Donații
Veridica.md
Garry Kasparov este o legendă, probabil cel mai bun jucător de șah al tuturor timpurilor. În 2013 se retrage din viața politică din Rusia și alege autoexilul, la New York. Devine unul din cei mai activi apărători ai drepturilor omului, succedându-i în funcția de președinte al Human Rights Foundation (HRF) lui Václav Havel. După arestarea lui Navalnîi, rămâne cel mai vocal și vizibil opozant al lui Putin. Este franc, energic, spontan și elocvent. Ne-a vorbit despre regimul dictatorial al lui Putin, despre mafia ce controlează întregul sistem rusesc, despre politica externă, dezinformare, crimele, abuzurile, dar și averea lui Vladimir Putin.
Veridica: Vă mulțumesc că ați acceptat să-mi acordați acest interviu. Ați deschis turneul Superbet Chess Classic de la București. Cum vi s-a părut România? Nu vă aflați la prima vizită.
Garry Kasparov: Este a treia oară când mă aflu aici. Mai precis, e a treia vizită la București. Sunt deja de aproape nouă zile aici. Însă chiar dacă stau nouă zile sau două zile, cât am stat în primele două vizite, toate evenimentele au fost grupate: interviurile, aparițiile televizate, pregătirile, și desigur, turneul de Grand Chess, Superbet Classics, a trebuit să mă implic, să-l promovez și să îl comentez. Însă sunt foarte bucuros că România și-a găsit acum locul pe harta șahului mondial și, având în vedere planurile Superbet de a face din turneu o tradiție și planurile Fundației Superbet de a aduce șahul în școlile din România, am senzația că voi veni în România mai des.
Veridica: Sunteți poate cel mai mare jucător de șah din toate timpurile, „copilul teribil” al șahului sovietic. Ați devenit campion în 1985 la vârsta de 22 de ani după ce l-ați învins pe marele maestru Anatoli Karpov, favoritul Kremlinului. Și v-ați apărat titlul vreme de 15 ani. Astăzi însă v-ați dedicat viața apărării drepturilor omului și luptei împotriva președintelui Vladimir Putin. De ce?
GK: Lupt împotriva unui dictator rus. Pentru mine, este o diferență semantică importantă. Fiindcă de îndată ce zici președinte, oamenii zic „O! Poți să-ți faci partid politic, să faci campanie, să strângi fonduri, să participi la dezbateri”. Nimic din toate acestea nu se întâmplă în Rusia. Nu poți face nimic în sfera politică fără acordul total al Kremlinului. Cei care încearcă să se opună, fie sunt forțați să părăsească țara, ca mine, sfârșesc în închisoare, precum Aleksei Navalnîi și alte sute de persoane ca el, fie sunt omorâți, ca Boris Nemțov, fostul vice-premier care a fost împușcat la Moscova în 2015. Și lista de persoane eliminate de către regim crește pe zi ce trece. Nu vreau să induc în eroare cititorii, făcându-i să creadă că nu mă implic decât în lupta împotriva lui Putin și a dictaturii lui, pentru că fac multe alte lucruri. În afară de promovarea șahului, particip de asemenea la dezbateri despre inteligența artificială, despre strategie și puterea decizională și despre securitatea cibernetică. Am o viață foarte activă. Dar desigur, drepturile omului reprezintă un element important al vieții mele, deoarece fac asta pentru că asta simt că trebuie să fac. Nu este ca jocul de șah, unde căștigi sau pierzi, însă până la urmă trebuie să joci după reguli și să ai curajul să câștigi. Fac asta pentru că simt că este de datoria mea s-o fac, asta este contribuția mea la cauza democrației și umanității. De asemenea, cred că pe viitor Rusia va avea un impact uriaș asupra viitorului omenirii. Dacă Rusia continuă să fie oarecum o problemă, continuă războiul hibrid împotriva lumii libere, iar pe lista lui Putin apar noi și noi victime în fiecare zi, lumea va avea de suferit. Pe de altă parte, dacă Rusia devine o țară liberă și democratică și se va alătura familiei de națiuni civilizate, devenind parte a soluției globale, asta ne va ajuta să privim către viitor cu mai mult optimism și încredere.
Veridica: În cartea care marchează 80 de ani de existență a clubului Spartak, nu sunteți menționat nici măcar o dată. Vă îngrijorează cum veți fi amintit în istoria sportului și nu numai, în istoria Rusiei?
GK: Nu mă îngrijorează deloc locul meu în istoria sportului sau în istorie la modul general. Nu dictatorii scriu manualele de istorie. Am citit suficiente manuale de istorie încât să știu că dictatorii ajung la pubela istoriei. Locul lor este printre gunoaiele istoriei. Da, pentru moment, e adevărat că pot avea succes. Și, după cum menționați, în cartea publicată în 2015 pentru a sărbători 80 de ani de existență pentru Spartak, un club sportiv despre care unii spun că a fost poate cel mai îndrăgit din toată Uniunea Sovietică, și unde am fost legitimat încă din 1976, fiind unul, dacă nu chiar cel mai decorat membru din toată istoria clubului, numele meu nu este menționat. Asta este problema. Așa se întâmplă cu cei care se opun dictatorilor. Este o trăsătură tipică a oricărei dictaturi. Este în firea ei să îi elimine pe cei care i se opun, cei care au opinii potrivnice, din manualele de istorie, de pe paginile ziarelor sau altor publicații. Însă trăim într-o lume unde tehnologia modernă ne ajută acum să păstrăm informația. Chiar și în trecut, dictatorii nu au reușit să rescrie istoria. Iar în zilele noastre este un semn în plus care ne spune că este periculos să ne lăsăm viitorul în mâinile dictatorilor și acoliților lor. Nu pentru că încearcă să-mi taie numele din istorie, ci pentru că până la urmă urmăresc să rescrie toată istoria. Și așa cum știm de la scriitorii clasici, din 1984 al lui Orwell, dictatorii cred că pot controla viitorul dacă rescriu trecutul.
Veridica: Ați fost denigrat și caracterizat drept marionetă a Occidentului de către presa afiliată Kremlinului. Este un exemplu tipic de kompromat bolșevic? Ce se spune despre dumneavoastră în Rusia?
GK: Nu aș spune că este tipic bolșevic, pentru că este caracteristic oricărei dictaturi. Germania nazistă folosea aceeași tactică. Orice regim totalitar încearcă mereu să pretindă că adversarii lui, cei care ridică tonul împotriva dictaturilor, împotriva represiunii, și cei care susțin democrația și drepturile fundamentale ale omului, sunt agenți ai lumii libere. Desigur, ei n-au decât să schimbe definiția așa-zișilor „angajatori” ai noștri, însă la urma urmei, pentru ei tot faci parte dintr-o conspirație globală e evreilor, vreo conspirație capitalistă, lucrezi pentru CIA, Mossad sau MI5. Mie nu-mi pasă. Eu mereu am avut convingerile mele, nu m-am sfiit niciodată să le exprim. Dacă vă uitați la criticile pe care le-am adus în trecut peședinților SUA, veți vedea că m-am opus președinților Bush Sr., Bill Clinton, Bush Jr., Barack Obama, și desigur, Donald Trump. Iar acum, am publicat recent un articol foarte critic la adresa lui Joe Biden. Sunt un om cu principii și valori în care cred. Nu urmăresc niciun interes personal. Nu servesc nicio țară. Sunt cetățean rus și mă mândresc cu asta. Am și cetățenie croată și îi sunt foarte recunoscător acestei țări care mi-a oferit azil atunci când a trebuit să părăsesc Rusia. Am fost și în America, acolo unde trăiesc soția și copiii, trei din cei patru copii ai mei sunt cetățeni americani. Însă, până la urmă, cred în niște valori universale. Și le voi apăra făcând abstracție de ceea ce se spune despre mine în propaganda de la Kremlin sau din China, fiindcă am criticat destul de mult și dictatura comunistă chineză. Am vorbit mereu despre genocidul din Xinjiang, despre reprimările din Hong Kong și amenințarea crescută a Chinei în Taiwan, față de independența Taiwanului. Am condamnat întotdeauna în mod deschis orice încălcare a drepturilor omului, indiferent dacă a fost comisă de un partener sau inamic al Americii. Fundația Drepturilor Omului, al cărei președinte sunt la ora actuală, unde i-am urmat în funcție eroului meu, răposatul Václav Havel, primul președinte al acestei Fundații, condamnă orice regim care încalcă drepturile omului, indiferent dacă se situează de partea Statelor Unite, precum Arabia Saudită, de exemplu, sau dacă este de partea Moscovei, precum Iranul.
Veridica: Ați fost principalul organizator al manifestațiilor de stradă din 2006 și 2007 cunoscute sub numele de Marșul Disidenților. Ați fost atunci arestat. Ați devenit o figură politică importantă, și chiar ați încercat să candidați la alegerile prezidențiale din 2008. Se poate vorbi de o opoziție politică reală în Rusia?
GK: Dacă vreți să vorbim de marionete, marioneta lui Putin de atunci se numea Dmitri Medvedev, și sunt sigur că mulți analiști politici i-au uitat deja numele. Putin a trebuit să se dea la o parte pentru că nu era gata să încalce Constituția Rusiei, cel puțin nu atunci, așa cum a făcut-o mai târziu. Nu dorea decât să capete mai multă putere și susținere, pentru a reveni triumfător, așa cum a făcut-o în 2012. Dar bineînțeles, oricui dorea să candideze împotriva lui Medvedev, și practic împotriva lui Putin, nu i s-a permis să-și treacă numele pe buletinul de vot. Știu asta pentru că eu nici măcar nu am avut ocazia să-mi trec numele pe buletin. Au existat atâtea obstacole birocratice. Mi-am anunțat intenția de a candida doar ca să demonstrez că până și Garry Kasparov, o persoană celebră și bine-cunoscută în întreaga țară, nu poate să treacă de obstacolele cele mai elementare cu care se confruntă candidații de opoziție. Da, am fost arestat, dar numai cinci zile. De fapt, am fost arestat de mai multe ori, dar am stat doar cinci zile în arest. Am fost arestat, eliberat, bătut. Dar mereu îmi spun că acelea erau vremuri „vegetariene”, pentru că te puteai trezi băgat în arest între cinci și zece zile. Astăzi, în schimb, pentru un protest pașnic – și trebuie să subliniez, tot ce am făcut noi atunci în 2005, 2006 și 2007, și tot ce se întâmplă în Rusia astăzi, sunt proteste pașnice, nu au fost vreodată comise violențe de către grupările de opoziție, nu se compară cu frământările pe care le vedem în unele orașe din Statele Unite sau din Europa, cu mașini în flăcări, geamuri sparte și magazine devalizate, nici vorbă de așa ceva; singurele violențe pe străzile din Rusia au venit și continuă să vină din partea regimului, din partea poliției – cum ziceam, la ora actuală, dacă organizezi un protest pașnic împotriva lui Putin, te poți trezi cu o condamnare la închisoare între cinci și zece ani. Nu trebuie să ieși în stradă ca să fii arestat. Dacă postezi pe Twitter sau redistribui o postare, sau un blog, poți lejer să fii condamnat la doi-trei ani închisoare, doar pentru că te-ai aliniat unor opinii disidente din mediul online. Rusia din ziua de azi, și este important ca lumea să vadă asta, este o dictatură fascistă care nu permite nicio voce de opoziție în țară, se așteaptă ca cetățenii să fie loiali 100% și are o politică externă deosebit de agresivă, care presupune inclusiv invazia pe față a vecinilor. Așadar, ca să vă răspund la întrebare: există opoziție? Nu. Salut eforturile eroice ale unor oameni precum Aleksei Navalnîi, care iau poziție. Însă sunt toți în închisoare. Singurul loc din Rusia de unde te poți opune regimului este închisoarea, sau o poți face din afara Rusiei. Vedem din ce în ce mai mulți activiști nevoiți să părăsească țara, fugind de regimul lui Putin, și nu inteționăm să păstrăm tăcerea. În ultimii cinci ani am organizat evenimente la Vilnius împreuna cu Forumul Rusia Liberă. Tocmai am avut ediția cu numărul 10 a Forumului, organizată online, desigur. Forumul îi aduce laolaltă majoritatea rușilor care încă se opun regimului și care trăiesc în afara țării, cât și pe aceia care se pot înscrie online, deși înțeleg ca asta presupune un mare risc acum. Regimul încă mai păstrează o parte din „decorațiunile” democratice, ca o vitrină, pentru a pretinde că Putin încă este președinte. Sunt foarte irascibili atunci când spunem exact ceea ce este – un dictator. Vor ca Rusia să pară că încă este o țară normală, democratică, o țară care se poate bucura de privilegiul de a face parte din organizații internaționale de prestigiu. Cu cât lumea liberă înțelege mai repede adevărata natură a regimului rus și ia poziție, nu face doar promisiuni, ci acțiuni concrete, cred că va fi cu atât mai bine pentru toată lumea.
Veridica: Președintele Biden l-a numit pe Putin „criminal”. A spus despre el că este un dictator și un hoț ordinar. Însă Putin are parte de susținere în Europa, în rândul unor politicieni precum Viktor Orban în Ungaria sau Marine Le Pen în Franța. Știți ceva ce ei nu știu despre Putin?
GK: Nu l-aș numi pe Putin hoț ordinar. Ordinar înseamnă de anvergură restrânsă. Vladimir Putin a acumulat o avere care depășește orice putere politică sau financiară din istoria omenirii. Direct sau indirect, în prezent Putin controlează aproape 1 trilion de dolari americani. O mie de miliarde de dolari. Este suficient să te uiți la bugetul de stat al Rusiei, pe care îl controlează, să te uiți la fondurile guvernului din Rusia, să te uiți la averile oligarhilor, și majoritatea, dacă nu toți, îi urmează directivele lui. Nu este cu nimic surprinzător faptul că Rusia este numită „țara demnitarilor miliardari”, iar ei știu că lumea lor depinde direct de bunul plac al lui Putin. Totodată, o condiție a acestei averi este ca el să rămână la putere. Rusia e o țară unde proprietatea nu are aproape nicio valoare. Legea nu te protejează cu nimic. Contează doar puterea. E o mafie. Un stat mafiot. Mereu spun că orice țară are propria mafie, însă în Rusia mafia are propria țară. Mă îndoiesc că există vreun politican care îl susține pe Putin și nu știe acest lucru. Vorbeați de susținătorii lui declarați, precum Viktor Orban sau Marine Le Pen. Fără nicio îndoială, ei reprezintă clientela lui Putin. Marine Le Pen primește fără perdea fonduri de la ruși iar așteptările ei continuă să crească, pe măsură ce se aproprie alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor. Viktor Orban are și el relații strânse cu Rusia. Când va pierde puterea, pentru că eu cred că Ungaria este o țară democratică, vom afla mai multe despre legăturile lui clandestine cu Putin. Însă pe mine mă îngrijorează mai puțin cei care îl susțin vădit pe Putin, cât aceia care se prefac că sunt în tabăra opusă, care sunt dispuși să recurgă la compromisuri, să coopereze economic cu Rusia, să continue relația și un dialog deschis: când îl aud pe președintele Macron cum se plânge „sancțiunile nu sunt eficiente, să începem un nou dialog”, când văd guvernul german condus de cancelarul Merkel cum face presiuni uriașe pentru Nord Stream 2, și insistă că, indiferent ce se întâmplă în Rusia, trebuie ca această conductă să fie construită. Din nefericire, lista celor care își doresc relații normale este foarte lungă. Și asta surprinde. Mulți politicieni de top din aceste țări ajung în poziții foarte bine plătite la Gazprom sau Rosneft. Persoane precum fostul cancelar Schroeder, care a lucrat pentru Putin mulți ani. Sau fostul Ministru de Externe al Austriei, care acum a ajuns la Rosneft. O spun, din nou: lista este interminabilă. Și sunt foarte fericit să constat că în România, din câte am observat, influența lui Putin are una din cotele cele mai joase din toată Europa. Sunt foarte puține țări unde acoliții lui Putin, aliații săi politici, nu au niciun cuvânt de spus în afacerile interne din țările respective.
Veridica: Spuneați odată că Putin vrea să conducă precum Stalin dar să trăiască precum Abramovici. Ce fel de regim este acesta? Este Putin unicul conducător, sau siloviki și ceilalți oligarhi controlează și ei țara? Serviciile secrete sunt controlate de Putin, sau acestea, FSB, GRU și altele, sunt cele care controlează de fapt sistemul?
GK: Cred că gluma aceasta despre care vorbiți, cu Abramovici și Stalin, descrie foarte bine regimul lui Putin. Vor să controleze tot, nu își doresc niciun fel de opoziție. Dar vor să fie și bogați, să trăiască în lux. De aceea nu este o dictatură tipică secolului douăzeci. Nu există niciun fel de ancoră ideologică. Seamănă mai mult cu o mafie care își dorește putere brută pentru a trăi în lux, dar și să-și protejeze acest stil de viață folosind măsurile cele mai despotice. Este vorba și despre viitorul lor, despre familii. Dacă te uiți la clasa politică din Rusia, vezi din ce în ce mai mulți copii, chiar și nepoți ai politicienilor de la vârf, care intră și ei în sistem. Este deja un sistem ereditar și, o repet, seamănă mai mult cu un stat feudal sau de tip mafiot. Nu își doresc nicio formă de opoziție sau libertate politică ce poate submina sistemul. Acum, referitor la puterea dictatorului versus puterea sistemului, există mereu un echilibru. Da, există și alți oameni influenți în Rusia, dar Putin e șeful. Însăși noțiunea că există alte persoane care trag sforile din culise nu rezistă unei cercetări mai atente. Un dictator asigură întotdeauna un echilibru fără de care sistemul nu poate supraviețui. De aceea eu resping avertizările de tipul „A, dacă n-ar fi Putin, ar fi mult mai rău”. Nu. Nu poate fi mai rău, pentru că sistemul cel mai periculos este cel unde toată puterea stă în mâinile unui singur om. Da, desigur, el depinde și de alte forțe politice, fie că vorbim despre KGB sau GRU sau alte forțe birocratice, oligarhi. Dar toți știu că el este atotputernic. Este ca un demiurg. El decide. Însă motivul pentru care este atât de puternic este pentru că știe cum să păstreze echilibrul. Într-un sistem ca cel al lui Putin, sau al lui Stalin, sau al lui Hitler, important este să păstrezi echilibrul. Pentru că ai mereu tabere adverse. Iar dictatorul nu are legitimitatea regelui sau a reginei, care derivă din dreptul lor divin, o tradiție de secole, sau ca într-o democrație, unde ai alegeri. Astfel, dictatura este un sistem foarte subtil unde dictatorul trebuie să fie prevăzător și să păstreze un echilibru, asigurându-se că toate taberele rivale din jurul tronului rămân sub controlul lui. De aceea, Putin este șeful. De asemenea, acest lucru se datorează și prețurilor mari pentru petrol și gaze naturale și resurselor aproape nelimitate ale Rusiei. A reușit să strângă atât de mult capital, încât este capabil să țină în șah toate aceste tabere rivale. Nu știm exact care sunt sumele. Probabil vorbim de câteva trilioane de dolari care au fost sifonate din Rusia și redirecționate către lumea liberă. Apropo, Rusia nu își ține banii în China, în Iran sau Venezuela, ci în lumea liberă. Știu unde să își țină banii ca aceștia să fie protejați de corporații concurente. Putin întotdeauna a reușit să-și protejeze banii, interesele elitei de la guvernare din lumea liberă, a știut unde să-și țină banii, și de asemenea și-a apărat protejații în țară, chiar și când aceștia au comis infracțiuni. Elementul cheie al sistemului este loialitatea. Și toți știu asta. Loialitatea este crucială. Atâta timp cât rămâi loial sistemului, poți fura în Rusia și vei fi protejat în lumea liberă. De aceea este foarte important ca liderii din lumea liberă să se asigure că-l atacă pe Putin acolo unde îl doare cel mai mult. Iar asta... OK, un sfat simplu – urmăriți traseul banilor! Atâta timp cât ei știu că Putin le oferă protecție deplină, nimeni nu se va ridica împotriva lui.
Veridica: Ce se va întâmpla cu Navalnîi? Ce credeți? De ce s-a întors în Rusia, știind că va fi arestat?
GK: Încep prin a răspunde la a doua întrebare. Mărturisesc că nu știu. Poate că s-a gândit că nu va fi arestat. Am spus-o de fiecare dată, putem să discutăm motivul din spatele deciziei, dar nu și decizia însăși. Nu putem să criticăm această decizie. Dacă cineva dă dovadă de un act de eroism, așa cum a făcut-o el, nu cred că este etic să atacăm această decizie. Că ar fi putut să aducă mai multe prejudicii regimului lui Putin dacă ar fi rămas liber, în afara țării, despre asta nu am nicio îndoială. Probabil că a supraestimat sentimentul de opoziție din Rusia. Erau aproape gata să publice un film despre palatul lui Putin, poate că s-a gândit că dacă face dezvăluiri despre niște acte de corupție care depășesc puterea de imaginație a oamenilor din lumea liberă – vorbim de un palat care a costat 1 miliard de dolari sau mai mult, și pe care Putin abia dacă l-a vizitat de câteva ori. Și apropo, nu este singurul palat al lui Putin, despre acesta au putut strânge date pe care să le facă publice. Poate că s-a gândit că aceasta va fi picătura care va umple paharul pentru oamenii din Rusia. Poate s-a așteptat să iasă mai mulți oameni în stradă. Dumnezeu știe. Când va ieși din închisoare, și sper că va ieși din închisoare, ne poate spune de ce. Însă referitor la viitorul lui, sunt sigur că Navalnîi nu va vedea lumina zilei în afara închisorii atâta timp cât Putin e încă la putere. Putin deja crede că a fost din partea lui un semn de slăbiciune faptul că l-a eliberat pe Hodorkovski în 2013, înaintea Jocurilor Olimpice de la Soci. Nu cred că îi va da drumul lui Navalnîi. Cât de mult mai rămâne Putin la putere? Nu știu. Navalnîi tocmai a făcut 45 de ani. Îi urez sănătate și putere, însă mi-e teamă că îl așteaptă mulți ani grei.
Veridica: Un fost general KGB spunea în 2007 că sunteți pe lista neagră a Kremlinului, și că veți fi următoarea țintă. Vă temeți pentru viața dumneavoastră?
GK: Uite ce e, cu ce m-ar ajuta? Să-mi fie frică? Să zicem că îmi fac griji. Dar știu că nu pot face nimic. Dacă cineva ca Putin decide că tu ești următorul pe listă, nu contează dacă ești protejat sau nu. Dispari. Eu fac doar ce consider că este corect. Asta au făcut și disidenții sovietici și eu asta am învățat: să fac ce trebuie și cu asta basta. Încerc să fiu precaut, desigur, să evit locurile unde știu că aș putea să fiu arestat și trimis apoi în Rusia. Deși în zilele noastre știm că dacă tranzitezi spațiul aerian al unei țări precum Belarus, poți fi reținut. Este cel mai recent act mafiot internațional comis de Lukașenko, dictatorul belarus, despre care nu am nicio urmă de îndoială că a fost aprobat de Putin. Ăsta este mesajul. Este practic mesajul pe care vor să-l trimită lumii întregi – nu ne pasă! Putem să semnăm tratat după tratat, dar dacă va fi nevoie să le încălcăm, o vom face. Când oamenii zic „Uită-te la Roman Protasevici, tânărul opozant belarus care a fost arestat, cum își recunoaște vina acum” – omul ăsta a fost torturat. Și aud și voci din presa liberă care spun „Cât de neprofesioniști au fost. L-au torturat și nici măcar nu s-au sinchisit să ascundă urmele”. Ce prostie! Câtă naivitate! Nu au ascuns nimic pentru că vor ca tu să vezi că a fost torturat – ăsta este mesajul! Putem să arestăm pe cine vrem, să forțăm avioanele să aterizeze și să săvârșim acte împotriva dreptului internațional, putem tortura această persoană și s-o obligăm să recunoască infracțiuni pe care nu le-a comis, infracțiuni închipuite. Și toți ar face bine să ia aminte! Nu există protecție. Și o repet, să ne uităm din nou la Europa. Vorbim aici despre zboruri europene, zborul era operat de o companie europeană din Irlanda, care asigura conexiunea între două orașe din Uniunea Europeană, și a fost deturnat. Și, ce s-a întâmplat? Nimic. Bla bla bla, prostii. A fost torturat, iar Europa încă mai încearcă să zică „A, hai să impunem mai multe sancțiuni împotriva unor funcționari belaruși”. Ai de-a face cu un regim terorist – nu vorbim despre Hamas, sau Al-Qaida, ci de un regim terorist în Europa. Și tu ce faci? Răspuns: Nimic. Și Putin ce face? Putin ia notițe. La fel cum a luat notițe după ce Assad și celelalte clanuri ale lui au folosit arme chimice în 2013, și fără îndoială că primise ordin direct s-o facă. Iar Obama, după ce-a ieșit în presă cu declarații amenințătoare, a dat înapoi. Armele chimice, potrivit lui Obama, reprezentau o linie roșie pe care Assad nu avea voie s-o treacă. A făcut-o, iar America a decis să nu se amestece. Europa zice „nu e treaba noastră”. Nu e treaba voastră, ziceți? Și cum rămâne cu milioanele de refugiați din Siria care au ajuns în Europa, după ce au fost gazați de Assad, bombardați de avioanele rusești, iar ca urmare Europa acum se orientează către extrema dreaptă, pentru că toți acești refugiați au creat o atmosferă propice pentru Orban, Le Pen. E o situație din care Putin are doar de câștigat. Ca orice dictator, el mereu observă, ia notițe și apoi alege momentul în care poate să treacă încă o linie roșie. Și asta mă îngrijorează, pentru că dictatorii nu se opresc decât atunci când sunt opriți. Și până acum nu văd nicio înclinare în Europa, și foarte puțină determinare în America, de a face ceea ce este necesar pentru a-l opri pe Putin.
Veridica: Așadar, considerați că Putin are gândire strategică, plănuiește cu atenție, ca un jucător de șah, fiecare mutare?
GK: Nu, nu am spus niciodată asta. Strategia înseamnă să gândești pe termen lung. Putin este un oportunist. Dictatorii nu își permit să gândească strategic. Strategia se rezumă la democrații. Începi să planifici proiecte și știi că atunci când ți se termină mandatul, va exista o continuitate. Politicile fundamentale nu pot fi inversate de noua putere. Pot exista modificări, dar nu o răsturnare totală. Un dictator e preocupat doar de ziua de mâine. Iar Putin este un mare profitor. El nu creează conflicte. El caută oportunitatea și profită de ea. Este atât de abil, încât a văzut ascensiunea partidelor de extremă dreaptă din Europa și le-a susținut. A văzut ocazia de a semăna vrajbă în America, și a făcut-o. Nu el l-a inventat pe Trump, dar s-a folosit de el. Iar acum caută noi și noi oportunități, pentru că are nevoie să meargă și mai departe. Un dictator nu poate bate pasul pe loc. El simte mereu nevoia să demonstreze că este invincibil, că el este șeful. Așa își apără puterea, atât în interiorul cât și în exteriorul țării. Iar în clipa de față, din nefericire, n-aș zice că Putin câștigă, deși nu stă deloc rău. Dacă se mai întreabă cineva dacă Putin e cel care deține puterea, să se uite la Navalnîi – Navalnîi e în închisoare. Să se uite la Lukașenko – e încă la putere, și face ce vrea el. Iar Biden acum îi cere lui Putin o întrevedere, un summit. Încă o dată, Putin a demonstrat lumii că el este indispensabil. Indiferent ce se întâmplă pe 16 iunie la Geneva, Putin deja a câștigat runda asta, pentru că a reușit să obțină întrevederea. Nu îi pasă de rezultat, atâta timp cât președintele SUA este obligat să se întâlnească cu el. Mai ales după ce l-a numit criminal. În mintea lui și-a zis „Minunat, fantastic. Sunt un criminal. Dar tu n-ai de ales și trebuie să te întâlnești cu mine. Ceea ce înseamnă că eu sunt șeful. Da, am omorât oameni, mare scofală. Nimeni n-o să mă dea în judecată pentru asta”. Așadar, mi-este teamă că, la fel ca alți dictatori înaintea lui, și Putin se va simți încurajat să își continue asaltul asupra lumii libere, poate împotriva Ucrainei, poate războiul hibrid împotriva Americii. Apropo, cum era de așteptat, după ce Biden a făcut anunțul că se va întâlni cu Putin, au avut loc două atacuri cibernetice asupra unor elemente de infrastructură cheie din America. Unul asupra unei conducte petroliere, iar al doilea a avut ca țintă industria procesatoare de carne. Ambele atacuri au fost realizate de hackeri ruși. Dar fiindcă administrația americană anunțase deja că summitul va avea loc, au încercat să bagatelizeze toată povestea. Să auzi de la Biden aberații de tipul „A, știm că atacurile provin din Rusia, însă ele nu au legătură cu guvernul rus”. Pe bune? Se întâmplă ceva în Rusia care n-are legătură cu Putin? Să fim serioși. Sunt ostaticii propriei nerozii și obtuzități.
Veridica: Referindu-ne la războiul hibrid, cum de se pricep rușii atât de bine să folosească propaganda, dezinformarea, fake news-ul, kompromatul și potemkiniadele drept arme? Care este secretul?
GK: Uite ce e, când faci ceva ani de zile, e normal să te pricepi. Serviciile secrete rusești au moștenit această practică de la serviciile sovietice, de la KGB. Iar KGB făcea asta încă de la începuturile bolșevismului. Prin urmare, timp de aproape o sută de ani, s-au specializat în promovarea de minciuni, de atacuri la adresa lumii libere, inventează tot felul de știri false. Și desigur, acum, odată cu progresul tehnologic, sunt cu un pas în față. Și nu numai că se pricep, ci au și voință politică. Nu le pasă de costuri. Nu le pasă de reputație. Nu trebuie să ceară voie Parlamentului, nu trebuie să-și facă griji că o să îi critice presa independentă. În America, există un cadru instituțional, este o democrație. În Europa exista opinia publică, comisii parlamentare, o opoziție care se opune regimului, guvernului. Lumea liberă încă mai are puterea să oprească aceste practici. Însă singura metodă de le împiedica este să înțelegi că descurajarea este soluția. Credeți că America nu este capabilă să răspundă, provocând pagube serioase structurilor critice din Rusia? Bineînțeles că poate. Problema este că dacă nu faci asta, dacă te mulțumești doar să vorbești, dictatorul nu mai simte frică. Așa că plusează. Iar acum, nu este suficient doar să-l avertizezi. Trebuie să faci ceva. Și până acum, nu am văzut nicio inițiativă a Americii care să demonstreze că are voința politică să-l înfrunte pe Putin și să retalieze în acest război hibrid. În orice caz, nu văd determinarea de pe vremea Războiului Rece, când America a răspuns ofensivei Rusiei. E adevărat, au existat dificultăți, au fost și pierderi, precum în Vietnam. Însă una peste alta, America a reușit să împiedice comunismul să se răspândească pe glob.
Veridica: Vă referiți la loialitate ca la liantul care ține laolaltă această cleptocrație formată din siloviki și oligarhi, cu Putin în vârful piramidei. Se pare că Putin le-a făcut rușilor o propunere: „Uite, dacă nu vă băgați în politică și nu vă amestecați, vă voi oferi o viață mai bună”. Este un pact real sau unul fictiv? La ce așteaptă de fapt rușii pe viitor?
GK: Este genul de înțelegere care s-a făcut acum douăzeci de ani. Și în primele decenii chiar a funcționat, datorită prețului petrolului, Putin a putut să ofere rușilor condiții de trai mai bune. Și, probabil, până în 2012-2014 înțelegerea a rămas valabilă. Prin asta se obținea apatia socială a majorității populației. Și de asta foarte multe acțiuni pe care le-am organizat, acțiuni directe de opoziție și demonstrații, au rămas fără rezultat. Pentru că cei mai mulți oameni pur și simplu nu erau interesați. Însă lucrurile s-au schimbat. După ocuparea și anexarea Crimeii, războiul din Ucraina și războiul hibrid deschis împotriva statelor din lumea liberă, termenii înțelegerii s-au schimbat. Astăzi, nu mai este suficient doar să nu te amesteci în politică. Trebuie să fii loial. La începuturile lui, regimul Putin era dur, dar autoritar. Autoritar însemnând „atâta timp cât nu te bagi în politică, totul va fi bine”. Dar un regim totalitar înseamnă că vor să controleze și ceea ce gândești. Dacă nu ești suficient de loial, deja ești în pericol. Așa că mulți ruși se află acum în pericol pentru că nu știu dacă trec sau nu o linie roșie. Există un aparat de stat foarte puternic care îi monitorizează. Este precum un leviatan – vor și mai mult sânge, și mai multe victime. Așa că își extind aria de acțiune. Nu pot reprima masele de oameni, să aplice un regim de teroare marca Stalin, nici n-au de ce s-o facă. Nu trebuie decât să terorizeze oamenii și mințile lor, asigurându-se că cei care nu stau în rând vor fi pedepsiți imediat. Mai mult decât atât, resursele regimului se împuținează. Sigur, Putin încă mai controlează sume uriașe de bani, niște sume incredibile. Dar și birocrația este în creștere. După cum spuneam, există principalii acoliți ai lui Putin, copiii lor, iar în unele cazuri și nepoții. Apetitul acestei camarile devine greu de satisfăcut. Astfel, au nevoie de bani din ce în ce mai mulți, ceea ce înseamnă ca banii care ajung la populație sunt din ce în ce mai puțini. Dacă ne uităm la populația din Rusia și la nivelul de trai, chiar și conform datelor oficiale de la Kremlin, situația nu mai este cea de acum zece ani. Și poți vedea cu cifrele sunt în scădere. Cifrele care indică susținerea pentru Putin. Și nu vorbesc de cine știe ce sondaje secrete. Statisticile oficiale ale Kremlinului arată o scădere dramatică a popularității lui Putin, a popularității regimului. De aceea ei încearcă acum să redirecționeze banii alocați măsurilor sociale către mașinăria de terorizarea a populației. Repet, asta se întâmplă în cazul oricărei dictaturi. Și vorbind acum despre popularitatea lui Putin, cifrele sunt probabil învechite. Pentru că vedem că estimările sunt departe de nivelul de acum cinci-șase ani, și semne de revenire nu sunt. Apropo, lui Putin nici nu-i pasă. Pentru că are în spate o mașinărie atât de puternică, pe care dacă o alimentează – și vorbim despre milioane de oameni și de terorizarea unei țări întregi – crede că va rămâne la putere multă vreme de-acum înainte. Pentru totdeauna, din punctul lui de vedere.
Veridica: O ultimă întrebare – ce vă face cel mai bun jucător de șah din lume? Care este secretul?
GK: Nu cred că este vreun secret. Eu întotdeauna mi-am dorit să contribui cu ceva. Am vrut să joc șah nu doar ca să câștig, deși era foarte important, ci și ca să-mi deschid noi orizonturi, să țintesc către necunoscut. Eu am vrut să-mi las amprenta asupra jocului, și asta am vrut să fac nu toată cariera mea, ci joc cu joc. Cu fiecare joc mi-am dorit să produc o schimbare. Și nu mi-am pierdut niciodată pasiunea pentru joc. Este foarte important să iubești jocul de șah, să vrei să contribui cu ceva. De asemenea, nu am încetat vreodată să mă perfecționez. Cel mai mare pericol este să ți se suie succesul la cap. Așa cum scriu în cartea mea, „Cum viața imită șahul", succesul este dușmanul oricărui succes viitor. Nu m-am mulțumit vreodată cu ce am obținut. Mereu am vrut să realizez ceva nou, să schimb și mai mult lucrurile. Și atâta timp cât ai această pornire înăuntrul tău și realizezi că fiecare joc sau turneu câștigat este doar un pas către următoarea provocare, atunci va fi bine. Și am realizat la un moment dat că încep să pierd această forță, și am hotărât că este vremea să mă retrag. Eram de prea mult timp cel mai bun. Și am vrut să aplic același concept, același principiu, și în alte domenii de activitate. Nu m-am așteptat să realizez la fel de multe lucruri, dar m-am gândit că experiența mea, simțul meu analtic, pasiunea, celebritatea, îi pot ajuta și pe alții, fie că vorbim despre apărarea democrației sau studierea relației dintre om și tehnologie sau multe alte situații unde competențele mele și experiența mea de viață pot fi de ajutor.
