Republica Moldova se află din nou la răscruce, între Est și Vest. Mâine au loc alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Despre miză, dar și despre dezinformarea care vine de la Moscova, într-un interviu cu ambasadorul Republicii Moldova în România, dl. Victor Chirilă.
Literatura ne ajută să înțelegem actul justiției. Iar pentru a depăși traumele, moștenite din partea victimelor sau călăilor, avem nevoie atât de literatură cât și de justiție, de memorie și dreptate. Scriitorul și expertul în drept internațional Philippe Sands explică de a pornit într-o adevărată vânătoare de naziști literară și de ce este relevantă și astăzi.
Republica Moldova se va integra în UE până în 2030, crede președinta Maia Sandu. Într-un interviu în exclusivitate, Maia Sandu a vorbit și despre presiunile Rusiei asupra Moldovei, decizia sa de a candida pentru al doilea mandat, dar și despre războiul din Ucraina și importanța sprijinirii Kievului.
Tătarii din Crimeea au fost primele victime ale agresiunii rusești din Ucraina și continuă să fie persecutați de Moscova, potrivit ministrului adjunct de externe de la Kiev, Emine Japarova. Într-un interviu acordat Veridica, Japarova, care coordonează strategia pentru Platforma Crimeea și este responsabilă, printre altele, cu diplomația publică și relația cu organizații internaționale, a explicat cum încalcă Rusia convențiile de Geneva și de ce crimele sale din Ucraina pot fi considerate genocid.
Rusia lui Putin este tot mai asemănătoare cu Rusia lui Stalin, consideră jurnalistul Andrei Soldatov, unul dintre cei mai apreciați experți în serviciile secrete ruse. Într-un interviu acordat Veridica și TVR, Soldatov a explicat cum a corupt Putin societatea rusă, de ce FSB-ul este continuatorul KGB-ului sovietic, care sunt metodele și mentalitatea ofițerilor de informații, și cum au ajuns aceștia să creadă și să îl convingă și pe Putin că un război în Ucraina este necesar.
Vladimir Soloviov este un jurnalist rus stabilit în Republica Moldova. Lucrează pentru Kommersant. Veridica a stat de vorbă cu Soloviov, la Chișinău, despre evoluțiile politice din Republica Moldova, pretențiile imperiale ale Rusiei și războiul din Ucraina, dar și despre relația cvasi-inexistentă dintre Rusia și România.
Istoricul Mark Galeotti, specializat în istoria și politica Rusiei și unul dintre experții occidentali care l-au urmărit pe Vladimir Putin încă dinainte ca acesta să ajungă președinte, crede că liderul de la Kremlin e principalul responsabil pentru erorile strategice comise de armata rusă în Ucraina. Profesorul Galeotti a mai vorbit și despre natura puterii în Rusia și legăturile dintre stat, oligarhi, servicii secrete și crima organizată.
Andrei Kurkov este unul dintre cei mai importanți scriitori ucraineni contemporani. Scrie în rusă, dar a fost catalogat drept „dușman al culturii ruse”. Într-un interviu acordat Veridica, Andrei Kurkov a vorbit despre întoarcerea Rusiei la monarhie sub „țarul” Vladimir Putin, decuplarea – cel puțin temporară – de la cultura rusă, dar și despre războiul Moscovei împotriva țării sale.
Ucrainenii se așteaptă la orice de la Rusia și știu că, în cazul în care aceasta îi va ataca din nou, vor trebui să se apere singuri, nu să aștepte ajutor din altă parte, spune însărcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei la București, Păun Rohovei. Într-un interviu acordat Veridica și Breaking Fake News, diplomatul a avertizat că o nouă invazie va fi extrem de costisitoare pentru Moscova.
Criza din Ucraina este marcată și de o intensificare a narațiunilor false menite să decredibilizeze NATO și să submineze încrederea în acesta. România a fost și ea ținta unor astfel de narațiuni – se pregătește de război, își mobilizează rezerviștii, are o armată slabă, dotată cu echipamente depășite etc. Veridica a stat de vorbă cu șeful Direcției Informare și relații publice a MApN, generalul de brigadă Constantin Spînu, despre eforturile făcute de armată pentru a combate dezinformările care o vizează.
Legendarul șahist a vorbit cu Veridica despre lupta sa pentru democrație și drepturile omului, noul tip de totalitarism din Rusia și ce ar trebui să facă Occidentul pentru a-l opri pe Putin. Garry Kasparov ne-a spus că nu este îngrijorat că regimul încearcă să îl elimine din manuale pentru că, pe termen lung, nu dictatorii scriu istoria, dar și că nu are niciun rost să îi fie teamă că va fi asasinat întrucât „Dacă cineva ca Putin decide că tu ești următorul pe listă, nu contează dacă ești protejat sau nu. Dispari.”
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează