar acum Congresul va fi în mod evident ostil față de Rusia și prietenos față de Ucraina – toate acestea i-au înfuriat. E ca un pendul al emoțiilor. Abia își făcuseră speranțe, că au și fost dezamăgiți. Acest lucru îi destabilizează, îi face să devină nervoși, îi transformă în oameni iraționali. De aceea se lasă purtați foarte mult de emoții. Și tocmai de aceea se lasă răpiți de fanteziile despre care tocmai am vorbit: restabilirea sferelor de influență, noi Ialte. În fond, asta este doar o fantezie. Și se lasă răpiți de aceste fantezii tocmai din cauza acestor oscilații emoționale. Dacă ar avea posibilități mai realiste, de exemplu „uite, acum chiar vom cuceri Donbasul”, atunci nu s-ar mai cufunda în acest delir. Dar, întrucât în lumea reală nu prea le iese nimic, încep să delireze planuri globale.

VERIDICA: Adică se refugiază în aceste fantezii pentru că, în realitate, nu le iese nimic?

ABBAS GALLIAMOV: Cam așa ceva. Eu numesc asta delir. Să vă explic, ca să fie mai clar. Totuși, Conferința de la Ialta avea în spate argumente foarte solide, de natură ideologică. Era evident că de o parte a Cortinei de Fier se construia socialismul, iar de cealaltă parte nu se dorea construirea socialismului. Iată linia de demarcație. Exista o bază reală pe care se sprijinea această opoziție. Dar acum ce fel de opoziție mai există? Acum, capitalismul este mai prezent în Rusia decât în Europa. De aceea vedem o încercare de a trasa o linie de demarcație pe nisip, nu pe o fundație solidă. Nu există temeiuri, nu există contradicții fundamentale, în afară de capriciile lui Putin. Nu există contradicții fundamentale între țări care să permită confruntarea unei lumi cu cealaltă. În acest sens, această construcție este ruptă de realitate.

Anturajul nu îl controlează pe Putin, ci se adaptează la el

VERIDICA: Dacă ar fi să vorbim despre anturajul lui Putin: au nevoie acești oameni de un acord de pace? Și-ar dori asta sau, de fapt, le este totuna?

ABBAS GALLIAMOV: Este evident că nu au nevoie de pace ca atare. Sunt oameni pragmatici: ei trebuie să „ciupească” din fluxurile bugetare, să se îmbogățească, să încerce să-și consolideze bogățiile pe care le-au acumulat prin distincții de statut și construcții politice care să le permită să transmită toate aceste lucruri generației următoare din familiile lor, astfel încât, atunci când următoarea generație de lideri va ajunge la putere, să nu își piardă averile, să nu fie îndepărtați și să nu-și piardă accesul la resurse. De aceea, ei sunt mai preocupați de chestiuni materiale.

Dar, întrucât Putin, șeful sistemului, este preocupat de acest lucru, este dedicat acestui scop și consideră că tocmai în aceasta constă garanția succeselor noastre viitoare și a menținerii sistemului, ce să facem, hai să-l susținem, hai să ne ocupăm împreună cu el de acest lucru. Pentru fiecare dintre ei, încurajarea lui Putin este o modalitate de a-și rezolva problemele legate de propria poziționare în cadrul sistemului. De aceea, toți fac asta.

VERIDICA: Adică nu putem spune că acești oameni îl influențează pe Putin. Mai degrabă dimpotrivă, ei încearcă să găsească modalități de a-i fi de folos?

ABBAS GALLIAMOV: Ei se adaptează la el. Influența lor este de natură psihologică. Și este una foarte importantă, de aceea vor trebui să răspundă într-o bună zi pentru tot ceea ce fac. Nu sunt deloc nevinovați. El însuși nu ar face ceea ce face dacă ar vedea în ochii lor condamnare sau dezacord. El este îndrăgostit de propria imagine reflectată în ochii altora. Nu este ca Lukașenko; este un alt tip de dictator, fundamental diferit. Lukașenko este autosuficient: pentru el contează doar ce e în mintea lui. În schimb, Putin privește cu atenție în ochii celor din jur, ca și cum s-ar privi într-o oglindă, și se admiră pe sine, reflectat în ochii altora. Iar ei au înțeles asta cu mult timp în urmă, de aceea îl și aprobă imediat. El nici nu apucă să se gândească la ceva, de exemplu: „Hai să atacăm Ucraina”. Și arta lor constă în a-i propune ei înșiși acest lucru cu o secundă înainte ca el să-l rostească. Și atunci Putin începe să se gândească: Kovalciuk (Iuri Kovalciuk, bancher și vechi prieten al lui Putin) a spus asta, Secin (Igor Secin, șeful „Rosneft”) l-a susținut, Patrușev (Nikolai Patrușev, consilier prezidențial și fost secretar al Consiliului de Securitate) și-a dat și el acordul; deci nu am venit singur cu ideea asta. Înseamnă că ăsta e Zeitgeist-ul, voința epocii, e o cerință obiectivă, așa trebuie să fie, așa e corect. Toți oamenii respectați, toți oamenii cu capul pe umeri gândesc cam la fel. Cine sunt eu să împotrivesc, să mă opun istoriei însăși, cursului ei? Cam așa ceva gândește. Pe de o parte, el este cel care conduce, dar, pe de altă parte, în mod paradoxal, el este cel condus.

Ce l-ar putea face pe Putin să se oprească: „Când vor fi din nou strânși cu ușa, poate că se vor trezi din nou la realitate”

VERIDICA: În ce condiții ar fi dispus Putin să pună capăt războiului? Va fi suficientă o presiune economică, sau va rămâne totuși la poziția „punem capăt războiului doar în termenii noștri și nicicum altfel”?

ABBAS GALLIAMOV: Eu nu exclud deloc posibilitatea ca, la un moment dat, realitatea obiectivă să-l oblige să se oprească. La urma urmei, trăim într-o lume materială. Dacă nu există benzină pentru a alimenta tancurile, cum vei mai putea lupta? Nu. Dacă nu mai sunt soldați, pur și simplu nu mai se înrolează. Iar să declanșezi o mobilizare în masă în această situație înseamnă să te expui la revolte. Este foarte posibil ca tocmai în acel moment să se oprească și să-și spună: „gata, stop, ne-am luptat destul, e timpul să ne revenim”.

Îmi amintesc că, în 2022, de pildă, când au fost șocați de ceea ce se întâmpla, mai ales în a doua jumătate a anului 2022, când a devenit clar că nu pot învinge, când ucrainenii i-au învins lângă Harkov și i-au forțat să se retragă din zona Hersonului, se discuta cu maximă seriozitate problema evacuării. Dacă regimul chiar se va prăbuși, unde ne vom ascunde? Unii propuneau China, alții analizau varianta de a pleca în Venezuela, la Maduro. În acel moment, erau destul de lucizi. Își vedeau sfârșitul. Apoi, deoarece sfârșitul nu a venit și, dimpotrivă, au apărut parcă niște succese, și-au recăpătat curajul. Dar când vor fi din nou strânși cu ușa, poate că se vor trezi din nou la realitate.

Timp citire: 10 min