Din ce în ce mai multe tipuri de conținut sunt catalogate drept „extremiste” în Belarus, de la unele justificate, de tipul Mein Kampf al lui Hitler, până la melodii rock pe care autoritățile le consideră critice la adresa regimului Lukașenko.
Regimul Lukașenko a lansat o vastă campanie de cenzură după protestele anti-guvernamentale
După reprimarea brutală a protestelor pașnice din Belarus din 2020, regimul Lukașenko a început să elimine orice opinii sau surse de informare independente din peisajul media local. Suprimarea presei independente, în multe cazuri făcută prin instrumentarea de dosare penale și condamnări, a determinat mulți jurnaliști să părăsească țara. Așadar, cum funcționează de fapt cenzura în secolul 21 în Europa?
Principala măsură luată de autorități pentru a ucide complet libertatea de exprimare în Belarus a fost criminalizarea surselor independente de informare. Toate instituțiile și agențiile de presă independente, precum și bloggerii, au fost catalogate drept „organizații extremiste”, unele dintre ele chiar „organizații teroriste”. În același timp au fost întocmite liste speciale (există vreo 6 în prezent) unde toate aceste organizații și persoane sunt menționate. La ora actuală, 39 de jurnalişti fac închisoare în Belarus, în timp ce orice formă de cooperare cu presa independentă sau bloggerii (inclusiv cele străine, precum Radio Europa Liberă sau Deutsche Welle) se poate solda cu pedepse de până la 15 ani de închisoare. Infracțiunea este clasificată drept „cooperare cu o organizație teroristă/extremistă”, în funcție de lista pe care figurează instituția de presă respectivă.
Este important ca mijloacele de cenzură să afecteze nu doar sursele de informare propriu-zise, ci și pe cei care le folosesc și le răspândesc. Aceeași abordare a fost folosită la scară largă și în URSS, unde simpla deținere de materiale tipărite sau scrise de „natură antisovietică” era motiv de persecuție. De unde se pune întrebarea care sunt criteriile folosite pentru clasificarea unor astfel de informații sau materiale?
Te opui lui Lukașenko? Ești extremist!
În prezent, metoda de cenzură cea mai răspândită și mai eficientă în Belarus este așa-zisa „listă cu materiale extremiste”, creată în 2008. Potrivit oficialilor regimului, scopul său inițial era să interzică materialele care răspândesc opinii ultraradicale și extremiste. Treptat, însă, cuvântul „extremist” a început să fie folosit pentru a descrie orice tip de conținut care contravine „liniei ideologice generale” trasată de regimul Lukașenko.
În mod ironic, primele materiale care au fost considerate „extremiste” au fost CD-urile cu „Lecția de limbă belarusă” și „Concertul Solidaritate cu Belarus din Piața Orașului Nou din Varșovia din 12 martie 2006”. CD-urile au fost ridicate de la jurnalistul belarus Aliaksandr Burakov, care a trebuit să părăsească țara după represiunea asupra societății în urma alegerilor prezidențiale din 2020.
Dacă ne uităm la primele rânduri de pe „lista materialelor extremiste”, vom găsi într-adevăr postări, materiale tipărite, audio și video ascoaite cu diferite ideologii radicale. De exemplu, lista include mai multe ediții ale volumului lui Adolf Hitler, „Mein Kampf”, sau cărți care promovează Islamul radical sau care sunt asociate cu „Statul Islamic”. Pe listă se mai regăsesc materiale media neo-naziste, antisemite și anarhiste. În mod surprinzător, lista include și câteva materiale pro-ruse de extremă dreaptă. Începând cu 2014, pe listă au fost adăugate articole despre Ucraina, în special legate de gruparea „Azov” și unitățile militare.
Cu toate acestea, până și modul în care este structurată lista pare absurd. Unele materiale sau conținuturi sunt practic imposibil de identificat pe baza descrierii oferite. De exemplu, sintagma „insignă gri de pus în piept (broșă)” – atât, fără vreo altă descriere. Este practic imposibil să știi care broșă e considerată „material extremist” și din ce motiv. Lista include, de asemenea, diverse materiale asociate cu diferite mișcări, cum ar fi textul piesei „Este distractiv să te plimbi prin mlaștină cu mitraliera”, în realitate unul din imnurile de galerie ale fanilor lui Dinamo Minsk, sau abrevierea „A.C.A.B.”, regăsită în orice formă și tipărită pe orice suport, precum și corespondentul ei în limba belarusă – УПСК (Усе псы сістэмы – курвы sau „Toți câinii sistemului sunt nenorociți”).
„Lista materialelor extremiste” include, de asemenea, un număr semnificativ de opere de artă, literatură și cărți de istorie care nu se aliniează ideologiei regimului: de exemplu, cărți care descriu represiunea stalinistă împotriva poporului belarus, precum „Masacrele NKVD din Kurapatî” sau o serie de cărți despre istoria Belarusului între 1921-1945 scrise de Igor Melnikov (care ulterior a fost condamnat la 4 ani de închisoare). Pe listă apare și melodia „Nu fiți vite” de Lyapis Trubetskoy. Melodia folosește însă versurile celebrei poezii „Cine ești?”, scrisă de un clasic al literaturii belaruse, Yanka Kupała (poetul național al Belarusului), publicată în 1908. Poemul este predat în școli ca fiind reprezentativ pentru poezia belarusă din acea vreme.
Pe listă apar deopotrivă Hitler, trupe rock și ONG-uri care militează pentru drepturile copiilor
Înainte de august 2020, documentul avea 67 de pagini. În prezent are 1.445 de pagini iar numărul lor crește la o zi la alta. Este evident, așadar, că după protestele din 2020, regimul Lukașenko a început să folosească lista ca pe un puternic instrument de represiune, în special pentru cenzură. Se poate vedea și amploarea acestui fenomen: începând cu 9 august 2020, aproape în fiecare zi regimul a adăugat pe listă noi „materiale extremiste”. Mai mult decât atât, anul trecut fenomenul a luat amploare: pe tot parcursul anului 2024, „instanțele de judecată” au luat 1.444 de hotărâri în urma cărora au fost adăugate noi articole (în media 4 pe zi) pe lista extremiștilor. În prezent, aproape orice informație care nu este controlată de regimul Lukașenko ar putea fi considerată „extremistă”.
Cum se întâmplă asta mai exact? Practic, orice „instanță” din Belarus este capabilă să catalogheze un material, o persoană sau o grupare „extremistă” de îndată ce este depusă o sesizare în acest sens, de către persoane fizice sau juridice (de obicei, ofițeri de poliție sau parchet). Există, de asemenea, comisii speciale (naționale sau regionale), formate din funcționari ai instituțiilor de stat, responsabile cu realizarea unei „expertize” cu privire la natura „extremistă” a materialului respectiv. Decizia comisiei servește drept bază pentru verdictul instanței.
Este suficient astfel ca un simplu polițist să depună o sesizare în „instanță”, un lucru destul de răspândit acum: este mai ușor pentru organele de aplicare a legii să creeze extremiști imaginari decât să lupte împotriva amenințărilor de securitate reale, precum crima organizată și corupția.
Nu doar sursele din Belarus sunt desemnate „extremiste” de către regimul Lukașenko. De exemplu, în 2024, „Tribunalul Central” din Minsk a desemnat „extremiste” site-urile Comisia internațională pentru investigarea torturii și combaterea răpirii copiilor. Radioul internațional polonez este, la rândul său, inclus pe „lista extremiștilor”, la fel cum multe chat-uri și grupuri de social media ale diasporei belaruse din întreaga lume sunt considerate „materiale extremiste”. Pe listă au fost trecute și conturile de social media ale lui Sw@da și Niczos – duetul de cântăreți polonezi originari din regiunea Podlasia, la granița cu Belarus. Aceștia cântă într-un dialect local care seamănă cu belarusa și au devenit extrem de apreciați în Polonia și Belarus la finalul anului 2024. Melodiile lor n-au fost niciodată politice iar cei doi nu au luat vreodată parte la o manifestație politică.
Pe listă mai apare și canalul de Telegram „Nevzorov” al celebrului jurnalist rus, care se opune regimurilor de la Moscova și Minsk, precum și cartea despre disidentul rus Boris Nemțov, „Succesorul. Povestea lui Boris Nemțov și țara în care nu a ajuns președinte”, scrisă de Mihail Fishman.
Oricine deține materiale considerate „extremiste” sau care este abonat la orice sursă de informare cu acest statut riscă să fie arestat preventiv pentru 15 zile sau o amendă de până la 600 Euro. În cazul în care cineva afișează public materiale de pe lista respectivă sau le răspândește în vreun fel (chiar și printr-un simplu mesaj către un membru al familiei), persoana respectivă riscă o pedeapsă cu până la 6 ani de închisoare pentru „facilitarea activităților extremiste”.
