Aleksandr Lukașenko a părut slăbit și izolat la a șaptea ceremonie de învestire ca președinte al Belarusului, consumat de vechile obsesii și bazându-se pe propria dinastie. Ceremonia a spus mai multe despre situația actuală a regimului decât a lăsat să se înțeleagă dictatorul.
O încercare de a deturna o zi simbolică pentru opoziție și naționaliștii din Belarus
Data aleasă pentru depunerea jurământului a fost una încărcată de simbolism: 25 martie este sărbătoarea națională a belarușilor, ziua în care a fost proclamată Republica Populară Belarus în 1918, prima atestare oficială a Belarusului ca stat național. Republica a durat puțin, deoarece Belarusul a fost ocupat rapid de forțele sovietice. Momentul a rămas unul de inspirație pentru generațiile viitoare de patrioți din Belarus. De la sfârșitul anilor ’80 încoace, pe 25 martie este sărbătorită „Ziua libertății” de către belarușii din întreaga lume – dar nu și de regimul Lukașenko. Ca succesor al URSS, Lukașenko a interzis personal această sărbătoare, laolaltă cu toate simbolurile naționale ale Belarusului. Așadar, programarea ceremoniei de învestire a președintelui pe 25 martie a fost o încercare atât de a batjocori oamenii care susțin schimbările democratice în țară, cât și de a acapara atenția publicului în această zi simbolică.
Încercarea lui Lukașenko a eșuat complet, deoarece a existat o gamă largă de evenimente organizate de diaspora belarusă și forțele democratice în multe orașe din întreaga lume: de la petreceri cu muzică populară organizate în diverse localuri până la demonstrații de amploare. Cele mai mari astfel de acțiuni au avut loc la Varșovia, Vilnius și Białystok, unde diaspora belarusă este extrem de numeroasă. Între timp, agențiile de poliție ale regimului Lukașenko au amenințat public că vor identifica toți participanții la aceste evenimente și că vor intenta „procese” împotriva lor in absentia.
În Belarus însă, astfel de aniversări s-au organizat doar în secret. În tot acest timp, angajații din instituțiile publice au fost obligați să urmărească în masă ceremonia de învestire a dictatorului la televizor (în timpul programului de lucru) și să se pozeze cu simbolurile regimului Lukașenko pentru a demonstra autorităților locale „sprijinul deplin al populației” pentru dictator.
Înapoi la estetica URSS
Transmisiuni ceremoniei de învestire a lui Lukașenko a adus oamenilor aminte de peliculele din era sovietică cu evenimentele organizate de partidul comunist, care nu aveau nimic de-a face cu realitatea oamenilor obișnuiți. Astfel, timp de 15 minute, coloana oficială a lui Lukașenko a fost filmat în timp ce se îndrepta către așa-zisul „palat al independenței” – locul unde a avut loc depunerea jurământului. Străzile din centrul orașului Minsk au fost închise traficului și umplute cu diverși demnitari, angajați la stat, precum și studenți, toți salutând convoiul în timp ce trecea prin fața lor. Partea amuzantă o reprezintă faptul că respectiva coloană nu s-a îndreptat de la reședința dictatorului direct către palat, ci a făcut în mod ostentativ ocolul întregului oraș.
Când într-un final Lukașenko a sosit la destinație și a trebuit să coboare din mașină, transmisia a schimbat brusc imaginea, arătând un steag uriaș al regimului. După ce oamenii au început să discute pe larg acest moment pe internet, un propagandist rus, Pridybailo, care a participat la eveniment, a publicat imagini cu Lukașenko coborând din mașină – iar dictatorul nu arăta deloc bine. Când a fost apoi transmisă sosirea lui la palat, s-a putut vedea cu ușurință că fiecare pas era pentru el un efort. În astfel de zile importante, Lukașenko ține de obicei discursuri lungi, dar nu și pe 25 martie, ceea ce oferă noi indicii despre starea lui de sănătate.
„Jumătate de planetă visează la o dictatură ca a noastră”
Lukașenko a ținut două discursuri mai scurte. Mai întâi, dictatorul a vorbit în fața a 1.100 de oameni, printre care s-au numărat și membri ai regimului său și, pentru prima dată de când a venit la putere, toți cei trei fii împreună cu soțiile și copiii lor. Familia lui a fost așezată separat de nomenclatură, chiar la dreapta tribunei de unde a vorbit Lukașenko. Mulți au interpretat acest gest ca pe-o demonstrație de putere a clanului conducător, precum și a voinței de a arăta cine vor fi cei mai apropiați consilieri ai dictatorului și cei care vor beneficia de toate schemele gri controlate de regim.
Acest discurs de 20 de minute a fost dedicat aproape în totalitate reușitei regimului de a suprima revolta poporului din 2020 și de a rămâne la putere. Lukașenko s-a adresat și tuturor belarușilor care susțin schimbările democratice în țară: „Amintiți-vă de tentativa de lovitură de stat din țara noastră. Mulțumită vouă, care v-ați vândut patria pentru subvenții, sau mai degrabă în ciuda voastră, am devenit mai puternici. Pentru că noi prețuim pacea pe care voi o puneți în pericol. Noi vă asigurăm bunăstarea pe care voi puneți în pericol, cerând stăpânilor voștri sancțiuni și bombe. Voi ne-ați învățat să prețuim și să apărăm tot ce avem. Poporul vede tot. Nu aveți și nu veți avea vreo susținere. Nu aveți niciun viitor. Voi și stăpânii voștri nu aveți cum să ne subminați unitatea. Și vă mai spun atât: jumătate de planetă visează la o dictatură ca a noastră, o dictatură a faptelor sincere și a intereselor populației”.
Dictatorul s-a adresat și instituțiilor de forță, care ulterior au depus jurământul în fața președintelui statului: statutul militar și jurământul au fost special modificate pentru a include sintagma „jur solemn să fiu loial președintelui”. Și acest discurs foarte scurt de 3 minute a făcut trimitere la evenimentele din 2020, în timp ce Lukașenko le-a mulțumit militarilor pentru protejarea regimului.
Merită menționat faptul că, pentru a ține acest discurs, Lukașenko (care are grad de soldat în urma serviciului militar din perioada sovietică) a purtat o uniformă militară special concepută pentru el. Ulterior, fanfara militară a interpretat un cântec nou-nouț – „Marșul comandantului suprem”, dedicat personal lui Lukașenko, care include următoarele versuri: „În numele intereselor oamenilor mergem mai departe, pentru pace, pentru președinte, pentru Belarusul nostru”.
Un Lukașenko din ce în ce mai izolat
Un alt aspect care merită amintit este că la ceremonia de învestire nu a fost invitat niciun demnitar străin. În trecut, lui Lukașenko îi plăcea să-și invite cei mai apropiați aliați, dar după „inaugurarea secretă” din 2020, dictatorul belarus a abandonat această practică, ceea ce a dus și la absența mesajelor de felicitare din partea acestor „prieteni”. Nici măcar biroul de presă al lui Putin nu a publicat vreun comunicat cu această ocazie.
Pare că organizatorii au făcut tot posibilul pentru a-i convinge pe toți cei prezenți la eveniment și în special pe Lukașenko însuși că întregul poporul îi susține pe deplin regimul. Cu toate acestea, până și o parte din apropiații dictatorului nu au părut foarte încântați de tot acest show. De exemplu, o membră a administrației regionale din Gomel, Elena Klicikovskaia, a fost surprinsă ațipind în timpul discursului dictatorului. Imaginea s-a viralizat rapid, iar a doua zi persoana respectivă a fost concediată.
