Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

Editoriale

Siria, țara uitată în întuneric

Siria
©WithSyria  |  
Cursuri gratuite

Pe 25 februarie a avut loc prima operațiune militară ordonată de președintele Joe Biden. Forțele americane au bombardat un obiectiv din Siria folosit de miliții coordonate de Iran. Raidul a readus în atenție un război aproape uitat și amintește de complexitatea acestui conflict cu ramificații regionale.

Schimb de mesaje americano-iranian prin rachete lansate de și înspre miliții irakiene

Americanii au lovit în Siria, dar ținta lor au reprezentat-o miliții irakiene: Kata’ib Hezbollah și Kata’ib Sayyid Shuhada. Cele două miliții, care au legături cu Iranul, au fost acuzate că s-ar fi aflat în spatele mai multor atacuri cu rachete care au vizat, în ultima perioadă, baze americane din Irak. Kata’ib Hezbollah nu se afla la primele acțiuni de acest gen. Miliția – activă încă din perioada războiului din Irak, când s-a luptat cu forțele americane – a fost implicată, în urmă cu doi ani, în atacuri similare cu rachete asupra bazelor americane și în asaltul unor manifestanți șiiți asupra ambasadei Statelor Unite din Baghdad. Răspunsul Washingtonului la această escaladare a operațiunilor care îi vizau forțele a fost asasinarea, la Baghdad, a liderului Forței Quds a Gărzilor Revoluționare Iraniene, Qassem Soleimani. Soleimani se ocupa, printre altele, de milițiile șiite din regiune. Odată cu el ș-a pierdut viața și Abu Mahdi al-Muhandis, comandantul Kata’ib Hezbollah. Uciderea celor doi a adus Iranul și Statele Unite la un pas de război, dar totul s-a oprit după un atac demonstrativ al Teheranului la care americanii au ales să nu răspundă. De atunci, însă, și tirurile care au vizat bazele americane au fost mult mai rare și probabil că prin acelea lansate în februarie s-a vrut, de fapt, să se testeze reacția administrației Biden. În condițiile în care noul președinte american a dat semnale că este dispus să revină la dialog cu Teheranul și chiar să readucă Statele Unite în acordul nuclear – dar nu necondiționat – este plauzibil ca liderii iranieni să fi vrut să vadă dacă nu cumva americanii vor normalizarea cu orice preț. Răspunsul lui Biden a fost clar: nu. Trebuie notat, însă, că și impactul loviturilor aeriene a fost unul limitat, ceea ce sugerează că s-a urmărit doar să se transmită un mesaj, nu să se ardă podurile. Rămâne însă de văzut dacă lucrurile se vor opri aici, dat fiind că pe 3 martie o nouă salvă de rachete a lovit o bază americană.

Milițiile irakiene nu sunt folosite doar pentru testarea voinței americane. Ele joacă un rol important în politica iraniană în regiune și, mai ales, în Siria, unde alături de Hezbollah și de șiiți din Afghanistan au pus umărul la salvarea regimului Assad. De altfel Kata’ib Sayyid Shuhada pare să fi fost formată cu scopul specific de a lupta în Siria – miliția are ca obiectiv apărarea locurilor sfinte șiite și, în special, a mormântului lui Zainab, nepoată a profetului Muhammad și soră a Imamului Hussein. Când milițiile irakiene au fost trimise în Siria, războiul în care alunecase țara după protestele Primăverii Arabe nu mai era o chestiune internă ci devenise una regională, cu mize mai mari decât supraviețuirea sau îndepărtarea regimului Assad.

Războiul care a pornit de la un graffiti

Revoluția tunisiană s-a declanșat după ce un vânzător ambulant de fructe, Mohamed Bouazizi, și-a dat foc, în decembrie 2010. Scânteia celei siriene a fost aprinsă două luni și ceva mai târziu de un mesaj care a apărut pe zidul unei școli din orașul Dara’a. Detaliile nu sunt foarte clare – s-a scris că s-ar fi întâmplat la începutul lui martie sau la mijlocul lui februarie, că mesajul ar fi fost un sec „e rândul tău, doctore” (Bașar al-Assad e medic, lucru cunoscut de toți sirienii) sau că, din contră, apărea și numele dictatorului sirian. Sursele sunt unanime în ceea ce privește urmările: în jur de 20 de copii din școală au fost ridicați de temutul serviciu secret al lui Assad și cărați la închisoare unde au fost ținuți cu săptămânile, bătuți și chiar torturați. Familiile, care nu știau nimic despre copii, au început să se agite și așa au izbucnit primele proteste, care s-au extins rapid și în alte orașe dat fiind că în societate erau deja tensiuni care se acumulaseră de-a lungul anilor și se accentuaseră după marea secetă siriană de la mijlocul anilor 2000, care forțase zeci de mii de agricultori sărăciți să se mute în zonele urbane în căutarea unui trai mai bun.

Odată declanșate protestele, lucrurile au mers din rău în mai rău. Regimul, speriat de valul de libertate care cuprinsese lumea arabă (tunisianul Zine el Abidine ben Ali și egipteanul Hosni Mubarak fuseseră deja îndepărtați de la putere) a răspuns în forță. Mii de oameni au fost arestați. Împotriva manifestanților s-a deschis focul, ceea ce nu a făcut decât să îi întărâte: fiecare înmormântare devenea pretext pentru un nou protest. La un moment dat, unii dintre ofițeri și soldați au preferat să dezerteze și să întoarcă armele decât să tragă într-o populație din rândurile căreia proveneau, iar revoluția s-a transformat într-un război civil.

Din nou, lucrurile au mers din rău în mai rău. Pentru a-și justifica brutalitatea, regimul Assad a pretins că se luptă cu grupări teroriste, la fel ca și Occidentul, iar pentru a se asigura că în teren chiar sunt jihadiști, i-a eliberat pe cei aflați în pușcării. Pe deasupra Al Qaida, care nu putea lăsa să îi scape oportunitatea unui război civil, a trimis militanți în Siria. O parte dintre acești militanți, care fondaseră Frontul Al-Nusrah, s-au desprins de Al Qaida și au format Statul Islamic, grupare a cărei înfrângere a necesitat intervenția unei coaliții internaționale și mobilizarea unor forțe semnificative atât în Irak cât și în Siria.

Dezastrul adus de jihadiști a reprezentat doar o parte din tragedia siriană. Cartiere și orașe întregi au fost distruse în urma luptelor. Regimul a folosit de mai multe ori arme chimice împotriva civililor, iar aviația sa și cea a rușilor au bombardat, în repetate rânduri, chiar și spitale. Milioane de oameni au fost forțați să își părăsească locuințele pentru a scăpa cu viață.  

O țară fracționată, la discreția forțelor externe

Războiul civil sirian pare să fi ajuns într-un punct mort, iar continua implicare a forțelor străine face dificilă orice evoluție. Guvernul de la Damasc controlează cea mai importantă parte a teritoriului, pornind de la Mediterană, de-a lungul granițelor cu Libanul și Israelul și până la cele cu Iordania și Irakul, unde prezența sa este, însă, limitată. În teritoriul controlat de Damasc sunt rușii și iranienii (aceștia din urmă prezenți și prin forțe proxy), iar asta spune destul de multe despre controlul real pe care îl deține Assad: nu doar că încă mai are nevoie de ei pentru a supraviețui, dar și dacă s-ar descurca singur este greu de crezut că ar putea să le zică să plece.

Rebelii – mulți dintre ei islamiști și jihadiști – sunt blocați în provincia Idlib, din nord. Probabil că, cu ajutorul aliaților săi, Assad ar fi destul de puternic să îi înfrângă (ultimele ofensive ale forțelor guvernamentale sugerează acest lucru) însă Turcia nu are de gând să permită acest lucru. Ankara, care a cerut încă de la începutul războiului plecarea lui Assad și a sprijinit de-a lungul acestor ani grupări rebele, are și ea militari în zona Idlib; în urmă cu un an, la începutul lui martie 2020, armata turcă lansa un asalt asupra forțelor siriene, pe de-o parte pentru a opri ofensiva lor împotriva rebelilor și, pe de altă parte, pentru a-și răzbuna proprii militari. Turcia vrea, totodată, să țină un ochi pe kurzii din YPG, pe care nu îi vrea în apropierea granițelor sale: nu trebuie uitat că Erdogan și-a trimis forțele împotriva kurzilor, în octombrie 2019, forțându-i pe americanii prezenți în zonă să se retragă.

Washingtonul nu i-a abandonat însă, pe kurzii sirieni, așa cum a fost acuzat în toamna lui 2019: milițiile aflate sub protecția sa, care sunt dominate de YPG, controlează nord-estul și o bună parte din estul țării. În regiune sunt și militari americani care sunt gata să intervină dacă forțele pro-Assad încearcă să depășească granițele care le-au fost trasate, după cum s-a văzut la bătălia de la Khasham din februarie 2018.

Scufundarea Siriei în întuneric

La zece ani după ce securitatea lui Assad a arestat niște copii pentru un graffiti, Siria este umbra unei țări. Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru refugiați, 6,6 milioane de sirieni au fost forțați să fugă din țară și alte 6 milioane sunt refugiați interni. Zeci de mii de persoane au dispărut fără urmă în închisorile regimului sau ale rebelilor. Țara a fost distrusă în așa o măsură, încât refugiații nici măcar nu ar avea la ce să se întoarcă: este nevoie de sute de miliarde de dolari pentru reconstrucție, bani pe care Siria nu îi are și pe care nici nu reușește să îi atragă din surse externe. Războiul este înghețat, dar nu s-a încheiat. Contingentele trimise de alte state, milițiile șiite, kurzii, rebeli islamiști și jihadiști, forțele neregulate și armata lui Assad sunt, toate, în expectativă. Până și Statul Islamic continuă să fie prezent, chiar dacă a fost înfrânt: Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului menționează cu regularitate atacuri ale grupării.

După cum arată și recentul bombardament american, Siria este și o scenă a confruntărilor între state terțe. Într-un astfel de joc sunt prinse și Iranul și Israelul, care își trimite cu regularitate avioanele să distrugă instalațiile pe care, cu încăpățânare, Teheranul caută să le construiască. Evident că israelienii nu-i cer voie lui Bașar al-Assad să pătrundă în spațiul aerian sirian.

Iar în timp ce străinii vin să se lupte în Siria, luptătorii sirieni devin carne de tun în afara țării: câteva mii au fost recrutați de Turcia și au luat parte, pentru aceasta, la recentul război dintre Azerbaidjan și Armenia, dar și la conflictul din Libia.

În martie, 2015, coaliția #WithSyria, care grupa 130 de organizații non-guvernamentale din întreaga lume (Amnesty International, Human Rights Watch, Oxfam, Save the Children etc.) a publicat un montaj de imagini din satelit care arătau scufundarea Siriei în întuneric: 83% din luminile existente în 2011, înainte de a începe războiul, dispăruseră în 2015.

În 2021, întunericul continuă să stăpânească Siria.

Tags: Turcia , Rusia , război , Siria , Statul Islamic , ISIS , al-Qaida , Iran , Israel , Statele Unite
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
Amintirea agresiunilor trecute i-a făcut chiar și pe cehii pro-ruși să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia

Amintirea agresiunilor trecute i-a făcut chiar și pe cehii pro-ruși să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia

Republica Cehă a fost printre primele țări care au condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia, iar premierul Petr Fiala, într-un gest de solidaritate, chiar a efectuat o vizită riscantă la Kievul aflat sub asediu. Cea mai surprinzătoare reacție a venit din partea președintelui Milos Zeman, un filorus înfocat care a condamnat răspicat invazia și a cerut măsuri ferme împotriva lui Putin.

Serbia este ținta unei vaste campanii de amenințări cu bombă. Să fie mâna Occidentului, a Rusiei sau a serviciilor de informații sârbe?

Serbia este ținta unei vaste campanii de amenințări cu bombă. Să fie mâna Occidentului, a Rusiei sau a serviciilor de informații sârbe?

De mai bine de o lună, Serbia este ținta unei serii de amenințări cu bombă. Presa de scandal controlată de guvern și unele oficialități sârbe susțin, fără să ofere însă vreo dovadă în sprijinul afirmațiilor, că această campanie are în spate Occidentul și are legătură cu reticența Belgradului în a impune sancțiuni Rusiei. Cu toate acestea, Rusia sau serviciile de informații ale Serbiei pot fi la fel de interesate de lansarea unei astfel de campanii.

În Țara Sfântă, pacea mai are de așteptat

În Țara Sfântă, pacea mai are de așteptat

Israelul și Hamasul au ajuns, după 11 zile de lupte, la un armistițiu care nu rezolvă nimic; e doar o pauză până la următoarea rundă de confruntări.

Cătălin Gomboș

04 Mar 2021

Actualizat la: 04 Mar 2021 02:13:12
Cătălin Gomboș

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 8 min
  • Pe 25 februarie a avut loc prima operațiune militară ordonată de președintele Joe Biden. Forțele americane au bombardat un obiectiv din Siria folosit de miliții coordonate de Iran. Raidul a readus în atenție un război aproape uitat și amintește de complexitatea acestui conflict cu ramificații regionale.
  • Războiul civil sirian pare să fi ajuns într-un punct mort, iar continua implicare a forțelor străine face dificilă orice evoluție.
  • Siria este umbra unei țări. Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru refugiați, 6,6 milioane de sirieni au fost forțați să fugă din țară și alte 6 milioane sunt refugiați interni. Zeci de mii de persoane au dispărut fără urmă în închisorile regimului sau ale rebelilor. Țara a fost distrusă în așa o măsură, încât refugiații nici măcar nu ar avea la ce să se întoarcă: este nevoie de sute de miliarde de dolari pentru reconstrucție, bani pe care Siria nu îi are și pe care nici nu reușește să îi atragă din surse externe. Războiul este înghețat, dar nu s-a încheiat. Contingentele trimise de alte state, milițiile șiite, kurzii, rebeli islamiști și jihadiști, forțele neregulate și armata lui Assad sunt, toate, în expectativă.
Cum încearcă partidele din România să câștige alegători în Republica Moldova. Asocieri cu personaje controversate, filiale cu o mână de membri și parteneriate cu partide locale
Cum încearcă partidele din România să câștige alegători în Republica Moldova. Asocieri cu personaje controversate, filiale cu o mână de membri și parteneriate cu partide locale

Partidele politice din România nu au reușit să-și contureze bine un program sau o strategie pentru a face politică și în Republica Moldova, dar sunt interesate de voturile de acolo, în condițiile în care se estimează că un milion de cetățeni moldoveni sunt și cetățeni români în acte, ceea ce reprezintă un bazin electoral semnificativ. Patru partide parlamentare de la București se bat, în prezent, pentru voturile basarabenilor: PSD, PNL, USR și AUR. Veridica a vrut să afle cum se poziționează aceste partide înaintea alegerilor locale din 2023 din Republica Moldova, dar mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale din 2024 din România.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
29 Nov 2022
Campionatul mondial de politică din Qatar
Campionatul mondial de politică din Qatar

Campionatul Mondial din Qatar a fost marcat de controverse încă de când micul emirat din Golf a fost desemnat gazdă a turneului deși erau dubii legate de modul în care țara respectă drepturile omului. Multe dintre problemele legate de Campionat nu au, aparent, vreo legătură cu sportul, însă marile competiții internaționale nu sunt doar chestiuni sportive: întotdeauna e vorba și de politică.

Veridica
Veridica
26 Nov 2022
Mizele unei operațiuni turcești în Siria: ce are de câștigat Erdoğan și ce-ar putea obține Putin
Mizele unei operațiuni turcești în Siria: ce are de câștigat Erdoğan și ce-ar putea obține Putin

Turcia a bombardat poziții ale kurzilor din Irak și Siria, ca răspuns la atentatul cu bombă de la Istanbul, și avertizează că acesta e doar începutul. O operațiune mai mare în Siria ar ajuta regimul Erdoğan să abată atenția de la problemele economice interne; în plus, ar putea fi și un prim pas spre rezolvarea problemei refugiaților. Rusia, care e prezentă în Siria, ar putea închide ochii la mișcările Ankarei pentru că e interesată să își exporte gazele prin conductele care tranzitează Turcia.

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
23 Nov 2022
Va pune războiul din Ucraina capăt regimului Putin? Cine ar putea să îi ia locul liderului de la Kremlin
Va pune războiul din Ucraina capăt regimului Putin? Cine ar putea să îi ia locul liderului de la Kremlin

Războiul din Ucraina nu merge bine pentru Rusia și pentru regimul lui Vladimir Putin, care și-a aruncat țara în această aventură. Deși Putin i-a obligat pe toți oamenii săi să spună în februarie 2022 că Ucraina trebuie să fie distrusă, decizia finală i-a aparținut și va răspunde pentru ea, singur sau alături de alții. Iar asta îi face pe mulți analiști occidentali și ruși să se întrebe dacă „domnia” lui Putin se apropie de sfârșit și cine ar putea să îi fie succesor.

Angela Grămadă
Angela Grămadă
22 Nov 2022