Încă de la destrămarea Uniunii Sovietice, țările baltice au fost sceptice vizavi de adevăratele intenții ale Rusiei. Această viziune s-a dovedit a fi mai realistă decât așteptările multora din Occident, care au crezut că Rusia poate fi un partener de încredere al democrațiilor liberale occidentale, parte dintr-un sistem internațional stabil. După invadarea Ucrainei pe 24 februarie 2022, până și cancelariile occidentale filoruse au fost nevoite să-și regândească politicile. Vocea statelor baltice și susținerea pe care au oferit-o Ucrainei sunt acum mai puternice ca niciodată.
De la începutul războiului, statele baltice au fost în linia întâi în materie de asistență acordată Ucrainei
Așa cum recunoștea mai demult fostul ambasador al Ucrainei în Letonia, Oleksandr Mișcenko, rachetele „Stinger” oferite de Letonia Ucrainei în ajunul invaziei (23 februarie) au fost folosite câteva zile mai târziu chiar la periferia Kievului, în luptele de la Hostomel împotriva forțelor ruse. Directorul executiv al Institutului de Politici Globale, expertul iSANS Yevhen Mahda descria pentru Veridica cum Estonia la rândul ei a oferit Ucrainei toate obuzierele sale de 155mm tot înainte de 24 februarie. De atunci, nivelul asistenței a rămas la cote foarte înalte, luând diferite forme, de la lobby-ul făcut pentru ca aliații occidentali să facă mai multe pentru Ucraina (mai multe livrări de armament, mai multe sancțiuni împotriva Rusiei etc.) până la recenta amenințare de a boicota Jocurile Olimpice de la Paris în 2024 dacă Rusiei i se va permite să participe la eveniment.
Cifrele vorbesc de la sine: dacă e să ne uităm la procentul din PIB reprezentat de asistența acordată Ucrainei (militară, financiară sau umanitară), atunci statele baltice (și Polonia) se situează în fruntea clasamentului, potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială.
În 2023, sprijinul militar acordat Ucrainei de către Estonia va crește până la 370 milioane de euro, reprezentând ceva mai mult de 1% din PIB-ul acestei țări. Asistența militară include muniție, obuziere, mijloace de sprijin cu artilerie, rachete anti-tanc Javelin, mine anti-tanc, căști de protecție, vehicule, mortiere, echipamente de comunicare, provizii de hrană uscată și lansatoare de grenade.
La sfârșitul lunii ianuarie, Letonia a anunțat că sprijinul acordat Ucrainei a depășit deja 1% din PIB, situându-se tot în jurul valorii de 370 de milioane de euro. Vilnius a donat zeci de rachete sol-aer Stinger, două elicoptere Mi-17, obuziere autopropulsate și muniție, zeci de drone, părți componente pentru obuziere, arme anti-tanc, combustibil, echipamente individuale, hrană uscată pentru soldați și alte produse.
Lituania i-a oferit până acum Ucrainei 660 de milioane de euro, din care asistența militară reprezintă 240 de milioane. Și sprijinul nu se oprește aici. Ministerul lituanian al Apărării a alocat aproximativ 40 de milioane de euro din bugetul pentru 2023 sprijinului acordat Ucrainei, urmând ca articolele necesare să fie achiziționate de la producători lituanieni. Lituania mai dorește și să contribuie la un fond internațional menit să finanțeze cumpărarea de armament greu pentru Kiev. Cetățenii lituanieni au contribuit și ei individual la programe de finanțare participativă pentru achiziția de drone militare și sisteme radar.
Mark Voyger – membru al Programului de Apărare și Securitate Trans-Atlantică al Centrului pentru Studii Europene și director al programului de master în management global din cadrul Universității Americane din Kiev – este de părere că, împreună cu Polonia, statele baltice sunt țări de mare importanță pentru solidaritatea NATO. Cu alte cuvinte, ele sunt „țări mici cu o influență mare”. Voyger mai spune că, pe lângă orientarea lor fermă pro-Ucraina și eforturile de a convinge aliații (și mai ales Statele Unite) să își intensifice sprijinul acordat Ucrainei, cele trei state baltice au luat măsuri pentru a izola Rusia pe scena internațională și au sprijinit candidaturile Finlandei și Suediei de aderare la NATO.
Atitudinea statelor baltice față de Rusia, afectată de actele de agresiune ale Moscovei din trecut
Intransigența statelor baltice vizavi de Rusia își are originea în istoria secolului 20. Statele baltice au fost invadate de Uniunea Sovietică în 1940, ca urmare a semnării pactului nazist-sovietic Molotov-Ribbentrop. Alianța celor două regimuri totalitare a fost însă una de scurtă durată, iar regiunea baltică a trecut sub ocupație nazistă când Germania a atacat URSS. Armata Roșie avea să revină în regiune în 1944, alungând trupele naziste și aducând cu ea un regim de ocupație care s-a extins pe durata a aproape cinci decenii.
Ocupația sovietică a adus două valuri de deportare a populației baltice, în 1941 și 1949, politici de rusificare și guvernarea aspră a regimului totalitar. Niciuna din aceste măsuri nu a reușit să frângă spiritul oamenilor din aceste teritorii. Pe măsură ce declinul URSS s-a accelerat începând cu anii 80, statele baltice au fost primele țări care și-au proclamat independența.
Totuși, asta nu a fost de ajuns. Dincolo de graniță era succesoarea URSS, enorma Rusie, iar istoria arătase foarte clar ce fel de vecin poate fi aceasta. În fond, sovieticii nu au fost primii care au invadat statele baltice: ei nu au făcut decât să restabilească controlul instaurat de Imperiul Rus în regiune. Statele baltice trebuia să se îndepărteze de Rusia, iar calea aleasă a fost cea a integrării în Uniunea Europeană și NATO, o alianță care le putea furniza securitatea mult dorită. Chiar și-așa, Rusia a continuat să arate că vrea să „țină aproape”. A dus constant o campanie de propagandă perpetuă în statele baltice și nu s-a oprit nici măcar după ce acestea au fost admise în NATO; din contră, propaganda rusă a devenit și mai acerbă.
După invadarea Georgiei în 2008, țările baltice și-au dublat eforturile de a convinge aliații occidentali să recunoască adevărata natură a Rusiei, a declarat pentru Veridica Martins Vargulis, director adjunct și cercetător al Institutului de Relații Internaționale din Letonia. Occidentul a părut însă că preferă să mențină cu Kremlinul o relație de „business as usual”. Înainte de anexarea Crimeii în 2014 și chiar și până la invadarea la scară largă a Ucrainei, au existat voci în Occident care au insistat că Rusia s-a schimbat și care chiar au susținut că statele baltice exagerează avertizările privind amenințarea rusă din cauza rusofobiei lor. A fost nevoie de un atac de amploare împotriva Ucrainei pentru a demonstra că statele baltice au avut dreptate, iar acest lucru a consolidat relația cu partenerii, susține Mark Voyger. El a adăugat că, spre deosebire de 2008 și 2014, de data aceasta puterile occidentale nu mai pot ignora războiul de agresiune al Rusiei, catalogându-l drept un conflict regional într-o țară îndepărtată. Voyger afirmă că Rusia s-a poziționat foarte clar împotriva democrațiilor și țărilor occidentale, astfel încât răspunsul statelor baltice a fost unul „foarte justificat și suficient de dur”.
Faptul că au avut o perspectivă diferită vizavi de Rusia le-a făcut să fie mai pregătite atunci când Ucraina a fost atacată, susține Toms Rostoks, profesor conferențiar la Universitatea din Letonia și cercetător superior în cadrul Academiei de Apărare Națională a Letoniei. Potrivit acestuia, statele baltice au ajutat Ucraina mult mai repede în comparație cu alte țări care doar spuneau că „invazia este oribilă”: în timp ce țările occidentale încă încercau să înțeleagă ce se întâmplă, Letonia, Lituania și Estonia știau deja ce aveau de făcut.
Yevhen Mahda spune că politicienii baltici sunt mult mai pragmatici decât politicienii altor țări occidentale. „În mod obiectiv, există mai puțini politicieni în statele baltice dispuși să accepte o relație de „business as usual” cu Rusia, astfel încât sunt sinceri și insistenți când vine vorba de introducerea de sancțiuni și de sprijinirea Ucrainei”, spune Mahda, care mai adaugă că statele baltice „au arătat nevoia respectării efective, nu doar la nivel declarativ, a principiilor europene”.
Ce e de făcut: mai multă cooperare regională și mai multe forțe NATO
Este puțin probabil ca vehemența statelor baltice să se atenueze. „Ucraina luptă războiul nostru. Dacă Ucraina pierde, atunci provocările vor fi mai mari”, avertizează Martins Vargulis. De aceeași părere este și Mark Voyger, care spune că nu mai există cale de întoarcere. „Miza este prea mare”, spune el, adăugând că dacă Rusia nu este învinsă, „cu siguranță va încerca să pedepsească statele baltice”. Această „pedeapsă” poate lua diferite forme. De exemplu, poate fi vorba de un atac hibrid sau presiuni economice. Astfel, războiul actual are o importanță existențială pentru statele baltice și Polonia.
Experții le recomandă statelor baltice să ia aminte la lecțiile războiului. „Va fi nevoie de tot ce are Ucraina acum”, spune Mark Voyger, referindu-se la echipamentele militare. În același timp, de vreme ce țările baltice sunt mai mici ca Polonia, o serie de elemente care au funcționat în cazul Ucrainei nu vor fi la fel de eficiente în cazul unui atac asupra statelor baltice. Cu alte cuvinte, Rusia trebuie oprită înaintă să treacă granițele țărilor baltice pentru că, spre deosebire de Ucraina, aceste țări mici nu au o adâncime strategică. De asemenea, statele baltice trebuie să-și îmbunătățească mecanismele de apărare civilă și să implice mai mulți cetățeni în acestea. Chiar dacă NATO și-a întărit prezența în statele baltice, acestea ar trebui totuși să continue să își consolideze securitatea și să caute noi soluții în acest sens, de exemplu intensificarea gradului de cooperare la nivelul regiunii. În cazul unui atac, statele baltice ar trebui să se bazeze pe sprijin reciproc.
Cooperarea cu Polonia, care la rândul ei se arată neliniștită de acțiunile Rusiei și a demonstrat un nivel de susținere similar față de Ucraina, este la fel de importantă. Spre deosebire de statele baltice, Polonia este suficient de mare pentru a deveni un furnizor de securitate regională. În plus, Polonia a demarat un program ambițios de înzestrare a forțelor armate. În ceea ce privește securitatea, Polonia joacă un rol cheie în Europa Centrală și de Est.
Arhitectura de securitate a regiunii ar fi la rândul ei consolidată în mod semnificativ odată ce Finlanda și Suedia vor fi admise oficial în NATO. Statele baltice au recunoscut acest lucru și au susținut puternic aderarea celor două țări.
În sfârșit, sporirea prezenței NATO în statele baltice ar reprezenta un factor de descurajare suplimentar, făcând Rusia să înțeleagă că, în ciuda mărimii lor și a vulnerabilităților legate de relief, statele baltice nu mai sunt o pradă ușoară.
